luni, 29 noiembrie 2010

Capcane pe calea inaltarii





Mesaj transmis de Djwhal Khul prin Alice Bailey


In calatoriile mele prin viata ca invatator spiritual, psiholog spiritual si discipol pe calea spirituala, am devenit constient de faptul ca exista multe capcane si curse de-a lungul acestui drum. Intr-un fel ma consider expert in acest domeniu, deoarece chiar eu am cazut in majoritatea dintre ele. Va recomand neaparat sa meditati asupra urmatoarei liste a capcanelor. Desi exprimata in putine cuvinte, este profunda in interior. Scopul meu pentru care vreau sa va impartasesc aceasta lista, este acela de a va scuti de suferinta, karma si de intarziere pe cararea Inaltarii, care rezulta din neinsusirea acestor lectii.

Calea spirituala este foarte simpla pe de o parte, dar incredibil de complicata de cealalta parte. Exista atractii misterioase, fascinante si capcane pe care eul negativ si fortele intunericului le pun la tot pasul. Nu este nici o problema daca faci greseli sau cazi in ele. Grija mea este aceea de a va ajuta sa nu stati blocati prea mult timp acolo, sau in unele cazuri pentru mai multe vieti.



1. Sa oferi puterea ta personala altor oameni (sau subconstientul tau, eul negativ, cele cinci simturi, corpul fizic, corpul emotional, corpul mental, constiinta ta de copil ).
2. Sa ii iubesti pe ceilalti, chiar daca nu te iubesti pe tine insuti.
3. Sa nu iti recunosti egoul tau negativ ca fiind sursa tuturor problemelor tale.
4. Indreptarea spre Dumnezeu, fara sa te integrezi corect sau sa cresti copilul din tine.
5. Sa nu mananci corect si sa nu faci suficiente exercitii fizice - ceea ce duce la boli fizice si limiteaza toate celelalte nivele energetice.
6.Sa te fixezi profund in viata spirituala, fara sa-ti recunosti nivelul psihologic, care trebuie de asemenea inteles si stapanit.
7. Dorintele materiale.

8. Capcana, fascinatia si controlul puterii asupra celorlalti in momentul in care ai succes.
9. Sa fii prea putin impamantat, ceea ce poate cauza probleme corpului fizic.
10. Incercarea de a evada de pe Pamant, in loc sa incerci sa creezi raiul pe Pamant.
11. Sa vezi aparentele, in loc sa vezi adevarata realitate din spatele tuturor aparentelor.
12. Incercarea de a deveni Dumnezeu, in loc sa realizezi ca de fapt esti deja suflet divin, ca si toti ceilalti.
13. Sa nu iti dai seama ca, de fapt, tu determini totuI.
14. Sa ii ajuti pe altii total, inainte ca tu sa fii pus la punct, indreptat in toate privintele

15. Sa crezi ca exista "manie justificata" (furia este o capcana majora).
16. Sa devii extremist si sa nu fii ponderat in toate.
17. Sa crezi ca trebuie sa fii ascet, ca sa poti fi spiritualizat.
18. Sa devii prea serios, sa nu ai suficienta bucurie, fericire si buna dispozitie in viata ta.( sa-ti pierzi simtul umorului )
19. Sa nu fii disciplinat in timp ce, in mod constant, continui practicile spirituale.
20. Sa incetezi practicile spirituale si studiile, atunci cand te implici intr-o relatie.
21. Sa pui o anumita relatie inaintea sinelui tau sau inaintea lui Dumnezeu (una dintre capcanele majore).
22. Sa lasi ca viata ta sa fie condusa de constiinta ta de copil.
23. Sa fii prea critic sau dur cu tine insuti.
24. Sa te lasi prins in fascinatia si iluzia puterilor psihice.
25. Sa vrei sa-ti stapanesti puterea, fara sa inveti sa te supui in acelasi timp lui Dumnezeu, sau sa te supui lui Dumnezeu fara sa-ti stapanesti puterea in acelasi timp.
26. Sa-ti pierzi puterea personala, in momentul in care obosesti fizic sau esti extenuat.
27. Sa te astepti ca toate problemele tale sa fie rezolvate de catre Dumnezeu sau de catre maestrii inaltati.
28. Sa te lasi pe pilot automat si sa-ti pierzi vigilenta.
29. Sa-ti oferi total puterea entitatilor pe care le transmiti prin channeling.
30. Sa citesti prea mult, fara sa meditezi suficient.
31. Sa lasi sexualitatea sa te domine, in loc sa o stapanesti.
32. Sa te supraidentifici cu corpul tau mental sau emotional si sa nu realizezi starea de echilibru..
33. Sa crezi ca este necesar sa fii un canal sonor, sau sa vezi sau sa experimentezi tot felul de fenomene psihice pentru a fi spiritualizat sau pentru a te inalta.
34. Sa fortezi ridicarea energiei kundalini.
35. Sa fortezi deschiderea chakrelor.
36. Sa crezi ca drumul spiritual pe care tu l-ai gasit este "cea mai buna cale".
37. Sa judeci oamenii dupa gradul de initiere la care au ajuns.
38. Sa le vorbesti oamenilor despre nivelul "avansat" la care tu te afli.
39. Sa le spui oamenilor despre "efortul spiritual benefic" pe care tu il depui, in loc sa fii doar smerit.
40. Sa crezi ca emotiile negative sunt ceva ce trebuie sa detii. 
41. Sa te izolezi de oameni si sa crezi ca aceasta inseamna a fi spiritualizat.
42. Sa crezi ca Pamantul este un loc oribil, inchisoare... etc.
43. Sa-ti consumi energia pe astrologie si pe influenta stelelor.
44. Sa fii prea atasat de lucruri.
45. Sa fii prea lipsit de atasament fata de viata, sa nu te straduiesti sa ajungi la „detasare implicata".
46. Sa fii prea preocupat cu sinele tau si sa nu fii preocupat suficient in a le fi de folos si celorlalti.
47. Sa ramai blocat in numeroasele teorii limitate ale psihologiei traditionale, care sunt doar o piesa din intregul puzzle uman.
48. Sa fii prea mistic sau prea ocult si sa nu te lupti sa integrezi cele doua tabere.
49. Sa renunti atunci cand situatia nu iti este prielnica. (Este una dintre cele mai mari capcane posibile - nu trebuie sa renunti niciodata.)
50. Sa crezi ca suferinta prin care treci nu va trece niciodata.
51. Sa te concentrezi prea mult asupra nivelului de Inaltare la care ai ajuns sau asupra momentului cand te vei inalta, in loc sa fii atent la efortul pe care trebuie sa-l depui pentru aceasta.
52. Sa te lasi prins in fortele spirituale sau in dobandirea de puteri "siddhas", in loc sa recunosti ca iubirea este cea mai importanta forta spirituala dintre toate.
53. Lipsa de relationare cu alte grupuri, chiar daca nu sunt pe aceeasi linie cu convingerile proprii.
54. Sa te lasi prins in dogmele religiei traditionale.
55. Sa crezi ca ai nevoie de un preot care sa fie intermediar intre tine si Dumnezeu.
56. Sa-ti folosesti convingerile spirituale pentru a crea separatisme sau elitism
57. Sa fii fanatic in conceptiile tale.
58. Sa crezi ca poti sa atingi iluminarea prin droguri sau medicamente (este cel mai inalt grad al iluziei).
59. Sa crezi ca alti oameni nu depun un efort la fel de mare pe calea lor spirituala, asa cum faci tu.
60. Sa pui relatia ta cu copiii, inaintea relatiei tale cu Dumnezeu.
61. Sa te lasi prins in toate atractiile lumii materiale fascinante in care traim.
62. Sa fii prea prins in dragostea pentru o anumita persoana, in loc sa-ti imparti dragostea fata de toti oamenii, intr-un mod neconditional.
63. Sa te lasi prins in dualitate, in loc sa tinzi spre echilibru, liniste interioara si stapanire de sine, tot timpul.
64. Sa fii tata sau fiu, mama sau fiica in cadrul relatiilor tale, in loc sa fii un adult stapan pe tine.
65. Sa crezi ca trebuie sa suferi in viata.
66. Sa fii martir pe cararea spirituala.
67. Sa simti necesitatea de a-i controla pe ceilalti.
68. Sa ai ambitii spirituale.
69. Sa ai nevoie sa fii agreat, iubit sau aprobat.
70. Sa ai nevoia de a fi invatator.
71. Sa fii hipersensibil sau sa te protejezi prea mult.
72. Sa-ti asumi responsabilitatea fata de alti oameni.
73. Sa fii salvatorul tuturor.
74. Sa servesti scopuri egoiste si sa crezi ca esti spiritualizat.
75. Sa crezi ca esti mult mai avansat spiritual decat esti in realitate, sau sa crezi ca esti mai putin avansat decat esti de fapt.
76. Sa urmaresti, orbeste, faima.
77. Sa acorzi importanta excesiva gasirii flacarii gemene sau a sufletului pereche (si sa nu-ti dai seama ca propriul tau suflet si monada sunt de fapt ceea ce esti tu ).
78. Sa crezi ca este neaparat nevoie sa ai o relatie romantica ca sa fii fericit.
79. Sa crezi ca este nevoie sa fii in centrul scenei, sau sa alegi sa fii doar un element de decor. (extremele ...)
80. Sa muncesti prea mult si sa ajungi haituit si sa te extenuezi fizic sau sa te joci prea mult si sa nu fii preocupat de activitatile Tatalui.
81. Sa te duci la clarvazatori sau mediumuri pentru a te ghida in viata si sa nu ai incredere in propria ta intuitie.
82. Sa lucrezi cu profesori pe acest plan, sau pe plan interior, care de fapt nu sunt maestri inaltati si care astfel sunt limitati in intelegerea si conceperea realitatii.
83. Sa faci din calea spirituala un interes si nu un foc atotcuprinzator.
84. Sa petreci prea mult timp in fata televizorului, sau citind romane proaste, sau vizionand filme violente.
85. Sa consumi foarte mult timp si energie din cauza lipsei de organizare sau a lipsei unui management corespunzator al timpului.
86. Sa crezi ca a te certa cu altcineva isi este tie folositor sau celuilalt.
87. Sa incerci sa castigi, sa „ai dreptate", in loc sa te lupti pentru dragoste.
88. Sa pui prea mult accent pe intuitie, intelect, sentiment si instinct, in loc sa-ti dai seama ca toate trebuie echilibrate si integrate intr-o proportie adecvata.
89. Sa te dedici unui guru care te face mai mic, in loc sa te dedici Eului tau etern, care esti tu.
90. Sa incerci sa fii tot timpul deschis, in loc sa stii cum sa deschizi sau sa inchizi campul energetic, dupa cerinte.
91. Sa nu stii sa spui „nu" altor persoane sau constiintei tale de copil, sau egoului tau negativ, atunci cand este nevoie.
92. Sa crezi ca a fi violent sau a-i ataca pe altii, sub orice forma, isi va aduce ceea ce vrei, sau ii va servi lui Dumnezeu in vreun fel.
93. Sa dai vina pe Dumnezeu, sau sa fii Suparat pe Dumnezeu ori pe Maestrii inaltati pentru problemele tale.
94. Sa crezi ca daca rugaciunile tale nu au primit raspuns asa cum te-ai fi asteptat, nici Dumnezeu, nici Maestrii inaltati nu ti-au raspuns de fapt.
95. Sa compari persoana cu persoana, in loc sa compari sine cu sine.
96. Sa crezi ca daca esti sarac, esti spiritualizat.
97. Sa te compari sau sa concurezi cu altii asupra „initierii".
98. Sa-ti permiti sa fii o victima a altor persoane, sau a propriului tau corp fizic, emotional sau mental, a dorintelor, a celor cinci simturi sau a Eului negativ.
99. Sa studiezi prea mult, fara sa folosesti ceea ce ai invatat in lumea reala.
100. Sa crezi ca toanele tale sunt o realitate veridica a Divinitatii.
101. Sa crezi ca valoarea ta consta in a face sau a obtine lucruri materiale.
102. Sa crezi ca nu este nevoie sa te protejezi spiritual, psihologic si fizic.
103. Sa crezi ca fascinatia, maya, iluzia, egoul negativ, frica si separarea sunt reale.
104. Sa consumi zahar, stimulenti artificiali, cafea sau bauturi, pentru a dobandi energie fizica.
105. Sa incerci sa faci totul de unul singur, fara sa ceri ajutorul lui Dumnezeu sau, in mod constant, sa ceri ajutorul lui Dumnezeu fara sa te ajuti tu insuti.
106. Sa-i iubesti pe oameni mai putin, atunci cand ei te trateaza necorespunzator, sau sa dai exemplu de ego negativ.
107. Sa-ti pierzi credinta in realitatea existenta a sufletului tau, in Dumnezeu sau in Maestri inaltati; ei au abilitatea de a te ajuta, daca perseverezi si-ti faci datoria.
108. Sa crezi ca alte persoane se pot inalta, iar tu nu poti, sau cel putin nu in viata actuala.
109. Sa incerci sa ajungi la Inaltare, pentru a scapa de probleme.
110. Sa consideri ca Pamantul este inchisoare, in loc sa-l recunosti ca fiind unul din cele sapte raiuri ale lui Dumnezeu.


Aceasta lista ar trebui sa ne dea mult de gandit. Sinele inferior, fascinatia, maya, iluzia si egoul negativ sunt incredibil de versatili si inselatori in natura lor. Asa cum a spus Master Yoda in filmul Razboiul stelelor: "Nu subestima puterea fetei intunecate a puterii." O data ce esti prins in mrejele ei, este extrem de dificil sa te eliberezi de ea. Sa stai deoparte, necesita o vigilenta enorma, autodisciplina, angajament, introspectie si onestitate mai presus de toate. Daca egoul nu te poate face sa te simti ca un caine inferior, te va face sa te simti ca un caine superior, ceea ce este chiar mai seducator.


Tot ce este in universul Divin este guvernat de legi. Exista legi fizice, emotionale, mentale si spirituale. Invatand sa intelegi aceste legi si sa te supui lor, noi de fapt le indeplinim, ceea ce reprezinta calea spre Inaltare. Aceste reflectii pot fi utile pe calea progresului nostru spiritual. Ruga mea este ca noi toti sa ne traim viata prin Gratia Divina, in loc sa ne acceptam karma, care implica suferinta.

sursa: Esoterism

Un comentariu:

Anonim spunea...

Mi se par cam PREA MULTE capcane... dar si cel ce a "elaborat" aceste capcane nu e in toate mintile... n-ai cum sa scapi de toate.