Tunele subterane - Bucuresti

Legendele vorbesc că Bucureştii - singura capitală din lume cu nume la plural - ar ascunde în uluitoarea sa reţea de tuneluri, dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Curtea Veche, cel care face legătura dintre Giuleşti şi Dealul Cotroceni şi galeriile care unesc Palatul Ghica şi Mănăstirea Plumbuita, aşa-numitele "Porţi ale Timpului". [...] In urma cercetărilor de documente şi pe teren se pot localiza cu prudenţă nouă zone: Mântuleasa, Uranus-13 Septembrie-Panduri, Antiaeriană-Sălaj, Dealul Cotroceni, Foişor, Cocioc-Piscului-Văcăreşti, Mitropolie şi Zeţarilor-Drumul Găzarului.

Remedii pentru "locurile necurate"

Cu mici excepţii, "Porţile Timpului" se suprapun cu ceea ce radiesteziştii, cei care se ocupă cu neutralizarea radiaţiilor nocive şi echilibrarea energetică, le numesc "zone de iritare" (geopatogene). Pomenite în trecut ca "zone necurate", s-a observat că cei care au stat mai mult de opt zile în locaţiile geopatogene respective, manifestă stări de iritare, insomnie, migrene, crampe musculare etc., iar în timp, dacă nu se iau măsuri, apar disfuncţii endocrine şi chiar cancer. Cuznoscutul fizician A. Dincă recomandă printre metodele simple de corectare a perturbărilor mutarea patului, a canapelei sau a biroului, ori amplasarea în locuinţă a unor cristale de cuarţ care absorb energia negativă. Oameni de ştiinţă de notorietate, precum doctorul francez Peyre şi germanul Weitmann, au reuşit să demonstreze că, în zonele malefice de care ne ocupăm, există acumulări masive de energie telurică. Această energie misterioasă ar produce cu predilecţie întâmplări nefericite, pe anumite arii în care sunt amplasate clădiri sau drumuri. Specialiştii susţin că atât timp cât Bucureştiul este supus demolărilor şi tăierilor de copaci masive, apar noi zone geopatogene.

Acumulări de informaţii din lumile paralele?

Ruşii A.I. Nizovski şi N.N. Nepomniaski presupun că, în zonele anormale, cunoscute pretutindeni pe Terra, unde printre alte fenomene timpul îşi încetineşte mersul, acţionează raze energetice geopatogene, generate de interacţiunea otonilor - găuri negre minuscule dotate fiecare cu o energie ce depăşeşte puterea unei electrocentrale nucleare, în adâncurile pământului. În aceste zone anormale se încadrează şi "Porţile Timpului" din Capitală, considerate de regretatul parapsiholog I. Ţugui drept zone unde se acumulează fluxul informaţional al lumilor paralele ce străbate Universul. În exemplele pe care le vom da, există şi posibilitatea ca, în "Porţile Timpului", să se producă şi fenomenul întoarcerii în timp prin tunelurile spaţial-temporale, sau a "canalelor cosmice", idee exprimată pentru prima dată de fizicianul J. Wiler în "Geometrodinamica". Unele variante ale concepţiei respective examinează posibilitatea deplasării cu ajutorul "canalelor" nu numai în trecut ci şi în viitor, precum şi în alte universuri şi dimeniuni, în opinia gen. de brigadă dr. E. Streinu, în spaţiul cosmic, existând posibilitatea a 120 de dimensiuni. Şi să nu uităm că, în teoria generală a relativităţii, a lui Einstein, este imposibil să descrii un obiect ca ocupând un anume loc într-un anume timp, iar chiar timpul este prea puţin studiat.

Spiritul Vrăjitoarei Mia, în galeria de pe Aleea Bagdad

Subsemnatul a locuit timp de trei decenii în fostul cochet cartier Uranus, unde înfloreau rodiile, fiind coleg, la sfârşitul anilor '50, la Liceul "Gh. Lazăr", cu actorul Moţu Pittiş, din păcate dispărut dintre noi, care locuia în apropiere, cu părinţii, într-o vilă impunătoare de pe Aleea Bagdad. Moţu a incitat un mic grup de adolescenţi din respectivul cartier că, în spatele vilei unde locuia, descoperise o intrare într-o galerie. Teribilişti cum eram şi crezând că vom găsi arme, ne-am înarmat cu nişte făclii confecţionate artizanal şi, astfel dotaţi, am străbătut circa opt metri în galeria respectivă când, la vederea unei rămăşiţe de schelet, torţele s-au stins concomitent, dar nici mai departe nu se putea înainta, deoarece tunelul era zidit. Toţi cei prezenţi am hotărât să păstrăm tăcerea asupra aventurii noastre, dar după câţiva ani am aflat că cei de la fabrica de şampanie "Zarea", în galeria ce comunica la poalele străzii Cazărmi, amenajaseră un depozit de băuturi, zidit din motive de siguranţă, iar probabil curentul de aer dintr-o gură de aerisire ne-a stins făcliile. 

În anii postdecembrişti, am citit că, pe Uranus, la nr. 41, locuise Mia, regina magiei negre interbelice, care-şi încărca bateriile energetice vizavi, în galeriile de sub terenul viran al Arsenalului, care comunicau cu cele din Aleea Bagdad şi strada Cazărmii. E posibil ca sufletul ei să se fi întors şi să ne fi stins torţele. Acest lucru mi-a fost întărit de opinia cunoscutei bioenergoterapeute dr. Lavinia Pintea-Tatomir, că evenimentele tragice se reproduc în timp în "locurile blestemate", datorită capacităţii de memorare a Zeiţei Mame-Pământul, a întâmplărilor intense sau violente. Să nu uităm că pe Uranus funcţiona în acei ani sinistra închisoare a deţinuţilor politici, iar în 1799, pe scările de marmură ale Curţii Noi, din Dealul Spirii, a fost târât corpul domnitorului Constantin Hangherli, asasinat de turci în iatac.

Amor cu o femeie moartă, pe Strada Mântuleasa

Criticii literari au denumit nuvela lui Mircea Eliade "Pe Strada Mântuleasa" drept fantastică, autorul ducând în mormânt secretul dacă, în adolescenţă, ar fi intrat într-o altă lume din galeria găsită în pivniţa casei sale, de pe "bătrâna" stradă. Cert este că, şi astăzi, zona dintre Calea Moşilor şi Calea Călăraşi prezintă caracteristicile unei "porţi temporale". Cea mai impresionantă relatare în acest sens este cea a unui colonel de aviaţie care a povestit, în 1999, că, în timpul studenţiei, după un chef straşnic, a întâlnit o tânără foarte frumoasă. Şi-a mai amintit doar că tânăra l-a invitat la ea acasă, undeva în zona Mântuleasa, unde au făcut amor într-o cameră tapiţată în mătase roşie. A doua seară, dorind să o vadă pe fată, amorezul a constatat că, pe locul casei, se întindea un teren viran. Întrebând un bătrân din zonă, a aflat cu stupoare că imobilul cu pricina, dărâmat prin anii 20, aparţinuse unui mare bogătaş, iar "curtezana" era soţia acestuia...

Ploaie de pietre şi incendii spontane, pe Şoseaua Sălaj

Una dintre cele nouă zone în care se află "Porţile Timpului" şi unul dintre focarele geopatogene cele mai puternice din Bucureşti, este Antiaeriană-Sălaj. Pe Şoseaua Sălaj, la numărul 244, locuiau, în toamna lui 1968, cei cinci membri ai familiei Chivu, cu unul dintre ei, Ion, fiind coleg de serviciu în anii '70-'80. Acesta mi-a relatat că, în imobilul respectiv, pe parcursul a şapte săptămâni, au avut loc fenomene stranii, iar Miliţia şi Procuratura nu au putut lămuri cauzele agresiunii, o oarecare lumină aducând-o în 1970 specialiştii de la Cercul de Psihologie Medicală. Aceştia au încadrat fenomenele în cele de tip Poltergeist, care au început cu căderi de pietre din cuarţ, ce păreau rotunjite şi şlefuite, pietre ce nu se găseau în cartierul Ferentari. Căderile au avut loc în perioada 28 septembrie - 9 octombrie, până la orele 23, când locatarii de la numărul 244 se culcau, spărgând geamuri interioare şi exterioare, un tablou şi alte obiecte. Apoi au apărut incendiile instantanee, care aprindeau hârtii, obiecte de mobilier şi lemne de foc, oprindu-se brusc după câteva minute. În faza a treia au fost observate diverse corpuri străine în oala de mâncare şi în farfuria adâncă. În sfârşit, au apărut fenomenele halucinatorii, materializate prin apariţia unor forme umane ce aduceau cu o bătrână din vecinătate. Lanţul de fenomene paranormale s-a întrerupt după ce o femeie din imobil, Maria Potop, a îngenunchiat în faţa icoanei, blestemând pe cel care le făcea rău. 

Caliopi Maria, fiica ei, epileptică şi instabilă psihic, se afla în apropiere, aceasta fiind considerată de psihologi ca agentul Poltergeist. Este posibil ca, prin vibraţii mintale negative, transmise datorită frustrărilor de către bolnava Caliopi Maria cu o viteză mai mare decât a luminii, să se fi produs ploile de pietre şi aprinderile spontane. Creierul uman, în general, şi cel al bolnavilor psihici, în special, este încă o mare necunoscută, dar astăzi este clar că în organul respectiv există cel puţin două "lumi" paralele, distincte şi egale ca importanţă, adică aşa cum se întâmplă, probabil, şi în Univers. Poate că sub efectul benefic al rugăciunii fierbinţi, bolnava M. Caliopi să fi suferit o stopare a periculoasei gândiri deprimante. 

Pe de altă parte, Şoseaua Sălaj fiind situată într-o zonă geopatogenă de maximă "iritare", e posibil ca, sub efectul energiei telurice, un puternic flux de otoni venit din adâncuri printr-o "poartă temporală", să se fi ciocnit cu ceea ce ştiinţa numeşte una de formă (câmpul morfic), adică vribraţia specifică a fiecărui obiect, creându-se instantaneu o temperatură de ardere uriaşă. Dar aceasta este o explicaţie numai pentru aprinderea spontană a unor obiecte. [...]

Primele lucrari de canalizare a raului Dambovita au inceput inca din anul 1888. Vechile subterane descoperite atunci au pus multe semne de intrebare oamenilor. Cine le-a construit si in ce scop? Incarcate de sumbre taine, ele au ramas pana astazi, dar se pare ca este foarte greu sa ajungi la ele. O suta de ani mai tarziu, constructorii actualului bulevard al Unirii din Bucuresti au ramas stupefiati in momentul descoperirii batranelor galerii. Galeriile secrete ale Capitalei ar putea deveni un punct de atractie atat pentru turistii straini, dar si pentru locuitorii Bucurestilor. Singura conditie ca aceste subterane sa devina atractie turistica este ca ele sa existe cu adevarat. 

Unii istoricii sunt de parere ca tunelele Bucurestilor rivalizeaza cu cele ale Parisului si ca sunt multe galerii care nu au fost inca descoperite. Altii, mai transanti, cred ca ele nu exista de fapt si ca sunt rodul imaginatiei poporului roman.O placa de sub casa aflata pe strada Negru Voda la numarul patru fugea pur si simplu de sub picioarele lor. Inalta de peste doi metri, captusita cu o caramida speciala, arsa in cuptoare, datand din secolul al XVI-lea, galeria secreta a fost abandonata imediat dupa descoperire. Mai tarziu, muncitorii au dat peste un tunel de aproape 400 de metri care se infunda brusc undeva catre Dealul Mitropoliei. In prezent, se cunosc catacombele din zona strazii Negru Voda precum si coridorul subteran sapat si zidit la o adancime de peste zece metri, care leaga Hanul lui Manuc, Biserica Domneasca si Curtea Veche, pe o lungime de circa 300 de metri. Totodata, intre Curtea Veche si dealul Vacarestilor mai exista un tunel. Dupa ceva timp, alti constructori de pe alt santier au mai descoperit sub pamantul din zona Unirii niste subterane secrete. Primul care a scris despre aceste tunele de sub Bucuresti este Gion Ionescu in celebra sa “Istorie a Bucurestilor” de la inceputul secolului al XIX-lea. Cine stie cati domnitori si boieri s-au furisat in taina prin aceste galerii secrete ca sa primeasca raportul iscoadelor sau peschesul zarafilor. [...]



O alta galerie subterana, cu doua ramificatii, se gaseste sub Manastirea Antim si se intinde pana la Liceul Gheorghe Sincai si in zona Centrului Civic. La statia de autobuz Razoare sunt sapate galerii pe doua nivele, la sase, respectiv, zece metri sub pamant. Subterane au fost descoperite si in zona de nord a Bucurestilor, dar si in Colentina. Exista tunele care leaga Manastirea Plumbuita de Palatul Ghica, pe sub raul Colentina. In afara de acestea, galerii mai exista si intre Manastirea Sarindar si Dambovita sau intre casa Dudescului si Zavoaiele Cioplea, situat in apropiere de Dudesti. Cea mai importanta galerie care are ramificatii si tunele pe mai multe nivele este cea dintre Turnul Coltei si zona de vii de la Bellu, directia Calea Giurgiului, sapata pe sub biserica Sf. Ioan-Nou, casa Nicolae Mavros si raul Dambovita.

Totodata, zidurile inalte si vechi de cand lumea ale Manastirii Antim se ridica peste tunele si galerii, unele dintre ele prabusite, altele tencuite cu bolovani de rau sau podite cu scandura de stejar. Un tunel duce spre Dealul Cociocului, dincolo de Liceul Gheorghe Sincai, dar se infunda undeva. Altul urca spre Centrul Civic si se bifurca catre Gara de Nord si Academia Militara. De sub magazinul Victoria se ramifica trei subterane, unul catre Dealul Uranus, altul catre Palatul Telefoanelor, iar ultimul spre Biserica Sfantu Gheorghe. Cronicarii din vremea lui Caragea Voda spuneau ca acesta se plimba pe sub pamant cu o caleasca trasa de patru cai, de la Palatul Cotroceni si pana la Curtea din Dealul Spirii. 

Tot in subteranele Bucurestiului se ascundeau societatile secrete Fratia si Eteria. Se presupune ca acolo au fost puse la cale revolutiile de la 1821 si de la 1848. Conspiratorii depozitau in tunelele si in camerele secrete arme, munitii si hrana. Tunelele au bolta ridicata la peste trei metri si depasesc in latime cinci metri. In ziua de azi nu se mai stie nimic despre accesul in aceste catacombe. Doar aurolacii, cartitele pamantului care strabat kilometri intregi de canalizare, stiu ce inseamna subteranele de acest gen. Dar pe ei nu-i crede nimeni. Cel mai vechi tunel subteran se spune ca a apartinut pe vremuri lui Vlad Tepes. Domnitorul roman il construise special pentru a se refugia acolo, in taina, atunci cand era atacat de dusmani. Tunelul pornea chiar de la castelul lui Vlad, aflat pe locul superbului Palat Kretzulescu de astazi si trecea pe sub Cismigiu. De asemenea, avea o ramificatie spre biserica Schitu Magureanu, dupa care trecea pe dedesubtul aleilor din parc, pe sub lac si ajungea tocmai la actuala Primarie Generala. Apoi cotea brusc spre cheiul Dambovitei, unde era o ascunzatoare. Cum era de asteptat, subteranele aveau unele guri de aerisire, ca sa aiba cei aflati sub pamant cum sa respire. Una dintre ele era ascunsa sub aleea principala din Cismigiu, iar alta chiar sub lac, dar a fost distrusa o data cu amenajarea acestuia. Dictionarul geografic din 1898 precizeaza, de altfel, ca lacul din Cismigiu este legat de Dambovita “printr-un canal lung de doi kilometri”. 

Opinia arheologului George Trohani

Se presupune ca toate subteranele acestea au fost realizate in jurul secolului al XVI-lea, dar nimeni nu poate preciza anul si data. Totusi, George Trohani, arheolog la Muzeul National de Istorie, considera ca tot ceea ce se vehiculeaza despre aceste galerii e legat de legendele poporului roman si ca ele nu ar exista cu adevarat. “Povesti se spun si despre muntele Himalaya, ca ar fi legat printr-un tunel subteran de China.  Nu trebuie neaparat sa si credem asa ceva. Bucurestiul este un oras schimbator. Fata lui este intr-o continua miscare, se modifica tot timpul. Noi abia am reusit sa construim metroul din cauza solului plin de apa. Din punct de vedere tehnic, nu cred ca se poate construi un tunel subteran, pentru ca pur si simplu s-ar prabusi.  Galeriile, daca au existat, au fost si ele daramate in mare parte. Eu stiu ca sub Curtea Veche si la Dudesti sunt intr-adevar niste pivnite vechi, niste beciuri destul de mari, dar nu ca ar fi coridoare secrete. Iar sub Cismigiu ma indoiesc ca ar exista vreun tunel. Inainte de a se amenaja ca parc, acolo era o mlastina. Solul e foarte moale. Va dati seama ca nu se pot construi canale subterane? E vorba doar de imaginatia poporului roman.” 

surse: Independent, Cronica Romana

Alte articole: Zone geopatogene - Reteaua Hartmann

UPDATE: Am primit un e-mail de la dl. Cornel Nita, care relateaza o experienta personala cu privire la tunelurile subterane.

"Ma numesc Cornel Nita si va supun atentiei urmatoarea informatie :

In acest moment locuiesc in Targu Jiu dar sunt nascut in Bucuresti in zona Colentina Strada Intrarea Gherghitei ( fosta fabrica de caramida ). Pana la varsta de 11 ani am locuit in aceasta zona. In urma cu 50 ani, la varsta de 6 ani, impreuna cu alti copii mai mari am descoperit o intrare de tunel in incinta fabricii de caramida cam in dreptul manastirii Plumbuita. Intrarea in tunel pleca de sub un mal de pamant perpendicular pe Strada Gherghitei aflata deasupra.

Intrarea in tunel se facea printr-o deschidere boltita  cu cramida in forma de cerc cu diametru de  80 cm aproximativ. Se putea intra pe burta cam 4-5 metri iar apoi dimensiunile tunelului crestea permitand unei persoane adulte  sa se deplaseze in picioare. Nu cred ca acest tunel ar fi servit ca un canal de scurgere pentru ape reziduale pentru ca in tot acest timp, cat am copilarit eu acolo, nu am vazut niciodata gura tunelului inundata sau macar umezita. Cred ca acest tunel se poate incadra in tematica articolelor publicate mai sus.

De-a lungul celor 50 ani m-am tot gandit la istoria acestui tunel si ce functie ar fi putut indeplini acesta poate cu sute de ani in urma. Banuiesc ca directia din care vine pe sub pamant este cam dinspre Andronache si iese pe sub strada Gherghitei inspre raul Colentina cam in dreptul manastirii Plumbuita.

Ceea ce v-am relatat mai sus nu sunt povesti, nu sunt legende. Am trait prin anii 1960 aceasta experienta. Pentru institutiile care studiza aceste lucruri pot sa pun la dispozitie informatiile cu pozitionarea pe hartile de la Google. Ar fi pacat ca aceste informatii despre existenta acestui tunel sa fie uitate. Sunt convins ca nici cei care locuiesc in zona strazii Gherghitei nu cunosc faptul ca pe sub strazile lor exista un tunel."