Profetiile Sfantului Malachia

Sindromul apocaliptic a fost "activat" in zilele noastre de doua evenimente tragice care aveau in comun moartea neasteptata a mai multor oameni si moartea naturala a unui singur om: tragedia - aranjata sau nu de serviciile secrete americane - a prabusirii Gemenilor din New York, din 11 septembrie 2001, si decesul Papei Ioan Paul al II-lea. Primul eveniment a schimbat multe in configuratia geopolitica a lumii - prin implicatiile sale asupra politicii SUA la nivel mondial si a trezit interesul americanilor pentru profetiile apocaliptice. S-au epuizat atunci toate cartile - fie bine documentate si serioase despre sfarsitul civilizatiei umane, fie maculatura speculativa, fara nici un suport - fie el religios sau paranormal. S-au vandut chiar carti de fictiune in care numele Antihristului era Nicolae, iar acesta era originar din... Romania! Al doilea eveniment - moartea Papei Ioan Paul al II-lea - marca atat spiritualitatea crestina la inceput de mileniu, in aprilie 2005, dar si politica Vaticanului urbi et orbi. Personalitatea Papei Karol Wojtila (nascut la 18 mai 1920 in timpul unei eclipse de Soare!) s-a impus in perioada razboiului rece dintre SUA si URSS din anii '80, dupa un pontificat care este al saselea ca lungime din istoria papalitatii!, ca un factor politic de echilibru intre Est si Vest. Pontificatul sau a fost de la cap la coada o suma de recorduri: astfel, el este ales papa in 1978 dupa opt balotaje in Colegiul Cardinalilor!

In plus, Sanctitatea-Sa Ioan Paul al II-lea a fost primul papa - dupa 455 de ani - care nu era din Italia si primul papa slav din istorie! La oficierea liturghiei in centrul Cracoviei, din Polonia comunista, au participat peste un milion de polonezi! El a supravietuit atentatului din 13 mai 1981 - cand a fost ranit, in timpul unei audiente generale in Piata Sf. Petru, de turcul Mehmet Ali Agca, din organizat ia terorista turca Lupii cenusii. Dupa atentat, in piata principala din Cracovia, un milion de oameni s-au rugat pentru Papa! Moartea sa a suscitat - iarasi - temerile apocaliptice, ca urmare a profetiilor Sfantului Malachia, care descrie in cateva cuvinte latinesti o caracteristica definitorie a tuturor papilor care s-au succedat la tronul Sf. Petru, la Vatican, de la inceputurile catolicismului.

In 2.000 de ani de crestinism s-au succedat pe Tronul Sf. Petru 264 de papi, Papa Benedict al XVI-lea fiind al 265-lea. Despre succesiunea lor pana la "sfarsitul lumii" a scris o serie de profetii magistrale, care s-au dovedit a fi adevarate, un calugar catolic de origine irlandeza -  dupa numele lui din Sfanta Scriptura, Malachia. Calugarul irlandez s-a nascut in 1094 si, ulterior, a devenit arhiepiscop de Armagh si prieten foarte bun cu Sfantul Bernard din Clairvaux (vezi Istoria Templiera). In anul 1139, Sf. Malachia merge la Roma spre a cere sprijin pentru depasirea greutatilor cu care se confrunta dioceza sa din Irlanda. Aflat acolo, el are o viziune despre viitorul Bisericii Catolice si ii da Suveranului pontif Inocentiu al II-lea, lista papilor care aveau sa conduca Biserica Romano-Catolica pana la "sfarsitul lumii". Manuscrisul sau a ramas nestiut in arhivele de la Vatican pana in anul 1590.

Un calugar dominican - Arnold de Wion - l-a descoperit si publicat si a pretins ca, dupa ce Papa Inocentiu al II-lea l-a citit si l-a aprobat, l-ar fi inchis in arhivele Vaticanului, unde a ramas neatins cinci secole. Profetiile - avand drept scop identificarea trasaturii determinante a papilor care se vor succeda din vremea sa pana la sfarsitul lumii - contin scurte motto-uri latine referitoare la 112 papi, ale caror pontificate acopera o perioada de 900 de ani.

Lista papilor incepe cu Papa Celestin al II-lea, motto-ul acestuia fiind, de pilda, "Vremea sfarsitului". Unul dintre primii papi mentionati este Leon al XI-lea, descris ca "Omul care produce valuri", intrucat a venit ca vantul si a plecat ca apa. Papa Leon a condus numai 27 de zile, iar in 1605 a fost succedat de Paul al V-lea, al carui motto profetic a fost "Oameni perversi". Perioada sa de conducere a statului papal a fost caracterizata de greutatile cauzate de cresterea rapida a numarului protestantilor in Europa, ceea ce a adeverit motto-ul.

Abatele Malachia a fost si mai exact in ceea ce-l priveste pe Papa Alexandru al VII-lea, care a condus din 1655 pana in 1667 si al carui motto a fost "Gardianul dealurilor". Blazonul familiei lui Alexandru avea reprezentate trei dealuri luminate de o stea. Este insa uluitoare o alta profetie. Aceasta se refera la Papa Clement al X-lea, care a condus numai sase ani, din 1670 pana in 1676; dupa Malachi, motto-ul de identificare era "Referitor la raul cel puternic".

Biografia Papei Clement al X-lea consemneaza ca, atunci cand era copil, Tibrul a depasit malurile si i-a inundat casa, gata-gata s-o mature de pe fata pamantului. S-ar fi inecat daca doica nu l-ar fi tinut strans in brate. Motto-ul Papei Inocentiu al XIII-lea (1721 - 1724) era "Religie Buna". Si nu se poate nega faptul ca acest papa provenea dintr-o familie deosebit de religioasa. Succesorul sau, Benedict al XIII-lea (1724 - 1732), era opusul lui Inocentiu al XIII-lea; familia sa a dat generatii intregi de soldati - iar mottoul sau era "Soldat in lupta". (Revista Flacara) 

În 1968 s-a publicat la Paris cartea  „Les Prophéties des Papes de Malachi“ (Profeţiile despre Papi ale lui Malachia). Această profeţie datează din Evul Mediu, cuprinzând de fapt o listă de scurte sentinţe profetice despre o înşiruire de 111 Papi, care urmau să ocupe începând cu anul 1130 scaunul Sfântului Petru, şi, în final, descrierea ultimului Papă, care va fi martorul… Apocalipsei. 

Iată ce spune, în mod foarte semnificativ, profeţia despre un Papă care a fost ales în 1978 şi care a avut neşansa de a fi „chemat de Domnul“ la o lună după alegerea sa ca reprezentant pe Pământ al lui Dumnezeu! Aşadar, Malachia l-a desemnat pe Papa Ioan Paul I prin sentinţa „De medietate lunae“ (De la jumătatea lunii). Aceasta descria o fatalitate: cardinalul Albino Luciani a fost găsit mort la câteva săptămâni după ce a preluat investitura. La acea vreme, moartea sa suspectă a făcut senzaţie şi presa si întreaga lume s-a repezit la profeţiile lui Malachi pentru a verifica dacă există concordanţă. 

Ioan Paul I, născut în dioceza Belluno (lună frumoasă!) a fost ales la jumătatea unei luni (25 august), a domnit cam o lună şi a murit în timpul celeilalte jumătăţi (28 septembrie), iar calendarul lunar din 1978 dovedeşte acest lucru. Cât despre colaboratorul său apropiat, cardinalul Villor, acesta s-a născut, şi nu este un lucru inventat, la periferia Lyonului numită Tassin la Demie-lune! De altfel, Villor a asigurat interimatul până la alegerea lui Ioan Paul al II-lea… Daniel Réju, istoric specialist în Malachia, a descris astfel evenimentul care a produs uimirea lumii creştine de la acea vreme: 

«În acea dimineaţă de 29 septembrie 1978, spre orele 5:30, secretarul personal al Papei, părintele Magee, a intrat în dormitorul Papei Ioan Paul I. Negăsindu-l în capelă ca de obicei, l-a căutat în camera sa şi l-a găsit mort în pat, cu lumina aprinsă, ca şi cum ar fi citit. Medicul, care a venit imediat, a constatat decesul, survenit probabil către orele 23, pe 28 septembrie, prin moarte subită, datorită unui infarct miocardic.»

Acest comunicat laconic al Vaticanului, preluat de teleimprimatoare, reluat de canalele de radio şi televiziunea de pe cinci continente, a aruncat întreaga lume, şi în special creştinătatea, într-o stupefacţie totală. Consternare, neîncredere, emoţii, teamă, nu sunt decât nişte sărmane cuvinte pentru a descrie sentimentele diverse şi confuze pe care le-au simţit oamenii atunci când au aflat această veste, atât de neaşteptată, la care cu o zi înainte nu s-ar fi gândit nimeni. Pe 6 august seara, abia murise Paul al VI-lea. Pe 28 septembrie se stingea, la rândul său, Ioan Paul I, succesorul său. Cel care părăsea astfel această lume după un pontificat de 33 de zile, Ioan Paul I, până atunci singurul suveran pontif care alesese un prenume compus din istoria Papalităţii (lucru pe care unii l-au interpretat ca un semn de rău augur), corespundea celei de-a 109-a sentinţe a sfântului Malachia, «De medietate Lunae».“ („Mort des Papes et Apocalypse“, Daniel Réju, Editions du Rocher, 1979, pag.104)

Consecinţă logică: de atunci, Sfântul Malachia este, mai mult ca oricând înainte, privit ca fiind degetul Sfântului Petru în persoană. Ca un episod anecdotic, în 1958, în timpul conclavului care urma să-l aleagă pe cel de-al 107-lea Papă anunţat ca „Păstor şi marinar“, cardinalul de New York, Francis Spellman, s-a grăbit în mod ridicol să închirieze un vapor şi să-şi petreacă timpul urcând şi coborând pe fluviul Tibru care desparte Roma în două, pentru a se potrivi cu profeţia lui Malachi! Dar a fost ales arhiepiscopul de Veneţia, păstor şi marinar cu mult înainte de acel conclav. Neplăcându-i să piardă, cardinalul Spellman, arogant şi lipsit de spirit creştin, a declarat presei americane în legătură cu noul Papă Ioan al XXIII-lea: „Acesta nu este un Papă! Mai bine ar vinde banane“. Papa Pius al VI-lea (1755-1799) a nimerit mult mai bine: el a emis medalii comemorative cu fraza lui Malachia („Peregrinus Apostolicus“) sub portretul său. 

Este inutil să subliniem că în timpul ultimului conclav din 2005, ca de obicei, toţi cardinalii au consultat lista înainte de a merge la Roma, pentru a verifica dacă aveau vreo şansă. Astfel, presa italiană a relatat că toţi cardinalii râdeau în mantii atunci când cei doi candidaţi principali, cardinalul Ratzinger şi cardinalul Martini, n-au putut fi departajaţi. De fapt, „Gloria măslinului“ i se potrivea destul de bine lui Martini şi mulţi au votat pentru el tocmai din acest motiv. Dar Conştiinţa Superioară veghea…

Sentinţa cu numărul 110, corespunzătoare lui Ioan Paul al II-lea, este uimitoare, „De labore Solis“ (De eclipsă solară, sau Lucrarea Soarelui). Malachia, care a trăit în timpurile aşa-zis întunecate ale Evului Mediu, nu avea de unde să ştie, altfel decât prin revelaţie dumnezeiască, despre foarte solarul cardinal Woytila că avea să vină pe lume într-o zi cu eclipsă de Soare, pe 18 mai 1920 (arhivele NASA precizează chiar că această eclipsă a fost una dintre cele mai puternice eclipse ale secolului, cu o magnitudine de 0,9734) şi că va fi şi înmormântat în timpul unei eclipse de Soare. Asemenea lucruri nu pot fi scornite. El nu putea doar să îşi imagineze lucruri atât de precise şi cu atâtea secole înainte. Era el un mesager divin, care s-a supus Proniei cereşti? Putem să fim încredinţaţi de acest lucru şi datorită descrierii sale "Religio depopulata" pentru Papa din timpul Primului Război Mondial, Benedict al XV-lea (1914-1922). Această ultimă sentinţă profetică este dovada, dacă mai era necesar, a geniului său vizionar, chiar dacă Sfântul Malachia s-a mulţumit să atribuie doar o simplă frază în latină, un sui generis motto, fiecărui Papă. 

Singurul care a beneficiat de mai multe rânduri este cel care va domni în vremurile din urmă: „In persecutione extrema Sacrae Romanae Ecclesia sedebit Petrus Romanus qui pascet oves in multis tribulationibus; quibus transactis, civitas septicollis diruetur; et Judex tremendus judicabit populum.“ În traducere românească: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.“

Înţelegem astfel de ce rândurile scrise cu pană de gâscă acum 900 de ani mai planează şi astăzi ameninţător deasupra Romei. Trebuie să mai adăugăm că din cauza „Profeţiilor lui Malachia“, mulţi oameni din ziua de azi au emoţii, rugându-se să nu i se petreacă nimic grav lui Benedict al XVI-lea, ca să nu mai vorbim de toţi cei care afirmă sus şi tare, pe nenumărate site-uri de pe internet, că noi trăim ultimii ani înaintea faimoasei Apocalipse, pentru că cel de-al 111-lea Papă al Sfântului Malachi este în funcţie chiar în acest moment. Deci din punct de vedere tehnic, conform acestei interpretări, noi am intrat deja în „vremurile din urmă“.

Dincolo de raţiunile divine, să observăm totuşi – şi acest fapt este foarte neplăcut pentru noi,  deoarece ne apropie de sfârşitul fatal – că preferinţele cardinalilor merg întotdeauna spre candidatul cel mai în vârstă, şi aceasta nu neapărat din motivul înţelepciunii sau al sfinţeniei, ci adesea din raţiuni cât se poate de omeneşti: pentru ca acest post foarte dorit să devină vacant cât mai repede posibil. Din acest punct de vedere, Ioan al XXIII-lea a murit după numai patru ani şi jumătate, iar Benedict al XVI-lea a fost al doilea „cel mai în vârstă ales în această funcţie“ în 2.000 de ani. 

O altă profeţie, chiar mult mai precisă, a fost făcută unei fetiţe (Conchita Gonzales) de Fecioara Maria în 1962 în Spania, la Garabandal. Profeţia este uimitoare pentru că ea a prevăzut cu 16 ani înainte evenimentele la care se referă: „După moartea Papei Ioan al XXIII-lea, vor mai fi încă trei papi, iar unul dintre ei va avea o domnie foarte scurtă. După aceea vor veni vremurile din urmă, dar nu şi Sfârşitul Lumii“. Or, putem observa că după Papa Ioan al XXIII-lea a fost Papa Paul al VI-lea, urmat de Papa Ioan Paul I şi de Papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta arată că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea a fost ultimul Papă catolic în sensul propriu al cuvântului, iar cu Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. Benedict al XVI-lea ar corespunde, deci, din acest punct de vedere, lui „Petrus Romanus“ din lista Sfântului Malachia! 

 În ce îl priveşte pe Malachia, pe numele său laic Maolmhaodhog O’Morgair, acest mistic irlandez născut în 1094 şi canonizat în 1199 pentru sfinţenia sa, nu ştim prea multe despre, decât că a fost hirotonisit preot în 1119 şi că a devenit vicar de Armagh, apoi episcop de Connor în 1124. Cum părinţii săi îl puseseră sub patronajul ultimului proroc biblic, Malachia, era cumva firesc ca acest prenume să-l fi predestinat într-o oarecare măsură unei cariere de proroc al vremurilor din urmă. De fapt, „Cartea lui Malachia“ încheie „Vechiul Testament“, aşa cum „Apocalipsa lui Ioan“ încheie „Noul Testament“. Malachia şi Ioan par a fi predestinaţi să „încheie“ timpurile. După biografia sa foarte interesantă scrisă de Bernard de Clairvaux, Sfântul Malachia era cunoscut pentru puterea sa de a vindeca bolnavii şi mai ales pentru cea de a prezice viitorul. El şi-a prezis locul şi anul morţii, ca şi pe cele ale multor oameni cu care s-a întâlnit, ceea ce indică aptitudinea sa incredibilă de a „vedea“ viitorul şi destinul. La apogeul vieţii, el a luat hotărârea de a se retrage în mica dioceză de la începuturile călugăriei sale, Down, pentru a regăsi viaţa monastică cisterciană din tinereţe. Istoria ne spune că în 1139, în piaţa Sf. Petru, el a avut o viziune-extaz în legătură cu fiecare Papă ce urma să vină şi cu lucrarea lui, până la faimoasele vremuri din urmă (până la el fuseseră deja 165 de papi, primul fiind Sfântul Petru, „ales“ în '67), caracterizate de distrugerea Romei. 

Pentru a complica lucrurile, lista sa nu a fost făcută publică decât la 452 de ani după moartea sa, adică în 1595, şi aceasta datorită bibliotecarului benedictin Arnold de Wion, care a transcris-o în dicţionarul, elaborat de el, al călugărilor din ordinul său, intitulat „Arborele vieţii“ sau „Lignum Vitaeornamentum et decus Ecclesiae“. Este vorba despre o simplă notă de dicţionar la litera D, despre dioceza Down: „Sfântul Malachia, irlandez, episcop de Down, călugăr în Bevehor şi arhiepiscop de Armagh. După ce a ocupat acest scaun mai mulţi ani, el l-a părăsit în anul Domnului 1137 şi s-a retras la locaşul din Down, unde a rămas până la sfârşitul vieţii sale. A murit la 2 noiembrie 1143, în conformitate cu viaţa sa descrisă de Sf. Bernard... Se spune că a scris el însuşi câteva opuscule, dar eu nu am văzut niciunul, cu excepţia unei anumite lucrări, numită «Profeţie despre suveranii pontifi». Pe aceasta, deoarece este scurtă, şi pentru că nu a fost niciodată, după câte ştiu, imprimată, şi deoarece mulţi vor să o cunoască, o reproduc în cele ce urmează.“

 

Fratele Arnold nu şi-a putut imagina că simpla idee de a publica această listă va face să curgă apoi tone de cerneală şi va fi un fel de fir conducător al scaunului pontifical. În privinţa interpretării acestei profeţii se contrazic două şcoli. 

Prima, şcoala latină, a susţinut dintotdeauna că lista cu cei 111 Papi ai lui Malachia este exactă şi că „vremurile din urmă“ vor începe cu al 111-lea Papă, adică tocmai cu Benedict al XVI-lea. După cum am văzut deja, acest lucru corespunde, de asemenea, revelaţiilor Fecioarei de la La Salette în Franţa şi de la Garabandal, în Spania: Conchita Gonzales, una dintre micile clarvăzătoare, spusese: „Fecioara mi-a spus că nu vor mai fi decât trei Papi“. Deci pentru Fecioară, Benedict al XVI-lea nu este un adevărat Papă, sau, mai bine zis, el este „Petrus Romanus“ al Sfântului Malachi. 

A doua şcoală, anglo-saxonă, susţine că ultimul Papă, faimosul Petru al II-lea, nu va veni decât după decesul „Gloriei măslinului“ (Benedict al XVI-lea). Această afirmaţie a fost în principal răspândită de Peter Bander, profesor de teologie la Cambridge, în cartea sa „Profeţiile sfântului Malachia şi ale sfintei Columbkille“.

În aceste condiţii, apare, totuşi, o problemă: în vechime, oamenii care primeau viziuni de la Dumnezeu nu erau preocupaţi să le modifice şi să găsească greşeli în ceea ce li se revela, astfel că este cu totul neverosimil ca Sfântul Malachia, după ce a transcris cu precizie laborioasa listă a celor 111 papi, să-l uite tocmai pe un presupus al 112-lea Papă, care în plus să fie şi cel mai important. Chiar admiţând că mai urmează încă un Papă, „Petrus Romanus“, ar trebui ca un cardinal să fie într-adevăr lipsit de inteligenţă ca să-şi ia tocmai numele de Petru al II-lea după ce va fi ales. publicată în lumea anglo-saxonă în 1970. Având ca pretext un obscur text medieval şi fără a preciza sursa, el a adăugat un al 112-lea Papă, şi rezultă astfel: Ioan Paul I, Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi viitorul Petru al II-lea.

Daniel Réju, autorul lucrării „Moartea papilor şi Apocalipsa“, remarca deja acum 30 de ani că Malachi cântăreşte foarte greu în balanţa pontificală, chiar dacă numele său nu era niciodată pronunţat oficial: „Trebuie să avem în vedere un obicei curios al Bisericii, de teamă, superstiţie, respect pentru o tradiţie al cărei sens este uitat, sau ascuns în mod intenţionat: niciun suveran pontif nu şi-a ales numele de Petru după ce a urcat pe scaunul pontifical. Se presupune chiar că a fost prevăzută adoptarea unui prenume pontifical pentru a se evita ca un prelat cu numele de Petru, care ar fi ajuns pe scaunul pontifical, să trebuiască să poarte acest prenume. Or, este totuşi vorba de scaunul lui Petru, ucenicul lui Hristos, fondatorul Bisericii Apusene. În mod logic, noul ales ar fi trebuit să se bucure că se află sub un asemenea patronaj. Totuşi, acest lucru nu s-a petrecut niciodată: niciun prelat nu şi-a ales numele de Petru ca prenume pontifical. Ce tabu misterios poate fi atât de puternic, pentru a fi respectat atât de scrupulos? Ce interdicţie înconjoară cu atâta rigoare prenumele de Petru, pentru a întreţine o teamă aproape supranaturală?“

Într-adevăr, este interesant de aflat de ce niciun cardinal ales Papă nu s-a numit, niciodată, Petru al II-lea, dând astfel naştere unei „dinastii“ cum este, spre exemplu, cea a Papilor numiţi Benedict (16 Papi), a celor numiţi Clement (5 Papi) sau a celor numiţi Pius (14 Papi)?  Se pare că numele de Petru al II-lea este văzut mai mult ca oricând drept un pericol, tocmai din cauza listei lui Malachia. La Vatican nu iese niciodată fum fără foc, mai ales dacă ţinem cont de această conjuncţie stranie între viziunea unui mistic cistercian din Evul Mediu şi profeţiile Fecioarei. Această conjuncţie ne spune poate ceva foarte important, şi în acelaşi timp foarte simplu: că anii care vor veni vor fi mai dramatici decât toată istoria umanităţii.

Material preluat din broşura Cel de-al treilea secret de la Fatima dezvăluit - via yogaesoteric

* Profetiile Sf Malachia cu mottourile corespunzatoare fiecarui papa in parte, le gasiti AICI.