Motivul pentru care spiritul incarnat pierde amintirea trecutului sau este pentru ca omul nu poate si nu trebuie sa stie totul; in intelepciunea sa Dumnezeu a dorit astfel. Fara valul ce-i ascunde anumite lucruri omul ar fi orbit; ca si cel ce trece brusc de la intuneric la lumina. Prin uitarea trecutului, el este mai mult el insusi.
Cum poate omul sa fie responsabil de actele sale si sa-si rascumpere greselile de care nu-si aminteste? Cum poate profita de experienta acumulata in existentele cazute in uitare? S-ar concepe ca framantarile vietii ar fi o lectie pentru el daca-si amintea de ceea ce a putut sa-l atraga, dar din moment ce nu si le aminteste, fiecare existenta este pentru el ca si cum ar fi prima, si asrfel intotdeauna o ia de la inceput. Cum se impaca acestea cu dreptatea lui Dumnezeu?
Cu fiecare existenta noua omul are mai multa inteligenta si poate mai bine sa distinga binele si raul. Unde ar fi meritul, daca-si amintea tot trecutul? Cand spiritul reintra in viata sa primordiala (viata spiritista), intreaga viata trecuta se deruleaza in fata lui, vede greselile comise si cauzele suferintei sale si ceea ce l-ar fi putut impiedica sa le comita; intelege ca starea ce-i este data este justa si cauta atunci existenta ce ar putea sa o indrepte pe cea pe care tocmai s-a scurs. Cauta incercari asemanatoare celor prin care a trecut sau prilejuri pe care le crede potrivite pentru progresul sau, si cere, spiritelor superioare lui sa-l ajute in aceasta noua misiune pe care o intreprinde, caci el stie ca spiritul ce-i va fi dat drept calauza in aceasta noua existenta va cauta sa-l faca sa-si indrepte greselile dandu-i un fel de intuitie despre cele comise.
Acelasi fel de intuitie este in gandul, dorinta criminala ce ne incearca adesea si careia ii rezistam instinctiv, atribuind de obicei rezistenta noastra principiilor primite de la parinti, in timp ce vocea constiintei este cea care va vorbeste si aceasta voce este amintirea trecutului, voce ce ne avertizeaza sa nu recadem in greselile deja savarsite. Spiritul intrat in aceasta noua existenta, daca suporta si rezista cu curaj acestor incercari, creste si se ridica in ierarhia spiritelor, atunci cand revine printre ele.
Daca in timpul vietii corporale nu avem o amintire precisa despre ceea ce am fost si despre ceea ce am facut bine sau rau in existentele noastre anterioare, avem totusi intuitia lor. Tendintele noastre instinctive sunt o reminiscenta a trecutului nostru, carora constiinta noastra, care este dorinta de a nu mai comite aceleasi greseli, ne averizeaza sa rezistam.
Exista lumi ai caror locuitori au o amintire foarte clara si precisa cu privire la existentele lor trecute. Ei pot si stiu sa aprecieze fericirea pe care Dumnezeu le-a permis sa o guste. Dar exista si alte lumi unde locuitorii aflati acolo, in conditii mai bune decat ale noastre, au unele necazuri, nenorociri chiar; aceia nu apreciaza fericirea lor datorita faptului ca nu au amintirea unei stari mai nefericite. Daca nu o apreciaza ca oameni, o apreciaza ca spirite.
Amintirea individualitatilor noastre anterioare ar avea inconveniente foarte grave; ar putea in anumite cazuri, sa ne umileasca in mod ciudat; intre altele, sa ne exalte orgoliul, si prin acest lucru sa impiedice liberul nostru arbitru. Dumnezeu ne-a dat pentru a ne imbunatati, tot ceea ce ne este necesar si poate sa ne ajunga: vocea constiintei si tendintele noastre instinctive; a indepartat tot ceea ce ne putea face rau.
Daca aveam amintirea actelor noastre personale anterioare, am fi facut-o in mod egal si pe cea a actelor celorlalti, si aceasta consecinta ar fi putut avea cele mai neplacute efecte asupra relatiilor sociale; neavand intotdeauna motiv sa ne mandrim cu trecutul nostru, adesea este mai bine ca un val sa fie aruncat asupra lui. Acest lucru concorda perfect cu doctrina spiritelor despre lucrurile superioare lumii noastre. In aceste lumi, unde nu domneste decat binele, amintirea trecutului nu are nimic neplacut; iata de ce ele isi amintesc de existenta precedenta ca si cum noi ne-am aminti de ceea ce am facut in ajun. Cat despre sederea posibila in lumile inferioare, nu este mai mult decat un vis rau.
Cateodata, putem avea unele revelatii despre existentele noastre anterioare. Unii stiu totusi ce au fost si ce faceau; daca le-ar fi permis s-o spuna pe fata, ar face revelatii originale despre trecut. Anumite persoane cred ca au o vaga amintire a unui trecut necunoscut, ce li se prezinta ca o imagine fugitiva a unui vis pe care incearca in van sa-l inteleaga. Acest fapt este cateodata real dar adesea nu este decat o iluzie impotriva careia trebuie sa fim pusi in garda, caci poate fi efectul unei imaginatii surescitate.
In existentele corporale de o natura mai elevata decat a noastra, amintirea existentelor anterioare este mai precisa. Pe masura ce corpul este mai putin material ne amintim mai bine. Amintirea trecutului este mai clara pentru cei care locuiesc in lumile de ordin superior.
Tendintele instinctive ale omului fiind o reminiscenta a trecutului sai, rezulta ca, prin studiul acestor tendinte, se pot cunoaste pana la un anumit punct, faptele savarsite de el - trebuie tinut cont de ameliorarea ce s-a putut efectua in spirit si de hotararile ce le-a luat in starea ratacitoare; existenta actuala poate fi mult mai buna decat precedenta.
Omul poate savarsi intr-o existenta greseli necomise in existenta precedenta. Aceasta depinde de progresul sau; daca nu stie sa reziste incercarilor, poate fi antrenat in noi greseli; dar in general, aceste greseli acuza mai degraba o stare stationara decat o stare retrograda, caci spiritul poate sa avanseze sau sa se opreasca, dar nu da inapoi.
Vicisitudinile vietii corporale fiind in acelasi timp o ispasire pentru greselile trecute si probe pentru viitor, rezulta ca, in functie de natura acestor vicisitudini s-ar putea deduce adesea modul existentei anterioare, de vreme ce fiecare este pedepsit pentru ceea ce a gresit. In acelasi timp, nu trebuie sa se faca din aceasta o regula absoluta; tendintele instinctive sunt un indice mai sigur, caci incercarile suferite de spirit sunt atat pentru viitor cat si pentru trecut. Ajuns la termenul stabilit de Providenta pentru viata normala, spiritul isi alege el insusi probele carora vrea sa li se supuna pentru a grabi progresul sau, adica felul de existenta pe care o crede mai favorabila lui, sa-i furnizeze mijloacele, si aceste probe sunt intotdeauna in raport direct cu greselile pentru care trebuie sa ispaseasca. Daca triumfa, se ridica; daca sucomba, reincepe.
Spiritul se bucura intotdeauna de liberul sau arbitru; in virtutea acestei libertati pe care o are in starea de spirit el alege incercarile vietii corporale, hotaraste ce va face si ce nu va face in starea de incarnare si alege intre bine si rau. A tagadui omului liberul arbitru, ar insemna sa-l reducem la starea de masina. Reintrat in viata corporala, spiritul pierde pe moment amintirea existentelor anterioare, ca si cum un val le-ar ascunde; totusi el are cateodata despre ele o vaga constiinta si ele ii pot fi chiar revelate in anumite circumstante; dar atunci numai prin vointa spiritelor superioare ce o fac in mod spontan, intr-un scop util, si niciodata pentru a satisface o curiozitate desarta. Existentele viitoare nu pot fi revelate, deoarece ele depind de felul in care se savarseste existenta prezenta si de alegerea ulterioara a spiritului.
Uitarea greselilor comise nu este un obstacol in imbunatatirea spiritului, caci daca el nu are o amintire precisa, cunoasterea ce o avea in starea ratacitoare si dorinta de a le indrepta il ghideaza prin intuintie si ii dau ratiunea de a rezista raului; aceasta ratiune este vocea constiintei, in care este secondat de catre spiritele ce-l asista daca asculta inspiratiile potrivite ce-i sunt sugerate.
Daca omul nu cunoaste actele savarsite in existentele sale anterioare, el poate intotdeauna sa afle de ce fapte s-a facut vinovat si care era caracterul sau dominant. Ne este suficient sa ne studiem pe noi insine, si putem judeca ceea ce am fost, dar nu prin ceea ce suntem, ci prin tendintele noastre.
Vicisitudinile vietii corporale ne purifica si ne inalta, daca le suportam cu resemnare si fara murmur. Natura vicisitudinilor si incercarilor pe care le suportam poate de asemenea sa ne lamureasca cu privire la ceea ce am fost si ce am facut, asa cum aici judecam faptele unui vinovat prin pedeapsa impusa de lege. Astfel, cutare va fi pedepsit in orgoliul sau prin umilinta unei existente inferioare, bogatul rau si avar, prin mizerie, cel care a fost dur cu altii, prin duritatile ce le va suporta, tiranul, prin sclavie, copilul rau, prin ingratitudinea copiilor sai, lenesul, prin munca fortata, etc.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Cum poate omul sa fie responsabil de actele sale si sa-si rascumpere greselile de care nu-si aminteste? Cum poate profita de experienta acumulata in existentele cazute in uitare? S-ar concepe ca framantarile vietii ar fi o lectie pentru el daca-si amintea de ceea ce a putut sa-l atraga, dar din moment ce nu si le aminteste, fiecare existenta este pentru el ca si cum ar fi prima, si asrfel intotdeauna o ia de la inceput. Cum se impaca acestea cu dreptatea lui Dumnezeu?
Cu fiecare existenta noua omul are mai multa inteligenta si poate mai bine sa distinga binele si raul. Unde ar fi meritul, daca-si amintea tot trecutul? Cand spiritul reintra in viata sa primordiala (viata spiritista), intreaga viata trecuta se deruleaza in fata lui, vede greselile comise si cauzele suferintei sale si ceea ce l-ar fi putut impiedica sa le comita; intelege ca starea ce-i este data este justa si cauta atunci existenta ce ar putea sa o indrepte pe cea pe care tocmai s-a scurs. Cauta incercari asemanatoare celor prin care a trecut sau prilejuri pe care le crede potrivite pentru progresul sau, si cere, spiritelor superioare lui sa-l ajute in aceasta noua misiune pe care o intreprinde, caci el stie ca spiritul ce-i va fi dat drept calauza in aceasta noua existenta va cauta sa-l faca sa-si indrepte greselile dandu-i un fel de intuitie despre cele comise.
Acelasi fel de intuitie este in gandul, dorinta criminala ce ne incearca adesea si careia ii rezistam instinctiv, atribuind de obicei rezistenta noastra principiilor primite de la parinti, in timp ce vocea constiintei este cea care va vorbeste si aceasta voce este amintirea trecutului, voce ce ne avertizeaza sa nu recadem in greselile deja savarsite. Spiritul intrat in aceasta noua existenta, daca suporta si rezista cu curaj acestor incercari, creste si se ridica in ierarhia spiritelor, atunci cand revine printre ele.
Daca in timpul vietii corporale nu avem o amintire precisa despre ceea ce am fost si despre ceea ce am facut bine sau rau in existentele noastre anterioare, avem totusi intuitia lor. Tendintele noastre instinctive sunt o reminiscenta a trecutului nostru, carora constiinta noastra, care este dorinta de a nu mai comite aceleasi greseli, ne averizeaza sa rezistam.
Exista lumi ai caror locuitori au o amintire foarte clara si precisa cu privire la existentele lor trecute. Ei pot si stiu sa aprecieze fericirea pe care Dumnezeu le-a permis sa o guste. Dar exista si alte lumi unde locuitorii aflati acolo, in conditii mai bune decat ale noastre, au unele necazuri, nenorociri chiar; aceia nu apreciaza fericirea lor datorita faptului ca nu au amintirea unei stari mai nefericite. Daca nu o apreciaza ca oameni, o apreciaza ca spirite.
Amintirea individualitatilor noastre anterioare ar avea inconveniente foarte grave; ar putea in anumite cazuri, sa ne umileasca in mod ciudat; intre altele, sa ne exalte orgoliul, si prin acest lucru sa impiedice liberul nostru arbitru. Dumnezeu ne-a dat pentru a ne imbunatati, tot ceea ce ne este necesar si poate sa ne ajunga: vocea constiintei si tendintele noastre instinctive; a indepartat tot ceea ce ne putea face rau.
Daca aveam amintirea actelor noastre personale anterioare, am fi facut-o in mod egal si pe cea a actelor celorlalti, si aceasta consecinta ar fi putut avea cele mai neplacute efecte asupra relatiilor sociale; neavand intotdeauna motiv sa ne mandrim cu trecutul nostru, adesea este mai bine ca un val sa fie aruncat asupra lui. Acest lucru concorda perfect cu doctrina spiritelor despre lucrurile superioare lumii noastre. In aceste lumi, unde nu domneste decat binele, amintirea trecutului nu are nimic neplacut; iata de ce ele isi amintesc de existenta precedenta ca si cum noi ne-am aminti de ceea ce am facut in ajun. Cat despre sederea posibila in lumile inferioare, nu este mai mult decat un vis rau.
Cateodata, putem avea unele revelatii despre existentele noastre anterioare. Unii stiu totusi ce au fost si ce faceau; daca le-ar fi permis s-o spuna pe fata, ar face revelatii originale despre trecut. Anumite persoane cred ca au o vaga amintire a unui trecut necunoscut, ce li se prezinta ca o imagine fugitiva a unui vis pe care incearca in van sa-l inteleaga. Acest fapt este cateodata real dar adesea nu este decat o iluzie impotriva careia trebuie sa fim pusi in garda, caci poate fi efectul unei imaginatii surescitate.
In existentele corporale de o natura mai elevata decat a noastra, amintirea existentelor anterioare este mai precisa. Pe masura ce corpul este mai putin material ne amintim mai bine. Amintirea trecutului este mai clara pentru cei care locuiesc in lumile de ordin superior.
Tendintele instinctive ale omului fiind o reminiscenta a trecutului sai, rezulta ca, prin studiul acestor tendinte, se pot cunoaste pana la un anumit punct, faptele savarsite de el - trebuie tinut cont de ameliorarea ce s-a putut efectua in spirit si de hotararile ce le-a luat in starea ratacitoare; existenta actuala poate fi mult mai buna decat precedenta.
Omul poate savarsi intr-o existenta greseli necomise in existenta precedenta. Aceasta depinde de progresul sau; daca nu stie sa reziste incercarilor, poate fi antrenat in noi greseli; dar in general, aceste greseli acuza mai degraba o stare stationara decat o stare retrograda, caci spiritul poate sa avanseze sau sa se opreasca, dar nu da inapoi.
Vicisitudinile vietii corporale fiind in acelasi timp o ispasire pentru greselile trecute si probe pentru viitor, rezulta ca, in functie de natura acestor vicisitudini s-ar putea deduce adesea modul existentei anterioare, de vreme ce fiecare este pedepsit pentru ceea ce a gresit. In acelasi timp, nu trebuie sa se faca din aceasta o regula absoluta; tendintele instinctive sunt un indice mai sigur, caci incercarile suferite de spirit sunt atat pentru viitor cat si pentru trecut. Ajuns la termenul stabilit de Providenta pentru viata normala, spiritul isi alege el insusi probele carora vrea sa li se supuna pentru a grabi progresul sau, adica felul de existenta pe care o crede mai favorabila lui, sa-i furnizeze mijloacele, si aceste probe sunt intotdeauna in raport direct cu greselile pentru care trebuie sa ispaseasca. Daca triumfa, se ridica; daca sucomba, reincepe.
Spiritul se bucura intotdeauna de liberul sau arbitru; in virtutea acestei libertati pe care o are in starea de spirit el alege incercarile vietii corporale, hotaraste ce va face si ce nu va face in starea de incarnare si alege intre bine si rau. A tagadui omului liberul arbitru, ar insemna sa-l reducem la starea de masina. Reintrat in viata corporala, spiritul pierde pe moment amintirea existentelor anterioare, ca si cum un val le-ar ascunde; totusi el are cateodata despre ele o vaga constiinta si ele ii pot fi chiar revelate in anumite circumstante; dar atunci numai prin vointa spiritelor superioare ce o fac in mod spontan, intr-un scop util, si niciodata pentru a satisface o curiozitate desarta. Existentele viitoare nu pot fi revelate, deoarece ele depind de felul in care se savarseste existenta prezenta si de alegerea ulterioara a spiritului.
Uitarea greselilor comise nu este un obstacol in imbunatatirea spiritului, caci daca el nu are o amintire precisa, cunoasterea ce o avea in starea ratacitoare si dorinta de a le indrepta il ghideaza prin intuintie si ii dau ratiunea de a rezista raului; aceasta ratiune este vocea constiintei, in care este secondat de catre spiritele ce-l asista daca asculta inspiratiile potrivite ce-i sunt sugerate.
Daca omul nu cunoaste actele savarsite in existentele sale anterioare, el poate intotdeauna sa afle de ce fapte s-a facut vinovat si care era caracterul sau dominant. Ne este suficient sa ne studiem pe noi insine, si putem judeca ceea ce am fost, dar nu prin ceea ce suntem, ci prin tendintele noastre.
Vicisitudinile vietii corporale ne purifica si ne inalta, daca le suportam cu resemnare si fara murmur. Natura vicisitudinilor si incercarilor pe care le suportam poate de asemenea sa ne lamureasca cu privire la ceea ce am fost si ce am facut, asa cum aici judecam faptele unui vinovat prin pedeapsa impusa de lege. Astfel, cutare va fi pedepsit in orgoliul sau prin umilinta unei existente inferioare, bogatul rau si avar, prin mizerie, cel care a fost dur cu altii, prin duritatile ce le va suporta, tiranul, prin sclavie, copilul rau, prin ingratitudinea copiilor sai, lenesul, prin munca fortata, etc.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu