Spiritelor li se arata, asa cum un orb simte focul de care se apropie, perioada in care vor fi reincarnate. Ele stiu ca trebuie sa recapete un corp tot asa cum noi stim ca va trebui sa murim intr-o zi, dar fara sa stim cand va sosi ziua aceea.
Reincarnarea este o necesitate a vietii spiritiste asa cum moartea este o necesitate a vietii corporale. Exista si unele spirite care nu sunt preocupate , nu se gandesc deloc la reincarnare, care nici macar nu o inteleg; depinde de natura lor mai mult sau mai putin avansata. Pentru unele incertitudinea cu privire la propriul viitor este o adevarata pedeapsa. Spiritul poate apropia sau intarzia momentul incarnarii sale. Il poate apropia apeland la dorintele sale; il poate de asemeni indeparta daca da inapoi in fata incercarilor, caci printre spirite exista de asemenea lasi si indiferenti, dar nu o face nepedepsit - de aceea el sufera ca si cel care da inapoi in fata leacului salutar ce-l poate vindeca.
Daca un spirit s-ar gasi destul de fericit intr-o conditie medie printre spiritele ratacitoare, si daca nu ar avea ambitia de a mai urca, tot nu ar putea sa prelungeasca starea aceasta la nesfarsit - progresul este o necesitate pentru spirite; toate trebuie sa urce, acesta-i destinul lor.
Spiritul este intotdeauna desemnat cu anticipatie. Alegandu-si proba pe care vrea sa o suporte, spiritul cere sa se reincarneze, or, Dumnezeu, care stie si vede totul, a stiut si vazut cu anticipatie modul in care un anumit suflet se va uni cu un anumit corp. Spiritul poate sa-si aleaga corpul, deoarece imperfectiunile acestui corp sunt pentru el incercari care il ajuta sa progreseze daca depaseste obstacolele intalnite; insa alegerea nu depinde intotdeauna de el, el o poate cere.
Spiritul ar putea, in ultimul moment, sa refuze intrarea in corpul ales pentru el, dar, facand acest lucru, ar suferi mai mult decat cel ce nu ar fi incercat nicio proba. Se pune intrebarea daca s-ar putea ajunge in situatia ca un copil ce urmeaza sa se nasca sa nu gaseasca un spirit care sa vrea sa se incarneze in el dar Dumnezeu a prevazut si aceasta. Copilul, atunci trebuie sa se nasca viu, este intotdeauna predestinat sa aiba un suflet, nimic nu a fost creat fara a fi gandit.
Uneori unirea spiritului cu un anumit corp este impusa de Dumnezeu. Poate fi impusa chiar de diferitele incercari, mai ales cand spiritul nu este inca apt sa faca o alegere in cunostinta de cauza. Ca ispasire, spiritul poate fi constrans sa se uneasca cu corpul cutarui copil care, prin nasterea sa si pozitia pe care o va avea in societate, va putea deveni pentru el un subiect de pedeapsa.
Daca se ajunge in situatia ca mai multe spirite sa se prezinte pentru un acelasi corp ce trebuie sa se nasca dar numai Dumnezeu hotaraste care este cel mai capabil sa implineasca misiunea careia ii este destinat copilul- dar, spiritul este desemnat inaintea momentului cand trebuie sa se uneasca cu corpul. Momentul incarnarii este insotit de o tulburare mult mai mare si mai lunga decat tulburarea ce are loc la parasirea corpului. La moarte, spiritul iese din sclavie; la nastere, intra in ea.
Momentul in care un spirit trebuie sa se incarneze este un moment important. Este ca un calator ce se imbarca pentru o traversare periculoasa, nestiind daca nu-si va afla moartea printre talazurile ce le infrunta. Calatorul care se imbarca stie caror pericole se expune, dar nu stie daca va fi naufragiu; la fel stau lucrurile si cu spiritul - cunoaste probele carora li se supune, dar nu stie daca va sucomba. Asa cum moartea corpului este un fel de renastere a spiritului, reincarnarea este pentru el un fel de moarte, sau mai degraba un exil sau o claustrare. Paraseste lumea spiritelor pentru lumea corporala, asa cum omul paraseste lumea corporala pentru lumea spiritelor. Spiritul stie ca se va incarna, asa cum omul stie ca va muri; dar ca si acesta, nu are cunostinta de faptul intruparii decat in ultimul moment, cand a venit sorocul; in acel moment solemn, tulburarea coboara asupra lui, ca si la omul aflat in agonie, si aceasta tulburare persista pana cand noua existenta se alcatuieste clar. Apropierea reincarnarii e un fel de agonie pentru spirit.
Cauza anxietatii spiritului inainte de incarnare are legatura cu incertitudinea in care se gaseste cu privire la trecerea probelor., de vreme ce probele existentei sale il vor intarzia sau avansa, dupa cum le-a suportat mai bine sau mai rau.
In momentul reincarnarii, spiritul este cateodata insotit de alte spirite ale prietenilor sai care vin sa asiste la plecarea sa din lumea spiritista, asa cum vin sa-l primeasca la reintoarcere - totul depinde de sfera locuita de spirit. Daca se afla in sferele unde domneste dragostea, spiritele care-l iubesc il insotesc pana in ultimul moment, il incurajeaza si adesea chiar il urmeaza in viata.
Spiritele prietene ce ne urmeaza in viata sunt adesea cele pe care le vedem in vis, ce ne marturisesc dragoste si ni se prezinta sub trasaturi necunoscute. Ele vin sa ne viziteze, asa cum noi mergem sa vedem un prizonier aflat dupa gratii.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Reincarnarea este o necesitate a vietii spiritiste asa cum moartea este o necesitate a vietii corporale. Exista si unele spirite care nu sunt preocupate , nu se gandesc deloc la reincarnare, care nici macar nu o inteleg; depinde de natura lor mai mult sau mai putin avansata. Pentru unele incertitudinea cu privire la propriul viitor este o adevarata pedeapsa. Spiritul poate apropia sau intarzia momentul incarnarii sale. Il poate apropia apeland la dorintele sale; il poate de asemeni indeparta daca da inapoi in fata incercarilor, caci printre spirite exista de asemenea lasi si indiferenti, dar nu o face nepedepsit - de aceea el sufera ca si cel care da inapoi in fata leacului salutar ce-l poate vindeca.
Daca un spirit s-ar gasi destul de fericit intr-o conditie medie printre spiritele ratacitoare, si daca nu ar avea ambitia de a mai urca, tot nu ar putea sa prelungeasca starea aceasta la nesfarsit - progresul este o necesitate pentru spirite; toate trebuie sa urce, acesta-i destinul lor.
Spiritul este intotdeauna desemnat cu anticipatie. Alegandu-si proba pe care vrea sa o suporte, spiritul cere sa se reincarneze, or, Dumnezeu, care stie si vede totul, a stiut si vazut cu anticipatie modul in care un anumit suflet se va uni cu un anumit corp. Spiritul poate sa-si aleaga corpul, deoarece imperfectiunile acestui corp sunt pentru el incercari care il ajuta sa progreseze daca depaseste obstacolele intalnite; insa alegerea nu depinde intotdeauna de el, el o poate cere.
Spiritul ar putea, in ultimul moment, sa refuze intrarea in corpul ales pentru el, dar, facand acest lucru, ar suferi mai mult decat cel ce nu ar fi incercat nicio proba. Se pune intrebarea daca s-ar putea ajunge in situatia ca un copil ce urmeaza sa se nasca sa nu gaseasca un spirit care sa vrea sa se incarneze in el dar Dumnezeu a prevazut si aceasta. Copilul, atunci trebuie sa se nasca viu, este intotdeauna predestinat sa aiba un suflet, nimic nu a fost creat fara a fi gandit.
Uneori unirea spiritului cu un anumit corp este impusa de Dumnezeu. Poate fi impusa chiar de diferitele incercari, mai ales cand spiritul nu este inca apt sa faca o alegere in cunostinta de cauza. Ca ispasire, spiritul poate fi constrans sa se uneasca cu corpul cutarui copil care, prin nasterea sa si pozitia pe care o va avea in societate, va putea deveni pentru el un subiect de pedeapsa.
Daca se ajunge in situatia ca mai multe spirite sa se prezinte pentru un acelasi corp ce trebuie sa se nasca dar numai Dumnezeu hotaraste care este cel mai capabil sa implineasca misiunea careia ii este destinat copilul- dar, spiritul este desemnat inaintea momentului cand trebuie sa se uneasca cu corpul. Momentul incarnarii este insotit de o tulburare mult mai mare si mai lunga decat tulburarea ce are loc la parasirea corpului. La moarte, spiritul iese din sclavie; la nastere, intra in ea.
Momentul in care un spirit trebuie sa se incarneze este un moment important. Este ca un calator ce se imbarca pentru o traversare periculoasa, nestiind daca nu-si va afla moartea printre talazurile ce le infrunta. Calatorul care se imbarca stie caror pericole se expune, dar nu stie daca va fi naufragiu; la fel stau lucrurile si cu spiritul - cunoaste probele carora li se supune, dar nu stie daca va sucomba. Asa cum moartea corpului este un fel de renastere a spiritului, reincarnarea este pentru el un fel de moarte, sau mai degraba un exil sau o claustrare. Paraseste lumea spiritelor pentru lumea corporala, asa cum omul paraseste lumea corporala pentru lumea spiritelor. Spiritul stie ca se va incarna, asa cum omul stie ca va muri; dar ca si acesta, nu are cunostinta de faptul intruparii decat in ultimul moment, cand a venit sorocul; in acel moment solemn, tulburarea coboara asupra lui, ca si la omul aflat in agonie, si aceasta tulburare persista pana cand noua existenta se alcatuieste clar. Apropierea reincarnarii e un fel de agonie pentru spirit.
Cauza anxietatii spiritului inainte de incarnare are legatura cu incertitudinea in care se gaseste cu privire la trecerea probelor., de vreme ce probele existentei sale il vor intarzia sau avansa, dupa cum le-a suportat mai bine sau mai rau.
In momentul reincarnarii, spiritul este cateodata insotit de alte spirite ale prietenilor sai care vin sa asiste la plecarea sa din lumea spiritista, asa cum vin sa-l primeasca la reintoarcere - totul depinde de sfera locuita de spirit. Daca se afla in sferele unde domneste dragostea, spiritele care-l iubesc il insotesc pana in ultimul moment, il incurajeaza si adesea chiar il urmeaza in viata.
Spiritele prietene ce ne urmeaza in viata sunt adesea cele pe care le vedem in vis, ce ne marturisesc dragoste si ni se prezinta sub trasaturi necunoscute. Ele vin sa ne viziteze, asa cum noi mergem sa vedem un prizonier aflat dupa gratii.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu