Spiritul tulburat

Sufletul, parasind corpul, nu are imediat constiinta de sine. El este catva timp in tulburare. Spiritele nu incearca in acelasi grad si pe aceeasi durata tulburarea ce urmeaza separarii sufletului de corp. Totul depinde de elevatia lor. Cel ce este deja purificat se recunoaste aproape imediat, deoarece este eliberat de materie inca din timpul vietii corpului, in timp ce omul carnal, a carui constiinta nu este pura, pastreaza foarte mult timp impresia acestei materii.

Cunoasterea spiritismului exercita o influenta foarte mare asupra duratei tulburarii, de vreme ce spiritul intelege cu anticipatie situatia sa, dar practica binelui si constiinta pura au cea mai mare influenta.

Durata tulburarii ce urmeaza mortii este foarte variabila: poate fi de cateva ore, de mai multe luni si chiar de cativa ani. Cei la care durata este mai putin lunga sunt cei ce s-ar identifica inca din timpul vietii cu starea lor viitoare, deoarece atunci isi inteleg imediat pozitia.

Aceasta tulburare prezinta circumstante deosebite dupa caracterul indivizilor si mai ales dupa felul mortii. In mortile violente - sinucidere, supliciu, accident, apoplexie, raniri, etc - spiritul este surprins, uimit si nu crede a fi mort; si o sustine cu incapatanare. Totusi isi vede corpul, stie ca acest corp este al sau si nu intelege sa fie separat de acesta; se indreapta catre persoanele pe care le iubeste, le vorbeste si nu intelege de ce acestea nu-l aud. Iluzia dureaza pana la completa desprindere a perispiritului; atunci numai spiritul se recunoaste si intelege ca nu mai face parte dintre cei vii. Fenomenul se explica cu usurinta. Surprins de moarte pe neasteptate, spiritul este derutat de schimbarea brusca petrecuta. Pentru el moartea este inca sinonima cu distrugerea, neantizarea, ori , asa cum gandeste, dupa ceea ce vede, dupa ceea ce aude, in sensul sau nu este mort. Ceea ce-i sporeste iluzia este faptul ca el se vede un corp asemanator celui precedent prin forma, a carui natura eterna nu a mai avut timp s-o studieze - il crede solid si compact precum primul corp si cand isi indreapta atentia asupra acestui lucru, se mira de ce nu se poate pipai. Fenomenul este analog cu somnambulii care nu cred ca dorm. Pentru ei, somnul este sinonim cu suspendarea facultatilor intelectuale; or, daca ei gandesc liber si vad, inseamna pentru ei ca nu dorm.

Anumite spirite prezinta aceeasi particularitate, cu toate ca moartea nu a sosit inopinant, dar este mai vaga la cei care, desi bolnavi, nu se gandesc ca vor muri. Se vede atunci spectacolul neobisnuit al unui spirit asistand la propriul cortegiu funebru ca la al unui strain, si vorbind despre asta ca despre un lucru ce nu-l priveste, pana in momentul cand intelege adevarul.

Tulburarea ce urmeaza mortii nu are nimic dureros pentru omul de bine. El este intr-o stare de calm intru totul asemanatoare celei ce insoteste o trezire linistita. Insa cel ce nu are constiinta pura, este cuprins de anxietate si angoasa care sporesc pe masura ce spiritul se recunoaste.

In cazul mortii colective, s-a observat ca nu toti cei ce pier in acelasi timp se revad intotdeauna imediat. In tulburarea ce urmeaza mortii, fiecare merge pe drumul sau, unde nu se preocupa decat de cei care-l intereseaza.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)