Fatalitatea

Fatalitatea nu exista decat prin alegerea facuta de spirit care, dupa incarnare, va trece prin una sau alta dintre incercari. Prin alegere, el isi croieste un fel de destin ce este chiar consecinta pozitiei la care a ajuns; vorbim de incercarile fizice, caci pentru incercarile morale si tentatii spiritul isi pastreaza liberul sau arbitru asupra binelui si raului si intotdeauna este stapan sa cedeze sau sa reziste acestora. Un spirit bun, vazandu-l ca cedeaza, poate veni in ajutorul sau, dar nu-l poate influenta intr-atat incat sa-i stapaneasca vointa. Un spirit rau, adica inferior, aratandu-i si exagerandu-i un pericol fizic, il poate infricosa si zdruncina, insa vointa spiritului incarnat nu ramane mai putin libera la orice ingradire.

Exista persoane pe care fatalitatea pare sa-i urmareasca independent de modul lor de a actiona - acestea sunt poate incercari pe care trebuie sa le treaca si pe care si le-a ales. Noi punem pe seama destinului ceea ce nu este de cele mai multe ori decat consecinta propriilor noastre greseli. In mijlocul relelor care ne ranesc, sa ne silim sa ne fie constiinta curata si vom fi jumatate consolati.

Ideile juste sau false pe care ni le facem despre lucruri ne determina sa reusim sau sa esuam conform caracterului si pozitiei noastre sociale. Gasim mai simplu si mai putin umilitor pentru amorul nostru propriu sa atribuim esecurile noastre soartei sau destinului decat propriilor noastre greseli. Daca influenta spiritelor contribuie cateodata la aceasta, noi putem intotdeauna sa ne sustragem acestei influente respingand ideile ce ni le sugereaza, atunci cand sunt nefaste.

Nu este total, in adevaratul sens al cuvantului, decat momentul mortii; daca acest moment a venit, printr-un mijloc sau altul, noi nu ne putem sustrage. Astfel, oricare ar fi pericolul ce ne ameninta, nu vom muri daca nu ne-a batut ceasul si avem in acest sens mii de exemple; dar cand a venit ora de plecare, nimic nu ne poate sustrage. Dumnezeu stie dinainte de ce fel de moarte vom pieri pe acest pamant si adesea spiritul o stie si el, caci ii este relevat atunci cand trebuie sa-si aleaga o existenta sau alta.

Precautiile pe care noi le luam nu sunt inutile; sunt sugerate in vederea evitarii mortii ce ne ameninta. Ele sunt unul dintre mijloacele date pentru ca ea sa nu se produca. Daca viata noastra este pusa in pericol, acesta este un averisment ca noi insine am dorit asa pentru a ne indeparta de rau si a deveni mai buni. Daca scapam de acest pericol, fiind inca sub influenta a ceea ce am cunoscut, gandim mai mult sau mai putin profund conform influentei mai mari sau mai mici a spiritelor bune, gandim sa devenim mai buni. Spiritele rele intervin si ele (subantelegand raul cuprins in ele) si gandim ca vom scapa la fel si din alte pericole, lasand din nou pasiunile sa se dezlantuie. Prin pericolele prin care trecem Dumnezeu ne reaminteste slabiciunea si fragilitatea existentei noastre. Daca se examineaza cauza si natura pericolului se va vedea ca, cel mai adesea, consecintele ar fi fost pedepsirea unei greseli savarsite sau a unei datorii neglijate. Dumnezeu ne averizeaza astfel sa reflectam la noi insine si sa ne imbunatatim.

Spiritul stie ca felul de viata pe care l-a ales il expune unui anumit fel de moarte; dar el cunoaste in egala masura infruntarile ce le are de sustinut pentru a o evita, si ca, daca Dumnezeu va ingadui, nu va muri.

Exista oameni care infrunta pericolele luptelor avand credinta ca ora lor inca nu a venit. Explicatia este ca foarte des omul are presentimentul sfarsitului sau, asa cum poate sa-l aiba si pe acela ca nu va muri. Acest presentiment ii vine de la spiritele sale protectoare care vor sa-l avertizeze sa fie cu bagare de seama sau care ii redau curajul in momentul cel mai necesar. Tot astfel ii poate veni intuitia ca are existenta ce si-a ales-o sau misiunea pe care a acceptat-o si pe care stie ca trebuie sa o indeplineasca.

Omul este cel care se teme de moarte, nu spiritul. Cel ce priveste moartea fara teama gandeste mai mult ca spirit si mai putin ca om. El isi intelege eliberarea si o asteapta. Accidentele ce ne parvin in cursul vietii sunt lucruri indeajuns de mici ca spiritele sa ne poata preveni si cateodata le evitam noi insine concentrandu-ne gandirea, caci spiritelor nu le place suferinta materiala; dar este putin important pentru viata ce ne-am ales-o. Fatalitatea, cu adevarat, nu sta decat in ora cand trebuie sa ne nastem sau sa murim pe acest pamant.

Exista fapte ce trebuie sa se produca prin forta lucrurilor si pe care vointa spiritelor nu le poate indeparta. Dar si noi, in stare de spirit, le-am vazut si ne-au fost prezentate atunci cand am facut alegerea. Sa nu credem totusi ca tot ce ni se intampla este scris, dupa cum se spune; un eveniment este intotdeauna consecinta unui lucru pe care l-am facut printr-un act de libera vointa, in asa fel incat daca nu am fi savarsit acel lucru, evenimentul nu ar fi avut loc. Daca ne ardem la deget, asta nu inseamna nimic dar este o urmare a imprudentei noastre si o consecinta a materiei. Nu exista decat durerile mari, evenimentele importante ce pot influenta asupra moralului - prevazute de Dumnezeu, deoarece sunt utile purificarii noastre.

Omul, prin vointa si prin actele sale, poate face ca evenimentele ce trebuiau sa aiba loc sa nu se intample si reciproc - asta doar in cazul in care aceasta deviere aparenta poate apartine vietii alese. Apoi, pentru a face bine, asa cum ar trebui, si care reprezinta scopul vietii, el poate impiedica raul, mai ales pe cel ce ar putea contribui la un rau si mai mare.

Omul care comite o crima, nu stia atunci cand si-a ales existenta ca va deveni asasin. Stie doar ca alegandu-si o viata de lupta, exista o ocazie de a-si ucide unul dintre semeni, dar ignora faptul in sine, caci aproape intotdeauna exista un moment de deliberare inainte de crima. Or, cel care delibereaza asupra unui lucru este intotdeauna liber sa-l faca sau sa nu-l faca. Daca spiritul ar sti dinainte ca, in calitate de om, trebuie sa savarseasca o crima, este ca si cum acest lucru ar fi predestinat. Nu exista nimic predestinat in crima si orice crima sau orice fapta este intotdeauna un act ce apartine vointei sau liberului arbitru.

Noi confundam intotdeauna doua lucruri distincte: evenimentele materiale ale vietii si actele vietii morale. Daca exista fatalitate cateodata, aceasta exista in acele evenimente materiale a caror cauza exista in afara noastra si sunt independente de vointa noastra. Cat despre actele vietii morale ele emana intotdeauna de la omul insusi care are intotdeauna, in consecinta, libertatea alegerii; asadar, pentru aceste acte nu exista nicicand fatalitate.

Exista persoane carora nu le reuseste nimic ca si cum un geniu rau le-ar urmari in tot ce intreprind - o putem numi fatalitate dar ea tine de alegerea tipului de existenta. Aceste persoane au dorit incercarile unei vieti de deceptii, pentru a-si exersa rabdarea si resemnarea. Aceasta fatalitate nu este absoluta; ea este adesea rezultatul unui drum gresit pe care l-au luat aceste persoane si care nu are legatura cu inteligenta si aptitudinile lor.

Cel ce vrea sa traverseze un rau fara a sti sa inoate risca sa se inece; asa se intampla in majoritatea evenimentelor vietii. Daca omul ar intreprinde doar actiuni pe masura facultatilor sale, atunci el ar reusi aproape intotdeauna. Ceea ce-l impinge la pierzanie sunt orgoliul si ambitia, care il fac sa nu se intoarca din drum si sa-si aleaga drept vocatie dorinta de satisfacere a anumitor pasiuni. Esueaza si este vina sa; dar in loc de autoanaliza, el prefera mai bine sa-si acuze steaua destinului. Mai bine sa fi un bun muncitor ce-si castiga existenta in mod cinstit, decat un poet prost ce va muri de foame. Exista loc pentru toata lumea - daca fiecare ar sti sa-si ocupe locul potrivit.

Traditiile sociale obliga adesea un om sa urmeze un anumit drum, iar alegerea acestor ocupatii este supusa controlului opiniei. Ceea ce numim respectul omenesc poate reprezenta un obstacol in exercitarea liberului arbitru. Oamenii sunt cei care fac traditiile sociale, nicidecum Dumnezeu. Daca ei se supun traditiilor este pentru ca acestea il satisfac, si aici trebuie vazut un act al liberului lor arbitru. De vreme ce, daca ar fi dorit, ar fi putut sa se elibereze de ele, atunci de ce se plang? Nu traditiile sociale trebuie sa fie acuzate, ci neghiobia orgoliului lor care-i face sa prefere sa moara de foame mai degraba decat sa incalce aceste traditii. Nimeni nu se sinchiseste de acest sacrificiu de opinie, in vreme ce Dumnezeu va tine cont de sacrificiul vanitatii lor.

Asta nu inseamna ca trebuie infruntata aceasta prejudecata fara a fi necesar, asa cum fac anumiti oameni ce au mai multa originalitate decat o veritabila filosofie. Exista tot atata lipsa de judecata in a-ti bate joc de cineva in public cata intelepciune exista in coborarea de bunavoie si fara murmur din inaltul scarii, atunci cand nu te poti mentine acolo.

Oamenii stiu adeseori pe ce cale sa o apuce, dar poate fi si un fel de incercare; succesul ii imbata, se lasa in voia soartei si adesea ei platesc mai tarziu aceleasi succese printr-un revers crud ce putea fi evitat prin prudenta.

Cateodata sansa favorizeaza anumite persoane in circumstante cand nici vointa si nici inteligenta nu valoreaza nimic, de pilda la jocurile de noroc. Anumite spirite au ales anticipat anumite feluri de placere; sansa ce le favorizeaza este un fel de tentatie. Cel ce castiga ca om. pierde ca spirit: este o proba pentru orgoliul si cupiditatea sa.

Fatalitatea ce pare sa guverneze destinul material al vietii noastre n-ar fi altceva decat un efect al liberului nostru arbitru. Noi ne-am ales incercarea; cu cat este mai aspra, cu cat o suportam mai bine, cu atat ne ridicam.

Cei care-si petrec viata in abundenta si bunastare ca oameni sunt de fapt spirite lase ce raman stationare. In aceasta lume, nefericitii ii depasesc numeric cu mult pe cei fericiti, dat fiind ca spiritele cauta, in marea lor majoritate, incercarea cea mai fructuoasa. Ele vad foarte bine inutilitatea maririlor si bucuriilor noastre. De altfel, viata cea mai fericita este intotdeauna agitata si intotdeauna tulburata; nu este lipsita de durere.

Expresia "te-ai nascut sub o stea norocoasa" este o veche superstitie ce leaga stelele de soarta fiecarui om; alegorie pe care noi o luam ad litteram.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)