Dupa moarte, pedepsele si bucuriile sufletului nu pot fi materiale, deoarece sufletul nu este material. Aceste pedepse si bucurii nu au nimic carnal si sunt de mii de ori mai vii decat cele incercate de noi pe pamant, deoarece spiritul, odata eliberat, este mai impresionabil; materia nu-i mai diminueaza senzatiile.
Omul isi face adesea o idee grosiera si absurda despre pedepsele si bucuriile vietii viitoare. Inteligenta nu este inca suficient de dezvoltata. Oare copilul intelege la fel ca adultul? De altfel aceasta depinde si de aceea ce el a invatat; in acest sens este nevoie si de reforma. Limbajul nostru este incomplet pentru a exprima ceea ce este in afara noastra; atunci, au fost necesare comparatii, iar acestea sunt imagini si figuri pentru a exprima realizarea, dar pe masura ce omul se lumineaza, gandirea sa intelege lucruri pe care limbajul sau nu le poate reda.
Fericirea spiritelor bune consta in cunoasterea tuturor lucrurilor; a nu avea ura, gelozie, invidie, ambitie, si nicio pasiune ce constituie nefericirea oamenilor. Dragostea ce le uneste este pentru ele izvorul unei supreme fericiri. Ele nu incearca nici nevoile, nici suferintele, nici angoasele vietii materiale; sunt fericite pentru binele pe care-l fac - de altmiteri, fericirea spiritelor este intotdeauna proportionala cu elevatia lor. Doar spiritele pure se bucura cu adevarat de fericirea suprema; insa nici celelalte spirite nu sunt nefericite, intre cele rele si cele perfecte exista o infinitate de stari unde bucuriile sunt conforme cu nivelul moral al spiritelor. Cele care sunt indeajuns de avansate inteleg fericirea celor situate inaintea lor si aspira la aceasta stare. Dar asta inseamna pentru ele un subiect de emulatie si nicidecum de gelozie, caci stiu bine ca depinde doar de ele sa ajunga acolo si de aceea ele lucreaza temeinic in acest scop, insa cu calmul bunei constiinte, fiind fericite ca nu sufera ceea ce indura spiritele rele.
Expresia "spiritele bune sunt reunite la sanul lui Dumnezeu si il slavesc necontenit" este o alegorie ce zugraveste admiratia fata de perfectiunea lui Dumnezeu, deoarece spiritele o vad si o inteleg, dar ea nu trebuie luata ad litteram ca si multe alte expresii. Totul in natura, de la firul de nisip, cauta, adica proclama atotputernicia, intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu. Dar sa nu credem ca spiritele preafericite sunt intr-o contemplatie eterna; ar fi o fericire stupida si monotona; ar fi cea a egoistului, de vreme ce existenta lor e zadarnicie nesfarsita. Ele nu mai au framantarile existentei corporale: este deja o bucurie - ele stiu totul. Cunoasterea acumulata o folosesc in scopul ajutorarii progresului altor spirite; este ocupatia lor si in acelasi timp o mare bucurie.
Suferintele spiritelor inferioare sunt tot atat de diverse ca si cauzele ce le-au produs si proportionale cu nivelul de inferioritate, asa cum bucuriile sunt proportionale cu nivelul de superioritate. Suferintele indurate de ele se pot rezuma astfel: invidiaza tot ceea ce le lipseste si nu pot obtine pentru a fi fericite; vad fericirea si nu o pot atinge, incearca regretul, furia, disperarea fata de ceea ce le impiedica sa fie fericite; sunt chinuite de remuscari si anxietati morale nelamurite; isi doresc toate bucuriile si nu si le pot satisface, si aceasta le terorizeaza.
Influenta exercitata de spirite intre ele este intotdeauna buna din partea spiritelor bune, fara indoiala, dar spiritele perverse cauta sa deturneze de la calea binelui si a pocaintei pe cele despre care cred ca sunt susceptibile a se lasa antrenate, pe o cale a raului de care s-au folosit in timpul vietii.
Nici moartea nu ne elibereaza de tentatii. Actiunea spiritelor rele este mult mai mica asupra altor spirite decat asupra oamenilor, deoarece nu au in sprijin pasiunile materiale. Daca pasiunile nu mai exista la nivel fizic, ele continua totusi sa existe in gandurile spiritelor inapoiate. Spiritele rele intretin aceste ganduri, antrenandu-si victimile in locurile unde acestea vad spectacolul tuturor pasiunilor si a tot ce le poate starni.
Intrebarea este la ce bun aceste pasiuni, de vreme ce nu au niciun obiect real. Este cu siguranta supliciul lor: avarul vede aurul pe care nu-l poate avea; desfranatul, orgii la care nu poate lua parte; orgoliosul, onoruri pe care le doreste si de care nu se poate bucura. Nu este posibila o descriere a torturilor morale ce reprezinta pedeapsa pentru anumite crime; chiar celui ce le indura i-ar fi greu sa le descrie, dar cu siguranta cel mai ingrozitor este gandul ca a fost condamnat pentru totdeauna.
Omul isi face despre pedepsele si bucuriile sufletului de dupa moarte o idee mai mult sau mai putin elevata, conform nivelului inteligentei sale. Cu cat se dezvolta inteligenta, cu atat aceasta idee se purifica si se elibereaza de materie; omul intelege lucrurile dintr-un punct de vedere mai rational si inceteaza sa mai considere ad litteram imaginile unui limbaj figurat. Mintea cea mai luminata, spunandu-ne ca sufletul este o entitate intru totul spirituala, ne spune prin aceasta ca el nu poate fi afectat de impresiile ce actioneaza asupra materiei; dar asta nu inseamna ca sufletul este scutit de suferinte, si nici ca el nu-si primeste pedeapsa pentru pacatele sale.
Comunicarile spiritiste au scopul de a ne arata starea viitoare a sufletului, nu numai ca teorie, ci ca o realitate; ele ne aduc sub ochi toate cele ce se petrec dupa moarte, dar ele ne arata in acelasi timp consecintele intru totul logice ale vietii pamantesti si, cu toata degajarea de incarcatura fantastica data de imaginatia oamenilor, ele ni se par mai putin dureroase pentru cei care au dat o rea folosinta facultatiilor proprii. Diversitatea acestor consecinte este infinita, dar se poate spune, la modul general: fiecare este pedepsit prin ceea ce a pacatuit; astfel unii sunt pedepsiti prin a vedea fara incetare raul facut, altii prin regret, teama, rusine, izolare, tenebre, separarea de fiintele dragi, etc.
Doctrina focului vesnic provine din imaginatie. Omul, neputand reda prin limbajul sau natura acestor suferinte, nu a gasit comparatie mai puternica decat cea a focului, caci pentru el, focul este modelul celui mai crud supliciu si simbolul celei mai energice actiuni. De aceea credinta in focul vesnic apare din cea mai indepartata antichitate, iar popoarele moderne au mostenit-o de la vechile popoare. Iata de ce, in limbaj figurat, se spune: focul pasiunilor, a arde de dragoste, de gelozie, etc. Daca vom raspandi lucruri pe care ratiunea le va respinge mai tarziu, asa cum este frica de foc, vom face o impresie ce nu va fi nici durabila, nici salutara.
Spiritele inferioare inteleg fericirea celui drept si acest lucru este supliciul lor; ele inteleg ca sunt lipsite de fericire datorita propriilor lor greseli. De aceea spiritul eliberat de materie, aspira catre o noua existenta corporala, caci fiecare existenta poate scurta durata acestui supliciu, daca este insa bine folosita. Si atunci isi alege incercarile prin care va putea sa-si ispaseasca pacatele. Spiritul sufera datorita raului facut sau caruia i-a fost cauza prin intentie, datorita binelui pe care l-ar fi putut face si nu l-a facut si datorita raului rezultat din binele nefacut. Spiritul ratacitor nu mai are val; el este ca iesit din ceata si vede ce il indeparteaza de fericire. Atunci sufera si mai mult si intelege cat a fost de vinovat. Pentru el nu mai exista iluzie, el vede realitatea lucrurilor.
Spiritul in starea ratacitoare vede foarte clar, pe de-o parte toate existentele sale trecute, pe de alta viitorul promis si atunci intelege ce-i lipseste pentru a-l atinge. Tot asa un calator ajuns in varful unui munte vede atat drumul parcurs cat si portiunea care i-a mai ramas de parcurs pentru a-si atinge scopul.
Vederea spiritelor care sufera nu este o cauza de mahnire pentru cele bune, de vreme ce stiu ca va avea un sfarsit; ele le ajuta pe celelalte spirite sa se imbunatateasca si le intind mana: este ocupatia lor si o bucurie mare atunci cand reusesc.
Nici vederea supararilor si a suferintelor celor pe care i-au iubit pe pamant, nu tulbura fericirea spiritelor bune pentru ca ele considera mahnirile noastre din alt punct de vedere; ele stiu ca aceste suferinte sunt folositoare avansarii noastre, daca le suportam cu resemnare. Ele se mahnesc asadar mai ales pentru lipsa de curaj ce ne tine in loc decat pentru suferintele propriu-zise care sunt trecatoare.
Atunci cand ne aflam noi insine in lumea spiritelor, intregul nostru trecut fiind la vedere, atat binele cat si raul pe care le vom fi facut, vor fi in mod egal cunoscute pentru celelalte spirite. In zadar cel care a facut rau va dori sa scape de vederea victimilor sale; prezenta lor inevitabila ii va fi o pedeapsa si o remuscare neintrerupta pana cand va ispasi vinovatiile sale, in timp ce omul de bine, dimpotriva, va intalni pretutindeni numai priviri prietenoase si binevoitoare.
Pentru raufacator nu exista pe pamant zbucium mai mare decat prezenta victimilor sale; de aceea le evita fara incetare. In timp ce sufletul omului pervers este prada rusinii, regretului si remuscarilor, cel al omului drept se bucura de o seninatate perfecta. Amintirea greselilor savarsite de catre suflet, atunci cand era imperfect, nu tulbura fericirea sa dupa purificare deoarece si-a rascumparat greselile si a iesit victorios dupa probele carora li s-a supus in acest scop.
Incercarile ce raman de suportat pentru a obtine purificarea, sunt pentru suflet o teama apasatoare ce-i tulbura fericirea. De aceea el nu se poate bucura de o fericire perfecta decat atunci cand va fi totul pur; dar pentru sufletul deja elevat, gandul incercarilor ce le mai are de trecut nu are nimic dureros.
Legatura de simpatie ce uneste spiritele din acelasi ordin reprezinta pentru ele un izvor de fericire. Unirea spiritelor al caror scop comun este binele, reprezinta pentru ele una dintre cele mai mari bucurii, caci ele nu se tem ca vor vedea aceasta unire tulburata de egoism. Ele formeaza in lumea spirituala familii animate de acelasi sentiment, si in aceasta consta fericirea spirituala, asa cum in lumea noastra ne grupam pe anumite criterii si gustam o anumita placere atunci cand ne reunim. Afectiunea curata si sincera pe care spiritele o incearca si careia ii sunt obiect, reprezinta un izvor de fericire, caci aici nu exista nici prieteni mincinosi, nici ipocriti.
Exista o diferenta pentru starea viitoare de spirit intre cel ce in timpul vietii se temea de moarte si cel care o vrea cu indiferenta sau chiar bucurie. Diferenta poate fi foarte mare; totusi ea se sterge adesea in fata cauzelor ce dau aceasta teama sau dorinta. Fie ca te temi, fie ca te bucuri, poti fi miscat de sentimente foarte diferite si aceste sentimente sunt cele care influenteaza asupra viitoarei stari de spirit. La cel ce-si doreste moartea numai pentru ca vede in ea sfarsitul framantarilor sale, aceasta reprezinta un fel de infruntare a providentei si a incercarilor ce trebuiau indurate.
Spiritismul ajuta la imbunatatire fixand ideile asupra anumitor probleme ale viitorului. El grabeste avansarea individului si a maselor, deoarece permite a se tine seama de ceea ce vom fi intr-o zi; este un punct de sprijin, o lumina ce ne ghideaza. Spiritismul ne invata sa suportam incercarile cu credinta si resemnare; el ne abate de la actele ce puteau intarzia fericirea viitoare. Astfel, spiritismul contribuie la aceasta fericire, dar nu se poate spune ca fara el ea nu poate fi atinsa.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu