Unirea sufletului cu trupul

Unirea sufletului cu trupul incepe odata cu conceptia, dar nu este completa decat in momentul nasterii. Din momentul conceptiei, spiritul desemnat sa locuiasca in acel corp se uneste cu el printr-o legatura fluida ce se strange din ce in ce mai mult pana in momentul cand copilul vede lumina zilei; strigatul ce scapa copilului anunta ca el face parte dintre cei vii si slujitori ai lui Dumnezeu.

Unirea dintre spirit si corp este definitiva in momentul conceptiei, in sensul ca un alt spirit nu l-ar putea inlocui pe cel ce a fost destinat acestui trup. Dar cum legaturile ce le tin laolalta sunt foarte fragile, ele sunt usor de rupt si pot fi rupte prin vointa spiritului care da inapoi in fata probei alese; dar atunci copilul nu mai traieste.

Spiritul care a ales un corp care a murit inainte de nastere, alege alt corp. Imperfectiunile materiei sunt cel mai adesea cauzele acestor morti.

Se pune intrebarea ce utilitate ar putea fi pentru un spirit incarnarea intr-un trup care moare la putine zile dupa nastere - fiinta nu are constiinta existentei sale suficient de dezvoltata; importanta mortii e aproape nula, adesea constituie o incercare pentru parinti. Spiritul stie cateodata, inca de la inceput cand corpul ales nu are sansa de viata - dar daca il alege pentru acest motiv, este pentru ca da inapoi in fata incercarii.

Atunci cand pentru spirit o incarnare este gresita, dintr-o cauza oarecare, ea nu este intotdeauna imediat inlocuita printr-o alta existenta. Spiritului ii trebuie timp pentru a alege din nou, afara de cazul cand reincarnarea instantanee nu provine dintr-o determinare anterioara.

Spiritul, odata unit cu trupul unui copil nu regreta alegerea facuta. Nu se intampla asemenea omului sa se planga de viata ce o are sau ca ar dori alta. Odata incarnat, spiritul nu poate regreta o alegere de care nu are cunostinta, dar poate gasi sarcina prea grea si daca o considera mai presus de fortele sale, recurge la sinucidere.

In intervalul dintre conceptie si nastere, spiritul se bucura mai mult sau mai putin de toate facultatile, dupa o anumita perioada pentru ca el nu este incarnat, ci atasat. Inca din momentul conceptiei, tulburarea incepe sa sesizeze spiritul avertizand astfel ca a venit momentul sa inceapa o noua existenta. Aceasta tulburare merge in crescendo pana la nastere; in acest interval, starea sa este foarte apropiata de cea pe care spiritul incarnat o are in timpul somnului corpului. Pe masura ce momentul nasterii se apropie, ideile sale se sterg, astfel ca, odata intrat in viata, el nu mai are cunostinta de amintirea trecutului sau ca om; insa aceasta amintire ii revine putin cate putin in memorie in starea sa de spirit.

In momentul nasterii, spiritul nu dobandeste imediat plenitudinea facultatilor sale, esle se dezvolta gradual odata cu organele. Pentru el este o noua existenta, trebuie sa invete sa se serveasca de instrumentele sale; ideile ii revin putin cate putin ca unui om ce se trezeste din somn si se gaseste intr-o stare diferita de cea avuta in starea de veghe.

Unirea spiritului cu corpul nefiind complet si definitiv consumata decat dupa nastere, nu se poate considera fetusul ca avand suflet. Spiritul ce trebuie sa-l anime exista intr-un fel in afara lui; fetusul nu are deci un suflet propriu-zis, de vreme ce incarnarea este doar pe cale de a se efectua; dar este legat de cel ce trebuie sa-l aiba.

Viata intrauterina este cea a unei plante ce vegeteaza. Copilul traieste viata animala. Omul are in el viata animala si viata vegetala completate la nastere cu viata spirituala.

Exista copii, asa cum indica stiinta, care, inca de la sanul mamei, sunt haraziti mortii. Se intampla deseori. Dumnezeu permite aceasta proba, fie pentru parinti, fie pentru spiritul desemnat sa-i ia locul. Exista si copii nascuti morti care nu au fost deloc destinati incarnarii unui spirit, care nu au avut niciodata un spirit destinat trupului lor - pentru ei nu trebuie sa se faca nimic. Acest copil a venit atunci doar pentru parinti. O fiinta de aceasta natura poate veni la termen cateodata dat nu traieste.

Orice copil care supravietuieste nasterii are neaparat un spirit incarnat in el, altfel n-ar mai fi o fiinta umana. Avortul este pentru spirit o existenta fara valoare de reinceput.

Avortul este intotdeauna o crima din moment ce se incalca legea lui Dumnezeu. Mama sau oricine altcineva va comite intotdeauna o crima, luand viata copilului inainte de nastere, caci impiedica sufletul sa suporte probele pentru care corpul este instrumentul.

In cazul in care viata mamei ar fi pusa in pericol prin nasterea copilului, nu este o crima de a sacrifica copilul pentru a salva mama. Este mai bine sa sacrifici fiinta care nu exista in favoarea celei ce exista.

Este rational de a acorda aceeasi atentie unui fetus ca si corpul unui copil ce ar fi trait. In toate acestea trebuie vazuta vointa si lucrarea lui Dumnezeu; sa nu tratam cu usurinta lucruri pe care ar trebui sa le respectam. De ce sa nu respectam operele creatiei ce sunt incomplete cateodata prin vointa Creatorului? Toate acestea intra in proiectele sale pe care nimeni nu are dreptul sa le judece.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)