Se afișează postările cu eticheta astrologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta astrologie. Afișați toate postările

luni, 5 decembrie 2011

Misterul manuscrisului Voynich










Un volum ilustrat care a derutat experţi în criptologie secole la rând, este cunoscut drept cel mai misterios manuscris din lume. Un om de afaceri din Finlanda, care îşi spune "profetul lui Dumnezeu", susţine că a reuşit să descifreze mesajul ascuns cu ajutor de la o entitate superioară, relatează Daily Mail. Viekko Latvala susţine că manuscrisul este o lucrare "a undelor sonice şi a silabelor vocale", care conţine o profeţie. El l-a descris ca pe o înregistrare a plantelor pe care a întocmit-o autorul, posibil pentru scopuri medicinale sau ştiinţifice.  


Volumul este scris în caractere necunoscute şi ilustrat cu desene pe care nimeni nu le înţelege. Autorul acestuia nu este cunoscut, iar manuscrisul nu are niciun titlu. Criptografi, istorici şi bibliofili au examinat textul, datat în secolul al XV-lea, fără succes însă.  




Chiar şi criptologii de elită ai Agenţiei de Securitate Naţională a SUA au eşuat să descifreze manuscrisul în anii 1950. Volumul este cunoscut sub numele de Manuscrisul Voynich, după librarul american de origine poloneză care l-a achiziţionat în 1912.







"Niciun om normal nu poate decoda textul"



Asociatul lui Latvala, Ari Ketola, a declarat că volumul "este o muncă de o viaţă şi o publicaţie medicinală care ar putea fi utilă şi astăzi". "Autorul era un om de ştiinţă în domeniul plantelor, al farmaciei, al astrologiei şi al astronomiei", a continuat el, "şi volumul conţine o profeţie pentru secolele ce au urmat după ce a fost scris". Cu privire la modul în care asociatul său a descifrat mesajele din manuscris, Ketola a declarat: "Domnul Latvala a spus că niciun om normal nu îl poate decoda pentru că nu există o metodă sau un cod de descifrat, este un canal de transmitere a unei profeţii".



"Acest tip de persoane sunt cele mai rare fiinţe, deşi au fost pe faţa Pământului de-a lungul mileniilor până astăzi", a continuat el. "Domnul Veikko a avut acest dar al clemenţei în ultimii 20 de ani". 










Un amestec între spaniolă şi italiană, combinat cu babiloniană



Autorul manuscrisului Voynich nu ştia cum să scrie în nicio limbă existentă, susţine Ketola, aşa că a trebuit să îşi creeze propriul alfabet şi vocabular. "Limba sa era un dialect rar al limbii babiloniene, care era vorbit într-o zonă restrânsă din Asia. Limba cărţii este destul de încâlcită. Sunetul silabelor seamănă cu un amestec spaniolă cu italiană, alături de limba acestuia", a declarat el.









Manuscrisul este păstrat la Biblioteca Beincke de Cărţi Rare şi de Manuscrise a Universităţii Yale, în oraşul New Haven.







 sursa: Gandul

duminică, 6 februarie 2011

Noi si ghizii nostri






In contextul apelului la a manifesta recunostinta cat mai mult posibil si in contextul aspectelor astrologice care ne bat la usa, ma tot gandesc de ieri cat de important este sa ne manifestam recunostinta fata de ghizii care ne sustin din planurile subtile.  


In aceasta luna, nodul nord al lunii (capul dragonului) se muta din Capricorn, in Sagetator. Sagetatorul ne indruma spre expansiune, spre a depasi granitele, spre a merge mai departe si mai departe, atat in plan fizic, cat si in plan subtil si mai ales in planul cunoasterii spirituale. Cu picioarele bine asezate pe pamant si cu arcul intins spre cer, el sparge tipare si orice limitari si mi se pare extraordinar ca asta se intampla pe fondul intrarii, in 9 martie, in cel de-al noualea ciclu mayas, ciclul care va genera constiinta unimii. 


Neptun va intra si el curand in semnul Pestilor si va sta acolo 14 ani. Aici, Neptun este acasa la el, iar semnul Pestilor este semnul credintei si iubirii si al contactului direct cu lumea de dincolo de voal. Consider ca este important sa incepem sa exersam contactul cu fiintele din lumea subtila, sa invitam fiintele de Lumina sa participe activ in vietile noastre si sa fim CONSTIENTI de ce se intampla in jurul nostru. Vrem sau nu sa credem, nu suntem singuri nicio clipa si e bine sa alegem noi, decat sa fim luati prin surprindere. 


Inainte sa incep sa scriu aceste randuri am vazut un filmulet despre triburile izolate inca din padurile amazoniene si am simtit cat de important este pentru acele fiinte sa fie contactate bland, sa nu le fie invadat spatiul care le confera confortul si siguranta, asa cum inteleg ei asta. Si am simtit foarte tare ca este aceeasi situatie intre lumea civilizata si civilizatiile superioare. Inca suntem priviti de mii de ochi, suntem protejati si lasati sa ne adaptam incet, la ideea ca nu suntem singuri, ca exista fiinte care nu vor sa ne tulbure confortul (din acceptiunea noastra), dar vor sa ne ofere deschidere spre mai mult, spre alt nivel, spre altceva, ce nici macar nu poate fi imaginat din perspectiva tridimensionala. Cu certitudine vor cadea multe cortine de peste ochii care au fost obisnuiti sa vada doar pana la un anumit nivel. Nu exista niciun dubiu in acest sens. Este mersul firesc al lucrurilor. Pe masura ce am strabatut ciclurile de evolutie a constiintei, deschiderea pe care a adus-o un ciclu nou a fost uriasa. Daca ne gandim ce inseamna trecerea de la ciclul celular, la cel mamifer intelegem ca este o schimbare uriasa, chiar daca a durat foarte multe milioane de ani. Pe masura ce s-a trecut de la un ciclu la altul, s-a scurtat si perioada de manifestare de douazeci de ori, asa ca de la primul ciclu care dureaza 16 bilioane de ani, al doilea dureaza 820 de milioane de ani si este vorba de primele animale. Al treilea ciclu dureaza 41 de milioane de ani si se formeaza primele familii. Urmatorul dureaza 2,2 milioane de ani si apar primele triburi. Urmatorul ciclu dureaza 102.000 de ani si apare limba. Urmatorul ciclu dureaza 5125 de ani si apare scrisul. Urmatorul ciclu dureaza 256 de ani si se produce industrializarea si este vorba despre ciclul planetar. Si iata-ne in ciclul in care ne aflam de 12 ani -  ciclul galactic. In cateva zile intram in ultimul ciclu, cel universal, care va dura doar 260 de zile. Urmarind in felul asta, evolutia ciclica, putem sa ne dam seama ca e vorba de un salt urias in constiinta, ca aceste 260 de zile aduc o deschidere de neimaginat. Dar m-a luat valul, vorbind despre ciclurile marelui calendar mayas si m-am departat de ceea ce voiam sa va propun. Insa probabil este necesar sa se revina cat mai des cu aceste informatii, pentru a intelege importanta vremurilor pe care le traim si deschiderea in constiinta, pe care ne-o aduce acest al noualea ciclu, ciclul universal. Nu vom putea merge inainte pe calea evolutiei, daca nu integram acest concept de interconectare. Asa ca haideti sa lucram cu el. Eu imi propun sa revin periodic cu exercitii, pentru a ne familiariza cu prezenta fiintelor din planurile subtile, pentru a le primi si integra in vietile noastre, ca pe ceva foarte obisnuit. Vremurile care vin ne vor aduce situatii la care nu vom gasi rezolvare, urmand caile rationale, asa ca e bine sa ne familiarizam cu comunicarea cu fiintele pe care nu le-am vazut inca (unii) dar STIM ca ele exista. Cei care nu cred, pot sa exerseze din simpla curiozitate, iar daca rezistenta lor este prea mare, imi cer iertare daca le provoc disconfort, cu informatii care nu rezoneaza cu credintele lor.


Asa ca hadeti sa exersam. Va propun sa inchideti ochii, sa respirati de cateva ori profund, constienti fiind de respiratie si sa va propuneti sa invitati ghizii, in spatiul pe care puteti sa-l simtiti la nivel de senzatii fizice si la nivel emotional. Pentru a fi mai liberi de ganduri, imaginati-va ca dirijati gandurile care nu va lasa sa va detasati, intr-o cutie mare, pe care o inchideti cu un capac greu. Lasati un timp gandurile sa vina si sa plece, pe cele care persista trimiteti-le in acea cutie mare si inchideti cutia, atunci cand simtiti liniste si pace. Cereti-le ghizilor vostri (sau ingerasilor pazitori - cum simtiti ca va este mai confortabil) sa va dea un semn clar - iar daca nu reusiti sa cititi raspunsul lor, indicati-le o parte specifica a corpului. Sputeti ghidului (ingerului): te invit in spatiul meu si te rog sa-mi confirmi prezenta ta printr-o senzatie sau un sentiment clar. Te rog sa-mi confirmi prezenta printr-o atingere (pe oraz, pe brat, pe dosul mainii sau in palma). Dati-va voie sa simtiti si nu lasati mintea sa va incurce. Daca revin gaduri, trimiteti-le in cutie. Si, atunci cand v-ati localizat ghidul si simtiti fizic sau (si) emotional prezenta lui, lasati-l sa va invaluie cu iubire lui si manifestati cat de multa recunostinta puteti. Spuneti-i in gand - sau cum doriti - multumesc ca ai acceptat sa ai grija de mine, ca esti langa mine in fiecare clipa a vietii mele, ca ma protejezi si ma indrumi, ca ma iubesti si ma accepti asa cum sunt. Te rog sa ma ajuti sa te regasesc cat mai des langa mine. Da-mi un semn, o senzatie prin care sa stiu cand imi atragi atentia spre ceva, cand imi trimiti informatii. O senzatie prin care sa te recunosc de cate ori te voi chema si te voi ruga sa ma ajuti. Iti multumesc!


Dati-va voie apoi sa simtiti bucuria manifestata de ghidul vostru, poate o sa aveti senzatii in par, ca si cand s-ar juca cu parul vostru, poate o sa aveti senzatia ca vi se zbat pleoapele, ca si cum s-ar juca cu genele voastre, poate ca o sa simtiti valuri de caldura sau furnicaturi. Poate ca o sa simtiti presiune sau senzatia de urechi infundate, ca si cum ati urca la mare altitudine. Scaldati-va in senzatii si bucurati-va. STITI ca sunteti ocrotiti in permanenta si manifestati, repet, cat de multa recunostinta puteti, pentru aceasta fiinta care a ales sa va fie alaturi toata viata, cu iubire si devotament si absolut neconditionat. Alegeti, daca simtiti, un fond muzical bland si adecvat.


Cu drag! Dana Erdei, Oradea, 5 februarie 2011

sâmbătă, 3 iulie 2010

Eclipsele si Marea Cruce


 
 
 
Mesaj de la Metatron, transmis de Tyberonn - 26 iunie 2010

Salutari, dragii mei, Eu Sunt Metatron, Lordul Luminii. Eu va salut in iubire neconditionata, o iubire de care intr-adevar veti avea nevoie in urmatoarele cateva saptamani! Voi intrati in una dintre cele mai puternice si intense experiente cruciale ale energiei de pe planeta, care nu a mai avut loc de multe milenii si "temperatura" relativa creste drastic. Aceasta este Triada de Diamant si este scopul din spatele incurajatorului "val OM", pe care Consiliul Cosmic al Luminii vi-l emite cu gratie. 
 
Exista 3 intamplari astrologice, semnificative in urmatoarele 5 saptamani (26 iunie-4 august). Acestea sunt :

  • Eclipsa de Luna Plina - 26 iunie 
  • Eclipsa solara - 11 iulie 
  • Aliniamentul celor 5 planete din iulie - Marea Cruce
 
Eclipsa lunii pline din 26 iunie este extraordinar de puternica si va pregati scena. Intr-adevar, aceasta eclipsa de luna plina este o sabie cu doua taisuri si poate fi elanul marii schimbari spre pozitiv, daca este inteles corect si utilizat in consecinta. Sau, intensitatea sa poate crea o ruptura in campul auric si sa va conduca spre o spirala descendenta. Depinde de voi, depinde daca reactionati cu nerabdare si emotie sau daca utilizati intelept aceasta rezonanta pentru creativitate si purificare interioara. Acesta este cazul tuturor momentelor cruciale, acestea vor folosi caldura intensa pentru a purifica. Noi va spunem ca solstitul recent si iminenta Triada de Diamant a Marii Cruci sunt printre cele mai puternice energii simtite pe planeta de milenii incoace si multi dintre astrologii vostri savanti au recunoscut aceasta... Intr-adevar, configuratia celor 5 planete si unghiurile asociate reprezinta o frecventa unica extraordinara si extrem de rara, care poate oferi un tipar al schimbarii magnifice, totusi cu o rezonanta care poate fi deasemenea chiar haotica. 
 
Este bine, pe durata acestui timp, sa luati in considerare, cu atentie, actiunile voastre. Fiti precauti in comportament si faceti eforturi pentru a mentine integritatea campului vostru auric. Ganditi inainte de a vorbi si nu permiteti emotii distructive cum ar fi: furia, invidia, depresia, vina sau indoiala sa invadeze energia voastra. Va fi usor sa administrati gresit emotiile si comunicarile in acest moment crucial si rezultatele vor fi in detrimentul relatiilor si a starii mentale. Mai bine folositi aceasta energie puternica pentru a merge in interior si a revedea obiceiuri ascunse si obstacole care se pot furisa acolo. Nu exista timp mai bun pentru a elibera aceste lucruri. Si dragii mei, majoritatea dintre voi mai are totusi purificari de facut. Mult mai des in dualitate decat nu, acei care nu recunosc reziduurile caracteriticilor negative, sunt cei care trebuie sa se examineze cel mai mult, inclusiv acei dintre voi de pe calea spirituala. Egoul spiritual poate fi examinat si curatat in special, in acest moment crucial. 
 
Vedeti voi, obstacolele care au fost vazute cu usurinta de cei mai multi dintre voi, le-ati rezolvat. Ceea ce a ramas sunt cele reziduale, pe care egoul vostru le-a bagat pe tacute sub covor si le-a ascuns in intuneric, in cutii inchise. Dar nu fiti descurajati si nu ganditi ca noi va judecam, pentru ca intr-adevar voi toti veti ascensiona, mai devreme sau mai tarziu. Dar exista o grandioasa oportunitate in acest moment crucial de a gasi ceea ce este ascuns si de a performa purificarea necesara. Ceea ce exista in umbra va fi revelat la acest timp si ceea ce nu este usor de vazut in alte calatorii, in alte faze ale vietii, "prezente", va fi vizibil, daca, cautarea de sine este dorita cu adevarat si executata cu sarguinta. Si Maestrilor, in timp ce o asemenea examinare va cere curaj si modestie, premiile vor fi marete, pentru ca intr-adevar eclipsele si Marea Cruce va acorda oportunitatea de a trece printr-un important portal, intr-o versiune mai inalta si mai curata a adevaratului sine. 
 
Deci, noi va rugam sa cautati obstacolele ascunse si sa va confruntati cu acestea si sa le eliberati la aceasta eclipsa de luna. Noi va recomandam pe mai departe sa meditati intens la atributele pe care doriti sa le realizati la eclipsa solara, pentru ca, intr-adevar abilitatea de a fi
creativ in faza eclipsei solare este amplificata deasemenea. Un timp perfect pentru a rezolva si surprinde expresia artistica sau manifestarea dorintei. Utilizati faza temporara dintre eclipse, pentru a decide apoi cine sunteti voi cu adevarat; ce trebuie sa faceti aici, ce veti face cu anii care au mai ramas din aceasta calatorie. Vedeti voi, Maestrilor, energia perioadei in care intrati, va ofera abilitatea de a intra intr-o stare profunda de "Fiintare". O stare dincolo de minte, o energie pe care voi o numiti gand. Si pentru multi dintre voi, Fiintarea este o stare in care nu v-ati angajat cu adevarat; asa este controlul pe care il dati naratorului interior.

Intr-un sens adevarat, Triada de Diamant ofera celor dintre voi care isi pot linisti mintea, oportunitatea de a intra mai usor in starea de vibratie solemna a intelepciunii linistite, a Fiintarii "fara minte" si dragi Maestri adevarati, aceasta este o stare mult mai inalta in frecventa decat starea "fara minte". Asta va creaza confuzie? Noi va vom spune ca exista o identitate a Divinitatii voastre care este deasupra mintii si acesta este un aspect al sufletului vostru si este de departe mult mai apropiat de adevarata voastra Fiintare. Intr-adevar, mintea este pur si simplu un companion al Fiintarii voastre, corespunzatoare celei de a 3-a dimensiuni si noi va rugam sa explorati acest aspect mai profund, in urmatoarele 4-5 saptamani, pentru ca multe usi sunt deschise. Voi sunteti capabili sa va investigati Fiintarea la un inalt nivel al angajamentului pe durata acestei perioade si in timp ce aceasta v-ar putea surprinde, mintea voastra invita aceasta oportunitate, in toate aspectele creativitatii ei, pentru ca ea stie ca acolo este un nivel deasupra ei, care este chiar necesar pentru evolutia voastra intr-o dimensiune mai inalta. 
 
Triada de Diamant, Marea Cruce si eclipsele sunt cai catre poarta 10-10-10 a acestui an 2010 -  folositi timpul cum se cuvine si veti face un salt cuantic. Asa cum am mai spus, ceea ce sta inaintea voastra este o energie dificil de maiestrit, dar aceasta poate intr-adevar fi experimentata si este posibil un mare castig. Consiliul Cosmic al Luminii trimite un val de energie peste urmatoarele cateva zile , care a fost denumit: Valul OM. Intrati in aceasta energie si aceasta va va servi bine, asa cum voi navigati in urmatoarele 5 saptamani. 
 
Dragii nostri, retineti, aceasta energie este extrem de intensa si chiar este capabila sa va scoata din centru, daca nu mentineti garda. Aceasta este Triada de Diamant si va poate servi bine si va ofera un salt cuantic, daca utilizati constient aceasta energie si va mentineti Integritatea Aurica. Fiti calmi, rabdatori, creativi, intelepti si hraniti-va pe voi insiva si unul pe altul. 
 
Eu Sunt Metatron si impartasesc cu voi aceste Adevaruri. Si asa este...