luni, 9 martie 2009

Unirile antipatice

Spaţiere de la stânga la dreapta
Spiritele care se simpatizeaza sunt inclinate spre unire. Dar printre spiritele incarnate, afectiunea nu vine adesea decat de-o parte si dragostea cea mai sincera este intampinata cu indiferenta si chiar repulsie. Uneori dragostea vie dintre doua fiinte se transforma in antipatie sau ura. Este o pedeapsa. Cati nu sunt cei care cred ca iubesc nebuneste, deoarece nu judeca lucrurile decat in aparenta, iar cand sunt obligati sa traiasca impreuna cu persoanele respective, nu intarzie sa recunoasca ca a fost un interes material.

Nu este suficient sa fim indragostiti de o persoana care ne place si careia ii gasim frumoase calitati; doar traind impreuna cu acea persoana, o putem aprecia. Cate uniri nu s-au facut in care, la inceput, partenerii pareau ca nu se inteleg! dar cand s-au cunoscut si studiat mai bine au sfarsit prin a se iubi cu o dragoste tandra si durabila, deoarece legatura lor se baza pe stima. Nu trebuie sa uitam ca cel ce iubeste este spiritul si nicidecum trupul, iar cand iluzia materiala se risipeste, spiritul vede realitatea.

Exista doua feluri de dragoste: cea a trupului si cea a sufletului si deseori se confunda una cu cealalta. Cand este neintinata, dragostea sufletului este durabila; cea a corpului este perisabila. Iata de ce adesea cei ce credeau ca se iubesc cu dragoste eterna ajung sa se urasca cand iluzia dispare.

Lipsa de simpatie intre fiinte sortite sa traiasca impreuna este in mod constant o sursa de suparari cu atat mai amare cu cat otravesc intreaga existenta. Dar, este una din acele nefericiri carora adeseori noi insine le suntem principala cauza. Mai intai sunt legile noastre nedrepte, caci cum am putea crede ca Dumnezeu ne sileste sa ramanem cu cel care ne displace? Si apoi, in aceste uniri noi cautam mai degraba satisfacerea orgoliului si ambitiei decat fericirea generata de o afectiune reciproca; atunci suferim consecinta prejudecatilor noastre.

In acest caz, exista aproape intotdeauna o victima inocenta si pentru ea reprezinta o dura ispasire; dar responsabilitatea nefericirii sale va cadea asupra celor care o vor cauza. Daca lumina adevarata a patruns in sufletul nostru, noi ne vom gasi alinarea in credinta noastra in viitor; de altfel, pe masura ce prejudecatile se atenueaza si cauzele acestor nefericiri personale vor disparea.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Un comentariu:

Gabriela spunea...

Iubirea adevarata este nemuritoare si neconditionata. De aceea continuam sa ii iubim pe cei care mor.

Apoi mai e ceva. De multe ori ne amageste iluzia unei iubiri doar pentru ca facem confuzie intre om si comportamentul sau. Ajungem sa iubim atitudinile care ne convin si sa uram un comportament care ne frustreaza. Uitam in schimb sa iubim omul, omul care ca si noi este un sumum de atitudini.

De fapt marele secret al iubirii este ca cel care iubeste este fericitul, nu cel care primeste iubirea! Deci... cine ne opreste sa iubim un om, chiar daca acesta ne paraseste, ne ignora sau moare?

Aia se numeste iubire neconditionata.