Se afișează postările cu eticheta previziuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta previziuni. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 martie 2011

Cine e de vina: Luna sau Soarele?



Ziarul Libertatea a publicat, pe 18 septembrie 2010, un articol amplu despre modificările dramatice ale activităţii solare şi despre faptul că exploziile de pe suprafaţa Soarelui, tot mai dese şi mai violente, vor determina o creştere a frecvenţei seismice şi a erupţiilor vulcanice pe Terra. Se pare că acest lucru începe să se întâmple.
Furtunile solare intensifică seismele


“Începând cu anul 1985, specialiştii în fizica Soarelui au constatat că ciclurile sale, care au fost observate timp de sute de ani, nu mai sunt valabile: astrul şi-a schimbat radical modul de manifestare. Furtunile solare au crescut permanent în frecvenţă şi în intensitate”, ne-a explicat generalul de brigadă Emil Străinu, doctor în arme geofizice şi specialist în ameninţări neconvenţionale şi asimetrice.

Astfel, ciclurile de 11 ani între două perioade de activitate maximă solară nu mai sunt valabile, ele modificându-se în sensul micşorării intervalului la care se produc. În decembrie 2005, de exemplu, perioadă, teoretic, cu activitate solară minimă, a avut loc una dintre cele mai puternice erupţii solare din mileniul III. De asemenea, intensitatea furtunilor solare din 2010 a crescut cu 300% faţă de cele din secolul trecut.


Vor erupe tot mai mulţi vulcani


“Printre efectele negative ale acestor fenomene, trebuie menţionată intensificarea activităţii seismice şi a celei vulcanice. Încă de anul trecut, se ştia că în perioada 2010-2013 vom asista la cutremure din ce în ce mai dese şi mai puternice. Din păcate, ceea ce era de aşteptat începe să se întâmple. Şi nu se va opri aici”, ne-a mai precizat Emil Străinu. 


Distanţa dintre Pământ şi satelitul său natural se micşorează Unii specialişti consideră că distanţa mai mică dintre astrele cereşti şi Pământ influenţează activităţile seismice de pe planeta noastră. Peste o săptămână vom avea Lună plină şi o apropiere de Terra cum nu s-a mai înregistrat de 19 de ani.


Sâmbătă, 19 martie, Luna se va apropia de Terra. Momente similare, când satelitul s-a aflat la o distanţă mică faţă de Pământ, au mai avut loc în 2005, 1990, 1948 sau 1912. Acest fapt a dat naştere unor supoziţii dintre cele mai sumbre. În presă şi pe internet, fără să existe citată o sursă exactă, s-a speculat că această apropiere va provoca furtuni, cutremure, tsunamiuri sau că vom suferi de insomnii şi depresii.


Nu asta este cauza dezastrului


“Luna nu are o orbită circulară. Poate fi mai aproape sau mai departe de Pământ. Distanţa minimă de Terra se numeşte «perigeu», cea maximă, «apogeu», iar la fiecare rotaţie, care ţine 29 de zile, Luna trece prin ambele situaţii. Ce-ar însemna asta? Că ar trebui să se producă dezastre pe Pământ în fiecare lună. Aşa ceva nu se va întâmpla. Cine asociază această apropiere cu seismele se înşală. Dacă Luna ar produce dezastre pe Pământ, acestea ar trebui să fie răspândite pe tot globul, nu concentrate într-un singur punct”, a explicat pentru Libertatea Adrian Şonka, coordonatorul Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Bucureşti.


Totuşi, astrul ni se va arăta cu 12% mai mare şi cu 30% mai strălucitor, însă acest lucru se poate observa doar cu instrumente specifice, nu cu ochiul liber. Pe 19 martie, deasupra României vom avea Lună plină, la ora 20.10. Satelitul natural al Pământului va fi mai aproape cu aproximativ 50.000 de kilometri decât distanţa medie, lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii 19 ani. (Alexandra Ariciu, Claudiu Pacearcă)


Sunt influenţate mişcările tectonice


Jim Berkland (foto), fost expert la U.S. Geological Survey, este de părere că furtunile solare produc schimbări majore ale câmpului magnetic terestru, iar seismele au loc exact în acele zone în care magnetismul a fost perturbat. Jim Berckland a devenit celebru în 13 octombrie 1989, când a precizat că în câteva zile va fi un cutremur puternic în San Francisco. A fost luat în derâdere până în data de 17 octombrie, când s-a produs un seism foarte mare în acel oraş, care a provocat numeroase pagube materiale, dar şi victime omeneşti.


O masă uriaşă de particule solare a lovit ieri Terra


O explozie solară uriaşă a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, conform NASA. Este posibil ca masa imensă de particule care a fost împinsă către Terra de această explozie să fi atins planeta noastră ieri. Furtuna solară va fi resimţită timp de câteva zile.


Alte dezastre naturale care s-au produs în perioada în care am avut «Lună plină»


Chiar dacă nu s-a demonstrat nimic ştiinţific în acest sens, se zice că faza de “Lună plină” coincide cu declanşarea unor dezastre naturale. Iată trei exemple care ar susţine o astfel de teorie:
  • În 1977, pe data de 4 martie, avea loc unul dintre cele mai devastatoare cutremure de pe teritoriul României, soldat cu o mulţime de victime .
  • În 2004, pe data de 27 octombrie, se producea în zona Vrancea un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter.
  • Seismul din Oceanul Indian, din 26 decembrie 2004, a provocat cel mai teribil tsunami care a lovit coastele Indoneziei.

Martie ne va aduce foarte multe pericole


Elena Bunescu, astrologul Libertăţii, precizează că e dovedit ştiințific faptul că Luna are o influență directă asupra Pământului şi, în special, asupra oceanelor şi a mărilor. “Un aspect de Lună plină este punctul culminant al puterii astrului nopţii asupra Pământului. În ultimele două zile, până la ora 8.00, ora României, Luna s-a aflat în Taur, semn de Pământ, ceea ce a accentuat forţa sa de acţiune asupra magmei. Pe 18, 19 şi 20 martie se va afla în alt semn de Pământ, în Fecioară, ceea ce anunţă o doză de pericol la fel de mare ca şi cea de astăzi. Un alt moment problematic poate fi adus de tranzitul Lunii prin al treilea semn de Pământ, Capricornul, în zilele de 26, 27 şi 28 martie.


«Nu va avea efecte şi la noi»


Directorul Institutului de Fizică a Pământului, profesorul Gheorghe Mărmureanu, a declarat că seismul produs în Japonia, unul dintre cele mai mari din istorie, nu va influenţa activitatea seismică din zona Vrancea. “Acest cutremur nu va avea efecte şi în România, deoarece noi suntem pe o altă falie tectonică”, a explicat Mărmureanu.


Axa Pământului se va muta din nou


“Indiscutabil, axa Pământului se va deplasa din nou, după asemenea cutremur! După seismul din Chile, de 8,8 grade, Pământul s-a mutat cu 8 cm, iar ziua s-a scurtat cu mai puţin de o secundă. Cel mai probabil, fenomenul se va repeta pentru că Japonia a suferit un cutremur mare”, ne-a explicat Marius Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române.


Sursa: Libertatea


***

Potrivit agenţiei de ştiri RIA NOVOSTI, în urma cutremurului şi tsunamiului din Japonia, axa Pământului s-a deplasat cu 10 centimetri. 


Seismul cu magnitudine de 8,9 grade, produs vineri în Japonia, a deplasat axa de rotaţie a Pământului cu aproape 10 centimetri, a anunţat Institutul de geofizică din Italia. Potrivit experţilor, "acest fenomen a exercitat asupra axei de rotaţie a Pământului o acţiune mai mare decât seismul din 2004 din Sumatra". Catastrofa din 2004 a dus la o deviere a axei de 6 centimetri. Cercetătorii italieni spun că seismul din Japonia este depăşit doar de marele cutremur din 1960 din Chile, cu magnitudinea de 9,3-9,5.


Sursa: Gandul




vineri, 12 februarie 2010

Profetiile celebrei Vanga



Mesajele ei se refereau atat la vietile private ale oamenilor cat si la evenimente geo-politice. Conform statisticilor, mai mult de 1 milion de oameni i-au trecut pragul casei in cautarea unui ajutor. Multi sefi de stat au vizitat-o, inclusiv sotii Ceausescu.
Vanga a sustinut ca abilitatile sale au fost legate de fiinte invizibile pe care ea insasi isi explica cu greu, originile lor. Astfel de fiinte puteau oferi informatii despre oameni, dincolo de timp si spatiu. In ochii Vangai, viata fiecaruia, de la nasterea si pana la moartea sa, aparea ca un film in desfasurare. Dar ea nu a putut modifica nimic, spunea doar ce vedea.
In anul 1967 a fost recunoscuta oficial. Inainte de a ajunge in atentia serviciilor secrete ruse, fenomenul Vanga a fost studiat in Bulgaria. Institutul pedagogic din Sofia a infiintat in acel an, un laborator special care a incercat sa acceseze si sa verifice prezicerile Vangai. Profesorul Gheorghi Lozanov, seful laboratorului, a inclus-o pe Vanga pe listele de angajati ai institutiei. Casa Vangai a devenit astfel plina de aparate de ascultat care inregistrau toate discutiile si predictiile sale. Oamenii de stiinta bulgari sustin ca acestea s-au implinit in proportie de 70-80%. Omul de stiinta rus Iuri Negrebitki a afirmat ca encefalul Vangai era mobilizat pe cautarea informatiei exact ca un computer. In opinia lui, la baza prezicerilor sta capacitatea de a gasi rapid si eficient legaturi intre cauza si efect. "Lumea este facuta astfel incat nimic nu este intamplator."

PROFETIA DESPRE ROMANIA
Vanga nu a avut copii, insa a avut mai multi nepoti din partea fratilor si a surorilor pe care i-a iubit mult si i-a ajutat. Dintre toti nepotii, cea mai apropiata de ea a fost Diana Radneva, careia Vanga i-a incredintat, cu numai cateva zile inainte de a muri, ultima si cea mai de pret profetia a sa: profetia despre Romania – o profetie despre rolul important al poporului roman in procesul de evolutie spirituala ce se va petrece in viitorul apropiat la nivelul intregii planete. Aceasta profetie a fost inregistrata pe banda de magnetofon. Vanga i-a indicat Dianei sa dezvaluie aceasta profetie la data de 24 ianuarie 2005 si mesajul sa ajunga in Romania.
Vanga a spus: :"Romanii sunt oameni speciali si cu toate ca Dumnezeu i-a ales pentru o nobila misiune, din nefericire, multi dintre ei nu mai cred in valorile lor nationale. De aceea, daca acest mesaj – pe care am indatorirea sa-l transmit – le este adus de un strain, va fi mai bine primit de ei decat daca l-ar primi de la unul de-ai lor."


Textul predictiei este acesta:
"Eu sunt prea mica pentru ca el sa vina la mine, asa ca eu transmit aceasta veste care mi-a venit de Sus si care va trebui dezvaluita in luna ianuarie, ziua 24, anul 2005. In cel mult o luna de zile, aceasta profetie sa fie dusa aceluia la care voi face referire aici. Daca nu se va putea ajunge la el, atunci sa fie data oamenilor din jurul lui. Sa va ajute Dumnezeu!
In bucuria acestei lumi, in Romania va fi ACELA care a fost promis lumii. Intraga lume se va bucura de nasterea lui. Dumnezeu il va ocroti intr-un loc, departe de locul unde se odihnesc strabunii sai, pana cand va veni ceasul sau. Putere de Sus el va avea! Pamantul, Apa si Focul il vor ajuta. Odata cu inceperea lucrarilor lui in aceasta lume, minciuna va disparea. Acest lucru se va intampla in 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primul care il va recunoaste, va fi poporul sau. Drept rasplata, va aduce acest popor pe inalte culmi ale desavarsirii din aceasta lume. Acest popor va fi un exemplu real pentru toate popoarele lumii. El nu va calari un cal real, cu unul de fier pe care singur il va manui."


Anul 2005 a trecut... mai ramane doar sa putem recunoaste, dincolo de aparente, toate aceste realitati tainice anuntate de Vanga. Adesea, multe dintre evenimentele, transformarile spirituale chiar salturile de mare anvergura, trec neobservate de catre oamenii preocupati mai mult de lumea materiala.
Cunoscand aceasta profetie a Vangai, se cuvine ca noi sa devenim mai constienti si mai atenti la semnificatia tainica a anumitor evenimente pe care le traversam. Daca coroboram acest mesaj cu alte mesaje despre Romania – cum ar fi mesajul indianului Sundar Singh si al clarvazatorului Petrache Lupu – ar fi bine sa ne pregatim din punct de vedere spiritual pentru a fi la inaltimea transformarilor spirituale care ne asteapta. Este semnificativ faptul ca toate aceste profetii indica ca Romania are o misiune divina planetara. Daca acesti profeti au transmis mesaje din care reiese menirea spirituala a poporului roman, ar trebui, chiar si pe cei mai sceptici dintre noi, sa ne puna pe ganduri.


PROFETII
- a prevazut cu exactitate inceperea celui de-al doilea razboi mondial si invadarea fostei Iugoslavii de armata germana. Cu putin inainte sa inceapa razboiul, un barbat blond, frumos, imbracat ca un razboinic din antichitate, in armura, calarind pe un cal alb, s-a oprit in fata portii Vangai. A intrat in camaruta intunecoasa iradiind atata stralucire incat inauntru s-a facut lumina. El i-a spus: "In curand lumea se va tulbura si multi oameni vor pieri. Tu vei ramane in acest loc si vei prooroci despre morti si vii. Nu te teme! Eu iti voi spune ce sa prezici. La 6 aprilie, asa cum spusese Vanga cu un an in urma, trupele germane au intrat in Iugoslavia
- a prezis cu exactitate moartea fratelui ei mai mare. In timpul razboiului l-a avertizat sa nu se inscrie in randul partizanilor pentru ca va muri la varsta de 23 de ani. El nu a ascultat-o si numai dupa cateva luni a fost prins de germani, torturat si executat.
- este cunoscut cazul lui Boris Gurov, vecinul Vangai, un taran al carui frate in varsta de 15 ani, Nikola, disparuse in 1923. Vanga a spus:" Fratele tau, Nikola, se afla intr-un mare oras din Rusia. A crescut acolo. A ajuns om de stiinta. Dar... acum nu este acolo. A fost prins de germani. Nu-ti face griji, el va veni la tine in primavara acestui an. Il vei recunoaste dupa uniforma sa gri. Va veni cu doua valize." Boris Gurov nu a crezut-o. Doua luni mai tarziu, intr-o dimineata de primavara, un strain s-a oprit in dreptul casei lui Gurov. Avea doua valize si uniforma gri. Nu parea cunoscut nimanui. Era Nikola, care se intorsese dupa aproape 20 de ani.  
- in 1942 a fost vizitata de tarul Bulgarie, Boris al III-lea caruia Vanga i-a spus la plecare sa tina minte bine data de 28 august. Ulterior, tarul Bulgariei a murit in data de 28 august 1943. 
- cu o jumatate de an inaintea mortii lui Stalin, Vanga a prezis cu exactitate ziua si imprejurarile in care acesta va pieri. A fost arestata, intemnitata si eliberata abia dupa moartea sangerosului dictator.
- a prezis invazia trupelor sovietice in Praga revoltata 1968 
- a anticipat victoria Indirei Ghandi la alegerile parlamentare anticipate 
- a prezis razboiul din Liban - 1982 
- a prezis catastrofa de la Cernobil - 1986  
- in anul 1988, Vanga a facut o declaratie demna de consemnat: "Suntem martori ai unor evenimente decisive pentru planeta. Doi dintre cei mai mari conducatori ai Pamantului si-au strans mana si au semnat, pentru a dovedi ca au facut primul pas pentru a ajunge la pacea universala. Dar va trece inca mult timp. Va curge inca multa apa... Va veni al Optulea (in grupul G8?) si el va semna pacea finala a planetei." 
- a prezis perestroika, iesirea lui Gorbaciov de pe scena politica si destramarea URSS 
- "la inceputul secolului, in august 1999 sau 2000, Kursk va fi acoperit de apa si intreaga lume va deplange acest eveniment" (1980)
Mentiune: predictia nu avea niciun sens atunci. Din pacate, dupa 20 de ani a avut sens cand un submarin nuclear rusesc s-a scufundat in august 2000. Submarinul se numea Kursk.
- "Groaza!Groaza! Fratii americani vor cadea sfasiati de pasarile de fier. Lupii vor urla in tufis si sange nevinovat va curge in valuri."(1989)
Mentiune: Predictia s-a adeverit. Turnurile gemene WTC din New York s-au prabusit in urma atacurilor de la 11 septembrie 2001. Avioanele – pasari de fier. "Lupii vor urla in tufis" – in limba bulgara cuvantul tufis se traduce in engleza "bush", deci tragedia se va produce in timpul presedentiei lui Bush sau a fost dirijata de cineva care se ascunde in spatele lui Bush

ALTE PROFETII

- "In 2010 este debutul celui de-al treilea razboi mondial, care va incepe in noiembrie si se va termina in octombrie 2014. Se va desfasura, la inceput, cu arme conventionale, ca apoi sa aiba loc atacuri cu arme nucleare si chimice, spre final."
- "In 2018 trenurile vor zbura pe conductoare de la Soare. Dobandirea petrolului va inceta, Pamantul se va odihni" (1960)
Mentiune: Pana in 2012, savantii sustin ca vor reusi sa porneasca extractia industriala a heliului de pe luna iar Rusia a anuntat ca va incerca sa puna acest plan in practica, in comun cu China. Heliul-3 este produsul activitatii solare si un combustibil pentru reactoare nucleare, care in esenta reprezinta un mic soare artificial. Reactorul genereaza electricitate, care trece prin "sfori" de la soare si pune in functiune trenurile.
- "In spatiu va fi descoperita viata si atunci se va clarifica cum a aparut viata pe Pamant, iar in urmatorii 200 de ani oamenii  vor intra in contact cu fratii lor spirituali ,dotati cu ratiune, din alte lumi" (1979)
- "lumea va trece prin multe cataclisme si mizeria va apare. Constiinta umana insasi se va schimba.Vremuri grele vor veni. Oamenii se vor imparti conform credintei lor. Vom asista la evenimente importante ce vor schimba destinul omului.
- despre moarte, Vanga spunea ca reprezinta doar o trecere intr-o alta dimensiune spatio-temporala.


Mai multe informatii despre viata Vangai gasiti AICI 
Despre tratamentele naturiste ale Vangai, cititi  AICI

Alte articole:  

Profetii despre Romania
Profetiile Sfantului Malachia 


 surse: Krasimira Stoianova - "Vanga"
            http://2012en.wordpress.com