Un spirit nu poate imbraca invelisul unei persoane vii, adica nu poate intra intr-un corp animat si nu poate actiona in locul celui care se afla incarnat. Spiritul nu intra intr-un corp asa cum intri intr-o casa. El se asimileaza cu un spirit incarnat ce are aceleasi defecte si aceleasi calitati pentru a actiona unitar, insa intotdeauna spiritul incarnat este cel ce actioneaza dupa cum doreste asupra materiei in care este imbracat. Un spirit ratacitor nu se poate substitui celui incarnat, caci spiritul si corpul sunt legate pana la timpul fixat ca limita pentru existenta materiala.
Nu exista posesiune propriu-zisa, adica coabitare a doua spirite in acelasi corp dar sufletul se poate gasi intr-o dependenta de un alt spirit astfel incat sa fie subjugat sau posedat iar vointa paralizata. Aceasta dominatie nu se face fara participarea celui ce o suporta, fie datorita slabiciunii sale, fie prin dorinta sa. Adesea au fost luati drept posedati epilepticii sau nebunii ce aveau mai multa nevoie de medic decat de descantec.
Cuvantul posedat, in acceptiunea sa obisnuita, presupune existenta demonilor, adica a unei categorii de entitati de natura rea, si coabitarea uneia dintre aceste entitati cu sufletul in corpul unui individ. Din moment ce nu exista demoni in acest sens, si doua spirite nu pot locui simultan in acelasi corp, nu exista posedati conform ideii atasate acestui cuvant. Prin cuvantul posedat nu trebuie sa se inteleaga decat dependenta absoluta in care se poate gasi sufletul in privinta spiritului imperfect care il subjuga.
Pot fi alungate spiritele rele si se poate scapa de dominatia lor atunci cand exista dorinta ferma. Intotdeauna se poate scutura de jug. Nu exista posibilitatea ca fascinatia exercitata de spiritele rele sa fie in asa fel incat persoana subjugata sa nu o observe. Daca este un om de bine, vointa sa il poate ajuta solicitand concursul spiritelor bune, caci cu cat este mai mult om de bine, cu atat are putere asupra spiritelor imperfecte spre a le indeparta si asupra celor bune pentru a le atrage. Totusi, ar fi neputincios daca cel care este subjugat nu ar consimti la aceasta; exista oameni care se situeaza intr-o dependenta ce le flateaza gusturile si dorintele. In toate cazurile, cel a carui inima nu este curata nu poate avea nicio influenta; spiritele bune il dispretuiesc iar cele rele nu-l cred.
Formulele de descantec nu au nicio eficacitate asupra spiritelor rele. Cand aceste spirite vad pe cineva ca ia lucrul in serios, isi bat joc de el si nu-l lasa.
Exista persoane animate de bune intentii si care nu sunt mai putin obsedate. Cel mai bun mijloc de a ne elibera de spiritele ce ne obsedeaza este sa le obosim rabdarea, sa nu tinem deloc cont de sugestiile lor, sa le aratam ca-si pierd vremea. Atunci cand vad ca nu au nimic de facut, pleaca.
Rugaciunea este un puternic ajutor intru totul dar nu e suficient sa murmuri cateva cuvinte pentru a obtine ce doresti. Dumnezeu ii ajuta pe cei care actioneaza, nicidecum pentru cei ce se multumesc sa ceara. Trebuie ca obsedatul sa faca la randul sau ceea ce este necesar pentru a distruge in el insusi cauza ce atrage spiritele rele.
Ce-ar trebui sa gandim in privinta izgonirii demonilor drept care se vorbeste in Evanghelie? Daca denumim demon un spirit rau care subjuga un individ, atunci cand influenta sa va fi distrusa, va fi cu adevarat izgonit. Daca atribuim o boala demonului, atunci cand vom vindeca boala, vom spune ca am alungat demonul. Un lucru poate fi adevarat sau fals dupa sensul atasat cuvintelor. Cele mai mari adevaruri pot parea absurde atunci cand nu privim decat la forma, si cand se ia alegoria drept realitate. Trebuie sa intelegem si sa retinem un lucru: are o aplicare generala.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu