joi, 19 martie 2009

Calator intre doua sfere


Cu cativa ani in urma am fost foarte bolnav. Doctorii stiau ca nu mai am nicio speranta dar, se intelege, au continuat sa faca tot ceea ce era in puterea lor. M-au instalat intr-o rezerva a spitalului Coral Cables Florida si li s-a spus prietenilor mei ca probabil n-am sa mai fiu in viata a doua zi. Ca de departe, fara sa simt altceva decat o usoara curiozitate, am auzit doctorul soptindu-i sorei: "Dati-i o injectie, de ce sa nu-i fie mai usor?" Am banuit ce a vrut sa zica, dar nu mi-a fost deloc teama. Ma gandeam numai, oare cat va dura pana am sa mor. Dupa cateva momente, am simtit ca pluteam deasupra patului. Puteam sa-mi vad corpul culcat pe pat, dar acest lucru ma interesa la fel de putin ca orice alt obiect din camera. Nu simteam decat pace, senzatie ca totul va fi bine. Dupa aceea am cazut intr-un gol etern. Cand mi-am regasit constientul, pluteam intr-un spatiu, eram usor si fara corp. Totusi eram "eu personal" si ma gaseam intr-o vale verde inconjurata de munti, totul fiind scaldat intr-o lumina si un colorit de nedescris. Din toate partile veneau spre mine oameni pe care ii cunosteam. La multi dintre ei nu ma mai gandisem de ani, dar fiecare mi-a fost candva simpatic si parea ca vine sa ma salute. Ii puteam recunoaste mai mult prin caracteristicile personalitatii lor, decat prin fizicul lor. Varsta se schimbase. Unii care murisera, fiind in varsta, pareau acum tineri, iar altii care murisera de copii, ma salutau fiind maturi.

Calatorisem deja de multe ori in tari straine unde am fost primit de prieteni care au tinut neaparat sa-mi arate frumusetile patriei lor. Tot asa era si acum. Si totusi niciodata pana acum nu mi se facuse o astfel de primire. Mi-au aratat tot ceea ce credeau ca ma intereseaza si totul mi-a ramas atat de clar in minte asa cum imi amintesc de cele mai frumoase priveslisti de pe pamant: frumusetea unui rasarit de soare admirat pe o culme din Alpi, grota albastra din Capris, locurile sfinte ale Indiei. Acestea nu mi-au ramas imprimate atat de puternic in amintire ca lumea spirituala in care ma gaseam acum. Ceva m-a surprins: unii oameni pe care ma asteptam sa-i vad, nu erau acolo. Am intrebat de ei. In acelasi moment parea ca in fata ochilor mei se deruleaza un film transparent. Lumina a devenit mai slaba si culorile si-au mai pierdut din intensitate. Pe cei cu care tocmai vorbisem nu i-am mai putut vedea dar, ca prin ceata, ii vedeam acum pe ceilalti, de care tocmai intrebasem. Si ei erau reali; si totusi cand i-am privit, am simtit cum corpul meu devine mai greu, iar prin minte imi treceau ganduri pamantene. Mi-am dat seama ca vedeam o sfera inferioara. Mi-am strigat prietenii pe nume; imi facea impresia ca m-au auzit, dar nu puteam intelege ce imi raspundeau. Dupa aceea totul s-a terminat. O fiinta blanda care arata ca simbolul tineretii, dar radia forta si inteligenta, era langa mine. "Nu-ti face grij pentru ei", imi spuse el, "si ei pot veni aici. In momentul cand isi doresc acest lucru mai mult ca orice." In jurul meu vedeam o mare agitatie. Toti aveau de lucru neincetat si pareau foarte fericiti. Unii de care fusesem legat mai demult, nu pareau sa-mi dea prea multa atentie. In schimb altii, pe care ii cunosteam numai in treacat, acum imi tineau companie. Mi s-a spus ca asa era normal. Aici legaturile sunt stabilite de legea legaturilor spirituale.

Dupa catva timp - nu aveam deloc notiunea timpului - m-am aflat in fata unei cladiri stralucitor de alba. Cand am intrat inauntru, mi s-a indicat sa astept pana cand se va hotari asupra cazului meu. Printr-o usa mare puteam sa vad doua mese lungi la care stateau oameni care discutau. Se vorbea despre mine. Constient de datoria mea, am inceput sa fac o dare de seama a vietii mele. Oamenii din jurul meselor nu pareau multumiti. Ceea ce ma ingrijora pe mine nu parea sa fie grav pentru ei. Pacatele pentru care mi se atrasese atentia in copilarie, nu prea erau luate in consideratie. Dar erau judecate serios delicte ca: egoism, egocentrism, prostie. Auzeam des cuvantul "risipa", dar nu in sensul de dezmat, ci de irosire a talentului, a energiei, a unor ocazii. Erau laudate unele lucruri neinsemnate pe care le faceam din cand in cand, fara sa le dau nicio atentie. "Judecatorii" cautau sa scoata in evidenta caracteristicile de baza ale vietii mele. Au amintit ca am neglijat sa indeplinesc "ceea ce el a stiut ca are de indeplinit". Parea ca mi s-a dat o misiune pe care n-am indeplinit-o. Exista un plan al vietii mele pe care nu l-am inteles. Plin de amaraciune ma gandeam: "Ma vor trimite inapoi". Niciodata nu mi-am putut da seama cine fusesera acei oameni.

Cand mi s-a spus ca trebuie sa ma intorc in corpul meu, in acel invelis bolnav pe care il lasasem la spital, m-am aparat vehement. Stateam in fata unei usi. Stiam ca daca trec prin ea, ma voi intoarce acolo de unde am plecat. M-am hotarat sa nu-i trec pragul. Ca un copil incapatanat, dadeam din picior si loveam cu mainile in jurul meu si deodata am simtit cum trec printr-un spatiu gol. Am deschis ochii si am vazut cum ma privea sora. Fusesem doua saptamani in coma.

Arthur Ford - "Exista viata dincolo de moarte?"

Un comentariu:

Mugur spunea...

Paste fericit, Amira! Fie ca lumina Invierii sa ne aduca intelegere, speranta si liniste in suflete si in jurul nostru! Hristos a inviat!