joi, 19 august 2010

Codul etic al amerindienilor


 



Locuitorii nativi ai celor două Americi sau amerindieni sunt locuitorii pre-columbieni ai continentului America, descendenţii acestora şi alte multe grupuri etnice care se identifică cu aceste grupuri de oameni. Referirile la aceste grupuri de locuitori nativi sau indigeni ai Americilor cuprind, printre altele, nativi americani, Primele naţiuni, amerigieni, respectiv denumiţi de către Cristofor Columb, (geografic total incorect), indieni, astăzi nuanţat la rasa americano-indiană, indieni americani, amerindieni, amerinds, ori chiar indieni roşi sau piei roşii.
 
 


Amerindienii se ghidau după următorul cod etic:


1. Trezeşte-te împreună cu Soarele şi fă-ţi rugăciunea. Roagă-te singur. Roagă-te des. Marele Spirit te va ascultă, trebuie doar să-i vorbeşti.

2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoranţa, Înşelătoria, Mânia, Invidia/Gelozia şi Lăcomia, acestea izvorăsc din înstrăinarea de Suflet. Roagă-te pentru aceşti oameni, ca şi ei să-şi găsească îndrumare.

3. Cauta-te pe tine, prin tine. Nu lăsa ca alţii să-ţi impună pe ce cale să mergi. Este calea ta, şi tu mergi pe ea. Alţii pot să meargă eventual alături de tine, însă nimeni altcineva nu poate să trăiască viaţa ta.

4. Poartă-te cu oaspeţii care îţi intră în casa cu multă consideraţie. Serveste-le mâncarea cea mai bună, dă-le patul cel mai bun şi onoreaza-i cu bunăvoinţă şi respect.

5. Nu fura ceea ce nu este al tău, nici de la altă persoană, nici de la o comunitate, nici din natură. Dacă nu ţi-a fost oferit sau dacă nu ai muncit pentru el, atunci nu-ţi aparţine.

6. Respectă toate lucrurile care se afla pe acest pământ – toţi oamenii, fiinţele, toate plantele.

7. Onorează gândurile, dorinţele şi cuvintele oamenilor cu care intri în contact. Niciodată să nu întrerupi pe altul care vorbeşte, nici să nu râzi de el şi nici să nu îi copiezi comportamentul în batjocură. Permite fiecărui om dreptul la exprimare personală.

8. Nu vorbi niciodată de rău pe alţii. Energia răutăţii pe care o emiţi către Univers va veni înapoi către tine multiplicata.

9. Toti oamenii fac greşeli. Şi toate greşelile pot fi iertate.

10. Gândurile rele produc îmbolnăvirea minţii, a trupului şi a spiritului. Practica Optimismul.

11. Natura nu este aici pentru noi, ci este Parte din noi. Toţi facem parte din Familia Planetară.

12. Copiii sunt seminţele viitorului nostru. Plantează iubirea în inimile lor şi udă aceasta iubire cu înţelepciunea şi lecţiile vieţii. Copiii au nevoie de spaţiu ca să crească, asigura-le acest spaţiu.

13. Evită să răneşti inimile altora, fii conştient că rănind pe altul, otrava durerii se va întoarce înapoi la tine.

14. Fii cinstit întotdeauna. Corectitudinea este un test de Voinţa în acest Univers.

15. Păstrează-te echilibrat; sinele tău mental, sinele tău spiritual, sinele tău emoţional, sinele tău fizic, încearcă să le păstrezi puternice, pure şi sănătoase. Activitatea fizică da forţa minţii. Bogăţia spirituală vindeca problemele emoţionale.

16. Ia decizii conştiente legate de cine intenţionezi să fii şi cum intenţionezi să reacţionezi. Asumă-ţi responsabilitatea pentru propriile acţiuni.

17. Respectă spaţiul personal al celorlalţi. Nu te atinge de proprietatea altora, în special de obiectele de cult religios. Aşa ceva este un lucru interzis.

18. Fii cinstit întâi cu tine însuţi. Nu poţi să îngrijeşti sau să ajuţi pe altul, dacă întâi nu te îngrijeşti şi ajuţi pe tine însuţi.

19. Respectă alte credinţe religioase. Nu-ţi forţa credinţa ta asupra altora.

20. Împarte din ceea ce ai. Participă la lucrul de Caritate.



3 comentarii:

Anonim spunea...

Reguli desi aparent normale , pentru cea mai mare parte a apopulatiei fosrte greu de respectat. Foarte intelepti.

gabriela spunea...

foarte interesant, astept cu nerabdare sa citesc postarile noi de pe acest blog in care gasesc foarte multe informatii. va multumesc gabriela

AMIRA spunea...

@Darias
Intr-adevar... foarte intelepti. Ar trebui sa ne intoarcem cu totii catre scrierile din antichitate. Mult adevar vom gasi.
@Gabriela
Multumesc, Gabriela