In trecutul nu prea indepartat oamenii credeau ca fiecare floare sau copac, este protejata de un spirit si ca deasupra acestora sunt altele si altele, intr-o ierarhie bine fundamentata si perfect logica pentru acele vremuri. Acesta e si motivul pentru care multe popoare se inchinau unor zane sau zeitati locale, a caror menire era de a proteja adevarul si existenta tuturor sufletelor, intrupate in oameni, animale sau plante. Cei care au ajuns la cel mai ridicat nivel al divinizarii naturii au fost druizii, cunoscuti ca cei mai puternici preoti din toate timpurile si al caror mister nu a putut fi patruns nici in zilele noastre. Acum cateva mii de ani, sacerdotii vechi descoperisera secretul prin care omul putea sa stapaneasca natura, atata vreme cat ceea ce facea era corect. Din punct de vedere clinic, ei au asociat diversele boli umane cu energiile circulatorii prin trunchiurile copacilor si au realizat, cum am spune astazi, un fel de baza de date a copacilor ce corespund anumitor boli. Astfel:
-Bolile de oase si de articulatii, dereglarile urinare si anale, pot fi ameliorate si tratate in preajma copacilor ale caror frunze au culoarea rosie;
-Bolile intestinelor gros si subtire, precum si afectiunile organelor genitale, pot fi tratate in preajma copacilor cu frunze sau flori caramizii, in special toamna si primavara;
-Bolile de rinichi, stomac, duoden, pancreas, ficat, splina, vezica biliara si afectiuni ale coloanei cerebrale isi gasesc ameliorarea in preajma copacilor cu frunze si flori galbene;
-Pentru tratarea bolilor de plamani, de inima, a glandelor mamare si a timusului, sunt recomandati copacii incarcati cu verde. Acesta e si motivul principal pentru care multi medici le recomanda pacientilor lor concedii in zone muntoase, unde brazii functioneaza ca adevarate sisteme naturale de tratament.
Juramantul arborilor
O veche legenda româneasca spune ca, in clipa in care Iisus si-a dat sufletul pe cruce, vazand suferinta Mantuitorului si nepasarea oamenilor, copacii au inceput sa planga. Si ca tot atunci, ar fi jurat sa urmeze calea celui venit sa moara pentru mantuirea oamenilor, respectiv sa le slujeasca oamenilor, indiferent de rasplata primita din partea acestora. Nu putini au simtit nevoia sa se aseze la radacina unui copac ca sa-si traga sufletul sau sa se sprijine, cu spatele, macar si pentru cateva minute, de un arbore, pentru a mai prinde puteri. Acestea sunt doar mosteniri ancestrale pe care cei mai multi le fac inconstient dar care, la baza, au o legatura puternica cu energia emisa de fiecare copac in parte. Pentru ca fiecare pom emite un anumit tip de energie si la anumite intensitati, in functie nu doar de orele zilei ci si de anotimp.
Copacii sunt de doua tipuri:
1. cei care furnizeaza energie organelor slabite
2. cei care absorb energiile negative dintru corp, curatind zonele bolnave si pregatindu-le pentru un circuit energetic sanatos, respectiv pentru o incarcare noua cu energie.
Energiile arboricole nu sunt mereu aceleasi. Astfel, la copacii carora le cad frunzele toamna, energia descreste liniar din primavara cu circa 60 – 70%, pe cind brazii, pinii si alti copaci carora nu le cad frunzele, energia le scade, in perioada toamna-primavara, cu maxim 25%. Pomii din prima categorie au o actiune de crestere a imunitatii organismului, de inlaturare a senzatiilor de durere din zona inimii si de normalizare a circuitului sanguin, in timp ce pomii din a doua categorie au ca efect blocarea energiilor negative care ne perturba si care ne provoaca dureri si ameliorarea energiilor vitale care circula in zona respectiva. Stresul, vanataile de orice fel, ranile, sunt situatii clinice ce pot fi ameliorate cu ajutorul copacilor din a doua categorie.
Atentie! Energiile mai multor copaci de specii diferite, poate influenta negativ circuitul energetic din organism. Este suficient sa remarcati ca nu intotdeauna apropierea a doi copaci de specii diferite influenteaza negativ pe unul dintre ei. Astfel, daca un plop si un mesteacan sunt saditi unul langa celalalt, energia plopului paralizeaza circuitul energiei din mesteacan si face ca pe partea comuna celor doi copaci, mesteacanul sa nu aiba frunze. Acestea se vor reorienta catre partea opusa sau catre lateralele mesteacanului, cat mai departe de vampirismul energetic al plopului. Acelasi lucru se poate intampla si in cazul stationarii oamenilor in preajma mai multor specii de pomi, fiecare influentand in felul sau circuitul fortei vitale din organismul uman si putand duce la o blocare a acestuia, implicit la aparitia unor stari dezagreabile sau de boala.
Salcamul
Desi multi il privesc cu suspiciune, considerand ca este folositor doar ca lemne de foc, salcamul are capacitatea de a aduce buna dispozitie in trupul cuiva si de a prelua vibratiile negative din organism. Specialistii in energetica il considera un donator universal de bioenergie, forta vitala raspandita de el fiind recomandata tuturor organismelor. Sunt suficiente 20 de minute de stat la umbra unui salcam, daca se poate chiar lipit de trunchi, pentru ca sa se instaleze o stare de bine general, de usurare si buna dispozitie. Efectul nu e acelasi in cazul in care cateva crengi de salcam sunt rupte si puse in apartament, pentru ca prin desprindere de trunchi se taie si legatura cu conductorul principal de energie, respectiv cu tulpina salcamului. Energia salcamului este recomandata celor afectati de munca in conditii stresante, cand organismul a preluat vibratiile negative specifice, celor suparati din motive sentimentale. De asemenea, apropierea salcamilor are un efect calmant asupra femeilor aflate in perioada menstruatiei, atunci cand se instaleaza o stare generala de iritare. Este bine ca in camera de lucru sa aveti cateva crengi de salcam puse ori sub covor ori in spatele bibliotecii, pentru a nu fi inestetic. Energia din crengile de salcam se va mentine timp de 30 de zile, dupa care va trebui sa taiati altele, proaspete. Trebuie doar sa aveti grija ca distanta fata de crengi sa nu fie mai mare de sase metri, pentru a nu iesi din raza de actiune a acestora.
Ritual pentru a indeparta o persoana de casa voastra
Aveti nevoie de cativa spini de salcam si o matura mai veche. Imediat cum persoana care va deranjeaza a plecat din casa voastra, luati spinii si puneti-i pe locul unde a stat, in timp ce spuneti: “Cind oi mai veni la mine, sa stai ca pe spini, X”. Cu o matura veche, maturati spinii catre usa si puneti-i pe prag, in timp ce spuneti: “Cand o sa-mi mai calci pragul, sa calci ca pe spini si sa nu te mai intorci”. Maturati in afara casei spinii, apoi adunati-i intr-un saculet sau o hirtie si dati-le foc. Atentie sa nu mai intrati cu spinii in casa, ca altfel totul a fost in zadar.
Mesteacanul
Mesteacanul este un copac special, plin de energie, dar care nu o da decat persoanelor foarte legate sufleteste de el. Desi pentru unii poate parea ciudat, mesteacanul simte imediat ceea ce gandeste cu adevarat un om, fapt ce nu recomanda apropierea de el a persoanelor ascunse. In trecut, fetele aduceau ofrande la radacina mestecenilor si le cereau implinirea unei dorinte, de regula de natura sentimentala. Existenta unei paduri de mesteceni arata ca in solul respectiv se gaseste si o mare cantitate de argint. In plus, insusi mesteacanul are o stralucitoare culoare argintie, betulina din scoarta sa facandu-l, practic, sa straluceasca de la distanta. Un mesteacan cultivat in gradina casei protejeaza zona de microbi. Acest lucru s-a demonstrat si in perioadele cu epidemii de holera sau ciuma, cand gospodariile in care se gaseau mesteceni au fost ocolite de dezastruoasele molime. Mesteacanul permite o intarire a rezistentei organismului la apropierea bolilor si actioneaza deopotriva asupra psihicului uman, intarind vointa persoanei in cauza. Pentru a creste imunitatea organismului e suficient sa aveti in camera de culcare un saculet cu frunze maruntite de mesteacan. Inainte de culcare deschideti gura saculetului si lasati asa peste noapte. Dimineata, imediat cum va ridicati din pat, inchideti saculetul, pentru ca energiile frunzelor sa nu fie perturbate de energiile zilei.
Descantec de pocitura
Aveti nevoie de aghiazma, un lemn de mesteaca si un vas de lut. Aprindeti batul la unul din capete si lasati sa arda putin. Apoi bagati in apa si faceti cercuri in sensul acelor de ceasornic. Spuneti: “M-am pornit / M-am dus / De-a lungul campului / De-a latul codrului. Si m-am intalnit / Cu Ielele Campului / Cu Ielele Codrului / Unde va duceti voi Ielelor? / La X. Ne ducem / Carnea sa-i mancam / Sangele sa-i bem / De moarte sa-l lasam...” In acest moment opriti invartitul lemnului si faceti doar cruci in apa, spunand: “... Lasati-l Ielelor pe X / Cum Dumnezeu l-a lasat / Si mergeti in poalele campului / In inima codrului / Ca acolo veti gasi ghioceii campului / Ghioceii codrului / Voi din alea sa mancati / De-o fi de pocitura / De-o fi de spulberatura / De-o fi de facatura / Voi puterea-i altoiti / Ca altoiul in gradina / Ca albinele-n stupina / X sa ramana curat / Luminat / Ca poala Maicii Precista de curat”. Dupa aceea luati lemnul si-l ingropati in pamant, iar aghiazma o turnati deasupra.
Salcia
A fost considerata dintotdeauna o planta speciala si folosita in aproape toate ritualurile cunoscute, pentru capacitatea sa de protectie impotriva entitatilor negative. Specialistii in energetica copacilor numesc salcia Arborele Binelui, pentru ca energiile emise ii protejeaza pe cei aflati in apropierea sa. In plus, s-a constatat ca, crengile de salcie, rupte, continua sa emita propria lor energie benefica, pana la uscarea completa si caderea ultimei frunze de pe ramura. Din punct de vedere terapeutic, apropierea de salcie este recomandata persoanelor care sufera de un puternic dezechilibru interior, persoanelor care tind sa planga din orice si care vad doar partea neagra a vietii. Energia salciei preia vibratiile negative ale organismului, motiv pentru care i se mai spune si plangatoare, intrucat elimina reziduurile negative preluate dintr-un corp. De obicei e bine ca dupa o perioada de circa 20–30 de minute de stat in apropierea unei salcii sa urmeze o perioada in care organismul curatat de energiile negative sa fie intarit de energiile unui stejar sau chiar ale unui salcam. Cea mai buna perioada de terapie cu salcie este intre orele 18–21, dar efectul maxim este in perioada de primavara, pana la Sarbatoarea de Inaltare. Pentru cei care au dureri frecvente de cap se recomanda purtarea unor coronite – pe care si le poate face fiecare – timp de 14 zile, cite 30 de minute pe zi, la orele amintite.
In alta ordine de idei, bolnavii de varicoza isi pot ameliora boala prin bai de picioare, in care pun 500 ml decoct facut din salcie si stejar, in parti egale (aproximativ o mana din fiecare). Picioarele vor sta in apa pana la genunchi. Ramurile salciilor pot fi impletite in cununa, sfintite la biserica si tinute la icoana. Cand sunteti foarte nervosi, luati coronita de salcie si tineti-o timp de 30 de minute pe cap. O sa fiti mult mai linistiti. Dintr-o creanga de salcie puteti impleti si o bratara pe care sa o purtati la mana dreapta ori de cate ori simtiti ca nu mai rezistati psihic. Si tot din crengi de salcie, puteti impleti o centura pe care sa o purtati direct pe piele. Centura o sa va creasca potenta sexuala.
Stejarul
Specialistii din toate timpurile au fost uimiti de longevitatea acestui copac. Mai mult, masuratori recente au aratat ca un singur stejar matur, purifica aerul la fel ca 1000 de alti copaci din specii diferite. Energia acestui arbore este foarte puternica, astfel ca orice apropiere de un astfel de pom poate da o senzatie de ameteala placuta, creand senzatia ca esti atat de puternic, incat nimic nu-ti poate sta in cale. Cand va simtiti in impas, cand nu stiti ce decizie sa luati, cand simtiti ca va slabesc puterile si sunteti gata sa renuntati, este recomandata o terapie cu ajutorul acestui copac. Pentru cei interesati, forta maxima a stejarului este in cursul noptii, intre orele 21.00–05.00. Pentru a combina puterea stejarului cu forta geometrica, se recomanda sa va faceti o piramida triunghiulara din crengi subtiri de stejar. Crengile vor fi prinse intre ele cu sfoara rosie. Cand va simtiti nehotarati sau slabiti, luati in palme piramida de stejar si tineti-o timp de 10–15 minute. Efectul va fi pe masura asteptarilor.
Teiul
Putini sunt cei care nu au baut parfumatul ceai de tei, recomandat pentru cazuri de stres, oboseala si pentru diminuarea energiei sexuale. Pentru ca, desi energia sexuala este un subiect de lauda in perioada tineretii, aceeasi energie sexuala deturneaza atentia si puterea de concentrare a unei anumite persoane. Astfel, persoanele cu o puternica sexualitate nu reusesc, de regula, sa se concentreze asupra proiectelor profesionale, gandindu-se doar la cum sa-si satisfaca nevoile fiziologice. Lucru extrem de negativ pentru cei care vor sa se realizeze profesional si material. In atare conditii, apropierea unui tei este benefica pentru reducerea acestei energii. Este suficient sa aveti plantat in fata blocului sau langa casa un tei si sa lasati geamurile deschise, pentru ca mirosul de tei sa inhibe energia sexuala. Mai mult, energia teiului actioneaza eficient asupra celor care stau la umbra sub copac, blocand energia sexuala si permitand organismului sa o redirectioneze fie mental fie intr-o alta directie. Acelasi efect il au crengile de tei cu flori, puse in camera in care se doarme, cel mult 21 de zile, pentru ca dupa aceea energia se scurge. Dupa acea perioada se vor folosi doar florile de tei, pentru ceaiurile de rigoare.
Pinul
Are un puternic efect revigorant, incarcarea cu energie facandu-se foarte repede. Astfel, este suficient sa stati cel mult 5 minute langa un pin, strangand intre degetele de la mana stanga acele de pe o creanga, pentru a va simti in putere. Se recomanda celor care practica diverse sporturi, nu neaparat de performanta, pentru o mai buna dozare si conservare a energiei proprii. E bine sa aveti in casa un pin, pus intr-un ghiveci. Cand se va dezvolta prea mult, il puteti pune afara, fie la intrarea in casa, daca stati la curte, fie in gradina din fata blocului.
Bradul
A fost unul dintre copacii considerati sfinti si cu o puternica incarcatura magica. In trecut se spunea despre el ca poate deschide portile catre alte lumi, usurand trecerea spiritelor abia plecate si protejandu-le de interactiunea cu fortele malefice. Sute de ani, rasina bradului a fost folosita in ritualurile magice, fumul acesteia curatind zona dorita. Si la ora actuala, credintele populare considera ca o creanga de brad tinuta in casa, indeparteaza energiile negative. Cei care sufera de reumatism si de alte boli articulare, pot face baie in care au pus, in prealabil o fiertura de muguri de brad. Intr-o oala se pun 5 litri de apa si 5 maini de muguri (cate una pentru fiecare litru). Se fierbe apa pana la primul clocot, apoi se mai lasa 5 minute pe foc. Se ridica, se lasa 30 de minute la racit, apoi se filtreaza continutul si se pune in cada. Pielea va absorbi substantele eterice ale bradului, oferind un efect calmant, care va revigora nu doar muschii ci si articulatiile, tonifiind organismul. Cu cat apa din baie este mai fierbinte, cu atat porii se vor deschide mai bine si vor absorbi esenta de brad din apa. O astfel de baie se recomanda si in cazul copiilor raciti. Un alt tratament pe baza de rasina de brad este recomandat celor care au eczeme sau alte infectii ale pielii si mai ales hemoroizi – sa nu uitam ca hemoroizii sunt o boala contemporana, datorata lipsei de miscare si statului indelung la birou. Astfel, se amesteca in parti egale rasina de brad si unt, peste care se pune un varf de ceara de albina. Dupa ce se lasa pe foc pana la omogenizare, amestecand continutul cu o lingura de lemn, se trece totul printr-un tifon si se pune la racit. Se foloseste ca un unguent.
Castanul
Desi castanul este un excelent donator de energie vitala, apropierea indelungata de el poate crea o falsa impresie de comfort psihic, putand da chiar si efecte halucinogene, descatusand psihicul si trezind fantezia. Cateva castane purtate permanent in buzunar si stranse din cand in cand in palme, va ajuta sa scapati de starile de tensiune acumulate in cursul zilei. Apropierea de castan este recomandata dimineata, intre orele 01.00–07.00, cand energia pomului este la nivelul sau maxim.
Ritual pentru a afla cine te iubeste mai mult
Din doua crengute de castan incropiti o cruce legata la mijloc cu sfoara - nu conteaza culoarea. Luati patru cepe si infigeti in prima un ac, in a doua, doua ace, in a treia trei ace si ultima lasati-o fara nici un ac. Botezati cele trei cepe cu numele a trei barbati (femei) care credeti ca va iubesc. Puneti crucea sub pat si aranjati cepele. Verificati in fiecare zi, dimineata. Ceapa care va inflori prima va arata cine va iubeste mai mult dintre respectivele persoane. Daca prima va inflori ceapa fara nici un ac, inseamna ca inca nu ati cunoscut persoana respectiva, dar o veti face. Aveti grija, puteti boteza ceapa doar cu numele celor cunoscuti si a celor care va frecventeaza, altfel ritualul nu va avea efect.
Vascul
Bolile pe sistem nervos si epilepsia, pot fi mult ameliorate si chiar tratate de cura de vasc, mai exact de inghitirea unui pahar cu apa in care au fost puse 2 lingurite de praf de vasc. Lichidul se bea dimineata, pe nemancate si abia la minim o ora dupa aceea se poate manca ceva, de prefera nu carne (puteti manca branza, oua etc). Efect calmant are si cununa de vasc pusa la capatul patului care, pe timpul noptii, curata psihicul persoanei din camera respectiva. Atentie! Nu se recomanda vascul de pe plop, tei, nuc, salcie, salcam, paltin, artar ci doar cel de pe mar, par, gutui, prun, pin si brad. De asemenea, persoanele hipotensive, hipotone si care sufera de anghina pectorala, nu vor folosi in nici un caz tratamentele cu visc.
Ritual pentru a scapa de deochi
Aveti nevoie de o crenguta de vasc si de o ceapa taiata in doua. Una din jumatati se va pune direct pe burta, chiar sub buric, iar a doua jumatate se va tine in mana stanga. Se va spune “Tatal nostru” de 9 ori la rand. Apoi cele doua jumatati de ceapa se vor impreuna cu ajutorul unei sfori albe si se vor arunca la gunoi. Vascul va ramane la capul bolnavului pana a doua zi, dupa care va fi pus la lustra din casa sau la fereastra.
Descatec arhaic pentru viermi intestinali
Se merge la un soc cu un toporas sau o barda si se “ameninta” socul spunand: “Socule, sa mergi la X / Sa-i scoti viermii afara / Ca de nu-i scoti tu / Maine dimineata la tine oi veni / Pana soarele o rasari / Si floare alba n-o sa mai faci / Si boabe n-o sa mai coci / Pana ce nu vei scapa pe X de viermi". Apoi se culeg flori de soc si se da bolnavului sa bea ceai facut din ele.
Eliszar (Razboiul nevazut)
2 comentarii:
http://video.yahoo.com/watch/5796379/15174376
The Tree of Life
foarte interesant,multumesc ca postezi
Trimiteți un comentariu