joi, 19 martie 2009

Calator intre doua sfere


Cu cativa ani in urma am fost foarte bolnav. Doctorii stiau ca nu mai am nicio speranta dar, se intelege, au continuat sa faca tot ceea ce era in puterea lor. M-au instalat intr-o rezerva a spitalului Coral Cables Florida si li s-a spus prietenilor mei ca probabil n-am sa mai fiu in viata a doua zi. Ca de departe, fara sa simt altceva decat o usoara curiozitate, am auzit doctorul soptindu-i sorei: "Dati-i o injectie, de ce sa nu-i fie mai usor?" Am banuit ce a vrut sa zica, dar nu mi-a fost deloc teama. Ma gandeam numai, oare cat va dura pana am sa mor. Dupa cateva momente, am simtit ca pluteam deasupra patului. Puteam sa-mi vad corpul culcat pe pat, dar acest lucru ma interesa la fel de putin ca orice alt obiect din camera. Nu simteam decat pace, senzatie ca totul va fi bine. Dupa aceea am cazut intr-un gol etern. Cand mi-am regasit constientul, pluteam intr-un spatiu, eram usor si fara corp. Totusi eram "eu personal" si ma gaseam intr-o vale verde inconjurata de munti, totul fiind scaldat intr-o lumina si un colorit de nedescris. Din toate partile veneau spre mine oameni pe care ii cunosteam. La multi dintre ei nu ma mai gandisem de ani, dar fiecare mi-a fost candva simpatic si parea ca vine sa ma salute. Ii puteam recunoaste mai mult prin caracteristicile personalitatii lor, decat prin fizicul lor. Varsta se schimbase. Unii care murisera, fiind in varsta, pareau acum tineri, iar altii care murisera de copii, ma salutau fiind maturi.

Calatorisem deja de multe ori in tari straine unde am fost primit de prieteni care au tinut neaparat sa-mi arate frumusetile patriei lor. Tot asa era si acum. Si totusi niciodata pana acum nu mi se facuse o astfel de primire. Mi-au aratat tot ceea ce credeau ca ma intereseaza si totul mi-a ramas atat de clar in minte asa cum imi amintesc de cele mai frumoase priveslisti de pe pamant: frumusetea unui rasarit de soare admirat pe o culme din Alpi, grota albastra din Capris, locurile sfinte ale Indiei. Acestea nu mi-au ramas imprimate atat de puternic in amintire ca lumea spirituala in care ma gaseam acum. Ceva m-a surprins: unii oameni pe care ma asteptam sa-i vad, nu erau acolo. Am intrebat de ei. In acelasi moment parea ca in fata ochilor mei se deruleaza un film transparent. Lumina a devenit mai slaba si culorile si-au mai pierdut din intensitate. Pe cei cu care tocmai vorbisem nu i-am mai putut vedea dar, ca prin ceata, ii vedeam acum pe ceilalti, de care tocmai intrebasem. Si ei erau reali; si totusi cand i-am privit, am simtit cum corpul meu devine mai greu, iar prin minte imi treceau ganduri pamantene. Mi-am dat seama ca vedeam o sfera inferioara. Mi-am strigat prietenii pe nume; imi facea impresia ca m-au auzit, dar nu puteam intelege ce imi raspundeau. Dupa aceea totul s-a terminat. O fiinta blanda care arata ca simbolul tineretii, dar radia forta si inteligenta, era langa mine. "Nu-ti face grij pentru ei", imi spuse el, "si ei pot veni aici. In momentul cand isi doresc acest lucru mai mult ca orice." In jurul meu vedeam o mare agitatie. Toti aveau de lucru neincetat si pareau foarte fericiti. Unii de care fusesem legat mai demult, nu pareau sa-mi dea prea multa atentie. In schimb altii, pe care ii cunosteam numai in treacat, acum imi tineau companie. Mi s-a spus ca asa era normal. Aici legaturile sunt stabilite de legea legaturilor spirituale.

Dupa catva timp - nu aveam deloc notiunea timpului - m-am aflat in fata unei cladiri stralucitor de alba. Cand am intrat inauntru, mi s-a indicat sa astept pana cand se va hotari asupra cazului meu. Printr-o usa mare puteam sa vad doua mese lungi la care stateau oameni care discutau. Se vorbea despre mine. Constient de datoria mea, am inceput sa fac o dare de seama a vietii mele. Oamenii din jurul meselor nu pareau multumiti. Ceea ce ma ingrijora pe mine nu parea sa fie grav pentru ei. Pacatele pentru care mi se atrasese atentia in copilarie, nu prea erau luate in consideratie. Dar erau judecate serios delicte ca: egoism, egocentrism, prostie. Auzeam des cuvantul "risipa", dar nu in sensul de dezmat, ci de irosire a talentului, a energiei, a unor ocazii. Erau laudate unele lucruri neinsemnate pe care le faceam din cand in cand, fara sa le dau nicio atentie. "Judecatorii" cautau sa scoata in evidenta caracteristicile de baza ale vietii mele. Au amintit ca am neglijat sa indeplinesc "ceea ce el a stiut ca are de indeplinit". Parea ca mi s-a dat o misiune pe care n-am indeplinit-o. Exista un plan al vietii mele pe care nu l-am inteles. Plin de amaraciune ma gandeam: "Ma vor trimite inapoi". Niciodata nu mi-am putut da seama cine fusesera acei oameni.

Cand mi s-a spus ca trebuie sa ma intorc in corpul meu, in acel invelis bolnav pe care il lasasem la spital, m-am aparat vehement. Stateam in fata unei usi. Stiam ca daca trec prin ea, ma voi intoarce acolo de unde am plecat. M-am hotarat sa nu-i trec pragul. Ca un copil incapatanat, dadeam din picior si loveam cu mainile in jurul meu si deodata am simtit cum trec printr-un spatiu gol. Am deschis ochii si am vazut cum ma privea sora. Fusesem doua saptamani in coma.

Arthur Ford - "Exista viata dincolo de moarte?"

Mediumi celebri - Arthur Ford

(1897 - 1971)

Renumele lui Arthur Ford se bazeaza pe faptul ca a fost mediumul cel mai renumit al lumii. El a procurat un vast material care dovedeste continuitatea existentei omului dupa moarte, material care a putut fi pus la dispozitia cercetatorilor. Modul in care Ford si-a descoperit talentul sau exceptional, care a fost pozitia lui fata de acest dar al naturii, cum a folosit el fortele cu care a fost inzestrat, toate aceste manifestari paranormale, sunt prezentate de el in cartea "Exista viata dincolo de moarte?"

Aici vreau sa arat ca el si-a folosit talentul exclusiv pentru binele oamenilor care l-au consultat, cat si pentru a alimenta si imbogati cunostintele noastre despre structurile cele mai avansate ale constientului. Ford stia ca nu el a fost primul care a putut lua legatura cu cei morti, exact ca printr-o linie telefonica spirituala. Meritul lui a fost ca si-a pus aptitudinile, fara rezerve, in slujba stiintei si anume a unei stiinte doctrinare, subtile, fara a fi preocupat de succes, de notorietate.

Prin cercetarile sale Ford a contribuit la extinderea cunostintelor despre perceptiile extrasenzoriale, pe care altii le-au descoperit inaintea lui, dar care le-au tinut ascunse, pastrand secretul doar pentru ei. El s-a simtit chemat sa faca cunoscut si sa demonstreze prin contacte telepatice, cu cei de dincolo de viata, ca moartea biologica a omului nu este si moartea sa psihica. Ford a considerat ca initierea tinerilor, dotati cu aptitudini ca medii, ca o a doua misiune a sa, nu mai putin importanta ca si prima. El nu cunostea nicio reteta secreta, dar stia din proprie experienta despre ce este vorba: o exersare permanenta a puterii de concentrare, de stapanire a "tehnicii" de a te transpune in transa si, fara indoiala, de un simt deosebit al moralitatii. Stiinta nu poate sa faca nimic cu rezultatele intamplatoare parapsihologice obtinute in camarute linistite. Scopul cercetarii mediumului trebuie sa fie manifestarea sa care poate fi repetata si analizata responsabil.

Concluziile studiilor lui Ford au putut fi verificate in fiecare caz in parte. Cu toate ca nu s-a considerat in niciun caz un "vizionar profetic" iar el si-a expus cu placere darul de a prevedea trebuie sa mentionez ca a prevazut corect tot atatea evenimente viitoare ca si personalitatea timpurilor noastre Joane Dixon care dupa cum se stie, a proorocit asasinarea presedintelui J.F. Kennedy. O a treia misiune a lui Ford, a fost aceea de a inlesni ca oamenii sa se cunoasca intre ei; cercetatorul avea o deosebita placere de a-i apropia, pentru ca apoi sa-i mobilizeze sa participe impreuna la progresul omenirii.

Exceptand boala de care suferea si care l-a chinuit mult in ultimii 20 de ani ai vietii sale, Ford a avut o constitutie foarte sanatoasa. Cu toate ca nu era foarte inalt, el avea un corp muschiulos si facea impresia unui om foarte puternic. Fata sa rotunda, prietenoasa, iti inspira incredere. Ceafa puternica indica energie si tenacitate. In realitate Ford se numara printre oamenii care stiau ce vor, care nu dau inapoi si nici nu-i abandoneaza pe cei apropiati. Arthur Ford, un admirator si un prieten al multor oameni de stiinta (ma gandesc aici mai ales la astronautului Edgar D. Mitchel), era de parere ca desi omul modern, incontestabil, a atins rezultate deosebite in stiinta si tehnica, a subestimat, in mare masura, cercetarile subtile ale spiritului, amenintandu-si astfel existenta sa viitoare, in viata si dincolo de moarte.

Odata Ford mi-a spus: "Fizica se ocupa de procedee, dar nu de originea acestora si de cauzele mai adanci. Daca analizeaza o singura nota muzicala, se pierde toata legatura armonica, daca studiaza numai atomul, se duce de rapa cosmosul. Nu numai Ford a fost convins de aceasta.
Intr-adevar se inmultesc personalitatile responsabile care isi dau seama ca realizarile in domeniul fizicii merg spre un deznodamant tragic. De fapt, strigatele de avertizare ale celor ingrijorati, din afara cercurilor tehnologice, nu-si gasesc nici pe departe atentia cuvenita. Se constata, totusi, ca grija pentru programele de evolutie spirituala, in vederea asigurarii viitorului omenirii, este astazi mai mare decat in urma cu zece ani. Exista o anumita perspectiva si anume aceea ca intr-un viitor nu prea indepartat, sa stim exact ce este dincolo de limita vietii noastre si sa vorbim atat de firesc despre aceasta, ca si cum am vorbi de peisajul din spatele liniei de orizont care se vede in departare.

Jerome Ellison (introducere "Exista viata dincolo de moarte?")

luni, 16 martie 2009

Confesiunile personalitatilor despre Divinitate si destin

"Nu exista deosebire intre viata si moarte."
(Thales de Milet)

"Tragedia mortii este ireala. Cel care se infricoseaza de moarte mi se pare la fel de lipsit de judecata ca un actor nervos care, fiind pe scena, la auzul revolverului, sa se sperie ca si cand ar muri adevarat."
(Paramahansa Yoganada)

"Daca as putea sa incep din nou m-as dedica parapsihologiei."
(Freud - parintele psihanalizei)

"Este posibil ca celulele care mor sa emita semnale care sa fie receptate de alte celule, chiar daca acestea au complet alte structuri."
(Cleve Backster - cunoscut specialist in utilizarea poligrafului)

"Mai intai exista o unitate a fiintei cu ea insasi, din care consta si de care este legata. Apoi exista o alta unitate prin care o creatura este unita alteia si toate luate la un loc formeaza un univers."
(Pico Della Mirandola)

"Omul nu este altceva decat ceea ce a facut evolutia din constientul sau."
(Julien Huxley)

"Scopul vietii omenesti este evolutia constientului"
"Dupa cat stim, sufletul reprezinta o forma a existentei relativ independenta de spatiu si timp."
(C.G. Jung)

"Majoritatea actiunilor noastre cotidiene reprezinta efectul unor mobiluri ascunse care ne scapa..."
"Actele noastre constiente deriva dintr-un substrat mai constient."
(Gustav Le Bon)

"Invierea lui Iisus nu poate fi contestata. Aparitia lui Iisus inaintea ucenicilor sai."
"Moartea este un fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimantator."
(Marin Preda)

"Nu suntem trimisi nici in iad nici in rai, ci simplu, traim mai departe."
"Exista o lume de dincolo si mai trebuie sa stim sa ne traim viata in umbra vesniciei."
(Arthur Ford)

"Nu am mers niciodata pana la ateism in adevaratul sens al cuvantului, adica pana a nega existenta lui Dumnezeu."
(Ch. Darwin - creatorul teoriei evolutioniste)

"Eu cred ca sufletul omului e nemuritor si va fi tratat cu dreptate intr-o alta viata, avand in vedere conduita lui de aici."
(Benjamin Franklin - fizician si filozof american)

"Stiinta a constatat ca nimic nu dispare fara urma. Natura nu cunoaste extinctia. Tot ce cunoaste e transformarea. Acum, daca Dumnezeu aplica acest principiu la cele mai mici si neinsemnate parti ale universului Sau, oare nu trebuie sa conchidem ca El il aplica de asemenea si la coroana creatiunii Sale - la sufletul omului? Eu cred ca da. Si tot stiinta m-a invatat pe mine si continua sa ma invete, imi intareste credinta in continuitatea existentei noastre spirituale dupa moarte. Nimic nu dispare fara urma..."
(Dr. Werner von Braun - expert in zboruri spatiale)

"Daca mintea (gandirea) influenteaza materia, atunci aceasta sugereaza ca ea nu este o proprietate a materiei, ci mai mult, ca materia este o proprietate a mintii. Sau un rezultat al mintii..."
(Edgar Mitchell - psiholog american, astronaut)

"Destinul omului nu e limitat la existenta sa pe pamant si niciodata el nu trebuie sa uite acest fapt."
(Dr. Perre Lecomte du Nouy - fizician, laureat al Premiului Nobel)

"Cand moartea rupe valul existentei in corp, imediat cealalta lume ne va fi evidenta. (...) Nimeni nu poate avea idee ce tip de existenta este viata viitoare."
(dr. James H. Jauncey - savant american)

"Faptele sunt clare. Oamenii supravietuiesc mortii fizice..."
(Ian Curie - antropolog canadian)

"Mormantul este doar un pod acoperit care duce de la lumina la lumina printr-un scurt intuneric..."
(H.W. Longfellow - poet american)

"Niciodata stiinta nu ne-a revelat lucruri asa de mari... in planurile sale, Dumnezeu inainteaza mereu; El merge de la materie la viata, de la viata la inteligenta, de la inteligenta la suflet."
Flourens - fiziologist celebru)

"In realitate, noi nu asistam la nasterea niciunei fiinte; nu vedem decat o continuitate periodica. Ratiunea acestei creatii aparente nu este deci in prezent; ea este in trecut, la origine. Nu putem s-o gasim in cauzele secunde sau actuale; trebuie s-o cautam in Cauza primara.
Natura reface ce a mai facut; aceasta e legea. Prin urmare, numai la inceput se poate invoca prevederea sa: la origine. Trebuie sa ne inaltam pana la Cauza primara."
(Claude Bernard - unul dintre cei mai ilustri fondatori ai fiziologiei si medicinii experimentaliste)

"Si cum inteligenta noastra nu s-a facut ea insasi, trebuie sa existe o inteligenta superioara din care deriva a noastra. Si cu cat ideea ce ne vom face despre aceasta inteligenta suprema va fi mai mare, cu atat ne vom apropia mai mult de adevar, nu riscam sa ne inselam, considerand-o ca autorul tuturor lucrurilor, raportand la aceasta idee splendorile Cerurilor care au desteptat cugetarea noastra si, in fine, iata-ne preparati a intelege si a primi formula traditionala: Dumnezeu, tata atottiitor, facator al cerului si al pamantului."
(Faye - astronom ilustru)

"In jurul nostru avem o multime de probe stralucite asupra unei actiuni inteligente, ale unui plan binevoitor; si daca vreodata indoieli metafizice ne departeaza, pentru catva timp, de aceste idei, ele revin cu o forta irezistibila. Ele ne arata natura supusa unei vointe libere. Ele ne arata ca toate lucrurile vii depind de un Creator si de un stapan etern".
(Sir William Thompson (Lord Kelvin) - unul dintre marii fizicieni ai epocii sale)

"M-am intrebat daca intr-o epoca in care de multe ori s-a zis ca stiinta moderna duce la materialism, nu este o datorie pentru un om care si-a petrecut viata in mijlocul cartilor si intr-un laborator de chimie, cautand adevarul, sa protesteze contra unei opinii diametral opuse de a sa si aceasta este cauza care ma face sa expun motivele pentru care afirm ca n-am fost niciodata nici sceptic, nici materialist.
Prima opinie se refera la siguranta ce o am despre existenta materiei in afara de mine insumi. Deci n-am fost niciodata sceptic. A doua este convingerea mea despre existenta unei Fiinte Divine, Creatoare a unei indoite armonii: armonia care domina lumea neinsufletita si pe care o reveleaza stiinta mecanicii ceresti si stiinta fenomenelor moleculare, apoi armonia care domina lumea organizata a fiintelor vii. Deci n-am fost materialist la nicio epoca a vietii mele, spiritul meu neputand concepe ca aceasta dubla armonie, ca si cugetarea omeneasca, sa fie efectele intamplarii."
(Chevreul - unul dintre marii chimisti ai veacului)

"In zadar stiinta a revelat structura lumii si ordinea tuturor fenomenelor; spiritul omului voieste sa se inalte mai sus si, - in convingerea instinctiva ca lucrurile nu au in ele insele ratiunea lor de-a fi, raportul lor, originea lor, - el a condus sa le subordoneze unei Cauze primare, unica, universale, Dumnezeu!"
(Wurtz - renumit chimist)

"Este o stiinta pe dos aceea care indrazneste sa asigure ca numai materia exista si ca numai legile ei guverneaza lumea."
(Armand Gautier - membru al Academiei de Stiinte, profesor la Facultatea de Medicina, Paris)

"Tot ce am vazut ma invata sa ma incred in Creatorul pentru tot ce nu am vazut. Orice ar fi ceea ce Inalta Providenta pregateste pentru noi, trebuie sa fie ceva mare si generos si intr-un stil mare al lucrarilor Sale."
(Ralph Waldo Emerson - fizician american)

"Cum unitatea presupune ordinea in orice in orice specie, este necesar sa atribuim unitatea progeneratoare unei Fiinte atatputernice, adica lui Dumnezeu, a carui opera este Creatia".
(C. Linnaei - naturalist)

"Cat timp nu se va putea proba ca materia sau fortele fizice pot sa rationeze, suntem obligati sa consideram orice legatura inteligenta si inteligibila intre fenomene, ca o proba directa a existentei unui Dumnezeu care cugeta".
(L. Agassiz - celebru naturalist, Cambridge)

"... deduc aceasta consecinta: legile care domina societatile insectelor... formeaza un sistem combinat cu intelepciunea cea mai profunda, sistem stabilit la origine - si cugetarea mea se ridica cu un religios respect catre acea Ratiune eterna care, dand viata atator fiinte diverse, a voit sa perpetueze generatiile..."
(M. Latreille - fondatorul entomologiei)

"Ajuns la aceasta limita, fizicianul dispare; omul religios singur ramane, pentru a impartasi entuziasmul Sfantul Profet si pentru a striga cu dansul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu..."
(Etienne Geoffroy Saint-Hilaire - celebru naturalist)

"Cu cat se descopera mai multe asemanari organice intre om si animale, cu atat se pune mai bine in evidenta diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus in noi..."
(Isidore Geoffroy Saint-Hilaire - profesor la Muzeul de Istorie Naturala Paris)

"Cat de mare trebuie sa fie ardoarea noastra pentru studiul omului, aceasta capodopera a creatiei, a carei structura atat de delicata, si in acelasi timp atat de rezistenta, ne arata atata armonie in intreg si atata perfectiune in amanunt.
La vederea acestei minunate organizari in care totul a fost prevazut, coordonat, cu o pricepere si cu o intelepciune infinite...care este anatomistul care sa nu fie impins sa strige cu Galien, ca o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului sa-l cante in onoarea Creatorului."
(J. Cruveilhier - profesor de anatomie, Paris)

"Este de mirat ca in prezenta unor fapte asa de semnificative si asa de numeroase, se mai pot gasi oameni care sa vina sa ne spuna ca toate minunile naturii sunt niste efecte ale intamplarii sau niste simple coincidente ale proprietatilor generale ale materiei... Aceste zadarnice ipoteze sau, mai bine zis, aceste aberatii ale mintii, care uneori se ascund sub numele de stiinta pozitiva, sunt respinse de adevarata stiinta; naturalistii nu le pot da crezamant si azi, - ca in timpul lui Reaumur, al lui Linneu, al lui Cuvier si al altor oameni de geniu, - ei nu pot sa-si dea seama de fenomenele ce se petrec in fata lor decat atribuind operele creatiei actiunii unui Creator."
(A. Milne-Edwards - renumit naturalist)

"Oricat de mici suntem, este o placere si chiar o datorie pentru noi sa scrutam natura, caci natura este o oglinda pura in care se reflecta Frumusetea Divina."
(A. Gaudry - celebrul paleontolog)


miercuri, 11 martie 2009

Pedepse temporare


Cand spiritul se reincarneaza, framantarile vietii sunt pentru el o suferinta, dar numai corpul este cel ce sufera fizic. Noi spunem adesea ca cel care a murit nu mai trebuie sa sufere, dar nu este intotdeauna adevarat. Ca spirit, nu mai are dureri fizice dar dupa pacatele comise poate avea dureri morale arzatoare si intr-o noua existenta poate fi si mai nefericit.

Bogatasul cel rau va cere in acest caz de pomana si va fi prada mizeriei; orgoliosul va fi prada tuturor umilintelor; cel ce abuzeaza de autoritatea sa si-si trateaza supusii cu dispret si duritate va fi fortat sa se supuna unui stapan mai dur decat el. Toate pedepsele si framantarile vietii reprezinta expierea pacatelor dintr-o alta existenta, atunci cand nu reprezinta consecintele pacatelor vietii actuale.

Omul care se crede fericit pe pamant deoarece isi poate satisface toate poftele este cel ce face cele mai mici eforturi pentru a se imbunatati. El ispaseste adesea inca din aceasta viata fericirea sa efemera, dar cu siguranta va ispasi intr-o alta existenta tot atat de materiala.

Vicisitudinile vietii reprezinta incercari impuse de catre Dumnezeu sau alese chiar de noi insine in stare de spirit si inaintea reincarnarii noastre pentru a ispasi pacatele comise intr-o alta existenta. Niciodata infractiunea fata de legile lui Dumnezeu, si mai ales fata de legea dreptatii, nu ramane nepedepsita. Daca nu va fi in aceasta viata, va fi in mod obligatoriu in alta viata; de aceea cel ce este drept in ochii nostri este adesea infricosat de trecutul sau.

Reincarnarea sufletului intr-o lume mai putin grosiera este o consecinta a epurarii sale. Pe masura ce spiritele se purifica, ele se incarneaza in lumi din ce in ce mai perfecte, pana cand se va elibera total de materie si-si vor spala toate pacatele, pentru a se bucura apoi de fericirea eterna a spiritelor pure aflate la sanul lui Dumnezeu.

In lumile unde existenta e mai putin materiala decat pe pamant, necesitatile sunt mai putin grosiere si toate suferintele fizice mai putin vii. Oamenii nu mai cunosc acolo pasiunile rele care in lumile inferioare ii fac dusmani intre ei. Neavand niciun subiect de invidie sau gelozie, ei traiesc impreuna in pace, deoarece practica legea dreptatii, dragostei si caritatii; ei nu cunosc supararile si grijiile, orgoliul si egoismul si care constituie zbuciumul existentei noastre pamantesti.

Spiritul care a progresat in existenta sa pamanteasca poate fi reincarnat in aceeasi lume daca nu si-a indeplinit misiunea; chiar el insusi poate cere sa o termine intr-o noua existenta; dar atunci pentru el nu mai este o ispasire.

Omul care nu face rau dar nici nu face un pas spre perfectiune trebuie sa reinceapa o existenta de aceeasi natura cu cea pe care o paraseste; el ramane stationar si astfel isi poate prelungi suferintele ispasirii.

Exista oameni a caror a caror viata se scurge intr-o liniste perfecta si care neavand nevoie sa faca nimic pentru ei insisi, sunt scutiti de griji. Deseori acest calm nu este decat aparent. Ei au putut alege acest fel de existenta, dar cand o parasesc observa ca nu le-a servit cu nimic la avansare; si atunci, ca si cel lenes, regreta timpul pierdut. Spiritul nu poate acumula cunostinte si nu se poate inalta decat prin activitate; daca se scalda in nepasare el nu avanseaza. El este asemenea cu cel ce trebuie sa munceasca (dupa obiceiul nostru) si care se plimba sau se culca in intentia de a nu face nimic. Fiecare va da socoteala de inutilitatea voluntara a existentei sale; aceasta inutilitate este intotdeauna fatala pentru viitor. Suma fericirilor viitoare este in concordanta cu suma binelui facut; cea a nefericirilor este in acord cu raul si nefericirile pe care le-a produs.

Exista persoane care, fara a fi in mod cert rele, produc nenorociri celor din jurul lor prin caracterul lor. Aceste persoane nu sunt bune si ispasirea lor va consta in vederea celor pe care i-au facut nefericiti. Aceasta va fi pentru ele doar o mustrare; apoi, intr-o alta existenta, vor indura exact suferintele pe care le-au pricinuit altora.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

marți, 10 martie 2009

Natura pedepselor si bucuriilor viitoare


Dupa moarte, pedepsele si bucuriile sufletului nu pot fi materiale, deoarece sufletul nu este material. Aceste pedepse si bucurii nu au nimic carnal si sunt de mii de ori mai vii decat cele incercate de noi pe pamant, deoarece spiritul, odata eliberat, este mai impresionabil; materia nu-i mai diminueaza senzatiile.

Omul isi face adesea o idee grosiera si absurda despre pedepsele si bucuriile vietii viitoare. Inteligenta nu este inca suficient de dezvoltata. Oare copilul intelege la fel ca adultul? De altfel aceasta depinde si de aceea ce el a invatat; in acest sens este nevoie si de reforma. Limbajul nostru este incomplet pentru a exprima ceea ce este in afara noastra; atunci, au fost necesare comparatii, iar acestea sunt imagini si figuri pentru a exprima realizarea, dar pe masura ce omul se lumineaza, gandirea sa intelege lucruri pe care limbajul sau nu le poate reda.

Fericirea spiritelor bune consta in cunoasterea tuturor lucrurilor; a nu avea ura, gelozie, invidie, ambitie, si nicio pasiune ce constituie nefericirea oamenilor. Dragostea ce le uneste este pentru ele izvorul unei supreme fericiri. Ele nu incearca nici nevoile, nici suferintele, nici angoasele vietii materiale; sunt fericite pentru binele pe care-l fac - de altmiteri, fericirea spiritelor este intotdeauna proportionala cu elevatia lor. Doar spiritele pure se bucura cu adevarat de fericirea suprema; insa nici celelalte spirite nu sunt nefericite, intre cele rele si cele perfecte exista o infinitate de stari unde bucuriile sunt conforme cu nivelul moral al spiritelor. Cele care sunt indeajuns de avansate inteleg fericirea celor situate inaintea lor si aspira la aceasta stare. Dar asta inseamna pentru ele un subiect de emulatie si nicidecum de gelozie, caci stiu bine ca depinde doar de ele sa ajunga acolo si de aceea ele lucreaza temeinic in acest scop, insa cu calmul bunei constiinte, fiind fericite ca nu sufera ceea ce indura spiritele rele.

Expresia "spiritele bune sunt reunite la sanul lui Dumnezeu si il slavesc necontenit" este o alegorie ce zugraveste admiratia fata de perfectiunea lui Dumnezeu, deoarece spiritele o vad si o inteleg, dar ea nu trebuie luata ad litteram ca si multe alte expresii. Totul in natura, de la firul de nisip, cauta, adica proclama atotputernicia, intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu. Dar sa nu credem ca spiritele preafericite sunt intr-o contemplatie eterna; ar fi o fericire stupida si monotona; ar fi cea a egoistului, de vreme ce existenta lor e zadarnicie nesfarsita. Ele nu mai au framantarile existentei corporale: este deja o bucurie - ele stiu totul. Cunoasterea acumulata o folosesc in scopul ajutorarii progresului altor spirite; este ocupatia lor si in acelasi timp o mare bucurie.

Suferintele spiritelor inferioare sunt tot atat de diverse ca si cauzele ce le-au produs si proportionale cu nivelul de inferioritate, asa cum bucuriile sunt proportionale cu nivelul de superioritate. Suferintele indurate de ele se pot rezuma astfel: invidiaza tot ceea ce le lipseste si nu pot obtine pentru a fi fericite; vad fericirea si nu o pot atinge, incearca regretul, furia, disperarea fata de ceea ce le impiedica sa fie fericite; sunt chinuite de remuscari si anxietati morale nelamurite; isi doresc toate bucuriile si nu si le pot satisface, si aceasta le terorizeaza.
Influenta exercitata de spirite intre ele este intotdeauna buna din partea spiritelor bune, fara indoiala, dar spiritele perverse cauta sa deturneze de la calea binelui si a pocaintei pe cele despre care cred ca sunt susceptibile a se lasa antrenate, pe o cale a raului de care s-au folosit in timpul vietii.

Nici moartea nu ne elibereaza de tentatii. Actiunea spiritelor rele este mult mai mica asupra altor spirite decat asupra oamenilor, deoarece nu au in sprijin pasiunile materiale. Daca pasiunile nu mai exista la nivel fizic, ele continua totusi sa existe in gandurile spiritelor inapoiate. Spiritele rele intretin aceste ganduri, antrenandu-si victimile in locurile unde acestea vad spectacolul tuturor pasiunilor si a tot ce le poate starni.

Intrebarea este la ce bun aceste pasiuni, de vreme ce nu au niciun obiect real. Este cu siguranta supliciul lor: avarul vede aurul pe care nu-l poate avea; desfranatul, orgii la care nu poate lua parte; orgoliosul, onoruri pe care le doreste si de care nu se poate bucura. Nu este posibila o descriere a torturilor morale ce reprezinta pedeapsa pentru anumite crime; chiar celui ce le indura i-ar fi greu sa le descrie, dar cu siguranta cel mai ingrozitor este gandul ca a fost condamnat pentru totdeauna.

Omul isi face despre pedepsele si bucuriile sufletului de dupa moarte o idee mai mult sau mai putin elevata, conform nivelului inteligentei sale. Cu cat se dezvolta inteligenta, cu atat aceasta idee se purifica si se elibereaza de materie; omul intelege lucrurile dintr-un punct de vedere mai rational si inceteaza sa mai considere ad litteram imaginile unui limbaj figurat. Mintea cea mai luminata, spunandu-ne ca sufletul este o entitate intru totul spirituala, ne spune prin aceasta ca el nu poate fi afectat de impresiile ce actioneaza asupra materiei; dar asta nu inseamna ca sufletul este scutit de suferinte, si nici ca el nu-si primeste pedeapsa pentru pacatele sale.

Comunicarile spiritiste au scopul de a ne arata starea viitoare a sufletului, nu numai ca teorie, ci ca o realitate; ele ne aduc sub ochi toate cele ce se petrec dupa moarte, dar ele ne arata in acelasi timp consecintele intru totul logice ale vietii pamantesti si, cu toata degajarea de incarcatura fantastica data de imaginatia oamenilor, ele ni se par mai putin dureroase pentru cei care au dat o rea folosinta facultatiilor proprii. Diversitatea acestor consecinte este infinita, dar se poate spune, la modul general: fiecare este pedepsit prin ceea ce a pacatuit; astfel unii sunt pedepsiti prin a vedea fara incetare raul facut, altii prin regret, teama, rusine, izolare, tenebre, separarea de fiintele dragi, etc.

Doctrina focului vesnic provine din imaginatie. Omul, neputand reda prin limbajul sau natura acestor suferinte, nu a gasit comparatie mai puternica decat cea a focului, caci pentru el, focul este modelul celui mai crud supliciu si simbolul celei mai energice actiuni. De aceea credinta in focul vesnic apare din cea mai indepartata antichitate, iar popoarele moderne au mostenit-o de la vechile popoare. Iata de ce, in limbaj figurat, se spune: focul pasiunilor, a arde de dragoste, de gelozie, etc. Daca vom raspandi lucruri pe care ratiunea le va respinge mai tarziu, asa cum este frica de foc, vom face o impresie ce nu va fi nici durabila, nici salutara.

Spiritele inferioare inteleg fericirea celui drept si acest lucru este supliciul lor; ele inteleg ca sunt lipsite de fericire datorita propriilor lor greseli. De aceea spiritul eliberat de materie, aspira catre o noua existenta corporala, caci fiecare existenta poate scurta durata acestui supliciu, daca este insa bine folosita. Si atunci isi alege incercarile prin care va putea sa-si ispaseasca pacatele. Spiritul sufera datorita raului facut sau caruia i-a fost cauza prin intentie, datorita binelui pe care l-ar fi putut face si nu l-a facut si datorita raului rezultat din binele nefacut. Spiritul ratacitor nu mai are val; el este ca iesit din ceata si vede ce il indeparteaza de fericire. Atunci sufera si mai mult si intelege cat a fost de vinovat. Pentru el nu mai exista iluzie, el vede realitatea lucrurilor.

Spiritul in starea ratacitoare vede foarte clar, pe de-o parte toate existentele sale trecute, pe de alta viitorul promis si atunci intelege ce-i lipseste pentru a-l atinge. Tot asa un calator ajuns in varful unui munte vede atat drumul parcurs cat si portiunea care i-a mai ramas de parcurs pentru a-si atinge scopul.

Vederea spiritelor care sufera nu este o cauza de mahnire pentru cele bune, de vreme ce stiu ca va avea un sfarsit; ele le ajuta pe celelalte spirite sa se imbunatateasca si le intind mana: este ocupatia lor si o bucurie mare atunci cand reusesc.

Nici vederea supararilor si a suferintelor celor pe care i-au iubit pe pamant, nu tulbura fericirea spiritelor bune pentru ca ele considera mahnirile noastre din alt punct de vedere; ele stiu ca aceste suferinte sunt folositoare avansarii noastre, daca le suportam cu resemnare. Ele se mahnesc asadar mai ales pentru lipsa de curaj ce ne tine in loc decat pentru suferintele propriu-zise care sunt trecatoare.

Atunci cand ne aflam noi insine in lumea spiritelor, intregul nostru trecut fiind la vedere, atat binele cat si raul pe care le vom fi facut, vor fi in mod egal cunoscute pentru celelalte spirite. In zadar cel care a facut rau va dori sa scape de vederea victimilor sale; prezenta lor inevitabila ii va fi o pedeapsa si o remuscare neintrerupta pana cand va ispasi vinovatiile sale, in timp ce omul de bine, dimpotriva, va intalni pretutindeni numai priviri prietenoase si binevoitoare.

Pentru raufacator nu exista pe pamant zbucium mai mare decat prezenta victimilor sale; de aceea le evita fara incetare. In timp ce sufletul omului pervers este prada rusinii, regretului si remuscarilor, cel al omului drept se bucura de o seninatate perfecta. Amintirea greselilor savarsite de catre suflet, atunci cand era imperfect, nu tulbura fericirea sa dupa purificare deoarece si-a rascumparat greselile si a iesit victorios dupa probele carora li s-a supus in acest scop.

Incercarile ce raman de suportat pentru a obtine purificarea, sunt pentru suflet o teama apasatoare ce-i tulbura fericirea. De aceea el nu se poate bucura de o fericire perfecta decat atunci cand va fi totul pur; dar pentru sufletul deja elevat, gandul incercarilor ce le mai are de trecut nu are nimic dureros.

Legatura de simpatie ce uneste spiritele din acelasi ordin reprezinta pentru ele un izvor de fericire. Unirea spiritelor al caror scop comun este binele, reprezinta pentru ele una dintre cele mai mari bucurii, caci ele nu se tem ca vor vedea aceasta unire tulburata de egoism. Ele formeaza in lumea spirituala familii animate de acelasi sentiment, si in aceasta consta fericirea spirituala, asa cum in lumea noastra ne grupam pe anumite criterii si gustam o anumita placere atunci cand ne reunim. Afectiunea curata si sincera pe care spiritele o incearca si careia ii sunt obiect, reprezinta un izvor de fericire, caci aici nu exista nici prieteni mincinosi, nici ipocriti.

Exista o diferenta pentru starea viitoare de spirit intre cel ce in timpul vietii se temea de moarte si cel care o vrea cu indiferenta sau chiar bucurie. Diferenta poate fi foarte mare; totusi ea se sterge adesea in fata cauzelor ce dau aceasta teama sau dorinta. Fie ca te temi, fie ca te bucuri, poti fi miscat de sentimente foarte diferite si aceste sentimente sunt cele care influenteaza asupra viitoarei stari de spirit. La cel ce-si doreste moartea numai pentru ca vede in ea sfarsitul framantarilor sale, aceasta reprezinta un fel de infruntare a providentei si a incercarilor ce trebuiau indurate.

Spiritismul ajuta la imbunatatire fixand ideile asupra anumitor probleme ale viitorului. El grabeste avansarea individului si a maselor, deoarece permite a se tine seama de ceea ce vom fi intr-o zi; este un punct de sprijin, o lumina ce ne ghideaza. Spiritismul ne invata sa suportam incercarile cu credinta si resemnare; el ne abate de la actele ce puteau intarzia fericirea viitoare. Astfel, spiritismul contribuie la aceasta fericire, dar nu se poate spune ca fara el ea nu poate fi atinsa.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

luni, 9 martie 2009

Unirile antipatice

Spaţiere de la stânga la dreapta
Spiritele care se simpatizeaza sunt inclinate spre unire. Dar printre spiritele incarnate, afectiunea nu vine adesea decat de-o parte si dragostea cea mai sincera este intampinata cu indiferenta si chiar repulsie. Uneori dragostea vie dintre doua fiinte se transforma in antipatie sau ura. Este o pedeapsa. Cati nu sunt cei care cred ca iubesc nebuneste, deoarece nu judeca lucrurile decat in aparenta, iar cand sunt obligati sa traiasca impreuna cu persoanele respective, nu intarzie sa recunoasca ca a fost un interes material.

Nu este suficient sa fim indragostiti de o persoana care ne place si careia ii gasim frumoase calitati; doar traind impreuna cu acea persoana, o putem aprecia. Cate uniri nu s-au facut in care, la inceput, partenerii pareau ca nu se inteleg! dar cand s-au cunoscut si studiat mai bine au sfarsit prin a se iubi cu o dragoste tandra si durabila, deoarece legatura lor se baza pe stima. Nu trebuie sa uitam ca cel ce iubeste este spiritul si nicidecum trupul, iar cand iluzia materiala se risipeste, spiritul vede realitatea.

Exista doua feluri de dragoste: cea a trupului si cea a sufletului si deseori se confunda una cu cealalta. Cand este neintinata, dragostea sufletului este durabila; cea a corpului este perisabila. Iata de ce adesea cei ce credeau ca se iubesc cu dragoste eterna ajung sa se urasca cand iluzia dispare.

Lipsa de simpatie intre fiinte sortite sa traiasca impreuna este in mod constant o sursa de suparari cu atat mai amare cu cat otravesc intreaga existenta. Dar, este una din acele nefericiri carora adeseori noi insine le suntem principala cauza. Mai intai sunt legile noastre nedrepte, caci cum am putea crede ca Dumnezeu ne sileste sa ramanem cu cel care ne displace? Si apoi, in aceste uniri noi cautam mai degraba satisfacerea orgoliului si ambitiei decat fericirea generata de o afectiune reciproca; atunci suferim consecinta prejudecatilor noastre.

In acest caz, exista aproape intotdeauna o victima inocenta si pentru ea reprezinta o dura ispasire; dar responsabilitatea nefericirii sale va cadea asupra celor care o vor cauza. Daca lumina adevarata a patruns in sufletul nostru, noi ne vom gasi alinarea in credinta noastra in viitor; de altfel, pe masura ce prejudecatile se atenueaza si cauzele acestor nefericiri personale vor disparea.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Pierderea persoanei iubite


Pierderea persoanelor ce ne sunt dragi este una din cauzele ce ne provoaca o durere cu atat mai profunda cu cat perderea aceasta este independent de vointa noastra si totodata o credem ireparabila. Aceasta cauza a durerii atinge atat pe cel bogat cat si pe cel sarac. Ea este o incercare sau o ispasire si o lege comuna. Insa exista consolarea de a putea comunica cu fiintele dragi prin mijloacele pe care le avem la dispozitie, astepatand sa capatam altele mai directe si mai accesibile simturilor noastre.

Multe persoane privesc comunicarile cu lumea cealalta ca o profanare. Nu poate fi vorba de profanare daca exista reculegere si cand evocarea se face cu respect si buna-cuviinta; ceea ce o probeaza este faptul ca spiritele ce ne iubesc vin cu placere. Ele sunt fericite datorita amintirii noastre si pentru ca se vor intretine cu noi. Ar fi fost o profanare daca in toate acestea ar exista usurinta.

Posibilitatea de a intra in comunicare cu spiritele este o consolare foarte placuta, deoarece ne procura mijlocul de a ne intretine cu parintii si prietenii nostri care au parasit pamantul inaintea noastra. Prin evocare, le apropiem de noi, ele sunt alaturi de noi, ne inteleg si ne raspund - nu mai exista, ca sa spunem asa, o separatie intre ele si noi. Ele ne ajuta cu sfaturile lor, ne marturisesc dragostea lor si multumirea incercata de amintirea noastra. Pentru noi este o bucurie de a le sti fericite, de a afla chiar de la ele detaliile noii lor existente si de a obtine siguranta ca le vom intalni.

Spiritele sunt afectate de durerile neconsolate pe care noi, ca supravietuitori le incercam. El este sensibil la amintirea si la regretele celor pe care i-a iubit, dar o durere nesfarsita si neconsolata il afecteaza in mod penibil, deoarece vede in aceasta durere excesiva o lipsa de credinta in viitor si de incredere in Dumnezeu si, in consecinta, un obstacol pentru avansare si, poate, pentru reintalnire.

Spiritul fiind mai fericit decat pe pamant, a regreta viata lui trecuta inseamna a regreta fericirea lui prezenta. Doi prieteni sunt facuti prizonieri si inchisi in aceeasi carcera; pentru ambii trebuie sa soseasca o zi a libertatii, dar unul o obtine mai repede. Ar fi oare de inteles supararea celui ramas inchis pentru faptul ca prietenul sau a fost eliberat inaintea sa? Nu ar fi mai mult egoism decat afectiune din partea sa dorinta de a-si imparti captivitatea si suferintele o perioada de timp tot atat de lunga? Aceeasi situatie cu doua fiinte ce se iubesc pe pamant; cel ce pleaca primul este primul eliberat si trebuie sa-l felicitam pentru aceasta, asteptand cu rabdare momentul cand vom pleca noi insine.

Alta comparatie pe acest subiect: avem un prieten care, in comparatie cu noi, se afla intr-o situatie grea - sanatatea sau interesul - ii impun sa plece intr-o alta tara unde considera ca-i va fi mai bine din toate punctele de vedere. Nu va fi alaturi de noi o perioada de timp dar vom putea coresponda cu el. Separarea nu va fi decat fizica. Ne vom simti oare separati de distanta creata intre noi, de vreme ce ste pentru binele lui?

Doctrina spiritista, prin probele evidente date noua despre viata viitoare, despre prezenta in jurul nostru a celor pe care i-am iubit, despre afectiunea si solicitudinea lor, prin relatiile cu aceste spirite, datorita ei, ne ofera o suprema alinare la una dintre adevaratele cauze ale durerii. Cu spiritismul exista mai putina singuratate, mai putin abandon. Omul cel mai izolat are intotdeauna prieteni in jurul lui cu care se poate intretine. Noi suportam cu neliniste framantarile vietii; ni se par atat de intolerabile incat nu intelegem cum de le putem indura; si totusi, daca le-am suportat cu curaj, daca ne-am impus tacerea fara murmur, ne vom felicita cand vom fi in afara acestei inchisori terestre, asa cum cel care sufera rabdator se felicia, atunci cand este vindecat, de a fi suportat cu resemnare un tratament dureros.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

sâmbătă, 7 martie 2009

Cunoasterea viitorului


In principiu, viitorul ii este ascuns omului si numai in cazuri rare si exceptionale permite revelarea lui.

Daca noi ne-am cunoaste viitorul, am neglija prezentul si nu am actiona cu aceeasi libertate, caci am fi dominati de gandul ca, daca un lucru trebuie sa se infaptuiasca, nu trebuie sa ne mai ocupam de el, sau am cauta sa-l impiedicam. Dumnezeu a dorit sa fie asa, astfel ca fiecare concura la implinirea lucrurilor, chiar si la cele carora ar dori sa li se opuna; astfel, noi insine pregatim adesea, fara sa banuim, evenimentele ce vor surveni in cursul vietii noastre.

Cateodata, Dumnezeu permite cateodata revelarea viitorului. Uneori aceasta cunoastere prealabila trebuie sa faciliteze indeplinirea unui lucru in loc sa-l impiedice, angajand la o actiune ce nu ar avea loc in lipsa ei. Si apoi, adesea, este o incercare. Perspectiva unui eveniment poate trezi ganduri mai mult sau mai putin bune. Daca un om trebuie sa stie, de exemplu, ca va mosteni o avere, el va putea fi bantuit de sentimentul cupiditatii, prin bucuria sporirii placerilor sale pamantesti, prin dorinta de a dobandi mai curand, dorindu-i chiar moartea celui ce trebuie sa-i lase averea. Sau invers, aceasta perspectiva ii va destepta sentimente bune si ganduri generoase. Daca predictia nu se indeplineste, este o alta incercare; cea a felului in care va suporta deceptia; dar nu va avea mai putin meritul sau neajunsul gandurilor bune sau rele pe care credinta in eveniment le-a facut sa se nasca in el.

Dumnezeu stie totul, stie si daca un om trebuie sa sucombe sau nu intr-o incercare. Proba nu are scopul de a-l lamuri pe Dumnezeu despre meritul unui om, caci Dumnezeu stie perfect cat valoreaza, ci de a lasa omului intreaga responsabilitate a actiunii sale, de vreme ce este liber sa faptuiasca sau nu. Omul facand alegerea intre bine sau rau, incercarea are efectul de a-l pune in contact cu tentatia raului si de a-i lasa intregul merit al rezistentei. Cu toate ca Dumnezeu stie dinainte daca va reusi sau nu, El nu poate, in dreptatea sa, nici sa-l pedepseasca, nici sa-l recompenseze pentru un act ce nu a fost faptuit.

Astfel este si printre oameni. Oricat de capabil ar fi un aspirant, oricate certitudine ar exista in reusita sa, nu i se ofera o functie fara examen, adica fara incercare. La fel, judecatorul nu condamna un acuzat decat in legatura cu un act consumat si nu dupa previziunea ca el ca el poate infaptui acel act.

Cu cat se reflecteaza mai mult asupra consecintelor rezultate pentru om din cunoasterea viitorului, cu atat se vede cat a fost Providenta de inteleapta in a i-l ascunde. Certitudinea unui eveniment fericit l-ar arunca in inactivitate; cea a unui eveniment nefericit, in descurajare; si intr-unul si in celalalt caz puterile i-ar fi paralizate. De aceea viitorul nu-i este aratat omului decat cu un scop bine determinat, ce trebuie atins prin efortul propriu, dar fara a cunoaste filiera prin care trebuie sa treaca pentru a-l atinge. Cunoasterea tuturor incidentelor drumului il va lipsi de initiativa si de folosirea liberului arbitru; el se va lasa antrenat pe panta fatala a evenimentelor fara a-si exercita facultatile proprii. Atunci cand succesul este sigur, omul nu se mai preocupa.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

vineri, 6 martie 2009

Fatalitatea


Fatalitatea nu exista decat prin alegerea facuta de spirit care, dupa incarnare, va trece prin una sau alta dintre incercari. Prin alegere, el isi croieste un fel de destin ce este chiar consecinta pozitiei la care a ajuns; vorbim de incercarile fizice, caci pentru incercarile morale si tentatii spiritul isi pastreaza liberul sau arbitru asupra binelui si raului si intotdeauna este stapan sa cedeze sau sa reziste acestora. Un spirit bun, vazandu-l ca cedeaza, poate veni in ajutorul sau, dar nu-l poate influenta intr-atat incat sa-i stapaneasca vointa. Un spirit rau, adica inferior, aratandu-i si exagerandu-i un pericol fizic, il poate infricosa si zdruncina, insa vointa spiritului incarnat nu ramane mai putin libera la orice ingradire.

Exista persoane pe care fatalitatea pare sa-i urmareasca independent de modul lor de a actiona - acestea sunt poate incercari pe care trebuie sa le treaca si pe care si le-a ales. Noi punem pe seama destinului ceea ce nu este de cele mai multe ori decat consecinta propriilor noastre greseli. In mijlocul relelor care ne ranesc, sa ne silim sa ne fie constiinta curata si vom fi jumatate consolati.

Ideile juste sau false pe care ni le facem despre lucruri ne determina sa reusim sau sa esuam conform caracterului si pozitiei noastre sociale. Gasim mai simplu si mai putin umilitor pentru amorul nostru propriu sa atribuim esecurile noastre soartei sau destinului decat propriilor noastre greseli. Daca influenta spiritelor contribuie cateodata la aceasta, noi putem intotdeauna sa ne sustragem acestei influente respingand ideile ce ni le sugereaza, atunci cand sunt nefaste.

Nu este total, in adevaratul sens al cuvantului, decat momentul mortii; daca acest moment a venit, printr-un mijloc sau altul, noi nu ne putem sustrage. Astfel, oricare ar fi pericolul ce ne ameninta, nu vom muri daca nu ne-a batut ceasul si avem in acest sens mii de exemple; dar cand a venit ora de plecare, nimic nu ne poate sustrage. Dumnezeu stie dinainte de ce fel de moarte vom pieri pe acest pamant si adesea spiritul o stie si el, caci ii este relevat atunci cand trebuie sa-si aleaga o existenta sau alta.

Precautiile pe care noi le luam nu sunt inutile; sunt sugerate in vederea evitarii mortii ce ne ameninta. Ele sunt unul dintre mijloacele date pentru ca ea sa nu se produca. Daca viata noastra este pusa in pericol, acesta este un averisment ca noi insine am dorit asa pentru a ne indeparta de rau si a deveni mai buni. Daca scapam de acest pericol, fiind inca sub influenta a ceea ce am cunoscut, gandim mai mult sau mai putin profund conform influentei mai mari sau mai mici a spiritelor bune, gandim sa devenim mai buni. Spiritele rele intervin si ele (subantelegand raul cuprins in ele) si gandim ca vom scapa la fel si din alte pericole, lasand din nou pasiunile sa se dezlantuie. Prin pericolele prin care trecem Dumnezeu ne reaminteste slabiciunea si fragilitatea existentei noastre. Daca se examineaza cauza si natura pericolului se va vedea ca, cel mai adesea, consecintele ar fi fost pedepsirea unei greseli savarsite sau a unei datorii neglijate. Dumnezeu ne averizeaza astfel sa reflectam la noi insine si sa ne imbunatatim.

Spiritul stie ca felul de viata pe care l-a ales il expune unui anumit fel de moarte; dar el cunoaste in egala masura infruntarile ce le are de sustinut pentru a o evita, si ca, daca Dumnezeu va ingadui, nu va muri.

Exista oameni care infrunta pericolele luptelor avand credinta ca ora lor inca nu a venit. Explicatia este ca foarte des omul are presentimentul sfarsitului sau, asa cum poate sa-l aiba si pe acela ca nu va muri. Acest presentiment ii vine de la spiritele sale protectoare care vor sa-l avertizeze sa fie cu bagare de seama sau care ii redau curajul in momentul cel mai necesar. Tot astfel ii poate veni intuitia ca are existenta ce si-a ales-o sau misiunea pe care a acceptat-o si pe care stie ca trebuie sa o indeplineasca.

Omul este cel care se teme de moarte, nu spiritul. Cel ce priveste moartea fara teama gandeste mai mult ca spirit si mai putin ca om. El isi intelege eliberarea si o asteapta. Accidentele ce ne parvin in cursul vietii sunt lucruri indeajuns de mici ca spiritele sa ne poata preveni si cateodata le evitam noi insine concentrandu-ne gandirea, caci spiritelor nu le place suferinta materiala; dar este putin important pentru viata ce ne-am ales-o. Fatalitatea, cu adevarat, nu sta decat in ora cand trebuie sa ne nastem sau sa murim pe acest pamant.

Exista fapte ce trebuie sa se produca prin forta lucrurilor si pe care vointa spiritelor nu le poate indeparta. Dar si noi, in stare de spirit, le-am vazut si ne-au fost prezentate atunci cand am facut alegerea. Sa nu credem totusi ca tot ce ni se intampla este scris, dupa cum se spune; un eveniment este intotdeauna consecinta unui lucru pe care l-am facut printr-un act de libera vointa, in asa fel incat daca nu am fi savarsit acel lucru, evenimentul nu ar fi avut loc. Daca ne ardem la deget, asta nu inseamna nimic dar este o urmare a imprudentei noastre si o consecinta a materiei. Nu exista decat durerile mari, evenimentele importante ce pot influenta asupra moralului - prevazute de Dumnezeu, deoarece sunt utile purificarii noastre.

Omul, prin vointa si prin actele sale, poate face ca evenimentele ce trebuiau sa aiba loc sa nu se intample si reciproc - asta doar in cazul in care aceasta deviere aparenta poate apartine vietii alese. Apoi, pentru a face bine, asa cum ar trebui, si care reprezinta scopul vietii, el poate impiedica raul, mai ales pe cel ce ar putea contribui la un rau si mai mare.

Omul care comite o crima, nu stia atunci cand si-a ales existenta ca va deveni asasin. Stie doar ca alegandu-si o viata de lupta, exista o ocazie de a-si ucide unul dintre semeni, dar ignora faptul in sine, caci aproape intotdeauna exista un moment de deliberare inainte de crima. Or, cel care delibereaza asupra unui lucru este intotdeauna liber sa-l faca sau sa nu-l faca. Daca spiritul ar sti dinainte ca, in calitate de om, trebuie sa savarseasca o crima, este ca si cum acest lucru ar fi predestinat. Nu exista nimic predestinat in crima si orice crima sau orice fapta este intotdeauna un act ce apartine vointei sau liberului arbitru.

Noi confundam intotdeauna doua lucruri distincte: evenimentele materiale ale vietii si actele vietii morale. Daca exista fatalitate cateodata, aceasta exista in acele evenimente materiale a caror cauza exista in afara noastra si sunt independente de vointa noastra. Cat despre actele vietii morale ele emana intotdeauna de la omul insusi care are intotdeauna, in consecinta, libertatea alegerii; asadar, pentru aceste acte nu exista nicicand fatalitate.

Exista persoane carora nu le reuseste nimic ca si cum un geniu rau le-ar urmari in tot ce intreprind - o putem numi fatalitate dar ea tine de alegerea tipului de existenta. Aceste persoane au dorit incercarile unei vieti de deceptii, pentru a-si exersa rabdarea si resemnarea. Aceasta fatalitate nu este absoluta; ea este adesea rezultatul unui drum gresit pe care l-au luat aceste persoane si care nu are legatura cu inteligenta si aptitudinile lor.

Cel ce vrea sa traverseze un rau fara a sti sa inoate risca sa se inece; asa se intampla in majoritatea evenimentelor vietii. Daca omul ar intreprinde doar actiuni pe masura facultatilor sale, atunci el ar reusi aproape intotdeauna. Ceea ce-l impinge la pierzanie sunt orgoliul si ambitia, care il fac sa nu se intoarca din drum si sa-si aleaga drept vocatie dorinta de satisfacere a anumitor pasiuni. Esueaza si este vina sa; dar in loc de autoanaliza, el prefera mai bine sa-si acuze steaua destinului. Mai bine sa fi un bun muncitor ce-si castiga existenta in mod cinstit, decat un poet prost ce va muri de foame. Exista loc pentru toata lumea - daca fiecare ar sti sa-si ocupe locul potrivit.

Traditiile sociale obliga adesea un om sa urmeze un anumit drum, iar alegerea acestor ocupatii este supusa controlului opiniei. Ceea ce numim respectul omenesc poate reprezenta un obstacol in exercitarea liberului arbitru. Oamenii sunt cei care fac traditiile sociale, nicidecum Dumnezeu. Daca ei se supun traditiilor este pentru ca acestea il satisfac, si aici trebuie vazut un act al liberului lor arbitru. De vreme ce, daca ar fi dorit, ar fi putut sa se elibereze de ele, atunci de ce se plang? Nu traditiile sociale trebuie sa fie acuzate, ci neghiobia orgoliului lor care-i face sa prefere sa moara de foame mai degraba decat sa incalce aceste traditii. Nimeni nu se sinchiseste de acest sacrificiu de opinie, in vreme ce Dumnezeu va tine cont de sacrificiul vanitatii lor.

Asta nu inseamna ca trebuie infruntata aceasta prejudecata fara a fi necesar, asa cum fac anumiti oameni ce au mai multa originalitate decat o veritabila filosofie. Exista tot atata lipsa de judecata in a-ti bate joc de cineva in public cata intelepciune exista in coborarea de bunavoie si fara murmur din inaltul scarii, atunci cand nu te poti mentine acolo.

Oamenii stiu adeseori pe ce cale sa o apuce, dar poate fi si un fel de incercare; succesul ii imbata, se lasa in voia soartei si adesea ei platesc mai tarziu aceleasi succese printr-un revers crud ce putea fi evitat prin prudenta.

Cateodata sansa favorizeaza anumite persoane in circumstante cand nici vointa si nici inteligenta nu valoreaza nimic, de pilda la jocurile de noroc. Anumite spirite au ales anticipat anumite feluri de placere; sansa ce le favorizeaza este un fel de tentatie. Cel ce castiga ca om. pierde ca spirit: este o proba pentru orgoliul si cupiditatea sa.

Fatalitatea ce pare sa guverneze destinul material al vietii noastre n-ar fi altceva decat un efect al liberului nostru arbitru. Noi ne-am ales incercarea; cu cat este mai aspra, cu cat o suportam mai bine, cu atat ne ridicam.

Cei care-si petrec viata in abundenta si bunastare ca oameni sunt de fapt spirite lase ce raman stationare. In aceasta lume, nefericitii ii depasesc numeric cu mult pe cei fericiti, dat fiind ca spiritele cauta, in marea lor majoritate, incercarea cea mai fructuoasa. Ele vad foarte bine inutilitatea maririlor si bucuriilor noastre. De altfel, viata cea mai fericita este intotdeauna agitata si intotdeauna tulburata; nu este lipsita de durere.

Expresia "te-ai nascut sub o stea norocoasa" este o veche superstitie ce leaga stelele de soarta fiecarui om; alegorie pe care noi o luam ad litteram.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Influenta spiritismului asupra progresului

Spiritismul va deveni o noua credinta si el va marca o noua era in istoria umanitatii, deoarece el exista in natura si a sosit vremea ca el sa-si ia locul in randul cunostintelor omenesti. Totusi, vor fi mari lupte de purtat, mai ales impotriva interesului decat impotriva convingerii, caci nu trebuie ascuns ca exista oameni interesati in combaterea lui, unii din orgoliu, altii din cauza intereselor materiale. Insa cei care se impotrivesc, gasindu-se din ce in ce mai izolati, vor fi nevoiti sa judece ca toata lumea, sub pedeapsa de a deveni ridicoli.

Ideile nu se transforma decat in timp si niciodata imediat; ele slabesc de la o generatie la alta si sfarsesc prin a disparea treptat, odata cu cei care le propagau, si care sunt inlocuiti de alti indivizi patrunsi de noi principii, asa cum se intampla cu ideile politice.

De exemplu, paganismul - nu exista desigur nimeni astazi care sa propage ideile religioase ale acelor timpuri; totusi multe secole dupa incoronarea crestinismului, ele au lasat urme pe care numai completa reinnoire a neamurilor le-a putut sterge. La fel va fi cu spiritul - mai este necesar mult progres, dar va mai exista inca timp de doua-trei generatii o samanta de neincredere pe care numai timpul o va face sa dispara. Totodata mersul sau va fi mai rapid decat al crestinismului, deoarece insusi crestinismul ii deschide caile, iar el pe crestinism se sprijina.

Spiritismul poate contribui la progres distrugand materialismul care este una din plagile societatii; el face oamenii sa inteleaga unde se afla adevaratul lor interes. Viata viitoare nemaifiind mascata de indoiala, omul va intelege mai bine ca-si poate asigura viitorul prin mijlocirea prezentului. Distrugand prejudecatile de secta, de casta si de culoare, spiritismul aduce oamenilor marea solidaritate ce trebuie sa-i uneasca ca pe niste frati.

Ideile se modifica putin cate putin in functie de indivizi si sunt necesare generatii pentru a sterge complet urmele vechilor obisnuinte. Transformarea nu poate deci opera decat intr-un timp indelungat, gradual si din aproape in aproape. Cu fiecare generatie, o parte de val se ridica.

Spiritele nu au transmis in toate epocile trecute ceea ce ne invata astazi pentru ca fiecare lucru se face la timpul sau. Nici noi nu dam nou nascutilor o hrana pe care n-ar putea sa o digere sau nu-i invatam pe copii ceea ce-i invatam pe adulti.

Spiritele i-au invatat pe oameni multe lucruri pe care acestia nu le-au priceput sau pe care le-au denaturat, dar pe care acum le pot intelege. Prin invatatura lor, chiar incompleta, ele au pregatit ogorul pentru primirea semintei ce va rodi astazi.

Dumnezeu seamana din miracole din plin sub pasii nostri si totusi mai vedem oameni care-l reneaga. Oare Hristos si-a convins contemporanii prin minunile savarsite? Nu vedem astazi oameni negand faptele cele mai evidente petrecute sub ochii nostri? Nu-i vedem pe cei ce spun ca nu vor crede decat atunci cand vor vedea cu proprii ochi? Nu, nu prin miracole vrea Dumnezeu sa-i intoarca pe oameni; in bunatatea sa, El vrea sa le lase meritul de a se convinge prin ratiune.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

marți, 3 martie 2009

Puterea oculta. Talismane. Vrajitori

Un om rau, chiar daca ar avea ajutorul unui spirit ce ii este devotat, nu poate sa pricinuiasca necazuri aproapelui sau. Dumnezeu nu i-o va permite.

Anumite persoane au o putere magnetica foarte mare careia ii pot da o rea intrebuintare daca propriul lor spirit este rau - este cazul anumitor persoane care fac farmece. In acest caz ele pot fi secondate de alte spirite rele.

Noi nu trebuie sa credem in aceasta pretinsa putere magica ce nu exista decat in imaginatia oamenilor superstitiosi, care ignora adevaratele legi ale naturii. Efectul formelor si practicilor cu ajutorul carora anumite persoane pretind ca dispun de vointa spiritelor este de a le face ridicole daca sunt de buna credinta; in caz contrar, sunt escroci ce merita pedeapsa. Toate formele sunt o jonglerie, nu exista niciun cuvant sacramental, niciun semn cabalistic, niciun talisman, caci acestea nu sunt atrase doar de gandire si nicidecum de lucrurile materiale.

Exista spirite care ne dau semne, cuvinte bizare sau care ne recomanda anumite actiuni cu ajutorul carora facem ceea ce noi numim farmece; dar trebuie sa stim ca acestea sunt spirite ce-si bat joc de noi si abuzeaza de credulitatea noastra.

Cel care, pe drept sau pe nedrept, are incredere in ceea ce el numeste virtutea unui talisman, poate prin aceasta incredere sa atraga un spirit - caci atunci gandul este cel care actioneaza; talismanul nu este decat un semn care ajuta la dirijarea gandului. Natura spiritului atras depinde de puritatea intentiei si de elevatia sentimentelor. Or, rareori cel care este atat de simplu incat sa creada in virtutea unui talisman sa nu aiba un scop mai mult material decat moral; in toate cazurile aceasta denota o micime si o saracie a ideilor ce-l expune spiritelor imperfecte si batjocoritoare.

Cei pe care-i numim vrajitori sunt oameni inzestrati cu anumite facultati, cum ar fi puterea magnetica sau al doilea vaz. Daca fac lucruri pe care nu le intelegem, noi ii consideram inzestrati cu puteri supranaturale. Oare savantii nostri nu au trecut adesea drept vrajitori in ochii oamenilor ignoranti?

Spiritismul si magnetismul ne dau cheia explicatiei pentru o multime de fenomene despre care ignoranta a brodat o infinitate de povesti in care faptele sunt exagerate prin imaginatie. Cunoasterea luminata de cele doua stiinte (ce formeaza de fapt una singura), demonstrand realitatea lucrurilor si adevarata lor cauza, e cea mai buna aparare impotriva ideilor superstitioase, deoarece arata ce este posibil si ce este imposibil, ce este lege a naturii si ce nu este decat o credinta ridicola.

Anumite persoane au darul de a vindeca prin simpla atingere. Puterea magnetica poate merge pana acolo, insa numai cand este secondata de puritatea sentimentelor si de o ardenta dorinta de a face bine, caci atunci spiritele bune ne vin in ajutor. Dar nu trebuie sa avem incredere in modul in care sunt povestite lucrurile de persoane foarte credule sau foarte entuziasmate, intotdeauna dispuse sa vada minuni in lucrurile cele mai simple si cele mai naturale. Trebuie de asemenea sa nu avem incredere in povestile interesate din partea oamenilor care exploateaza credulitatea in profitul lor.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Pacte cu spirite

Nu este nimic adevarat in privinta pactelor cu spiritele rele. Nu exista pacte, ci doar o natura rea simpatizand cu spiritele rele.

De exemplu: noi vrem sa-i facem necazuri vecinului si nu stim cum sa procedam; atunci chemam la noi spirite inferioare care, ca si noi, nu doresc decat raul si care pentru a ne ajuta vor ca noi sa le servim intentiile. Dar asta nu inseamna ca vecinul nostru nu se poate debarasa de ele printr-o vraja potrivnica sau prin vointa sa.

Cel ce vrea sa comita o actiune nefasta cheama pentru aceasta spiritele rele in ajutorul sau; atunci este obligat sa le serveasca asa cum ele o fac pentru el, caci si ele au nevoie de ajutorul lui pentru raul ce vor sa-l savarseasca. Numai in aceasta consta pactul.

Dependenta in care se gaseste cateodata omul cu privire la spiritele inferioare provine din abandonul sau in fata gandurilor rele ce-i sunt sugerate si nu in conventii oarecare. Pactul, in sensul obisnuit atribuit acestui cuvant, este o alegorie care descrie o natura rea simpatizand cu spiritele raufacatoare.

Toate fabulele contin o invatatura si un sens moral. Greseala noastra este de a le lua ad litteram - de exemplu cum ca unii indivizi si-ar fi vandut sufletul lui satan pentru a obtine anumite favoruri. Este o alegorie ce se poate explica astfel: cel ce cheama in ajutorul sau spiritele pentru a obtine favorurile sortii sau orice alta favoare, murmura impotriva Providentei; el renunta la misiunea primita si la probele pe care trebuie sa le treaca aici-jos, si va suporta consecintele in viata ce va veni. Nu inseamna ca sufletul sau este inchinat pe vecie nenorocirii; dar de vreme ce in loc sa se detaseze de materie, se infunda in ea din ce in ce mai mult, ceea ce va fi avut ca bucurie pe pamant, n-o va avea in lumea spiritelor, pana cand nu va fi ispasit prin noi incercari, poate mai mari si mai grele. Prin dragostea sa pentru placerile materiale, el cade in stapanirea spiritelor impure. Exista intre ele si el un pact tacit care-l va duce la pierzanie, dar pe care omul il poate rupe intotdeauna usor cu ajutorul spiritelor bune, daca are vointa ferma sa o faca.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Spiritele in timpul luptelor

Odinioara, anticii ne infatisau pe zei luand partea cutarui sau cutarui popor. Acesti zei nu erau altceva decat spirite reprezentate sub forma de figuri alegorice.

Intr-o batalie exista spirite care asista, sustin si stimuleaza curajul fiecarei parti. Intr-un razboi, dreptatea este intotdeauna de o parte dar de partea celui care nu are dreptate sunt spiritele care nu cauta decat discordia si distrugerea; pentru ele razboiul este razboi, dreptatea cauzei le intereseaza prea putin.

Anumite spirite il pot influenta pe un general in conceperea planurilor campaniei cat si proiectele. Spiritele rele ar putea sa-i sugereze niste combinatii nefericite pentru a-l face sa piarda - dar nu el are liberul arbitru? Daca judecata lui nu-i permite sa distinga o idee justa de una falsa, va suporta consecintele. Va face mai bine sa asculte decat sa comande.

Este posibil ca generalul sa poata fi condus cateodata de un fel de al doilea vaz, un vaz intuitiv care ii arata cu anticipatie rezultatul combinatiilor sale. Adesea se intampla astfel la omul de geniu; este ceea ce se numeste inspiratie si-l face sa actioneze cu un fel de certitudine. Aceasta inspiratie ii vine de la spiritele ce-l conduc si-l fac sa profite de facultatile cu care este inzestrat.

In tumultul luptei, ce devin spiritele care sucomba? Continua oare sa se mai intereseze de situatia bataliei dupa ce au murit? Unele se intereseaza, altele se indeparteaza. In lupte, se intampla ceea ce are loc in toate cazurile de moarte violenta: in primul moment spiritul este surprins si cam zapacit, si nu crede ca este mort; i se pare ca inca mai ia parte la actiune; numai ca realitatea i se infatiseaza putin cate putin.

In primul moment, spiritele care, in viata fiind, se luptau unele cu altele, se mai recunosc ca inamici dupa ce au murit. Ele sunt in acele momente, tulburate si pot sa-i poarte pica inamicului si chiar sa-l urmareasca. Dar cand se linistesc, isi dau seama ca animozitatea lor nu mai are obiect. Totusi, ele mai pastreaza unele urme in functie de caracterul lor. Mai percep foarte bine zanganitul armelor.

Exista putine morti intru totul instantanee. De obicei spiritul al carui corp tocmai a fost lovit mortal nu are constiinta momentului; cand incepe sa se regaseasca, atunci poate distinge spiritul care se misca alaturi de cadavru. Acest lucru pare atat de natural incat vederea corpului mort nu-i produce niciun efect dezagreabil; intreaga viata fiind mutata in spirit, el singur ii atrage atentia; cu el converseaza, sau lui ii comanda.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Actiunea spiritelor asupra fenomenelor naturii

Marile fenomene ale naturii, cele considerate ca o perturbatie a elementelor au un scop providential. Totul are o ratiune de a fi si nimic nu se intampla fara permisiunea lui Dumnezeu. cateodata, ele au o ratiune de a fi imediata pentru om, dar adesea nu au alt obiect decat restabilirea echilibrului si armoniei fortelor fizice ale naturii. Dumnezeu nu se angajeaza intr-o actiune directa asupra materiei; El are mijlocitorii sai devotati pe toate nivelurile scarii lumilor.

Mitologia anticilor este in intregime fundamentata pe ideile spiritiste, cu diferenta ca ei priveau spiritele ca pe niste divinitati. Or, ei ne reprezinta acesti zei sau aceste spirite cu atributii speciale; astfel unii erau responsabili cu vanturile, altii cu trasnetele, altii prezideaza vegetatia, etc. Aceasta credinta nu este lipsita de fundament, se apropie de adevar. Conform aceleasi ratiuni, se spunea ca ar exista spirite ce locuiesc in interiorul pamantului si conduc fenomenele geologice; spiritele nu locuiesc pe pamant dar ele prezideaza si dirijeaza potrivit atributiilor pe care le au. Intr-o buna zi vom avea explicatia tuturor acestor fenomene si le vom intelege mai bine.

Spiritele care prezideaza fenomenele naturii pot apartine atat ordinelor superioare, cat si celor inferioare ale ierarhiei spiritiste; dupa cum rolul lor este mai mult sau mai putin material sau inteligent. Unele comanda, altele executa - cele care executa lucruri materiale sunt intotdeauna de ordin inferior.

In producerea anumitor fenomene, furtunile de exemplu, nu exista doar un singur spirit care actioneaza; actioneaza in multimi nenumarate. Spiritele care exercita o actiune asupra fenomenelor naturii pot actiona in cunostinta de cauza, in virtutea liberului lor arbitru dar si printr-un impuls instinctiv sau negandit.

Sa luam o comparatie: sa ne inchipuim acest numar nesfarsit de entitati care, putin cate putin, fac sa iasa din mare insule si arhipeleaguri; putem crede ca nu exista in aceasta un scop providential si ca aceasta transformare a suprafetei globului nu ar fi necesara armoniei generale? Acestea nu sunt totusi decat entitati de ultim grad care infaptuiesc aceste lucruri satisfacandu-si nevoile si fara a banui ca sunt instrumentele lui Dumnezeu. Ei bine, la fel, spiritele cele mai inapoiate sunt utile intregului; in timp ce ele se incearca in viata, si inainte de a avea deplina constiinta a actelor lor si liberul lor arbitru, ele actioneaza asupra anumitor fenomene pentru care in necunoasterea lor sunt agenti. Ele mai intai executa; ceva mai tarziu, cand inteligenta le este mai dezvoltata, vor comanda si dirija lucrurile lumii materiale; si mai tarziu ele vor putea dirija lucrurile lumii morale.

In felul acesta totul se aseaza, se inlantuie in natura, de la atomul primar si pana la arhanghel, care, el insusi, a inceput de la atom; este o admirabila lege a armoniei pe care spiritul nostru limitat inca nu o intelege in intregime.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

luni, 2 martie 2009

Ingerii pazitori



Exista o doctrina ce ar trebui sa-i converteasca si pe cei mai increduli prin farmecul si blandetea ei: cea a ingerilor pazitori. Sa gandesti ca ai intotdeauna aproape de tine fiinte care iti sunt superioare, care sunt intotdeauna acolo pentru a te sfatui, a te sustine, pentru a te ajuta sa urci muntele aspru al binelui, care sunt prieteni mai siguri si mai devotati decat cele mai stranse legaturi ce se pot stabili pe acest pamant, nu este aceasta o idee foarte consolatoare? Aceste fiinte sunt acolo din vointa lui Dumnezeu; el este cel ce le-a asezat aproape de noi, ele sunt acolo din dragoste fata de el, si ele indeplinesc foarte aproape de noi o frumoasa dar grea misiune. Da, in orice loc ne-am afla, el va fi cu noi: inchisorile, spitalele, locurile de desfrau, singuratatea, nimic nu ne separa de acest prieten pe care nu-l putem vedea, dar de la care sufletul nostru simte cele mai placute impulsuri si-i intelege sfaturile intelepte.


Cum de nu cunoastem mai bine acest adevar? Acest prieten ne va ajuta in momentele de criza, ne va salva de spiritele rele. Dar in marea zi, acest inger de bine ne va grai: "Nu ti-am spus acest lucru si tu nu l-ai facut? Nu ti-am aratat prapastia si tu te-ai grabit spre ea? Nu te-am facut sa auzi in constiinta ta glasul adevarului si tu nu ai urmat decat sfaturile minciunii?"

Sa-i intrebam pe ingerii pazitori; sa stabilim intre ei si noi aceasta tandra intimitate ce domneste intre cei mai buni prieteni. Sa nu ne gandim sa le ascundem nimic, caci ei sunt ochiul lui Dumnezeu si nu-i putem insela. Sa reflectam la viitor, sa cautam sa avansam in aceasta viata si incercarile vor fi mai scurte, existentele noastre mai fericite. Sa alungam departe de noi, o data pentru totdeauna, prejudecatile si intentiile ascunse; sa intram pe noua cale ce se deschide in fata noastra. Avem calauze, sa le urmam; telul nu ne poate scapa, caci acest tel este Dumnezeu insusi.

Celor ce vor gandi ca este imposibil unor spirite cu adevarat elevate sa se supuna unei sarcini atat de laborioase si de fiecare clipa, se poate spune ca spiritele ne va influenta sufletele noastre chiar daca ar fi imprastiate in milioane de locuri. Pentru spirite spatiul nu inseamna nimic si traind cu totul intr-o alta lume pastreaza legatura cu al nostru. Spiritele se bucura de calitati la care noi nici nu gandim, dar sa fim siguri ca Dumnezeu nu le-a impus o sarcina mai presus de fortele lor si ca el nu ne-a abandonat pe pamant fara prieteni si fara sustinatori. Fiecare inger pazitor are protejatul sau asupra caruia vegheaza, asa cum un tata vegheaza asupra copilului sau, si este fericit cand il vede pe drumul cel bun; el se intristeaza atunci cand sfaturile sale nu sunt luate in seama.

Sa nu ne temem ca obosim spiritele cu intrebarile noastre, din contra, sa fim intotdeauna in legatura cu ele; vem fi mai puternici si mai fericiti. In asta consta aceste comunicari ale fiecarui om cu spiritul sau familiar care-i fac pe toti oamenii mediumi, mediumi ignorati astazi, dar care se vor manifesta mai tarziu si se vor revarsa ca un ocean fara margini pentru a respinge incredulitatea si ignoranta. Oamenii instruiti sa-i instruiasca si pe altii; oamenii de talent sa-i ridice pe fratii nostri. Nici nu stim ce opera implinim astfel - este cea a lui Hristos, cea pe care Dumnezeu ne-a impus-o. De ce Dumnezeu ne-a dat inteligenta si cunoasterea, daca nu pentru a le imparti cu fratii nostri, pentru a-i face sa avanseze pe calea binelui si a fericirii eterne?

Doctrina cu privire la ingerii pazitori veghind asupra protejatilor lor in ciuda distantei ce separa lumile, nu are in ea nimic surprinzator. Din contra, ea este mareata si sublima. Nu vedem pe pamant un tata veghindu-si copilul, la orice departare s-ar afla si ajutandu-l cu sfaturile sale prin corespondenta? Ce ar fi deci de mirare ca spiritele pot conduce pe cei luati sub protectia lor, dintr-o lume in alta, de vreme ce pentru ele distanta care separa lumile este mai mica decat cea care pe pamant separa continentele?
Nu au ele in plus fluidul universal ce leaga toate lumile facandu-le solidare - vehicul urias pentru transmiterea gandurilor, asa cum aerul este pentru noi vehiculul transmisiei sunetului?

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Alte articole:

Protectia ingerilor
Ajutorul ingerilor

Spirite protectoare familiale sau simpatice

Exista spirite care se ataseaza de un individ in mod deosebit pentru a-l proteja. Fratele spiritual - ceea ce noi numim spiritul sau geniul bun. Spiritele protectoare pot fi familiale sau simpatice.

Ingerul pazitor este spiritul protector de un ordin elevat. Misiunea spiritului protector este acceasi cu a unui parinte fata de copiii sai: de a-i conduce pe drumul cel bun, de a-l ajuta prin sfaturile sale, de a-l consola in durerile sale, de a-i sustine curajul in incercarile vietii.

Spiritul protector este atasat de individ de la nastere pana la moarte. Adesea il urmeaza si dupa moarte, in viata spiritista, si chiar in mai multe existente corporale, caci aceste existente sunt doar etape foarte scurte in raport cu viata spiritului.

Misiunea spiritului protector nu este voluntara. Spiritul este obligat sa vegheze asupra noastra deoarece a acceptat aceasta sarcina; insa lui ii apartine alegerea fiintelor care-i sunt simpatice. Pentru unele spirite este o placere, pentru altele, o sarcina sau o datorie.

Atasandu-se de o persoana, spiritul nu renunta sa protejeze alti indivizi, numai ca o face mai putin exclusiv. Se intampla adesea ca anumite spirite protectoare sa-si paraseasca starea pentru a indeplini diferite misiuni; insa atunci se face schimbul.

Spiritul protector se indeparteaza de protejat atunci cand vede ca sfaturile sale sunt inutile si cand vointa protejatului de a se supune influentei spiritelor inferioare este mai puternica. Dar nu il abandoneaza in totalitate si intotdeauna este gata sa-l asculte; omul este cel ce inchide urechile. Spiritul revine de indata ce este chemat.

Spiritul care isi abandoneaza protejatul, nemaifacandu-i bine, nu ii va face niciodata rau pentru ca spiritele bune nu fac niciodata rau. Le lasa sa faca pe cele care le iau locul; atunci noi acuzam soarta de nenorocirile care ne coplesesc, in timp ce de fapt e doar vina noastra.
Exista o unire a spiritelor rele pentru a neutraliza actiunea celor bune, dar daca protejatul doreste, se va intoarce cu orice pret la spiritul sau bun. Spiritul bun gaseste poate bunavointa de a ajuta in alta parte, va profita de aceasta asteptandu-si intoarcerea alaturi de protejatul sau.

Cand spiritul protector isi lasa protejatul sa se rataceasca in viata, nu este datorita neputintei din partea sa sa lupte impotriva altor spirite rauvoitoare, ci pentru ca nu vrea. Protejatul sau iese din incercari mai intarit si mai instruit. Spiritul il asista cu sfaturile sale prin ganduri bune sugerate, dar care, din pacate, nu sunt intotdeauna ascultate. Ceea ce da putere spiritelor rele sunt numai orgoliul, slabiciunea si nepasarea omului; puterea lor asupra noastra vine din aceea ca noi nu le opunem rezistenta.

Exista circumstante cand prezenta spiritului protector langa protejatul sau nu este necesara. Vine si momentul cand spiritul nu mai are nevoie de un inger pazitor atunci cand a ajuns in starea de a se putea conduce singur; asa cum soseste un moment cand scolarul nu mai are nevoie de dascal - dar asta nu se intampla pe pamant, ci in alte lumi mai elevate.

Actiunea spiritelor asupra existentei noastre este oculta si atunci cand ne protejeaza nu o fac in mod vizibil. Daca am conta pe sprijinul lor, nu am mai actiona prin noi insine si spiritul nostru nu ar progresa. Pentru ca spiritul nostru sa poata avansa, el are nevoie de experienta si trebuie adesea sa o obtina pe speze proprii. El trebuie sa actioneze prin propriile puteri astfel ar fi ca un copil ce nu este lasat sa mearga singur. Actiunea spiritelor care ne vor binele este intotdeauna reglata in asa fel incat sa ne lase liberul arbitru, caci daca nu am avea responsabilitate, nu am avansa pe drumul care trebuie sa ne conduca la Dumnezeu. Omul, nevazandu-si sprijinul, se bazeaza pe propriile forte; ghidul sau, totusi, vegheaza asupra lui si, din cand in cand, il atentioneaza asupra pericolului.

Spiritul protector care reuseste sa-si indrume protejatul pe calea cea buna resimte un bine si pentru el insusi. Este un merit de care se tine cont, fie pentru propiul progres, fie pentru fericirea sa. El este fericit cand isi vede grijile incununate de succes, triumfa asa cum un invatator triumfa la succesele elevului sau. Daca nu reuseste, el nu este responsabil din moment ce a facut tot ceea ce depinde de el. El se mahneste pentru erorile sale si le regreta dar aceasta durere nu are nelinistile paternitatii pamantene, deoarece el stie ca exista remediu pentru rau, si ca ceea ce nu se face astazi se va face maine.

Nu putem stii intotdeauna numele spiritului nostru protector sau ingerului pazitor pentru ca nu avem cum sa stim nume ce nu exista pentru noi. Doar exista si spirite pe care nu le cunoastem. Cand il ivocam ii putem da orice nume dorim, numele unui spirit superior pentru care avem simpatie sau veneratie. Spiritul nostru protector va veni la acest apel, caci toate spiritele bune sunt frati si se ajuta intre ele.

Spiritele protectoare care primesc nume cunoscute nu sunt intotdeauna in mod efectiv, persoanele care purtau acele nume. Dar sunt spirite ce le sunt simpatice si care vin adesea prin porunca lor. Noi suntem cei care avem nevoie de nume; de aceea, ele isi iau un nume care inspira incredere. Cand nu putem indeplini personal o sarcina, oare nu trimitem pe altcineva care actioneaza in numele nostru.

Atunci cand vom trece in viata spirituala, vom recunoaste spiritul nostru protector caci adesea il cunoastem inainte de a fi incarnat. Spiritele protectoare apartin clasei spiritelor superioare. Un tata poate deveni spirit protector pentru copilul sau, dar protectia presupune un anumit nivel de elevatie si o putere sau o virtute data mai mult de Dumnezeu. Tatal care-si protejeaza copilul poate fi el insusi asistat de un spirit elevat.

Puterea spiritului care a parasit pamantul in bune conditii nu-i poate proteja intotdeauna pe cei pe care-i iubeste si care i-au supravietuit. Puterea lor este mai mult sau mai putin restransa; pozitia in care se afla nu le lasa intotdeauna intreaga libertate de a actiona.

Oamenii aflati in stare de salbaticie sau de inferioritate morala, au de asemenea spiritele lor protectoare; si in acest caz, aceste spirite nu apartin unui ordin atat de ridicat ca si cel al spiritelor oamenilor foarte avansati. Fiecare om are un spirit care vegheaza asupra lui, dar misiunile sunt relative in raport cu obiectul lor. Nu dati unui copil care invata sa citeasca, un profesor de filosofie. Progresul spiritului familiar urmeaza celui al spiritului protejat. Avand noi insine un spirit superior ce vegheaza asupra noastra, putem la randul nostru sa devenim protectorul unui spirit care ne este inferior si progresele pe care il vom ajuta sa le faca vor contribui la avansarea noastra. Dumnezeu nu cere spiritului mai mult decat comporta natura sa si gradul la care a ajuns.

Atunci cand tatal trebuie sa se reincarneze, este mai greu sa mai vegheze asupra fiului sau dar el roaga, intr-un moment de libertate, ca un spirit simpatic sa-l ajute in aceasta misiune. De altfel, spiritele nu accepta decat misiuni pe care le pot indeplini pana la capat.

Spiritul incarnat, mai ales in lumile unde existenta este materiala, este foarte subjugat corpului sau pentru a putea fi in intregime daruit, adica pentru a ajuta in persoana. De aceea spiritele care nu sunt indeajuns de elevate sunt la randul lor ajutate de spirite ce le sunt superioare, in asa fel incat daca unul lipseste dintr-o cauza oarecare, este suplinit de catre altul.

Spiritele rele cauta sa deturneze de la calea cea buna ori de cate ori gasesc ocazia; dar cand unul dintre ele se ataseaza de un individ, o face din proprie initiativa, deoarece spera ca va fi ascultat. Atunci are loc o lupta intre spiritul bun si cel rau, si omul ii cedeaza invingatorului intreaga putere asupra sa.

Fiecare om are intotdeauna spirite simpatice mai mult sau mai putin elevate care il indragesc si se intereseaza de el, asa cum are si dintre cele care il indeamna la rau. Spiritele simpatice actioneaza cateodata in virtutea unei misiuni temporare, dar cel mai adesea nu sunt solicitate decat prin similitudinea gandurilor si sentimentelor atat in bine cat si in rau. Spiritele simpatice pot fi si bune si rele. Omul gaseste intotdeauna spirite care simpatizeaza cu el, oricare ar fi caracterul sau. Exista multe nuante in protectie si in simpatie. Spiritul familial este mai degraba prietenul casei.

Ca un rezumat a celor spuse mai sus, spiritul protector, ingerul pazitor sau geniul bun, este cel care are misiunea de a-l urma pe om in viata si a-l ajuta sa progreseze. Natura lui este intotdeauna superioara celei a protejatului sau.

Spiritele familiale se ataseaza anumitor persoane prin legaturi mai mult sau mai putin durabile pentru a le fi utile in limita puterii lor adesea destul de marginite. Ele sunt bune, dar cateodata prea putin avansate si chiar putin superficiale; se ocupa cu bucurie de detaliile vietii intime si nu actioneaza decat la ordinul sau cu permisiunea spiritelor protectoare.

Spiritele simpatice sunt cele ce atrag spre noi afectiuni obisnuite si spre o anumita similitudine a gusturilor si sentimentelor in bine ca si in rau. Durata relatiilor lor este aproape intotdeauna subordonata circumstantelor.

Geniul rau este un spirit imperfect sau pervers care se ataseaza de om in vederea deturnarii lui de la bine; dar el actioneaza din proprie initiativa si nu in virtutea unei misiuni. Tenacitatea sa se datoreaza accesului mai mult sau mai putin usor pe care-l gaseste. Omul este intotdeauna liber sa-i asculte glasul sau sa-l respinga.

Geniul bun sau rau cateodata se incarneaza pentru a ne insoti in viata intr-un mod mai direct, dar adesea insarcineaza cu aceasta misiune alte spirite incarnate care le sunt simpatice.

Anumite spirite se ataseaza de membrii unei familii care traiesc impreuna si sunt uniti prin legaturi de dragoste; dar sa nu credem in spiritele protectoare ale orgoliului de neam. Spiritele merg de preferinta acolo unde se afla cei asemanatori lor; ele se simt mai multumite si mai sigure ca sunt ascultate. Omul atrage spre sine spiritele in raport cu tendintele sale, fie ca el traieste singur, fie ca formeaza o colectivitate: o societate, un oras sau un popor. Exista deci, societati, orase, popoare care sunt ajutate de spirite mai mult sau mai putin elevate in functie de caracterul si pasiunile ce le domina.

Spiritele imperfecte se indeparteaza de cei care le resping; rezulta de aici ca perfectionarea morala a tuturor colectivitatilor, ca si cea a indivizilor, tinde sa dea la o parte spiritele rele si sa atraga pe cele bune care exercita si intretin sentimentul binelui in multimi, asa cum celelalte pot insufla relele pasiuni.

Aglomerarile de indivizi, cum sunt societatile, orasele, natiunile au spiritele lor protectoare speciale pentru ca aceste adunari sunt individualitati colective ce merg spre un tel comun si au nevoie de o conducere superioara.

Spiritele protectoare ale maselor nu sunt neaparat de o natura mai elevata decat cele care se ataseaza de indivizi. Totul este relativ in nivelul de avansare atat al maselor cat si al indivizilor.

Exista spirite protectoare speciale care pot sa ajute la dezvoltarea artelor protejandu-i pe cei care se ocupa de ele; ii ajuta pe cei care le invoca, daca ii cred demni. Dar ce sa faca ele cu cei care cred ca sunt ceea ce nu sunt? Ele nu pot sa faca orbii sa vada si surzii sa auda.
Anticii isi facusera divinitati speciale. Muzele nu erau altceva decat personificarea alegorica a spiritelor protectoare ale stiintelor si artelor, asa cum desemnau sub numele de lari si penati spiritele protectoare ale familiei.

La moderni, artele, diferitele industrii, orasele, locurile au de asemenea patronii lor protectori, care nu sunt altii decat spiritele de ordin superior, dar sub alt nume. La popoare, cauzele atractiei spiritelor sunt moravurile, obiceiurile, caracterul dominant, legile mai ales, deoarece caracterul natiei se reflecta in anumite legi. Oamenii care fac sa domneasca dreptatea intre ei, resping influenta spiritelor rele. Oriunde legile consacra lucruri nedrepte, contrare umanitatii, spiritele bune sunt in minoritate si multimea spiritelor rele venite in numar foarte mare mentin natiunea in ideile sale si paralizeaza putinele influente bune pierdute in multime ca un spic izolat in mijlocul buruienilor. Studiind moravurile popoarelor sau ale oricarei multimi de oameni, este usor sa-ti faci o idee despre populatia oculta ce se amesteca in gandurile si actiunile lor.

Fiecare om avand spiritele sale simpatice, rezulta de aici ca, in toate colectivitatile, marea majoritate a spiritelor simpatice este in raport cu marea majoritate a indivizilor; ca spiritele sunt atrase prin identitatea gandurilor, intr-un cuvant, ca aceaste adunari si persoanele sunt mai mult sau mai putin inconjurate, ajutate, influentate dupa natura gandurilor multimii.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Afectiunea spiritelor

Spiritele manifesta preferinte pentru anumite persoane. Spiritele bune simpatizeaza cu oamenii de bine sau susceptibili de a se imbunatati in timp ce spiritele inferioare, cu oamenii viciosi sau care pot deveni - de aici atasamentul lor, urmat de similitudinea senzatiilor.

Afectiunea adevarata spiritelor nu are nimic carnal; dar cand un spirit se ataseaza de o persoana nu o face intotdeauna prin afectiune, caci in ea poate fi amestecata si o amintire a pasiunilor umane.

Spiritele bune fac atat de bine pe cat e posibil si sunt fericite de toate bucuriile noastre. Se intristeaza de relele noastre, atunci cand nu le suportam cu resemnare, deoarece aceste rele sunt fara rezultat pentru noi; caci noi suntem precum bolnavul care respinge bautura amara ce trebuie sa-l vindece.

Spiritele se intristeaza cel mai mult pentru egoismul si insensibilitatea inimii noastre - de aici deriva totul. Ele rad de toate acele rele imaginare care dau nastere orgoliului si ambitiei; se bucura de cele care au efect scurtarea perioadei noastre de incercare.

Spiritele, stiind ca viata corporala nu este decat tranzitorie si ca framantarile ce o insotesc nu sunt decat mijloacele de a ajunge la o stare mai buna, se intristeaza mai mult pentru noi datorita cauzelor, morale ce ne indeparteaza de aceasta decat datorita relelor fizice care sunt trecatoare.

Spiritele au putina grija de necazurile ce nu afecteaza decat ideile noastre mondene, asa cum noi insine facem cu supararile puerile din copilarie.

Spiritul, vazand in mahnirile vietii un mijloc de avansare pentru noi, le considera ca pe niste crize momentane ce trebuie sa salveze bolnavul. El compatimeste suferintele noastre asa cum noi compatimim pe cele ale unui prieten; dar vazand lucrurile dintr-un punct de vedere mai just, le apreciaza altfel decat noi, si in timp ce spiritele bune ne descopera curajul in interesul viitorului nostru, altele ne incita la disperare pentru a ni-l compromite.

Parintii si prietenii nostri care au trecut in cealalta viata au mai multa simpatie pentru noi decat spiritele ce ne sunt straine. Adesea ei ne protejeaza ca spirite, dupa cat le sta in puteri. De asemenea ei sunt foarte sensibili la dragostea ce le-o pastram; ei ii uita pe cei care ii dau uitarii.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Convulsionarii

Spiritele au un rol foarte mare in fenomenele ce se produc la indivizii numiti convulsionari asa cum magnetismul le este prima sursa. Sarlatanismul a exploata si exagera aceste efecte le-a facut sa cada in ridicol. Spiritele care conlucreaza la acest fel de fenomene sunt putin elevate. Cele superioare nu se amuza de asemenea lucruri.

Prin efect simpatic se poate dezvolta in mod subit la o intreaga populatie starea anormala a convulsionarilor si a celor in criza. Dispozitiile morale se transmit foarte usor in anumite cazuri; nu suntem straini de efectele magnetice pentru a nu intelege aceasta, precum si participarea pe care anumite spirite trebuie sa o aiba prin simpatie fata de cei care le provoaca.

Printre facultatile bizare ce se pot remarca la convulsionari, se recunosc fara greutate cele din care somnambulismul si magnetismul ofera numeroase exemple: acestea sunt, printre altele, insensibilitatea fizica, cunoasterea gandului, transmiterea simpatica a durerii, etc. Nu se poate pune deci la indoiala faptul ca ecesti oameni nu sunt intr-un fel de somnambulism treaz, provocat de influenta exercitata de unii asupra altora. Ei sunt in acelasi timp magnetizatori si magnetizati.

Cauza insensibilitatii fizice ce se remarca fie la anumiti convulsionari, fie la indivizii supusi celor mai atroce torturi, este un efect in exclusivitate magnetic ce actioneaza asupra sistemului nervos in acelasi mod ca anumite substante. La altii, exaltarea gandirii slabeste sensibilitatea deoarece viata pare sa se fi retras din corp pentru a se duce in spirit. Atunci cand spiritul este preocupat foarte mult de un lucru, corpul nu simte, nu vede, nu aude nimic.

Exaltarea fanatica si entuziasmul ofera adesea, in suplicii, exemplul unui calm si al unui sange rece, care nu ar sti sa domine o durere ascutita, daca nu s-ar admite ca sensibilitatea este neutralizata printr-un fel de efect anestezic. Se stie ca in focul luptei nu se percepe adesea o rana grava, in timp ce, in circumstante obisnuite, o zgarietura te face sa tresari.

De vreme ce aceste fenomene depind de o cauza fizica si de actiunea anumitor spirite, se poate pune intrebarea cum au putut fi ele facute sa depinda de o autoritate ce le face sa inceteze in anumite cazuri. Rationamentul este foarte simplu. Actiunea spiritelor nu este aici decat secundara; ele nu fac decat sa profite de o dispozitie naturala. Autoritatea nu a suprimat aceasta dispozitie, ci cauza care o intretine si o exalta; din activa, ea a facut-o latenta, si a avut dreptate sa actioneze astfel, deoarece ar fi rezultat un abuz. Se stie de altfel, ca aceasta interventie este neputincioasa atunci cand actiunea spiritelor este directa si spontana.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Posedatii

Un spirit nu poate imbraca invelisul unei persoane vii, adica nu poate intra intr-un corp animat si nu poate actiona in locul celui care se afla incarnat. Spiritul nu intra intr-un corp asa cum intri intr-o casa. El se asimileaza cu un spirit incarnat ce are aceleasi defecte si aceleasi calitati pentru a actiona unitar, insa intotdeauna spiritul incarnat este cel ce actioneaza dupa cum doreste asupra materiei in care este imbracat. Un spirit ratacitor nu se poate substitui celui incarnat, caci spiritul si corpul sunt legate pana la timpul fixat ca limita pentru existenta materiala.
Nu exista posesiune propriu-zisa, adica coabitare a doua spirite in acelasi corp dar sufletul se poate gasi intr-o dependenta de un alt spirit astfel incat sa fie subjugat sau posedat iar vointa paralizata. Aceasta dominatie nu se face fara participarea celui ce o suporta, fie datorita slabiciunii sale, fie prin dorinta sa. Adesea au fost luati drept posedati epilepticii sau nebunii ce aveau mai multa nevoie de medic decat de descantec.
Cuvantul posedat, in acceptiunea sa obisnuita, presupune existenta demonilor, adica a unei categorii de entitati de natura rea, si coabitarea uneia dintre aceste entitati cu sufletul in corpul unui individ. Din moment ce nu exista demoni in acest sens, si doua spirite nu pot locui simultan in acelasi corp, nu exista posedati conform ideii atasate acestui cuvant. Prin cuvantul posedat nu trebuie sa se inteleaga decat dependenta absoluta in care se poate gasi sufletul in privinta spiritului imperfect care il subjuga.

Pot fi alungate spiritele rele si se poate scapa de dominatia lor atunci cand exista dorinta ferma. Intotdeauna se poate scutura de jug. Nu exista posibilitatea ca fascinatia exercitata de spiritele rele sa fie in asa fel incat persoana subjugata sa nu o observe. Daca este un om de bine, vointa sa il poate ajuta solicitand concursul spiritelor bune, caci cu cat este mai mult om de bine, cu atat are putere asupra spiritelor imperfecte spre a le indeparta si asupra celor bune pentru a le atrage. Totusi, ar fi neputincios daca cel care este subjugat nu ar consimti la aceasta; exista oameni care se situeaza intr-o dependenta ce le flateaza gusturile si dorintele. In toate cazurile, cel a carui inima nu este curata nu poate avea nicio influenta; spiritele bune il dispretuiesc iar cele rele nu-l cred.

Formulele de descantec nu au nicio eficacitate asupra spiritelor rele. Cand aceste spirite vad pe cineva ca ia lucrul in serios, isi bat joc de el si nu-l lasa.

Exista persoane animate de bune intentii si care nu sunt mai putin obsedate. Cel mai bun mijloc de a ne elibera de spiritele ce ne obsedeaza este sa le obosim rabdarea, sa nu tinem deloc cont de sugestiile lor, sa le aratam ca-si pierd vremea. Atunci cand vad ca nu au nimic de facut, pleaca.

Rugaciunea este un puternic ajutor intru totul dar nu e suficient sa murmuri cateva cuvinte pentru a obtine ce doresti. Dumnezeu ii ajuta pe cei care actioneaza, nicidecum pentru cei ce se multumesc sa ceara. Trebuie ca obsedatul sa faca la randul sau ceea ce este necesar pentru a distruge in el insusi cauza ce atrage spiritele rele.

Ce-ar trebui sa gandim in privinta izgonirii demonilor drept care se vorbeste in Evanghelie? Daca denumim demon un spirit rau care subjuga un individ, atunci cand influenta sa va fi distrusa, va fi cu adevarat izgonit. Daca atribuim o boala demonului, atunci cand vom vindeca boala, vom spune ca am alungat demonul. Un lucru poate fi adevarat sau fals dupa sensul atasat cuvintelor. Cele mai mari adevaruri pot parea absurde atunci cand nu privim decat la forma, si cand se ia alegoria drept realitate. Trebuie sa intelegem si sa retinem un lucru: are o aplicare generala.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)