Odinioara, anticii ne infatisau pe zei luand partea cutarui sau cutarui popor. Acesti zei nu erau altceva decat spirite reprezentate sub forma de figuri alegorice.
Intr-o batalie exista spirite care asista, sustin si stimuleaza curajul fiecarei parti. Intr-un razboi, dreptatea este intotdeauna de o parte dar de partea celui care nu are dreptate sunt spiritele care nu cauta decat discordia si distrugerea; pentru ele razboiul este razboi, dreptatea cauzei le intereseaza prea putin.
Anumite spirite il pot influenta pe un general in conceperea planurilor campaniei cat si proiectele. Spiritele rele ar putea sa-i sugereze niste combinatii nefericite pentru a-l face sa piarda - dar nu el are liberul arbitru? Daca judecata lui nu-i permite sa distinga o idee justa de una falsa, va suporta consecintele. Va face mai bine sa asculte decat sa comande.
Este posibil ca generalul sa poata fi condus cateodata de un fel de al doilea vaz, un vaz intuitiv care ii arata cu anticipatie rezultatul combinatiilor sale. Adesea se intampla astfel la omul de geniu; este ceea ce se numeste inspiratie si-l face sa actioneze cu un fel de certitudine. Aceasta inspiratie ii vine de la spiritele ce-l conduc si-l fac sa profite de facultatile cu care este inzestrat.
In tumultul luptei, ce devin spiritele care sucomba? Continua oare sa se mai intereseze de situatia bataliei dupa ce au murit? Unele se intereseaza, altele se indeparteaza. In lupte, se intampla ceea ce are loc in toate cazurile de moarte violenta: in primul moment spiritul este surprins si cam zapacit, si nu crede ca este mort; i se pare ca inca mai ia parte la actiune; numai ca realitatea i se infatiseaza putin cate putin.
In primul moment, spiritele care, in viata fiind, se luptau unele cu altele, se mai recunosc ca inamici dupa ce au murit. Ele sunt in acele momente, tulburate si pot sa-i poarte pica inamicului si chiar sa-l urmareasca. Dar cand se linistesc, isi dau seama ca animozitatea lor nu mai are obiect. Totusi, ele mai pastreaza unele urme in functie de caracterul lor. Mai percep foarte bine zanganitul armelor.
Exista putine morti intru totul instantanee. De obicei spiritul al carui corp tocmai a fost lovit mortal nu are constiinta momentului; cand incepe sa se regaseasca, atunci poate distinge spiritul care se misca alaturi de cadavru. Acest lucru pare atat de natural incat vederea corpului mort nu-i produce niciun efect dezagreabil; intreaga viata fiind mutata in spirit, el singur ii atrage atentia; cu el converseaza, sau lui ii comanda.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Intr-o batalie exista spirite care asista, sustin si stimuleaza curajul fiecarei parti. Intr-un razboi, dreptatea este intotdeauna de o parte dar de partea celui care nu are dreptate sunt spiritele care nu cauta decat discordia si distrugerea; pentru ele razboiul este razboi, dreptatea cauzei le intereseaza prea putin.
Anumite spirite il pot influenta pe un general in conceperea planurilor campaniei cat si proiectele. Spiritele rele ar putea sa-i sugereze niste combinatii nefericite pentru a-l face sa piarda - dar nu el are liberul arbitru? Daca judecata lui nu-i permite sa distinga o idee justa de una falsa, va suporta consecintele. Va face mai bine sa asculte decat sa comande.
Este posibil ca generalul sa poata fi condus cateodata de un fel de al doilea vaz, un vaz intuitiv care ii arata cu anticipatie rezultatul combinatiilor sale. Adesea se intampla astfel la omul de geniu; este ceea ce se numeste inspiratie si-l face sa actioneze cu un fel de certitudine. Aceasta inspiratie ii vine de la spiritele ce-l conduc si-l fac sa profite de facultatile cu care este inzestrat.
In tumultul luptei, ce devin spiritele care sucomba? Continua oare sa se mai intereseze de situatia bataliei dupa ce au murit? Unele se intereseaza, altele se indeparteaza. In lupte, se intampla ceea ce are loc in toate cazurile de moarte violenta: in primul moment spiritul este surprins si cam zapacit, si nu crede ca este mort; i se pare ca inca mai ia parte la actiune; numai ca realitatea i se infatiseaza putin cate putin.
In primul moment, spiritele care, in viata fiind, se luptau unele cu altele, se mai recunosc ca inamici dupa ce au murit. Ele sunt in acele momente, tulburate si pot sa-i poarte pica inamicului si chiar sa-l urmareasca. Dar cand se linistesc, isi dau seama ca animozitatea lor nu mai are obiect. Totusi, ele mai pastreaza unele urme in functie de caracterul lor. Mai percep foarte bine zanganitul armelor.
Exista putine morti intru totul instantanee. De obicei spiritul al carui corp tocmai a fost lovit mortal nu are constiinta momentului; cand incepe sa se regaseasca, atunci poate distinge spiritul care se misca alaturi de cadavru. Acest lucru pare atat de natural incat vederea corpului mort nu-i produce niciun efect dezagreabil; intreaga viata fiind mutata in spirit, el singur ii atrage atentia; cu el converseaza, sau lui ii comanda.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu