Cunoasterea viitorului

In principiu, viitorul ii este ascuns omului si numai in cazuri rare si exceptionale permite revelarea lui.

Daca noi ne-am cunoaste viitorul, am neglija prezentul si nu am actiona cu aceeasi libertate, caci am fi dominati de gandul ca, daca un lucru trebuie sa se infaptuiasca, nu trebuie sa ne mai ocupam de el, sau am cauta sa-l impiedicam. Dumnezeu a dorit sa fie asa, astfel ca fiecare concura la implinirea lucrurilor, chiar si la cele carora ar dori sa li se opuna; astfel, noi insine pregatim adesea, fara sa banuim, evenimentele ce vor surveni in cursul vietii noastre.

Cateodata, Dumnezeu permite cateodata revelarea viitorului. Uneori aceasta cunoastere prealabila trebuie sa faciliteze indeplinirea unui lucru in loc sa-l impiedice, angajand la o actiune ce nu ar avea loc in lipsa ei. Si apoi, adesea, este o incercare. Perspectiva unui eveniment poate trezi ganduri mai mult sau mai putin bune. Daca un om trebuie sa stie, de exemplu, ca va mosteni o avere, el va putea fi bantuit de sentimentul cupiditatii, prin bucuria sporirii placerilor sale pamantesti, prin dorinta de a dobandi mai curand, dorindu-i chiar moartea celui ce trebuie sa-i lase averea. Sau invers, aceasta perspectiva ii va destepta sentimente bune si ganduri generoase. Daca predictia nu se indeplineste, este o alta incercare; cea a felului in care va suporta deceptia; dar nu va avea mai putin meritul sau neajunsul gandurilor bune sau rele pe care credinta in eveniment le-a facut sa se nasca in el.

Dumnezeu stie totul, stie si daca un om trebuie sa sucombe sau nu intr-o incercare. Proba nu are scopul de a-l lamuri pe Dumnezeu despre meritul unui om, caci Dumnezeu stie perfect cat valoreaza, ci de a lasa omului intreaga responsabilitate a actiunii sale, de vreme ce este liber sa faptuiasca sau nu. Omul facand alegerea intre bine sau rau, incercarea are efectul de a-l pune in contact cu tentatia raului si de a-i lasa intregul merit al rezistentei. Cu toate ca Dumnezeu stie dinainte daca va reusi sau nu, El nu poate, in dreptatea sa, nici sa-l pedepseasca, nici sa-l recompenseze pentru un act ce nu a fost faptuit.

Astfel este si printre oameni. Oricat de capabil ar fi un aspirant, oricate certitudine ar exista in reusita sa, nu i se ofera o functie fara examen, adica fara incercare. La fel, judecatorul nu condamna un acuzat decat in legatura cu un act consumat si nu dupa previziunea ca el ca el poate infaptui acel act.

Cu cat se reflecteaza mai mult asupra consecintelor rezultate pentru om din cunoasterea viitorului, cu atat se vede cat a fost Providenta de inteleapta in a i-l ascunde. Certitudinea unui eveniment fericit l-ar arunca in inactivitate; cea a unui eveniment nefericit, in descurajare; si intr-unul si in celalalt caz puterile i-ar fi paralizate. De aceea viitorul nu-i este aratat omului decat cu un scop bine determinat, ce trebuie atins prin efortul propriu, dar fara a cunoaste filiera prin care trebuie sa treaca pentru a-l atinge. Cunoasterea tuturor incidentelor drumului il va lipsi de initiativa si de folosirea liberului arbitru; el se va lasa antrenat pe panta fatala a evenimentelor fara a-si exercita facultatile proprii. Atunci cand succesul este sigur, omul nu se mai preocupa.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)