marți, 3 martie 2009

Actiunea spiritelor asupra fenomenelor naturii

Marile fenomene ale naturii, cele considerate ca o perturbatie a elementelor au un scop providential. Totul are o ratiune de a fi si nimic nu se intampla fara permisiunea lui Dumnezeu. cateodata, ele au o ratiune de a fi imediata pentru om, dar adesea nu au alt obiect decat restabilirea echilibrului si armoniei fortelor fizice ale naturii. Dumnezeu nu se angajeaza intr-o actiune directa asupra materiei; El are mijlocitorii sai devotati pe toate nivelurile scarii lumilor.

Mitologia anticilor este in intregime fundamentata pe ideile spiritiste, cu diferenta ca ei priveau spiritele ca pe niste divinitati. Or, ei ne reprezinta acesti zei sau aceste spirite cu atributii speciale; astfel unii erau responsabili cu vanturile, altii cu trasnetele, altii prezideaza vegetatia, etc. Aceasta credinta nu este lipsita de fundament, se apropie de adevar. Conform aceleasi ratiuni, se spunea ca ar exista spirite ce locuiesc in interiorul pamantului si conduc fenomenele geologice; spiritele nu locuiesc pe pamant dar ele prezideaza si dirijeaza potrivit atributiilor pe care le au. Intr-o buna zi vom avea explicatia tuturor acestor fenomene si le vom intelege mai bine.

Spiritele care prezideaza fenomenele naturii pot apartine atat ordinelor superioare, cat si celor inferioare ale ierarhiei spiritiste; dupa cum rolul lor este mai mult sau mai putin material sau inteligent. Unele comanda, altele executa - cele care executa lucruri materiale sunt intotdeauna de ordin inferior.

In producerea anumitor fenomene, furtunile de exemplu, nu exista doar un singur spirit care actioneaza; actioneaza in multimi nenumarate. Spiritele care exercita o actiune asupra fenomenelor naturii pot actiona in cunostinta de cauza, in virtutea liberului lor arbitru dar si printr-un impuls instinctiv sau negandit.

Sa luam o comparatie: sa ne inchipuim acest numar nesfarsit de entitati care, putin cate putin, fac sa iasa din mare insule si arhipeleaguri; putem crede ca nu exista in aceasta un scop providential si ca aceasta transformare a suprafetei globului nu ar fi necesara armoniei generale? Acestea nu sunt totusi decat entitati de ultim grad care infaptuiesc aceste lucruri satisfacandu-si nevoile si fara a banui ca sunt instrumentele lui Dumnezeu. Ei bine, la fel, spiritele cele mai inapoiate sunt utile intregului; in timp ce ele se incearca in viata, si inainte de a avea deplina constiinta a actelor lor si liberul lor arbitru, ele actioneaza asupra anumitor fenomene pentru care in necunoasterea lor sunt agenti. Ele mai intai executa; ceva mai tarziu, cand inteligenta le este mai dezvoltata, vor comanda si dirija lucrurile lumii materiale; si mai tarziu ele vor putea dirija lucrurile lumii morale.

In felul acesta totul se aseaza, se inlantuie in natura, de la atomul primar si pana la arhanghel, care, el insusi, a inceput de la atom; este o admirabila lege a armoniei pe care spiritul nostru limitat inca nu o intelege in intregime.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

3 comentarii:

Anonim spunea...

dac sar putea sa vrea neaparat sa aflu mai multe de viata de dupa moarte si adica spiriele oamenilor care nu pot parasi aceasta lume spre a se duce catre lumina!
va rog din tot sufletul da dati mai multe informatii pe sacest site!

Anonim spunea...

am o intrebare pentru dvs. credeti in spirite si inviata de dupamoarte??
eu da!

AMIRA spunea...

@ Anonim
Da, cred in spirite si in viata de dupa moarte... am avut destule experiente care sa ma determine sa afirm asta cu tarie.
Voi incerca sa scriu toate informatiile pe care le detin. Daca vrei sa afli sau sa vorbesti despre ceva mai personal, imi poti trimite mail la adresa amirablog@gmail.com
Iti doresc o seara placuta!