Separarea sufletului de corp

Separarea sufletului de corp nu este dureroasa - corpul adesea sufera mai mult in timpul vietii decat in momentul mortii iar sufletul nu sufera deloc. Suferintele prin care trece cateodata in momentul mortii sunt un prilej de bucurie pentru spirit, care vede sosind sfarsitul exilului sau.
In moartea naturala, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a varstei, omul paraseste viata fara a baga de seama, ca o lampa ce se stinge nemaifiind alimentata.

Cum se realizeaza separarea separarea sufletului de corp? Cand se rup legaturile ce-l tineau, el se elibereaza. Separarea nu este instantanee si prin tranzitie brusca. Nu exista o linie de demarcatie net trasata intre viata si moarte. Sufletul se elibereaza gradat si nu fuge ca o pasare captiva repusa subit in libertate. Cele doua stari se ating, se amesteca, astfel ca spiritul se degaja putin cate putin de legaturile; ele se desfac, nu se rup.

In timpul vietii, spiritul este tinut de corp prin invelisul sau semi-material sau perispirit. Moartea inseamna doar distrugerea corpului si nu si a celui de-al doilea invelis ce se separa de corp cand in acesta inceteaza viata organica. Observatia probeaza ca in momentul mortii, desprinderea perispiritului nu se face subit; ea nu se realizeaza decat gradat, cu o lentoare foarte variabila depinzand de individ; la unii este foarte rapida, si se poate spune ca intre momentul mortii si cel al eliberarii sunt cateva ore; dar la altii, mai ales la cei a caror viata a fost exclusiv materiala si senzuala, dezlegarea este mai putin rapida si dureaza cateodata zile, saptamani si chiar luni, ceea ce nu implica o mai mica vitalitate a corpului, nici posibilitatea unei reintoarceri la viata, ci o simpla afinitate intre corp si spirit, in raport cu superioritatea acordata, in viata, de catre spirit, materiei. E rational sa concepi, intr-adevar ca spiritul s-a identificat cu materia, cu atat ii vine mai greu la separare in timp ce activitatea intelectuala si morala, elevatia gandirii, opereaza un inceput de desprindere chiar in timpul vietii corpului, iar atunci cand soseste moartea, desprinderea este aproape instantanee. Acesta este rezultatul studiilor facute pe toti indivizii observati in timpul mortii. Observatiile mai probeaza ca afinitatea ce persista, la anumiti indivizi, intre suflet si corp, este cateodata foarte dureroasa deoarece spiritul poate simti oroare fata de descompunere. Cazul este exceptional si specific anumitor feluri de viata si anumitor feluri de moarte, apare si la cativa sinucigasi.

Separarea definitiva dintre suflet si corp poate avea loc inainte de incetarea completa a vietii organice - la agonie, sufletul a parasit cateodata corpul si nu mai exista decat viata organica. Omul nu mai are constiinta sinelui si totusi ii ramane un suflu de viata. Corpul este o masina pe care inima o face sa se puna in miscare; el exista doar atata timp cat inima face sangele sa circule prin vene, si pentru asta nu e nevoie de suflet.

Se pune intrebarea daca in momentul mortii, sufletul are vreo aspiratie sau extaz ce-l face sa intrevada lumea unde va merge. Deseori sufletul stie sa desfaca legaturile ce-l ataseaza de corp - in acest caz face toate eforturile pentru a le rupe in intregime. Deja degajat in parte de materie, el vede derulandu-se viitorul in fata sa si se bucura, prin anticipare, de starea de spirit.

Senzatiile pe care le incearca sufletul in momentul cand se regaseste in lumea spiritelor, sunt diferite. Depinde...daca a facut rau din dorinta de a-l face, se simte in primul moment cu totul rusinat de cele facute; pentru cel drept, senzatia este de usurare de o mare greutate, caci el nu se teme de nicio privire scrutatoare.

Spiritul regaseste imediat pe cei cunoscuti pe pamant si care au murit inaintea lui. In functie de afectiunea avuta pentru el, adesea ei vin sa-l primeasca la reintrarea in lumea spiritelor si il ajuta sa se degajeze de scutecele materiei ca astfel sa regaseasca multe din cele pierdute din vedere in timpul sederii sale pe pamant; vede pe cei ratacitori, merge sa viziteze pe cei ce sunt incarnati.

In moartea violenta si accidentala, atunci cand organele nu au fost inca slabite de varsta sau boli, separarea sufletului si incetarea vietii are loc aproape simultan... clipa ce le separa este foarte scurta.

In cazul unei decapitari, adesea omul pastreaza constiinta de sine timp de cateva minute pana cand viata organica se stinge complet. Dar tot adesea teama de moarte il poate face pe om sa-si piarda aceasta constiinta inainte de momentul supliciului. Nu este vorba aici decat de constiinta pe care cel ce suporta supliciul o poate avea despre sine insusi ca om si prin intermediul organelor, si nu ca spirit. Daca nu a pierdut aceasta constiinta inainte de slupiciu, poate deci sa o pastreze cateva clipe - o foarte scurta durata- si ea inceteaza neaparat odata cu viata organica a creierului, ceea ce nu implica faptul ca, pentru aceasta, perispiritul sa fie in intregime degajat de corp, ci din contra: in toate cazurile de moarte violenta, cand nu vine prin stingerea treptata a fortelor vitale, legaturilor ce unesc corpul cu perispiritul sunt mai persistente, si eliberarea completa este mai lenta.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Spiritul tulburat

Sufletul, parasind corpul, nu are imediat constiinta de sine. El este catva timp in tulburare. Spiritele nu incearca in acelasi grad si pe aceeasi durata tulburarea ce urmeaza separarii sufletului de corp. Totul depinde de elevatia lor. Cel ce este deja purificat se recunoaste aproape imediat, deoarece este eliberat de materie inca din timpul vietii corpului, in timp ce omul carnal, a carui constiinta nu este pura, pastreaza foarte mult timp impresia acestei materii.

Cunoasterea spiritismului exercita o influenta foarte mare asupra duratei tulburarii, de vreme ce spiritul intelege cu anticipatie situatia sa, dar practica binelui si constiinta pura au cea mai mare influenta.

Durata tulburarii ce urmeaza mortii este foarte variabila: poate fi de cateva ore, de mai multe luni si chiar de cativa ani. Cei la care durata este mai putin lunga sunt cei ce s-ar identifica inca din timpul vietii cu starea lor viitoare, deoarece atunci isi inteleg imediat pozitia.

Aceasta tulburare prezinta circumstante deosebite dupa caracterul indivizilor si mai ales dupa felul mortii. In mortile violente - sinucidere, supliciu, accident, apoplexie, raniri, etc - spiritul este surprins, uimit si nu crede a fi mort; si o sustine cu incapatanare. Totusi isi vede corpul, stie ca acest corp este al sau si nu intelege sa fie separat de acesta; se indreapta catre persoanele pe care le iubeste, le vorbeste si nu intelege de ce acestea nu-l aud. Iluzia dureaza pana la completa desprindere a perispiritului; atunci numai spiritul se recunoaste si intelege ca nu mai face parte dintre cei vii. Fenomenul se explica cu usurinta. Surprins de moarte pe neasteptate, spiritul este derutat de schimbarea brusca petrecuta. Pentru el moartea este inca sinonima cu distrugerea, neantizarea, ori , asa cum gandeste, dupa ceea ce vede, dupa ceea ce aude, in sensul sau nu este mort. Ceea ce-i sporeste iluzia este faptul ca el se vede un corp asemanator celui precedent prin forma, a carui natura eterna nu a mai avut timp s-o studieze - il crede solid si compact precum primul corp si cand isi indreapta atentia asupra acestui lucru, se mira de ce nu se poate pipai. Fenomenul este analog cu somnambulii care nu cred ca dorm. Pentru ei, somnul este sinonim cu suspendarea facultatilor intelectuale; or, daca ei gandesc liber si vad, inseamna pentru ei ca nu dorm.

Anumite spirite prezinta aceeasi particularitate, cu toate ca moartea nu a sosit inopinant, dar este mai vaga la cei care, desi bolnavi, nu se gandesc ca vor muri. Se vede atunci spectacolul neobisnuit al unui spirit asistand la propriul cortegiu funebru ca la al unui strain, si vorbind despre asta ca despre un lucru ce nu-l priveste, pana in momentul cand intelege adevarul.

Tulburarea ce urmeaza mortii nu are nimic dureros pentru omul de bine. El este intr-o stare de calm intru totul asemanatoare celei ce insoteste o trezire linistita. Insa cel ce nu are constiinta pura, este cuprins de anxietate si angoasa care sporesc pe masura ce spiritul se recunoaste.

In cazul mortii colective, s-a observat ca nu toti cei ce pier in acelasi timp se revad intotdeauna imediat. In tulburarea ce urmeaza mortii, fiecare merge pe drumul sau, unde nu se preocupa decat de cei care-l intereseaza.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Unirea sufletului cu trupul

Unirea sufletului cu trupul incepe odata cu conceptia, dar nu este completa decat in momentul nasterii. Din momentul conceptiei, spiritul desemnat sa locuiasca in acel corp se uneste cu el printr-o legatura fluida ce se strange din ce in ce mai mult pana in momentul cand copilul vede lumina zilei; strigatul ce scapa copilului anunta ca el face parte dintre cei vii si slujitori ai lui Dumnezeu.

Unirea dintre spirit si corp este definitiva in momentul conceptiei, in sensul ca un alt spirit nu l-ar putea inlocui pe cel ce a fost destinat acestui trup. Dar cum legaturile ce le tin laolalta sunt foarte fragile, ele sunt usor de rupt si pot fi rupte prin vointa spiritului care da inapoi in fata probei alese; dar atunci copilul nu mai traieste.

Spiritul care a ales un corp care a murit inainte de nastere, alege alt corp. Imperfectiunile materiei sunt cel mai adesea cauzele acestor morti.

Se pune intrebarea ce utilitate ar putea fi pentru un spirit incarnarea intr-un trup care moare la putine zile dupa nastere - fiinta nu are constiinta existentei sale suficient de dezvoltata; importanta mortii e aproape nula, adesea constituie o incercare pentru parinti. Spiritul stie cateodata, inca de la inceput cand corpul ales nu are sansa de viata - dar daca il alege pentru acest motiv, este pentru ca da inapoi in fata incercarii.

Atunci cand pentru spirit o incarnare este gresita, dintr-o cauza oarecare, ea nu este intotdeauna imediat inlocuita printr-o alta existenta. Spiritului ii trebuie timp pentru a alege din nou, afara de cazul cand reincarnarea instantanee nu provine dintr-o determinare anterioara.

Spiritul, odata unit cu trupul unui copil nu regreta alegerea facuta. Nu se intampla asemenea omului sa se planga de viata ce o are sau ca ar dori alta. Odata incarnat, spiritul nu poate regreta o alegere de care nu are cunostinta, dar poate gasi sarcina prea grea si daca o considera mai presus de fortele sale, recurge la sinucidere.

In intervalul dintre conceptie si nastere, spiritul se bucura mai mult sau mai putin de toate facultatile, dupa o anumita perioada pentru ca el nu este incarnat, ci atasat. Inca din momentul conceptiei, tulburarea incepe sa sesizeze spiritul avertizand astfel ca a venit momentul sa inceapa o noua existenta. Aceasta tulburare merge in crescendo pana la nastere; in acest interval, starea sa este foarte apropiata de cea pe care spiritul incarnat o are in timpul somnului corpului. Pe masura ce momentul nasterii se apropie, ideile sale se sterg, astfel ca, odata intrat in viata, el nu mai are cunostinta de amintirea trecutului sau ca om; insa aceasta amintire ii revine putin cate putin in memorie in starea sa de spirit.

In momentul nasterii, spiritul nu dobandeste imediat plenitudinea facultatilor sale, esle se dezvolta gradual odata cu organele. Pentru el este o noua existenta, trebuie sa invete sa se serveasca de instrumentele sale; ideile ii revin putin cate putin ca unui om ce se trezeste din somn si se gaseste intr-o stare diferita de cea avuta in starea de veghe.

Unirea spiritului cu corpul nefiind complet si definitiv consumata decat dupa nastere, nu se poate considera fetusul ca avand suflet. Spiritul ce trebuie sa-l anime exista intr-un fel in afara lui; fetusul nu are deci un suflet propriu-zis, de vreme ce incarnarea este doar pe cale de a se efectua; dar este legat de cel ce trebuie sa-l aiba.

Viata intrauterina este cea a unei plante ce vegeteaza. Copilul traieste viata animala. Omul are in el viata animala si viata vegetala completate la nastere cu viata spirituala.

Exista copii, asa cum indica stiinta, care, inca de la sanul mamei, sunt haraziti mortii. Se intampla deseori. Dumnezeu permite aceasta proba, fie pentru parinti, fie pentru spiritul desemnat sa-i ia locul. Exista si copii nascuti morti care nu au fost deloc destinati incarnarii unui spirit, care nu au avut niciodata un spirit destinat trupului lor - pentru ei nu trebuie sa se faca nimic. Acest copil a venit atunci doar pentru parinti. O fiinta de aceasta natura poate veni la termen cateodata dat nu traieste.

Orice copil care supravietuieste nasterii are neaparat un spirit incarnat in el, altfel n-ar mai fi o fiinta umana. Avortul este pentru spirit o existenta fara valoare de reinceput.

Avortul este intotdeauna o crima din moment ce se incalca legea lui Dumnezeu. Mama sau oricine altcineva va comite intotdeauna o crima, luand viata copilului inainte de nastere, caci impiedica sufletul sa suporte probele pentru care corpul este instrumentul.

In cazul in care viata mamei ar fi pusa in pericol prin nasterea copilului, nu este o crima de a sacrifica copilul pentru a salva mama. Este mai bine sa sacrifici fiinta care nu exista in favoarea celei ce exista.

Este rational de a acorda aceeasi atentie unui fetus ca si corpul unui copil ce ar fi trait. In toate acestea trebuie vazuta vointa si lucrarea lui Dumnezeu; sa nu tratam cu usurinta lucruri pe care ar trebui sa le respectam. De ce sa nu respectam operele creatiei ce sunt incomplete cateodata prin vointa Creatorului? Toate acestea intra in proiectele sale pe care nimeni nu are dreptul sa le judece.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Influenta organismului

Spiritul, odata unit cu trupul, nu se identifica cu materia. Materia nu este decat invelisul spiritului, asa cum costumul este invelisul corpului. Spiritul, unindu-se cu trupul, pastreaza atributele naturii spirituale.

Exercitarea facultatilor spiritului depinde de oeganele care ii serveste drept instrument; el este slabit de caracterul grosier al materiei. Anvelopa materiala ar fi un obstacol pentru libera manifestare a facultatilor spiritului, asa cum o sticla opaca se opune propagarii libere a luminii. Se mai poate compara actiunea materiei grosiere a corpului asupra spiritului cu cea a unei ape noroioase care impiedica miscarile corpului ce se afla cufundat in ea.

Organele sunt instrumentele manifestarii facultatilor sufletului; aceasta manifestare este subordonata dezvoltarii si gradului de perfectionare a acestor organe asa cum calitatea muncii este subordonata calitatii uneltelor.

In legatura cu influenta organelor - nu se poate deduce un raport intre dezvoltarea organelor cerebrale si dezvoltarea facultatilor morale si intelectuale. Nu trebuie confundat efectul cu cauza. Spiritul are intotdeauna facultati proprii, or, nu organele sunt cele ce dau facultatile, ci facultatile sunt cele care accelereaza dezvoltarea organelor.

Nu este intru totul exact ca diversitatea aptitudinilor omului tin doar de starea spiritului. Calitatile spiritului, care poate fi mai mult sau mai putin avansat - acolo trebuie vazut principiul. Trebuie tinut seama de influenta materiei ce impiedica mai mult sau mai putin exercitarea facultatilor sale.

Spiritul, incarnandu-se, poarta anumite predispozitii, si daca se admite pentru fiecare organ corespondent in creier, dezvoltarea acestor organe ar fi un efect si nu o cauza. Daca facultatile si-ar avea principiul in organe, omul ar fi o masina fara liber arbitru si fara responsabilitatea actelor sale. Ar trebui sa admitem ca cele mai mari genii, savanti, poeti, artisti, nu sunt genii decat pentru ca hazardul i-a inzestrat cu organe speciale de unde ar rezulta, ca fara aceste organe, acestia nu ar mai fi genii, si ca ultimul imbecil ar putea fi Newton, un Rafael sau un Vergiliu daca ar fi fost dotat cu anumite organe - supozitie si mai absurda cand se aplica si calitatilor morale.

Astfel conform acestei logici, sfantul Vincent de Paul, dotat de natura cu cutare sau cutare organ, ar fi putut fi un scelerat si nu ar lipsi celui mai mare scelerat decat un organ pentru a fi un sfant Vincent de Paul. Admitand din contra ca organele speciale, atatea cate exista, sunt consecutive, ca se dezvolta prin exercitarea facultatii, ca si muschii prin miscare, nu vom avea nimic irational. Sa luam o comparatie vulgara in sprijinul adevarului: in anumite trasaturi fizionomice, recunoastem omul dedat bauturii; sunt aceste semne cele care-l fac betivan sau betia este cea care da nastere acestor trasaturi? Se poate spune ca organele primesc amprenta facultatilor.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)