marți, 23 martie 2010

Spiritul ne vorbeste


 Mesaj de la Chief Joseph transmis prin John Cali 
10 martie 2010


JOHN CALI: 
 
Spiritul ne vorbeste intotdeauna. Doar ca noi am devenit atat de cufundati in viata de pe Pamant, incat am inchis liniile de comunicare cu Acasa - cu Dumnezeul care suntem fiecare. Poate ceva din experienta mea va va atinge o coarda profund in voi si va va ajuta, chiar daca putin, de-a lungul caii reamintirii. Ma "zbateam" anul trecut, intrebandu-ma unde ma duce calea mea, unde ma conduce aceasta munca cu Chief Joseph. Cateodata simteam ca nu fac progrese deloc. Intr-o dupa-amiaza, eram in aeroportul din Sacramento. A trebuit sa astept cateva ore, deci, am inceput sa ma plimb in jurul aeroportului. Am ajuns la marginea parcarii. Acolo, in umbrele unui soare de iarna care apunea, am vazut un camion mare cu un nume de companie si o adresa scrise pe el. Adresa era Walla, Walla, Washington. Walla, Walla este tinutul nordic, patria ancestrala a lui Chief Joseph, in Valea Wallowa din Oregon.

IMI VORBEA SPIRITUL?

Ma gandeam profund, in timp ce mergeam mai departe, pana la marginea aeroportului. Deodata, am vazut o minunata pana alba plutind in aer, la 3 metri in fata mea. Pana era la cativa metri departare, cand, in mod magic, a luat forma unui frumos porumbel alb. Porumbelul a stat putin in aer, asa cum am inceput sa inaintez spre el. Apoi, la mica distanta fata de mine si chiar inaintea ochilor mei, a disparut ! Nimic nu mai era acolo, nici in aer, nici pe sol. Eu tot nu am inteles deplin aceste doua evenimente cu mintea mea. Prin inima, am inteles. Dar, ceea ce mintea mea stia, era ca cele doua evenimente au declansat in mine un proces renascut al cresterii, al reamintirii. Si acel proces, m-a condus la un angajament deplin in munca mea cu Chief Joseph, pe care nu l-am avut inainte. Cea mai buna parte este ca aceasta experienta m-a condus la o legatura mult mai profunda, mai intima cu Sinele meu Inalt. Aceasta legatura m-a lasat intr-o stare de bucurie, pe care nu am cunoscut-o niciodata in aceasta viata. Eu mai am totusi provocari in legatura cu aceasta, asa cum toti mai avem. Dar acum - chiar in mijlocul acestor provocari, chiar in profunzimile tristetii pe care am simti-o cateodata mai tarziu, viata mea este mai usoara si mai plina de bucurie. Chiar magica. Magicul este peste tot in jurul nostru. Noi doar trebuie sa fim atenti si sa ascultam. Mi-a vorbit Spiritul in acea noapte de iarna friguroasa, in Sacramento? Cred ca asa a fost.

CHIEF JOSEPH:


 Doar fiti - bucurati-va de fiintare. Concentrati-va pe asta, decat pe a face. Voi nu trebuie sa faceti nimic in aceasta viata. Singura voastra misiune este pur si simplu: a fi. Cufundati-va in fiintarea voastra. Atunci si numai atunci, veti afla ca sunteti imputerniciti sa faceti totul. Actiunile voastre decurg din cine sunteti voi. Sa zicem ca este o chestiune de a pune caii inaintea carutei. O data ce v-ati reamintit deplin ca voi sunteti Dumnezeu, veti sti ce sa faceti. Veti sti cum merge viata voastra. Va veti cunoaste partenerul vietii voastre. Si aceasta va curge usor si fara efort. Cheia este simpla: Doar fiti! La fel de important este pentru voi sa va cufundati total in voi insiva, in bucuria de a fi Dumnezeu. Spiritul va vorbeste adesea. Totusi, voi nu il auziti, pentru ca nu ascultati, nu priviti. Semnele sunt in jurul vostru. Acestea vin spre voi in feluri pe care le asteptati sau nu. Dar nu le veti vedea sau auzi niciodata, pana cand nu ramaneti atenti in mod constant. Aceasta este singura si cea mai importanta sarcina din aceasta incarnare - a fi constant vigilent la semnele prin care Spiritul va vorbeste. Persistand in vigilenta, veti afla ca Spiritul va vorbeste la fel de usor si de clar ca si prietenii sau familia voastra din planul Pamantului.     
Si ce va spune Spiritul atunci cand va vorbeste? Acesta spune multe lucruri. Dar, "firul comun" daca vreti, circula prin mecanismul vorbirii spirituale, care este: amintiti-va, amintiti-va, amintiti-va! Spiritul are multe mesaje pentru voi. Si acesta va vorbeste in moduri special "croite" , daca vreti, catre fiinte speciale - fintele umane - ceea ce voi ati ales sa deveniti pentru un timp. Ganditi-va la umnitatea voastra ca la un costum pe care l-ati croit pentru un timp. Acest lucru pe care il numiti viata nu este nimic mai mult decat o petrecere in costume! O petrecere pe care voi, ca si Sinele vostru Inalt, ati ales sa experimentati. Si chiar, ce sunt petrecerile? Hei, acestea sunt distractive! Sau, cel putin, asa ar trebui sa fie. Si asa de asemenea este viata voastra pe Pamant, in costumul vostru uman extraordinar - aceasta ar trebui sa fie distractia.       
Voi, ca fiinte umane, va luati pe voi insiva prea in serios. Voi v-ati cufundat cu un asemenea succes in iluzia petrecerii de pe Pamant, incat ati uitat ca nu ati venit aici pentru a ramane. Si nu ati venit aici pentru a va simti mizerabili si fara bucurie. Nu despre asta este vorba la o petrecere. Voi ati venit aici pentru ca natura voastra, ca Dumnezeu, este jucausa, creativa si plina de bucurie. Cand ati parasit Acasa ultima data inainte de a va incarna in viata curenta, voi i-ati rugat pe cei dragi in Spirit - ingerii, invatatorii si ghizii - sa fie atenti la voi, cum v-ati aventurat curajosi pe cararea lacrimilor. Voi, ca si Sinele voastre Inalte, stiati ca aceasta viata ar putea fi intr-adevar un drum al lacrimilor. Sau ar fi putut fi o cale a bucuriei, un timp al fericitei reuniuni cu cei iubiti, care au ales de asemenea sa fie pionierii frontierei salbatice a planetei Pamant. Si deci, asa cum ati parasit Acasa cu acest maret spirit al aventurii arzand in inima voastra, voi i-ati rugat pe cei care au ramas in "spate", Acasa, sa va ghideze daca vreodata ati deveni prea cufundati in iluzie. Majoritatea dintre voi ati devenit atat de profund afundati incat ati uitat multe din cate stiati, inclusiv faptul ca viata este doar o mare petrecere. Voi ati uitat de asemenea iubirea, intelepciunea, puterea pe care o stiati odata - iubirea, intelepciunea, puterea care sunteti. Voi sunteti iubirea incarnata, nimic mai mult, nimic mai putin. Voi sunteti Dumnezeu. Voi sunteti Tot Ceea Ce Este. Si deci, asa cum ati devenit "deplin angajati", sa zicem asa, in treburile vietii umane, ati permis fricii sa-si faca drum spre voi. Frica va spune :" Fa asta - fa cealalta si vei fi in siguranta. Gandeste asta - gandeste cealalta. Conform culturii voastre.    
Onorati-i pe mama si pe tatal vostru si pe celelalte autoritati care se intampla sa fie in viata voastra. Onorati-i. Multumiti-le. Vocea fricii este cea mai insistenta si mintea voastra iubeste sunetul vocii fricii. Acest mediu plin de frica este cel in care voi, ca umani, ati crescut pana la perioada adulta. Si desigur, acesta este cel mai stresant mediu. Puteti vedea acest stress manifestandu-se peste tot - si poate si in interiorul vostru. In fiecare zi, ziarele si televiziunile sunt pline cu aceste manifestari ale fricii. Si deci, stressul si frica continua intr-un proces care aparent se autoperpetueaza, unul de care este aproape imposibil sa va eliberati. Si totusi, acesta este critic la acest punct in evolutia voastra personala si in evolutia planetei voastre, ca voi sa va eliberati de limitele autoimpuse ale fricii. Cand incepeti sa va eliberati si cand, in final, va castigati deplina libertate, va veti minuna de calea in care ati gasit atat de de mult confort fals si siguranta, in mizeria celulei inchisorii voastre. Totusi, tot timpul in care ati fost inchisi, ati avut cheia de la usa celulei voastre in mana voastra. Voi doar ati uitat ca vi s-a dat cheia inainte de a parasi Acasa.     
 
 Deci, cum va eliberati de cultura voastra, de autoritati, de celulele inchisorilor voastre? Ei bine, voi incepeti sa ascultati Spiritul care va vorbeste. Si cum va vorbeste Spiritul? In miliarde de feluri. Voi sunteti constienti si atenti, altfel nu ati citi aceste cuvinte ale mele. Si totusi, desi sunteti constienti si atenti, cateodata se pare ca va luptati sa parcurgeti o zi de 24 de ore. Nu ar trebui sa fie asa. Spiritul va vorbeste constant. Si eu spun asta literalmente - constant! Este important pentru voi sa va amititi total cine sunteti voi, sa va amintiti mostenirea voastra divina. Este important pentru voi sa va miscati inainte cu bucurie, pace si iubire. Desigur, va puteti misca de asemenea cu lupta si durere. Dar nu trebuie sa o faceti in acest mod. Este alegerea voastra. Deci, noi ne intoarcem la modurile in care Spiritul va vorbeste. Acesta va vorbeste in multe feluri, dar va vorbeste cel mai clar prin sentimentele voastre, prin inima voastra. Cand va simtiti bucurosi si pozitivi si puternici si iubitori, atunci Spiritul va vorbeste cel mai clar. Orice se simte in bucurie, pozitivitate, in putere si in iubire este Spiritul care va aminteste pur si simplu cine sunteti voi. Sufletul vostru, Sinele vostru Inalt este intotdeauna intr-o stare de stralucire perfecta, de bucurie perfecta, de pace perfecta. Aceasta este ca o stare profund meditativa, dar cu o constiinta totala a realitatii voastre totale si a existentei in acel moment. Daca sunteti deplin prezenti in moment cu iubire, atunci nu poate exista durere, suparare. Nu poate fi nimic decat pace totala, pacea, asa cum spune biblia voastra, care depaseste toate neintelegerile. Cand voi atingeti acea stare de stralucire si extaz - si voi o puteti atinge deplin in timp ce sunteti incarnati – veti deveni inca o data una cu Spiritul. Apoi, cand Spiritul va vorbeste din nou, veti auzi doar sunetul propriei voastre voci.  
 

Niciun comentariu: