Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările

miercuri, 10 martie 2010

Un Nou Pamant - Eckhart Tolle


A TE TREZI LA SCOPUL VIETII TALE
 - interviu luat lui Eckhart Tolle, de Kathy Juline -

Titlul ultimei carti a lui Eckhart Tolle („Un Nou Pamant”) se inspira dintr-un pasaj biblic ce promite un Nou Rai si un Nou Pamant. Este o metafora pentru starea de prezenta constienta a fiintei infinite (Rai), care permanent iese in afara intr-un mod nou, intr-o noua forma (Pamant). Deoarece semnificatia ideilor lui Eckhart Tolle depaseste o abordare intelectuala, ele necesita contemplare si mai degraba ne deschidem catre ele decat le studiem. Autorul spune ca „Vorbele sunt doar indicatoare. Ceea ce este comunicat se afla dincolo de ele, dar putem folosi vorbele pentru a ne indrepta in directia dorita si asta ne este de ajutor”.

Intrebare: In viziunea dumneavoastra despre un Nou Pamant, scopul vietii implica ceea ce numiti „actiune treaza”. Ce vreti sa spuneti cu asta?

Raspuns: Cei mai multi oameni trateaza momentul prezent ca si cum ar fi un obstacol pe care trebuie sa-l depaseasca. Deoarece momentul prezent
este insasi Viata, acesta este un mod nebunesc de a trai. In „actiunea treaza” exista o completa aliniere interna cu momentul prezent si cu ceea ce faci chiar acum. Atunci, „a face” nu este in primul rand un mijloc indreptat catre un scop, ci o deschidere pentru ca sa vina in aceasta lume constiinta. A te alinia pe tine insuti cu Acum inseamna a te alinia cu scopul universal, scopul intregului. Care este acesta? Nasterea si inflorirea constiintei. Apoi, intregul te indruma in tot ceea ce gandesti si faci.
Asa cum am explicat in „Un Nou Pamant”, actiunea treaza se manifesta in trei moduri, in functie de circumstantele si natura activitatii. Acestea sunt acceptarea, bucuria si entuziasmul (fiecare reprezentand o frecventa de vibratie specifica a constiintei) . Daca in ceea ce faceti nu exista niciuna dintre ele, atunci nu sunteti aliniat cu scopul universal. Creati nefericire, adica suferinta, intr-o forma sau alta. Un mod de a defini ego-ul este, pur si simplu, acesta: o relatie disfunctionala cu momentul prezent.
Ceea ce numesc “Un Nou Pamant ” - formele exterioare create prin actiunea treaza - se ridica pe masura ce mai multi oameni isi dau seama ca scopul lor este sa-i permita constiintei sa iasa la lumina, prin tot ceea ce fac.

I: Credeti ca omenirea este gata pentru aceasta transformare?

R: DA. Vad semne ca deja asta se intampla. Pentru prima oara pe planeta noastra exista o trezire la scara mare. De ce nu? Daca acum nu va exista o schimbare in constiinta umana, atunci ne vom distruge pe noi si, probabil, si planeta. Nebunia mintii egoiste colective, amplificata de stiinta si tehnologie, aduce rapid specia noastra pe marginea prapastiei. Evolutie sau moarte - acum asta este singura noastra alegere.
Luand in considerare doar lumea occidentala, estimez ca aproape 10% din oamenii din America de Nord si tarile din Vestul Europei se trezesc. Probabil ca asta reprezinta o masa critica suficienta pentru a crea un Nou Pamant. Deci, transformarea constiintei se petrece cu adevarat, desi asta nu apare la stirile de seara.
Daca se petrece suficient de rapid? Acum, eu sper in viitorul omenirii mult mai mult decat atunci cand am scris „Puterea prezentului”. De fapt, de aceea am scris cartea: nu eram sigur ca omenirea va supravietui. Acum simt diferit. Vad multe motive ca sa fiu increzator.

I: Spuneti, in noua carte, ca, pentru ca omenirea sa faca aceasta transformare, e nevoie sa existe o schimbare de la constienta obiectelor la cea a spatiului. Ne puteti explica acest lucru?

R: Spun ca vad ivirea constientei spatiului ca viitoarea treapta in evolutia omenirii. Prin constienta spatiului inteleg ca, pe langa a fi pe deplin constienti (de perceptiile simturilor, de gandurile, de emotiile si de tot ceea ce se petrece in vietile noastre), exista in acelasi timp si un curent subtil de constienta sau Prezenta, ce opereaza in noi. Asta implica nu numai ca suntem constienti de lucruri, precum obiectele si oamenii din jurul nostru, ci si ca, in acelasi timp, suntem constienti ca suntem constienti. Suntem constienti de atemporalul EU SUNT, fara de care nu ar exista lumea. Putem percepe o liniste interioara alerta, in profunzime, in timp ce lucrurile se petrec la suprafata. Aceasta este nelimitatul. Aceasta este adevarata inteligenta. Daca in vietile noastre ar exista doar constienta obiectelor, am ramane prinsi in capcana limitarii, a formei, care creeaza o aparenta de separare. Intotdeauna incercam sa schimbam forma sau sa-i rezistam, intr-un fel sau altul. Cautam salvarea in lumea formei. Dar, cand suntem constienti de constienta spatiului, constienti ca suntem constienti, suntem eliberati de identificarea cu forma, care este ego-ul, si atunci se ridica in noi un simt al unitatii cu Totul si cu Sursa.

I: Astfel, atasamentul si lupta sunt eliberate.

R: Asa este, deoarece in constienta spatiului nu exista viitor, si nici trecut. Exista doar prezentul, si acesta este intotdeauna liber. Asta este ceea ce budistii numesc „vid” si Iisus numeste „plenitudinea vietii”. E acelasi lucru, mai degraba non-lucru. Deoarece este o deschidere in dimensiunea verticala, care nu are limita, prezentul nu este niciodata limitat sau plin de probleme. Pentru a supravietui, problemele au nevoie de timp, adica de trecut si de viitor. Pe de alta parte, daca lasam atentia noastra sa se deplaseze catre trecut sau viitor, functionam in dimensiunea orizontala, iar asta duce la o diferentiere extinsa a formelor, ce deriva din constructiile ego-ului.
Intrarea in dimensiunea verticala necesita un grad mai inalt de Prezenta. Prezentul trebuie sa fie principalul punct de concentrare a atentiei noastre. Bineinteles ca, pentru a functiona, avem nevoie de conceptul de timp, de exemplu pentru a pregati acest interviu. Esenta este sa nu fim limitati doar la aceasta dimensiune. Ridicarea constientei spatiului - o schimbare de la constienta orizontala catre cea verticala - este urmatoarea treapta in evolutia omenirii si se petrece din ce in ce mai mult, pe masura ce constienta noastra ramane in momentul prezent.

I: Puteti sa ne sugerati unele moduri de a ramane atenti in prezent?

R: Un lucru pe care il putem face este sa observam micile lucruri din jurul nostru, fiind atenti la detalii precum pasarile din copaci, florile din gradini - doar observati frumusetea peste tot, chiar si in lucrurile cele mai mici. A observa lucruri aparent nesemnificative necesita atentie vigilenta. Aceasta este cheia. Este nelimitatul. Este chiar constienta.
O alta practica utila este sa ne observam respiratia si sa respiram constient. Daca ne observam respiratia, nu putem sa ne gandim la altceva in acelasi timp. Atentia noastra este in momentul prezent, nu asupra grijilor trecute sau a planurilor de viitor. Doar respiram, nu gandim. Deoarece practicarea meditatiei respiratiei ne scoate din activitatea de gandire, ea este un mod eficient de trezire. De fapt, deoarece respiratia nu are o forma proprie, ea a fost in mod traditional echivalata cu spiritul, cu Viata Unica fara forma. In limba germana, cuvantul „atmen” inseamna „a respira” si deriva din „atman”, care in sanscrita se refera la esenta noastra interioara cea mai profunda sau Sinele nostru universal.

I: De ce este de dorit sa eliberam mintea de gandire?

R: Gandirea sau, mai precis, identificarea cu gandirea naste si mentine ego-ul, care, mai ales in societatea noastra occidentala, se afla in afara controlului. Ego-ul crede ca este real si incearca din greu sa-si mentina suprematia. Starile negative ale mintii, cum ar fi furia, resentimentul, frica, invidia, gelozia, sunt produse ale ego-ului. Cand ego-ul este cel ce controleaza, aceste stari ne apar ca fiind justificate si, de asemenea, ca fiind cauzate de unii factori externi. De obicei, o alta persoana este vinovata de aceste sentimente. Totusi, adevarata lor cauza nu se afla in continutul vietii noastre, ci chiar in structura mintii egoiste. Aceasta are nevoie de inamici, deoarece isi defineste propria identitate prin separare si, astfel, pune accentul pe „diferitul” celorlalti. Din acest motiv, a lasa ego-ul sa controleze duce, in cele din urma, la violenta, lupta si razboi. Asta e nebunie, dar ego-ul nu vede lucrurile in acest mod.
Filmul „O minte minunata - A Beautiful Mind” exprima clar cum mintea ne poate amagi daca nu suntem constienti ca ne controleaza. Este povestea adevarata a unui om care e un geniu, dar care este nebun - in acelasi timp. Cei ce privesc filmul nu stiu ca este nebun pana cand si el isi da seama de asta, pe masura ce povestea se desfasoara. Filmul subliniaza ca, atunci cand devenim constienti de mintea noastra, nu ne mai identificam cu ea. S-a ivit o noua dimensiune a constientei. Nebunia se datoreaza gandirii fara constienta, iar gandirea fara prezenta constienta este modul in care ego-ul ne tine prinsi.

I: Sugerati sa schimbam doar continutul gandurilor noastre, indepartandu- l de negativitate, sau mai degraba sa incetam activitatea de gandire?

R: Cu siguranta ca gandirea pozitiva este de preferat celei negative. Dar a fi in constiinta momentului prezent si a practica constienta Prezentei Divine este ceea ce Iisus spunea in Predica de pe Munte: „Nu luati gandul drept viata voastra”. Din aceasta „stare de Fiintare” se naste o mare creativitate. Indemnul „Schimba-ti gandirea!” poate fi inteles cu adevarat ca spunandu-ne sa incetam activitatea mentala constant agitata, ce este repetitiva, inutila si adesea negativa. In loc sa gandim permanent, devenim tacuti si linistiti si devenim constienti ca suntem constienti. Aceasta este realizarea lui EU SUNT, realizarea Fiintei, identitatea esentei noastre. Cand suntem inradacinati in aceasta, gandirea devine slujitorul constientei, mai degraba decat o activitate de auto(ego)servire. Gandirea devine creatoare, plina de forta.

I: Vorbiti in carte despre corpul-durere, atat cel personal, cat si cel colectiv. Ce intelegeti prin acesta?

R: Corpul-durere este termenul meu pentru acumularea unor vechi dureri emotionale, pe care aproape toti oamenii le poarta in campul lor energetic. Il vad ca o entitate psihica semiautonoma. El consta din emotii negative care nu au fost privite in fata, acceptate si apoi eliberate in momentul in care au aparut. Aceste emotii negative lasa un reziduu de durere emotionala, care este inmagazinat in celulele corpului nostru. De asemenea, exista un corp-durere colectiv, ce contine suferinta nenumaratelor fiinte umane, de acum si din toata istoria noastra.
Corpul-durere are o etapa inactiva si una activa. Periodic, el devine activ si atunci cauta mai multa suferinta pentru a se hrani. Daca nu sunteti absolut prezenti, va acapareaza mintea si se hraneste cu gandirea negativa si experientele negative traite, dramele din relatiile voastre. Asa s-a perpetuat de-a lungul istoriei umane. Un alt mod de a descrie corpul-durere este acesta: dependenta de nefericire.

I: Puteti sa ne sugerati o modalitate de a elimina corpul-durere?

R: Il eliberam taind legatura dintre el si procesele de gandire, astfel incat sa nu-l mai hranim cu gandirea noastra. Orice gand negativ are o frecventa similara cu corpul-durere si astfel il hraneste. El nu se poate hrani cu ganduri pozitive. Atunci cand acesta nu mai conduce dialogul intern al gandirii noastre necontrolate, devenim direct constienti de el. Simtim emotia in corpul nostru si aducem atentia catre ea - Lumina constientei. Atunci, vechea emotie este transformata in constiinta, in acelasi fel in care un foc transforma totul in el insusi. Astfel, dezidentificarea de emotie si simpla prezenta in momentul de Acum este modul de a opri ciclul de recreare constanta a experientelor dureroase.

I: Frica pare ca se afla in spatele celor mai multe dintre emotiile negative. Cum poate fi ea eliberata? Vorbiti de un proces de dezidentificare. Cum functioneaza acesta?

R: Frica se naste prin identificarea cu forma: o posesiune materiala, un corp fizic, un rol social, o imagine de sine, un gand, o emotie. Se naste din neconstientizarea dimensiunii interioare fara forma a constiintei sau spiritului, care este esenta a cine sunteti. Sunteti prinsi in constienta obiectelor, neconstientizand dimensiunea de spatiu interior, care este el insusi libertate adevarata.

Orice gand de frica se refera la viitor, la ceva care trebuie sau poate sa se intample. Cei mai multi oameni sunt familiarizati cu „filmele mentale”
care cauzeaza stres si anxietate si ii tin treji noaptea, in timp ce corpul sta intins intr-un pat cald si confortabil. In momentul in care recunoasteti un gand de frica drept ceea ce este, adica o activitate mentala inutila si autodistructiva, incepeti sa va dezidentificati de el. Atunci Constienta sau Prezenta preiau controlul. Nu spun ca nu mai ganditi, ci ca nu mai confundati gandirea cu cine sunteti cu adevarat. Gandirea devine inradacinata in constienta, mai degraba decat sa fie autonoma si sa-si serveasca siesi, adica ego-ului. Fiecare corp-durere contine foarte multa frica, deoarece frica este emotia negativa primordiala.
Cum lucram cu asta? Din nou, recunoasteti corpul-durere ca fiind o acumulare de emotii vechi. De indata ce ati recunoscut asta, el nu mai poate sa va preia mintea, sa se hraneasca cu gandurile voastre negative si sa controleze dialogul vostru interior si ceea ce spuneti si faceti. De indata ce s-a ivit corpul-durere, nu va luptati cu el sau nu-i opuneti rezistenta. El este parte a calitatii de a fi a momentului prezent, cu care intotdeauna trebuie sa fiti in aliniere interioara. Astfel, ii permiteti sa fie acolo. Daca nu mai hraniti corpul-durere, acesta isi pierde incarcatura energetica, iar emotia negativa trece printr-o transmutare.

I: In cartea dumneavoastra vorbiti de dorinta neincetata a ego-ului si de nevoia sa insatiabila de mai mult. Totusi, anumite lucruri pe care le dorim nu ar putea fi considerate valoroase, precum dorinta de a deveni o persoana mai buna?

R: Dorinta de a deveni o persoana mai buna se refera adesea la a vrea sa imbunatatesc modul in care ma simt pe mine insumi, ma vad pe mine sau cum sunt privit de ceilalti. Are de a face cu crearea imaginii mentale, adica a ego-ului. Bineinteles ca asta include dorinta de a deveni iluminat sau spiritual. Trezirea sau realizarea spirituala este descoperirea ca nu trebuie sa-ti mai adaugi nimic pentru a fi pe deplin tu insuti. Nu e nevoie sa incerci sa devii bun, ci sa-i permiti bunatatii, care este in tine, inerenta Fiintei tale si inseparabila de cine esti, sa iasa la lumina.

I: Spuneti ca, pe masura ce oamenii se trezesc la sinele lor adevarat si la scopul vietii lor, se creeaza un Nou Pamant. Cum arata acesta?

R: Nu doresc sa speculez referitor la caracteristicile Noului Pamant, dar, orice este, ar fi o manifestare exterioara a Noului Rai, taramul interior al constiintei. El se va ridica din constiinta trezita, care este nelimitata si libera de iluziile ego-ului. In Biblie se gasesc indicii despre cum va fi Noul Pamant. De exemplu, se spune ca „lupul va salaslui cu mielul”. Un mod de a intelege asta este ca ceea ce percepem ca realitate exterioara e una cu constiinta umana colectiva si o reflexie a acesteia. Astfel, o schimbare in constiinta va schimba nu numai lumea pe care o cream, ci si intregul nostru mod de percepere a realitatii.Pe masura ce oamenii se trezesc din visul identificarii cu forma, constiinta poate incepe sa creeze forme fara sa se piarda pe sine in ele. Este realizata adevarata esenta a cine este fiecare dintre noi. Venirea unui Nou Rai si a unui Nou Pamant, prezisa atat in Vechiul, cat si in Noul Testament, este o metafora potrivita pentru aceasta schimbare in constiinta.
Totusi, aceasta schimbare nu reprezinta o stare viitoare care trebuie sa fie realizata sau in care trebuie sa credem. Chiar in acest moment se naste, in fiecare dintre noi, un Nou Rai si un Nou Pamant. Deci, trezirea la scopul vietii voastre nu este sa incercam sa privim spre viitor si sa asteptam acolo implinirea, ci sa ramanem in moment, permitandu-i ego-ului sa se dizolve. Scopul intern al vietii noastre este fundamental si scopul nostru interior este sa ne trezim, sa fim constienti. In orice facem, starea noastra de constienta este factorul fundamental.

sursa: Editura For You


marți, 10 martie 2009

Natura pedepselor si bucuriilor viitoare


Dupa moarte, pedepsele si bucuriile sufletului nu pot fi materiale, deoarece sufletul nu este material. Aceste pedepse si bucurii nu au nimic carnal si sunt de mii de ori mai vii decat cele incercate de noi pe pamant, deoarece spiritul, odata eliberat, este mai impresionabil; materia nu-i mai diminueaza senzatiile.

Omul isi face adesea o idee grosiera si absurda despre pedepsele si bucuriile vietii viitoare. Inteligenta nu este inca suficient de dezvoltata. Oare copilul intelege la fel ca adultul? De altfel aceasta depinde si de aceea ce el a invatat; in acest sens este nevoie si de reforma. Limbajul nostru este incomplet pentru a exprima ceea ce este in afara noastra; atunci, au fost necesare comparatii, iar acestea sunt imagini si figuri pentru a exprima realizarea, dar pe masura ce omul se lumineaza, gandirea sa intelege lucruri pe care limbajul sau nu le poate reda.

Fericirea spiritelor bune consta in cunoasterea tuturor lucrurilor; a nu avea ura, gelozie, invidie, ambitie, si nicio pasiune ce constituie nefericirea oamenilor. Dragostea ce le uneste este pentru ele izvorul unei supreme fericiri. Ele nu incearca nici nevoile, nici suferintele, nici angoasele vietii materiale; sunt fericite pentru binele pe care-l fac - de altmiteri, fericirea spiritelor este intotdeauna proportionala cu elevatia lor. Doar spiritele pure se bucura cu adevarat de fericirea suprema; insa nici celelalte spirite nu sunt nefericite, intre cele rele si cele perfecte exista o infinitate de stari unde bucuriile sunt conforme cu nivelul moral al spiritelor. Cele care sunt indeajuns de avansate inteleg fericirea celor situate inaintea lor si aspira la aceasta stare. Dar asta inseamna pentru ele un subiect de emulatie si nicidecum de gelozie, caci stiu bine ca depinde doar de ele sa ajunga acolo si de aceea ele lucreaza temeinic in acest scop, insa cu calmul bunei constiinte, fiind fericite ca nu sufera ceea ce indura spiritele rele.

Expresia "spiritele bune sunt reunite la sanul lui Dumnezeu si il slavesc necontenit" este o alegorie ce zugraveste admiratia fata de perfectiunea lui Dumnezeu, deoarece spiritele o vad si o inteleg, dar ea nu trebuie luata ad litteram ca si multe alte expresii. Totul in natura, de la firul de nisip, cauta, adica proclama atotputernicia, intelepciunea si bunatatea lui Dumnezeu. Dar sa nu credem ca spiritele preafericite sunt intr-o contemplatie eterna; ar fi o fericire stupida si monotona; ar fi cea a egoistului, de vreme ce existenta lor e zadarnicie nesfarsita. Ele nu mai au framantarile existentei corporale: este deja o bucurie - ele stiu totul. Cunoasterea acumulata o folosesc in scopul ajutorarii progresului altor spirite; este ocupatia lor si in acelasi timp o mare bucurie.

Suferintele spiritelor inferioare sunt tot atat de diverse ca si cauzele ce le-au produs si proportionale cu nivelul de inferioritate, asa cum bucuriile sunt proportionale cu nivelul de superioritate. Suferintele indurate de ele se pot rezuma astfel: invidiaza tot ceea ce le lipseste si nu pot obtine pentru a fi fericite; vad fericirea si nu o pot atinge, incearca regretul, furia, disperarea fata de ceea ce le impiedica sa fie fericite; sunt chinuite de remuscari si anxietati morale nelamurite; isi doresc toate bucuriile si nu si le pot satisface, si aceasta le terorizeaza.
Influenta exercitata de spirite intre ele este intotdeauna buna din partea spiritelor bune, fara indoiala, dar spiritele perverse cauta sa deturneze de la calea binelui si a pocaintei pe cele despre care cred ca sunt susceptibile a se lasa antrenate, pe o cale a raului de care s-au folosit in timpul vietii.

Nici moartea nu ne elibereaza de tentatii. Actiunea spiritelor rele este mult mai mica asupra altor spirite decat asupra oamenilor, deoarece nu au in sprijin pasiunile materiale. Daca pasiunile nu mai exista la nivel fizic, ele continua totusi sa existe in gandurile spiritelor inapoiate. Spiritele rele intretin aceste ganduri, antrenandu-si victimile in locurile unde acestea vad spectacolul tuturor pasiunilor si a tot ce le poate starni.

Intrebarea este la ce bun aceste pasiuni, de vreme ce nu au niciun obiect real. Este cu siguranta supliciul lor: avarul vede aurul pe care nu-l poate avea; desfranatul, orgii la care nu poate lua parte; orgoliosul, onoruri pe care le doreste si de care nu se poate bucura. Nu este posibila o descriere a torturilor morale ce reprezinta pedeapsa pentru anumite crime; chiar celui ce le indura i-ar fi greu sa le descrie, dar cu siguranta cel mai ingrozitor este gandul ca a fost condamnat pentru totdeauna.

Omul isi face despre pedepsele si bucuriile sufletului de dupa moarte o idee mai mult sau mai putin elevata, conform nivelului inteligentei sale. Cu cat se dezvolta inteligenta, cu atat aceasta idee se purifica si se elibereaza de materie; omul intelege lucrurile dintr-un punct de vedere mai rational si inceteaza sa mai considere ad litteram imaginile unui limbaj figurat. Mintea cea mai luminata, spunandu-ne ca sufletul este o entitate intru totul spirituala, ne spune prin aceasta ca el nu poate fi afectat de impresiile ce actioneaza asupra materiei; dar asta nu inseamna ca sufletul este scutit de suferinte, si nici ca el nu-si primeste pedeapsa pentru pacatele sale.

Comunicarile spiritiste au scopul de a ne arata starea viitoare a sufletului, nu numai ca teorie, ci ca o realitate; ele ne aduc sub ochi toate cele ce se petrec dupa moarte, dar ele ne arata in acelasi timp consecintele intru totul logice ale vietii pamantesti si, cu toata degajarea de incarcatura fantastica data de imaginatia oamenilor, ele ni se par mai putin dureroase pentru cei care au dat o rea folosinta facultatiilor proprii. Diversitatea acestor consecinte este infinita, dar se poate spune, la modul general: fiecare este pedepsit prin ceea ce a pacatuit; astfel unii sunt pedepsiti prin a vedea fara incetare raul facut, altii prin regret, teama, rusine, izolare, tenebre, separarea de fiintele dragi, etc.

Doctrina focului vesnic provine din imaginatie. Omul, neputand reda prin limbajul sau natura acestor suferinte, nu a gasit comparatie mai puternica decat cea a focului, caci pentru el, focul este modelul celui mai crud supliciu si simbolul celei mai energice actiuni. De aceea credinta in focul vesnic apare din cea mai indepartata antichitate, iar popoarele moderne au mostenit-o de la vechile popoare. Iata de ce, in limbaj figurat, se spune: focul pasiunilor, a arde de dragoste, de gelozie, etc. Daca vom raspandi lucruri pe care ratiunea le va respinge mai tarziu, asa cum este frica de foc, vom face o impresie ce nu va fi nici durabila, nici salutara.

Spiritele inferioare inteleg fericirea celui drept si acest lucru este supliciul lor; ele inteleg ca sunt lipsite de fericire datorita propriilor lor greseli. De aceea spiritul eliberat de materie, aspira catre o noua existenta corporala, caci fiecare existenta poate scurta durata acestui supliciu, daca este insa bine folosita. Si atunci isi alege incercarile prin care va putea sa-si ispaseasca pacatele. Spiritul sufera datorita raului facut sau caruia i-a fost cauza prin intentie, datorita binelui pe care l-ar fi putut face si nu l-a facut si datorita raului rezultat din binele nefacut. Spiritul ratacitor nu mai are val; el este ca iesit din ceata si vede ce il indeparteaza de fericire. Atunci sufera si mai mult si intelege cat a fost de vinovat. Pentru el nu mai exista iluzie, el vede realitatea lucrurilor.

Spiritul in starea ratacitoare vede foarte clar, pe de-o parte toate existentele sale trecute, pe de alta viitorul promis si atunci intelege ce-i lipseste pentru a-l atinge. Tot asa un calator ajuns in varful unui munte vede atat drumul parcurs cat si portiunea care i-a mai ramas de parcurs pentru a-si atinge scopul.

Vederea spiritelor care sufera nu este o cauza de mahnire pentru cele bune, de vreme ce stiu ca va avea un sfarsit; ele le ajuta pe celelalte spirite sa se imbunatateasca si le intind mana: este ocupatia lor si o bucurie mare atunci cand reusesc.

Nici vederea supararilor si a suferintelor celor pe care i-au iubit pe pamant, nu tulbura fericirea spiritelor bune pentru ca ele considera mahnirile noastre din alt punct de vedere; ele stiu ca aceste suferinte sunt folositoare avansarii noastre, daca le suportam cu resemnare. Ele se mahnesc asadar mai ales pentru lipsa de curaj ce ne tine in loc decat pentru suferintele propriu-zise care sunt trecatoare.

Atunci cand ne aflam noi insine in lumea spiritelor, intregul nostru trecut fiind la vedere, atat binele cat si raul pe care le vom fi facut, vor fi in mod egal cunoscute pentru celelalte spirite. In zadar cel care a facut rau va dori sa scape de vederea victimilor sale; prezenta lor inevitabila ii va fi o pedeapsa si o remuscare neintrerupta pana cand va ispasi vinovatiile sale, in timp ce omul de bine, dimpotriva, va intalni pretutindeni numai priviri prietenoase si binevoitoare.

Pentru raufacator nu exista pe pamant zbucium mai mare decat prezenta victimilor sale; de aceea le evita fara incetare. In timp ce sufletul omului pervers este prada rusinii, regretului si remuscarilor, cel al omului drept se bucura de o seninatate perfecta. Amintirea greselilor savarsite de catre suflet, atunci cand era imperfect, nu tulbura fericirea sa dupa purificare deoarece si-a rascumparat greselile si a iesit victorios dupa probele carora li s-a supus in acest scop.

Incercarile ce raman de suportat pentru a obtine purificarea, sunt pentru suflet o teama apasatoare ce-i tulbura fericirea. De aceea el nu se poate bucura de o fericire perfecta decat atunci cand va fi totul pur; dar pentru sufletul deja elevat, gandul incercarilor ce le mai are de trecut nu are nimic dureros.

Legatura de simpatie ce uneste spiritele din acelasi ordin reprezinta pentru ele un izvor de fericire. Unirea spiritelor al caror scop comun este binele, reprezinta pentru ele una dintre cele mai mari bucurii, caci ele nu se tem ca vor vedea aceasta unire tulburata de egoism. Ele formeaza in lumea spirituala familii animate de acelasi sentiment, si in aceasta consta fericirea spirituala, asa cum in lumea noastra ne grupam pe anumite criterii si gustam o anumita placere atunci cand ne reunim. Afectiunea curata si sincera pe care spiritele o incearca si careia ii sunt obiect, reprezinta un izvor de fericire, caci aici nu exista nici prieteni mincinosi, nici ipocriti.

Exista o diferenta pentru starea viitoare de spirit intre cel ce in timpul vietii se temea de moarte si cel care o vrea cu indiferenta sau chiar bucurie. Diferenta poate fi foarte mare; totusi ea se sterge adesea in fata cauzelor ce dau aceasta teama sau dorinta. Fie ca te temi, fie ca te bucuri, poti fi miscat de sentimente foarte diferite si aceste sentimente sunt cele care influenteaza asupra viitoarei stari de spirit. La cel ce-si doreste moartea numai pentru ca vede in ea sfarsitul framantarilor sale, aceasta reprezinta un fel de infruntare a providentei si a incercarilor ce trebuiau indurate.

Spiritismul ajuta la imbunatatire fixand ideile asupra anumitor probleme ale viitorului. El grabeste avansarea individului si a maselor, deoarece permite a se tine seama de ceea ce vom fi intr-o zi; este un punct de sprijin, o lumina ce ne ghideaza. Spiritismul ne invata sa suportam incercarile cu credinta si resemnare; el ne abate de la actele ce puteau intarzia fericirea viitoare. Astfel, spiritismul contribuie la aceasta fericire, dar nu se poate spune ca fara el ea nu poate fi atinsa.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)