Separarea sufletului de corp

Separarea sufletului de corp nu este dureroasa - corpul adesea sufera mai mult in timpul vietii decat in momentul mortii iar sufletul nu sufera deloc. Suferintele prin care trece cateodata in momentul mortii sunt un prilej de bucurie pentru spirit, care vede sosind sfarsitul exilului sau.
In moartea naturala, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a varstei, omul paraseste viata fara a baga de seama, ca o lampa ce se stinge nemaifiind alimentata.

Cum se realizeaza separarea separarea sufletului de corp? Cand se rup legaturile ce-l tineau, el se elibereaza. Separarea nu este instantanee si prin tranzitie brusca. Nu exista o linie de demarcatie net trasata intre viata si moarte. Sufletul se elibereaza gradat si nu fuge ca o pasare captiva repusa subit in libertate. Cele doua stari se ating, se amesteca, astfel ca spiritul se degaja putin cate putin de legaturile; ele se desfac, nu se rup.

In timpul vietii, spiritul este tinut de corp prin invelisul sau semi-material sau perispirit. Moartea inseamna doar distrugerea corpului si nu si a celui de-al doilea invelis ce se separa de corp cand in acesta inceteaza viata organica. Observatia probeaza ca in momentul mortii, desprinderea perispiritului nu se face subit; ea nu se realizeaza decat gradat, cu o lentoare foarte variabila depinzand de individ; la unii este foarte rapida, si se poate spune ca intre momentul mortii si cel al eliberarii sunt cateva ore; dar la altii, mai ales la cei a caror viata a fost exclusiv materiala si senzuala, dezlegarea este mai putin rapida si dureaza cateodata zile, saptamani si chiar luni, ceea ce nu implica o mai mica vitalitate a corpului, nici posibilitatea unei reintoarceri la viata, ci o simpla afinitate intre corp si spirit, in raport cu superioritatea acordata, in viata, de catre spirit, materiei. E rational sa concepi, intr-adevar ca spiritul s-a identificat cu materia, cu atat ii vine mai greu la separare in timp ce activitatea intelectuala si morala, elevatia gandirii, opereaza un inceput de desprindere chiar in timpul vietii corpului, iar atunci cand soseste moartea, desprinderea este aproape instantanee. Acesta este rezultatul studiilor facute pe toti indivizii observati in timpul mortii. Observatiile mai probeaza ca afinitatea ce persista, la anumiti indivizi, intre suflet si corp, este cateodata foarte dureroasa deoarece spiritul poate simti oroare fata de descompunere. Cazul este exceptional si specific anumitor feluri de viata si anumitor feluri de moarte, apare si la cativa sinucigasi.

Separarea definitiva dintre suflet si corp poate avea loc inainte de incetarea completa a vietii organice - la agonie, sufletul a parasit cateodata corpul si nu mai exista decat viata organica. Omul nu mai are constiinta sinelui si totusi ii ramane un suflu de viata. Corpul este o masina pe care inima o face sa se puna in miscare; el exista doar atata timp cat inima face sangele sa circule prin vene, si pentru asta nu e nevoie de suflet.

Se pune intrebarea daca in momentul mortii, sufletul are vreo aspiratie sau extaz ce-l face sa intrevada lumea unde va merge. Deseori sufletul stie sa desfaca legaturile ce-l ataseaza de corp - in acest caz face toate eforturile pentru a le rupe in intregime. Deja degajat in parte de materie, el vede derulandu-se viitorul in fata sa si se bucura, prin anticipare, de starea de spirit.

Senzatiile pe care le incearca sufletul in momentul cand se regaseste in lumea spiritelor, sunt diferite. Depinde...daca a facut rau din dorinta de a-l face, se simte in primul moment cu totul rusinat de cele facute; pentru cel drept, senzatia este de usurare de o mare greutate, caci el nu se teme de nicio privire scrutatoare.

Spiritul regaseste imediat pe cei cunoscuti pe pamant si care au murit inaintea lui. In functie de afectiunea avuta pentru el, adesea ei vin sa-l primeasca la reintrarea in lumea spiritelor si il ajuta sa se degajeze de scutecele materiei ca astfel sa regaseasca multe din cele pierdute din vedere in timpul sederii sale pe pamant; vede pe cei ratacitori, merge sa viziteze pe cei ce sunt incarnati.

In moartea violenta si accidentala, atunci cand organele nu au fost inca slabite de varsta sau boli, separarea sufletului si incetarea vietii are loc aproape simultan... clipa ce le separa este foarte scurta.

In cazul unei decapitari, adesea omul pastreaza constiinta de sine timp de cateva minute pana cand viata organica se stinge complet. Dar tot adesea teama de moarte il poate face pe om sa-si piarda aceasta constiinta inainte de momentul supliciului. Nu este vorba aici decat de constiinta pe care cel ce suporta supliciul o poate avea despre sine insusi ca om si prin intermediul organelor, si nu ca spirit. Daca nu a pierdut aceasta constiinta inainte de slupiciu, poate deci sa o pastreze cateva clipe - o foarte scurta durata- si ea inceteaza neaparat odata cu viata organica a creierului, ceea ce nu implica faptul ca, pentru aceasta, perispiritul sa fie in intregime degajat de corp, ci din contra: in toate cazurile de moarte violenta, cand nu vine prin stingerea treptata a fortelor vitale, legaturilor ce unesc corpul cu perispiritul sunt mai persistente, si eliberarea completa este mai lenta.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)