Amintirea existentei corporale

Spiritul isi aminteste de existenta sa corporala, adica vietuind de cateva ori ca om, el isi aminteste apoi ce a fost si uneori rade cu ingaduinta de sine insusi. Ca si omul care, atingand varsta ratiunii, rade de nebuniile tineretii sale sau de nazdravaniile copilariei sale.

Amintirea existentei corporale ii revine spiritului putin cate putin, asemenea unui lucru ce iese din ceata, si pe masura ce iese ii fixeaza atentia. Isi aminteste de lucruri datorita consecintelor pe care acestea le au asupra starii sale ca spirit dar exista si circumstante in viata sa carora nu le acorda nicio importanta si despre care nici nu incearca sa-si aminteasca. El poate sa-si aminteasca detalii si incidente dintre cele mai amanuntite, fie despre evenimente, fie chiar despre gandurile sale, dar cand acestea sunt fara folos, nu o face.

Spiritul intrevede scopul vietii pamantene in raport cu viata viitoare. Cu siguranta il vede si intelege mai bine decat in timpul vietii corpului; intelege nevoia de purificare pentru a ajunge la infinit si stie ca in fiecare existenta lasa o parte din necuratenia sa.

Spiritul evoca memoria vietii trecute printr-un efort al imaginatiei sale dar si ca un tablou ce se afla in fata ochilor. Toate actiunile despre care are interes sa-si aminteasca sunt pentru el ca si cum ar fi prezente; celelalte sunt mai mult sau mai putin vagi in gandire sau date complet uitarii.

Cu cat este mai dematerializat, cu atat mai putin da importanta lucrurilor materiale.Cand evocam un spirit ratacitor care tocmai a parasit pamantul poate sa nu-si mai aminteasca numele persoanei iubite, nici prea multe detalii care, pentru noi, par importante. Lui ii pasa prea putin si acestea cad in uitare. Ceea ce-si aminteste foarte bine sunt faptele principale ce-l ajuta sa se imbunatateasca.

Spiritul isi aminteste toate existentele ce au precedat ultima existenta pe care tocmai o paraseste. Tot trecutul sau se deruleaza in fata lui, ca niste etape parcurse de un calator; dar el nu-si aminteste intr-o maniera absoluta toate actele sale, isi aminteste in raport de influenta pe care acestea o au asupra starii prezente. Cat despre primele existente, cele ce pot fi privite ca o copilarie a spiritului, acestea se pierd in gol si dispar in noaptea uitarii.

Spiritul considera corpul pe care tocmai il paraseste ca pe o haina nepotrivita care il jena si de care este fericit sa se debaraseze. Spiritul simte aproape intotdeauna indiferenta la vederea corpului sau aflat in descompunere, ca si pentru un lucru la care nu mai tine.

La sfarsitul unei perioade de timp, spiritul recunoaste cateodata osemintele sau alte obiecte ca apartinandu-i - depinde de punctul de vedere mai mult sau mai putin elevat sub care considera lucrurile terestre. Spiritul este intotdeauna fericit de amintirea ce dainuie despre el; lucrurile pastrate de la el sunt readuse in memorie, dar ceea ce il atrage la noi este amintirea si nicidecum lucruri materiale, obiecte.

Deseori, spiritele pastreaza amintirea suferintelor indurate in timpul ultimei lor existente corporale. Aceasta amintire le face sa simta mai mult pretul fericirii de care se pot bucura ca spirite. Spiritele, cu exceptia celor inferioare, care au fost fericite aici, nu regreta bucuriile sale atunci cand a parasit pamantul. Doar spiritele inferioare pot regreta bucuriile ce concorda cu impuritatea naturii lor si pentru care ispasesc prin suferinte. Pentru spirite elevate, fericirea eterna este de mii de ori preferabila placerilor efemere ale pamantului.

Cel care a inceput mari lucrari intr-un scop inalt si este intrerupt de moarte, nu regreta in cealalta lume, ca le-a last neterminate. Nu regreta pentru ca vede ca altii sunt destinati sa le termine. El isi da silinta sa influenteze alte spirite omenesti sa le continue. Scopul sau pe pamant era binele umanitatii; scopul in lumea spiritelor este acelasi.

Cel ce a lasat lucrari de arta sau literatura, judeca sub un alt punct de vedere si adesea desfide ceea ce admira mai mult, in raport cu elevatia lor.

Spiritele in general nu se mai intereseaza de lucrarile ce se fac pe pamant, de progresul artelor si al stiintelor. Depinde de elevatia lor sau de misiunea ce o au de indeplinit. Ceea ce noua va apare magnific reprezinta adesea foarte putin pentru unele spirite. Ele il admira asa cum savantul admira lucrarea unui scolar. Ele examineaza tot ce poate dovedi elevatia spiritelor incarnate si progresul lor.

Pentru spiritele elevate, patria este universul; pe pamant ea este acolo unde exista cele mai multe persoane cu care simpatizeaza.

Situatia spiritelor si modul lor de a vedea lucrurile variaza la nesfarsit in raport de gradul dezvoltarii lor morale si intelectuale. In general, spiritele dintr-un ordin elevat nu fac pe pamant decat popasuri foarte scurte; tot ceea ce se face aici este atat de meschin in comparatie cu grandorile infinitului. Lucrurile carora oamenii le dau cea mai mare importanta sunt atat de puerile in ochii lor, incat se simt prea putin atrase, in afara de cazul cand sunt chemate sa conlucreze in progresul omenirii.

Spiritele dintr-un ordin mediu raman pe pamant mai frecvent; desi considera lucrurile dintr-un punct de vedere mai elevat, ele sunt aici intr-un fel sedentare, si constituie multimea populatiei lumii invizibile; ele au pastrat aproape aceleasi idei, gusturi si inclinatii ce le aveau in invelisul corporal; se amesteca in intalnirile, afacerile si distractiile oamenilor, la care iau parte mai mult sau mai putin activ, dupa caracterul lor. Neputandu-si satisface pasiunile, ele se bucura de cei care se abandoneaza acestora si ii excita. In multimea lor exista si unele mai serioase care vad si asculta pentru a se instrui si perfectiona.

Ideile spiritelor se modifica mult in starea de spirit. Ele sufera foarte mari modificari pe masura ce spiritul se dematerializeaza; spiritul poate ramane cateodata mult timp cu aceleasi idei, dar putin cate putin influenta materiei se diminueaza, si el vede lucrurile mai clar, atunci cauta mijloacele de a se imbunatati.

Spiritul a trait deja viata spiritista inainte de incarnarea sa dar pare mirat la revenirea in lumea spiritelor. Mirarea nu este decat efectul primului moment si al tulburarii ce urmeaza trezirii; mai tarziu, el se recunoaste perfect pe masura ce ii revine amintirea trecutului si se sterge impresia vietii terestre.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)