Plantele - Fiinte vii

   

LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CARE AU NUME DE FLORI!

Oamenii cred că povestea despre sentimentele plantelor ţine de science-fiction. Anul acesta (2006) se împlinesc 40 de ani de cînd un cercetător american a descoperit că plantele pot comunica între ele, dar şi cu oamenii. Ele nu numai că nu sunt imobile cum s-a crezut secole de-a randul, dar transmit şi sentimente, pot fi agresive sau prietenoase, geloase, supărate, fericite, altruiste sau egoiste, au compasiune. Sunt nişte spioni tăcuţi, dar discreţi, care asistă la evenimentele din viaţa noastră. Poate că vegetarienii ar trebui să-şi revizuiască părerea că animalele merită cruţate, iar plantele nu. Lumea vegetală are o viaţă secretă a ei, pe care n-o percepem. Plantele sunt fiinţe la fel de vii ca şi noi, ne simt, ne urmăresc şi încearcă să ne transmită ce au de spus.

Sufletul lumii vegetale

Fără plante nu am putea nici respira şi nici manca. Pe dosul fiecărei frunze, 75 de milioane de kmp de ţesuturi vegetale se străduiesc să devoreze gazul carbonic şi să expire oxigen. Din cele 375 de miliarde de tone de hrană care se consumă în fiecare an pe planetă, partea cea mai importantă vine de la plante. Oamenii se simt fericiţi atunci cînd trăiesc înconjuraţi de verdeaţă. Florile ne însoţesc acasă, la serviciu, la evenimente festive. Le oferim dragoste şi respect. Casele noastre se înfrumuseţează cu grădini, oraşele cu parcuri, ţările cu rezervaţii naturale. Suntem înconjuraţi de plante, dar nu ştim că ele sînt martore la stările noastre sufleteşti. Mai mult, ne judecă, ne avertizează cu privire la nenorocirile ce se vor întîmpla, funcţionează ca nişte veritabile detectoare de minciuni. A purta o conversaţie cu plantele nu trebuie considerat un gest caraghios. O dovedesc numeroasele experimente ştiinţifice.

Plantele se mişcă

Darwin a demonstrat că fiecare carcel este înzestrat cu puterea de a se mişca independent de ceilalţi. La începutul secolului XX, biologul vienez Raoul France a emis ideea, şocantă pentru naturaliştii din vremea sa, că plantele se mişcă la fel de liber şi de graţios ca cele mai mlădioase animale, numai că noi nu ne dăm seama de aceasta pentru că mişcarea se petrece într-un ritm mult mai lent decît putem percepe. În perioade de secetă, rădăcinile în căutare de umiditate sparg reţelele de canalizare şi se înfig, cum e cazul lucernei, pînă la 12 metri adîncime, străpungînd obstacolele de beton. O tulpină de secară are circa 13 milioane de radicele, însumînd mai bine de 600 de kilometri. Un carcel are nevoie, în medie, de 67 de minute ca să dea un ocol complet spaţiului din jurul său, iar atunci cînd întalneşte un suport, îi ajung 20 de secunde ca să înceapă să se răsucească în jurul obiectului respectiv. Dacă mutăm o plantă de la locul ei, în mai puţin de o oră îşi va schimba direcţia, în funcţie de noua poziţie.

„Viaţa secretă a plantelor“

În „Viaţa secretă a plantelor“, cartea care a făcut senzaţie la mijlocul secolului trecut, autorii Peter Thompkins şi Christopher Bird descriu experimentele făcute în acea perioadă pentru a demonstra că plantele au metode de comunicare specifice. S-a descoperit că ele disting sunete pe care urechea omenească nu le poate percepe şi unde luminoase, invizibile pentru om, cum sunt razele infraroşii şi ultraviolete. Plantele sunt sensibile în special la razele X şi la frecvenţa înaltă folosită în transmisiile televizate. Cei doi cercetători au plecat de la concluziile lui France: „plantele sunt înzestrate cu toate atributele fiinţelor vii şi se dovedesc capabile de cele mai violente reacţii cînd sunt maltratate şi de cea mai vie recunoştinţă faţă de cineva care le înconjoară cu dragoste şi le îngrijeşte din suflet“. Numai că la vremea aceea studiile publicate de el au fost fie ignorate de specialişti, fie considerate pure elucubraţii.

A ghicit gîndul omului

În 1966, Cleve Backster, cel mai apreciat specialist american în detectarea minciunilor, a conectat unul dintre electrozii poligrafului său la una dintre frunzele unei plante tropicale. Backster era curios să vadă dacă, turnînd apă la rădăcină, planta va reacţiona în vreun fel. Pe bandă, acul poligrafului a lăsat urme care indicau o reacţie similară cu aceea a unei fiinţe umane supuse unui stimul emoţional scurt. Uluit, Backster a înţeles din oscilaţiile specifice ale aparatului, că plantei i-a plăcut apa. Şi-a continuat experimentele. Gîndindu-se ce să mai încerce, Backster şi-a închipuit că arde o frunză. Peniţa a început să deseneze o curbă energică, prelungită în sus. Planta îi ghicise gîndurile şi s-a speriat. Mai tîrziu, Backster s-a prefăcut că vrea să aprindă chibritul. Reacţia a fost nulă. Planta părea că poate face diferenţa între intenţiile reale şi cele simulate.

Şi plantele leşină

Cercetătorul a crezut că e ceva în neregulă cu poligraful, aşa că şi-a echipat laboratorul cu aparatură performantă. A supus la teste asemănătoare peste 25 de specii de plante şi fructe printre care salata verde, ceapa, portocalele şi bananele. Acestea reacţionau nu numai la ameninţările venite din partea cercetătorilor, ci şi în faţa unor pericole potenţiale, ca de exemplu apariţia bruscă a unui cîine în încăpere. „Plantele văd poate mult mai bine fără ochi decît văd oamenii cu ochii“, a conchis el. El a mai observat că atunci cînd o plantă e ameninţată cu distrugerea şi simte acest pericol sau iminenţa unei agresiuni exterioare, se apără „leşinînd“, ca o fiinţă omenească. Backster a conectat un filodendron la galvanometrul T şi a încercat să ghicească care e anul naşterii unui prieten. A început să rostească pe rînd nişte ani. Planta a determinat abaterea acului atunci cînd anul a fost ghicit, semn că a identificat reacţia emoţională a omului la rostirea adevărului.

Cei mai buni detectivi

Încercand să vadă dacă plantele sunt înzestrate cu memorie, Backster a pus la punct un scenariu în urma căruia trebuia demascat un răufăcător. A aşezat două plante în aceeaşi cameră. Şase poliţişti legaţi la ochi au tras cîte un bileţel dintr-o pălărie. Pe unul din ele scria că poliţistul trebuia să distrugă una dintre plante. Agentul trebuia să comită fapta în cel mai mare secret: singurul martor al crimei trebuia să rămînă cea de-a doua plantă. Planta-martor n-a avut nicio reacţie la poligraf la trecerea celor cinci nevinovaţi prin dreptul ei, dar acul a oscilat nebuneşte la apropierea făptaşului. Cînd o tanără a fost găsită asasinată într-o fabrică din New Jersey, Backster a fost însărcinat de poliţie să investigheze principalii suspecţi cu ajutorul detectorului de minciuni. Backster s-a gîndit să conecteze la poligraf fiecare dintre cele două plante ornamentale care se aflau în biroul unde fusese descoperit cadavrul. Toţi suspecţii au trecut prin încăpere. Plantele n-au reacţionat deloc. Ulterior, s-a găsit ucigaşul. Nu era dintre muncitorii uzinei.

Dragoste la distanţă

Între o plantă şi stăpanul ei pare a se stabili o relaţie afectivă. Folosind cronometre perfect sincronizate, cercetătorul a constatat că plantele lui continuau să reacţioneze la gîndurile care-i treceau prin minte în timp ce se afla în altă încăpere, pe culoar sau chiar pe stradă, la o depărtare considerabilă. Plantele lui au reacţionat pozitiv în clipa cînd el s-a hotărît să se întoarcă acasă la New York, de la 20 de kilometri depărtare. O altă plantă a reacţionat emoţionată în clipa cand, la o comunicare ştiinţifică, a fost proiectată asistenţei o fotografie a ei. Backster a izolat o planta într-o cutie de plumb. Efectele asupra poligrafului au fost aceleaşi. Poligraful reacţiona şi cînd stăpînul se tăia la deget. Plantele erau sensibile la moartea celulelor. Ba chiar şi la moartea bacteriilor din ţeava chiuvetei atunci cînd cercetătorul a turnat dezinfectant.

Rumoare în lumea ştiinţei

După doi ani şi jumătate, Backster a început experimente mai complicate. A conectat trei plante la trei galvanometre, în trei camere diferite, iar în altă încăpere, a opărit un crevete. Toate cele trei plante au reacţionat în acelaşi moment şi cu maximă violenţă la moartea crevetelui. Această experienţă şi rezultatele au fost consemnate în 1968 în articolul „Dovezi ale unei reacţii primare la vegetale“, din The International Journal of Parapsychology. Acel număr a fost solicitat în tiraj suplimentar. S-a starnit o adevărată nebunie în presă şi lumea ştiinţifică. Uluitoarele dezvăluiri ale lui Backster au suscitat un asemenea interes încat în întreaga lume secretarele şi menajerele au început să discute tot felul de intimităţi cu plantele lor. Descoperirea lui Backster a determinat folosirea plantelor în diagnosticarea medicală, investigaţia criminalistică sau în domeniul spionajului. Cu subvenţiile care au început să curgă din toate părţile, Backster şi-a procurat echipamentele cele mai scumpe.

Detectoarele infidelităţii

După Backster, mai mulţi fizicieni, biologi din întreaga lume au început să facă experimente pe plante înregistrandu-le reacţiile la acţiunea diferiţilor stimuli. Pierre Paul Sauvin, un specialist în electronică din West Petterson, a reuşit să schimbe sensul de deplasare al unui trenuleţ în funcţie de gîndurile şi de emoţiile pe care le transmitea conectat la o plantă. A repetat experienţa în faţa publicului de la Madison din New Jersey. A mai reuşit să aprindă lumina folosind reacţiile plantelor conectate la un comutator. A studiat şi reacţiile la plăcere ale plantelor. A plecat departe cu o iubită, iar plantele au reacţionat la plăcerea lui, declanşînd comutatorul. Putea să devină bogat vanzîndu-şi invenţia soţiilor geloase. Dar descoperirea lui n-a avut succes fiindcă nimeni n-a vrut să investească într-un aparat de depistat infidelităţile. Sauvin a mai reuşit să facă să decoleze un avion miniatural şi să deschidă uşa garajului cu ajutorului gandului transmis plantelor. Armata americană s-a arătat în sfarşit interesată, dar rezultatele au rămas secrete. 

Doctorul Ken Hashimoto, colaborator al poliţiei japoneze în detectarea minciunilor, auzind de experienţele lui Backster a încercat să dea unui cactus o voce cu ajutorul unui echipament electronic conceput de el. Vocea plantei semăna cu bazaitul ascuţit al cablurilor de înaltă tensiune. Soţii Hashimoto au reuşit să înveţe planta să numere şi să socotească cu numere pînă la 20. Lucrarea sa „Introducere în percepţia extrasenzorială“ a fost solicitată în 60 de tiraje, iar „Misterele lumii quadridimensionale“, în 80. Chimistul Marcel Vogel din Los Gatos, angajat la firma IBM pe la mijlocul anilor ’50, a rupt două frunze şi în fiecare zi s-a gîndit la ele. La una, sugerîndu-i că e încă în viaţă, la cealaltă, ca la una moartă. După o săptămînă, prima părea abia smulsă de tulpină, cealaltă era uscată. Era convins că e vorba de transfer de „energie psihică“ şi că intenţionalitatea creează un cîmp energetic.    

 

În primăvara lui 1971, Vogel a început o nouă serie de experienţe. Cerand unui prieten să transmită nişte ganduri unui filodendron, reacţia plantei s-a stins repede. Prietenul a dezvăluit că s-a gandit că filodendronul lui de acasă e mult mai frumos. Vogel a conchis că plantele au amor propriu. Ele manifestă aversiune sau simpatie profundă şi faţă de anumiţi oameni. Eileen-Elixir Caddy a dezvoltat o grădină, transformînd-o într-un adevărat Eden, deşi solul era arid. A fost bănuit că uriaşele lui legume sînt obţinute cu îngrăşăminte. Profesorul Lindsay R. Robb, expert în probleme de agricultură al Organizaţiei Naţiunilor Unite, n-a putut da o explicaţie şi totul a fost considerat un mister. În realitate, stăpanul obţinuse rezultatele doar vorbind frumos cu plantele. Pare incredibil, dar aceasta este realitatea: plantele sînt nişte fiinţe vii, cu personalitate proprie. Cleve Backster, cel de la care a pornit totul, este în prezent preşedintele Fundaţiei de cercetări Backster. Într-un interviu realizat în 2003, el afirma: „În fiecare celulă se găseşte un fel de conştiinţă ancestrală. Cîmpul energetic posedă o natură universală, căci îl au toate fiinţele vii“.      

    

Sovieticii au experimentat şi ei capacitatea plantelor de a comunica. În anul 1972, la Institutul de Medicină Clinică şi Experimentală din Novosibirsk, cercetătorii Kaznacheev, Surin şi Mihailova au înregistrat o conversaţie între două culturi de celule identice, dar izolate total printr-un perete de cuarţ. Infestarea uneia dintre culturi cu un virus distrugător a fost însoţită de apariţia unei afecţiuni similare la lotul martor. S-a presupus că transmiterea informaţiei între cele două culturi s-a realizat pe lungimea de undă a radiaţiei ultraviolete, transmisie permisă de cuarţ, dar blocată în cazul folosirii sticlei obişnuite. Celulele nu erau integrate într-un organism şi, în consecinţă, nu existau legături nervoase între ele, care să le permită captarea şi decodificarea informaţiei. În ciuda acestui fapt, comunicarea s-a produs.      

        

Există plante care nu se înghit unele pe altele, nu acceptă să stea în aceeaşi vază sau care se luptă să arate mai arătoase decît celelalte. Iată cele mai cunoscute „antipatii“ şi atracţii între plante: narcisele şi liliacul nu suportă lalele, trandafirii nu se înţeleg cu garoafele, în schimb acceptă pătrunjelul, ceapa şi usturoiul. Lîngă lăcrămioare nu rezistă niciun fel de flori, viţa-de-vie respinge varza, dar îngăduie prezenţa macului. Măslinul nu suportă stejarul, mesteacănul şi pinul sînt bucuroşi să-şi ţină companie unul altuia, sub fagul roşu nu creşte nimic, nucul şi stejarul nu se pot suferi, ridichea cu hreanul se înţeleg de minune. Din punct de vedere chimic, aceste fenomene se bazează pe eliminarea şi asimilarea unor substanţe.

   

Cu toate rezultatele notabile, teoriile cum că plantele emit informaţie sînt privite cu rezerve nu numai pentru nota lor de senzaţional, ci şi pentru motivul că în lumea vegetală nu s-a putut descrie încă o structură nervoasă - singura considerată de ştiinţă ca aptă să prelucreze informaţia. Dar adevărul constatat empiric rămîne incontestabil: un pom, o plantă sau o floare faţă de care, în afară de hrana ce i-o dăm, manifestăm şi tandreţe, are o dezvoltare mult mai prosperă decît dacă avem o atitudine indiferentă sau chiar ostilă. Plantele ne „vorbesc“, chiar dacă nu o fac prin grai articulat.

Articol scris de Camelia Onciu (Monitorul Expres)

Interviu cu Marioara Godeanu

"Toate structurile vii si nevii sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu"    

Plante care lesina de frica - Copaci care tipa cand mor - Nucul care transmite arii de opera - Piramida care purifica apa

  

Doamna Marioara Godeanu este un distins biolog. Eminent cercetator si profesor, are studii si realizari de valoare internationala, recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale lumii: un dulap plin cu titluri, diplome si medalii. Cu toate astea, prin natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degraba o mare maestra a alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in retorte minuni: o piramida construita dupa proportia piramidei lui Keops, in care apa se purifica de la sine si vegetatia creste mai repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe premii internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem perfectionat de transmitere si receptare de informatii (plantele vorbesc intre ele, au sentimente si trairi afective, rad de bucurie si plang de durere, asemenea oamenilor). Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de dincolo de granitele stiintei, o realitate pe care tot mai multi savanti ai mileniului o recunosc: prezenta Creatorului Unic in toate formele de manifestare ale materiei din Univers.      

   

- Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti miracole. De pilda: ca va puneti mainile deasupra unor pietre si ele incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului…

- Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si concentrare poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o au pietrele.  

- Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput? Ce v-a facut sa credeti ca plantele sunt fiinte vii?

- Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente care priveau testele de toxicitate efectuate asupra plantelor. Atunci am observat cu surprindere ca plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanta de plantele supuse experimentului, mureau in numar mai mare decat cele care erau otravite efectiv. La inceput, am crezut ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc substantele. Dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca planta-martor, cea care asista la “executia” suratei ei, primea un semnal de la “condamnata la moarte” si suferea la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta este obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informatiei intre structurile vii, respectiv – comunicarea intre plante. Am reluat imediat experimentele in conditii speciale (sa nu fie nici un factor care sa perturbe desfasurarea lor) si, mergand din aproape in aproape, am ajuns pana la folosirea metodei de captare a imaginii in infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele comunica intre ele printr-un sistem energo-informational, adica isi transmit una alteia informatiile prin emisie si captare de energie.

 

- Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs.?

- Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu apare un halou care se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar foarte important este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata prin polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata. Haloul, aura energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de marginea frunzei). Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi, in camere special climatizate, ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, intr-adevar, aceste plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult, literatura de specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra intr-o padure (taietori de lemne, de pilda), padurea este deja informata de aparitia sa. In conditiile tehnologiilor moderne, aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin conectarea senzorilor la un computer. Strigatele padurii se vad pe ecran.  

- Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii, intorcandu-se acasa incarcate de premii: “Dincolo de tacerea plantelor” si “Sensibilitatea plantelor”. Cum ati izbutit sa le duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la inceputul deceniului trecut? V-a trebuit mult curaj…

- Intr-adevar, primul a fost realizat in 81, iar al doilea a fost aprobat in august 82, chiar dupa scandalul cu Miscarea Transcendentala. Eu nu faceam parte din grupul transcendentalilor, dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul Milcu, am lucrat cu foarte multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste ciudata. Chiar si noi ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul. Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu tot. “Sensibilitatea plantelor” era mai mult decat o bomba, mult mai mult decat avusesem noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar ni s-a dat voie sa-l trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a intors cu Marele Premiu. In privinta primului film (“Dincolo de tacerea plantelor”), Televiziunea Romana l-a vandut cam in 15 tari. Pe post, a intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia. Si pentru ca numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: “Ce film american grozav au dat despre plante!”. Pe noi ne-a umflat si rasul, dar si plansul, pentru ca filmul era al nostru.        

 - Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?

- Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar eram toti tineri si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza. Filmam si experimentam in acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie (se faceau teste cu copiii care aveau deficiente auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul “Alexandru Sahia”, cu regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si consideratie. Am lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca o camera de luat vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi iesit inca un film extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles). De exemplu, la un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam placea sa bea si din cauza asta se modifica semnalul plantelor. Apoi, muscatul unei rosii (rosia e si ea un organism viu) a dat un semnal fantastic. Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare. Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine, pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul cine urma sa fie “tortionarul” si lucrul acesta se vede pe film. Dar apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama, deasupra mea a explodat un bec de iod. Am realizat atunci ca anticipasera accidentul (receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice – incalzirea becului). Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc. Dupa cateva zile, am descoperit chiar cioburi de sticla in pielea capului, dar am fost asa de incantati de faptul ca plantele sesizasera intamplarea, incat nu ne-am mai controlat sa vedem daca am patit ceva. Nu stiu daca mai exista filmul nostru, originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid.  

- Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni…

- Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana la cele psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie, patologie umana (semnalele respective au fost date in film). Pe de alta parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei), plantele pe care le vedeti aici, in laborator, prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris, unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o retransmitea, dar avea si capacitatea de a selecta frecventa pe care primea semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii nostri: ca in timpul razboiului, taranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere a informatiei. Toate experimentele acestea ne-au determinat la un moment dat sa introducem un program de cercetare, dar n-am reusit, deoarece se facea apel la metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea.        

        

- Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene? Primesc si transmit semnale?

- Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile noastre organisme interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu cumva aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii. Si atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna Elena Cernei, privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai, ea canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului, in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand. Ei bine, semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile! Imi amintesc ca la realizarea filmului “Sensibilitatea plantelor” s-a petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei Tanase, Cine iubeste si lasa (interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic), plantele reactionau cu o sensibilitate acuta, mai ales la incantatia “Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa”; aproape ca simteai durerea in reactia lor. Dupa demonstratiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si ea cantareata de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul). Incet, incet, in jurul nostru s-au strans foarte multi specialisti si au inceput sa apara fundamentari ale celor descoperite de noi. In 1987, am luat premiul revistei “Flacara” pentru “atestarea fenomenului de comunicare la plante”, desi la acea data ni se interzisese, deja, cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un subiect periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea informatiei pe care o furnizeaza in general materia, pana la nivelul transmiterii de la distanta a informatiei – e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca lucrurile acestea existau in literatura de specialitate din lume, dar accesul la ea a fost foarte dificil pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci cand am putut folosi si noi acele surse de informatie, ca desi noi modificasem conditiile de experimentare in comparatie cu occidentalii, ajunsesem mai aproape de metodologia care sa evidentieze asemenea fenomene.        

- Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu ghiveciul de flori melomane sub brat?

- Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre de-acasa o muzica lipsita de agresivitate, clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine, si plantelor noastre din apartament. Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum “infloreste” aura, ca vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand planta se bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand. De fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru, chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi.  

- Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si lumea plantelor este vie, ca vorbeste si simte la fel ca si noi?    

- Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu putem face orice. A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui sentiment al responsabilitatii, pentru ca descoperi ca poti influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si invers, actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta asupra vietii tale. Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii, a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne inconjoara, confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic.

 

- Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu?

– In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa… Noi, toti, am fost crescuti in ideea de evolutionism si consideram ca Universul porneste de la simplu la complex, dupa care, probabil, exista un colaps si reincepe un alt ciclu. Sunt o multime de teorii in acest sens. As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului evolutionist merg din punct de vedere logic pana la nivelul de maimuta. Dar de la maimuta la om, acest hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga, lipsa de dovezi, ne face sa ne intrebam cum a aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot timpul de intrebari si raspunsuri, s-a pus problema existentei campului fundamental, a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model informational, adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e in toate. Eu sunt convinsa de existenta sa. E mai putin relevant pentru dvs. daca va spun asta. Important este ca, intr-adevar, exista acel cineva care iti programeaza de la inceput viata. De aici apare ideea de determinism, de aici apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari.  


     

 Piramida de la Pitesti  

   

“E bine ca omul sa traiasca acolo unde a baut prima apa”        

 - O alta realizare “miraculoasa” care va apartine este si piramida de la Pitesti, construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti acordul autoritatilor comuniste, in legatura cu o idee atat de noua si de “bizara”?

- Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani. Stiu numai ca ministrul Florescu Mihai, care era la Consiliul National de Stiinta si Tehnologie, a vazut modelul facut de mine in miniatura (pe care il foloseam pentru studiul efectului de piramida) si m-a intrebat daca nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai mare. M-am mirat si eu cand am zis: “Sigur ca da” si, desi nu ma pricepeam la constructii, piramida a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti, care au realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida lui Keops, respectand toti parametrii piramidei din Egipt. Cu toate ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am fost mirata sa constat ca am fost sprijinita in acea perioada de o serie de personalitati din domeniul politic, oameni foarte pasionati in intimitatea lor de asemenea domenii de cunoastere. Cert este ca piramida a fost terminata cu bine in 1985. Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a oferit sa o viziteze, dar toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata. Cuplul prezidential a trecut numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie obisnuita. Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii unor organisme (alge, bacterii) asupra apelor uzate, pentru purificarea lor. S-au facut si multe studii privind fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor, studii de germinare rapida, de accelerare a proceselor de crestere. Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti a fost pentru a demonstra efectul de forma (al piramidei) asupra apei. In piramida, apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum sunt apele plate, necontaminate. Pe masura ce se adauga in molecula de apa cate o particula – ca e de metal, ca e de nemetal sau saruri – i se schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei, care duce la o deformare a actiunii sale. Apa este, si ea, purtatoare de informatie. Aceasta este de altfel una din temele noastre de cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte.  

- Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se lucra acolo? 

– Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea. De ce? Pentru a nu vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate in mediatizarea acestui proiect. In toata aceasta activitate, un mare ajutor am primit din partea colectivului de acolo, fara de care n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor speciale care se petrec in interiorul piramidei (metoda de scanare pe un computer, realizata de doi colegi ingineri, arata ca dincolo de imaginea fotografica a piramidei se mai vad si alte imagini, care se datoreaza existentei unui alt tip de informatii), timpul maxim de lucru acolo este de doua ore pe zi.  

 - Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii?

- Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o construim. A fost o surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa ridicam la Pitesti o replica a piramidei lui Keops, la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva, in 1992, am luat medalia de argint; tot in acelasi an, la Budapesta, ni s-a dat medalia de aur pentru activitatea in ecologie, iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International de Inventica de la Nrnberg, Germania, unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64 de tari prezente acolo, ca grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar, intre timp, noi realizasem inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii militare auto-moto 02210 din Bucuresti, asa ca si aceasta realizare a fost rasplatita prin Marele Premiu de la Nrnberg si prin cele doua medalii de aur primite. A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala, prilej cu care juriul a tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit netinand cont pana acum de potentialul uman al Romaniei.  

- Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas peste hotare, in atatea calatorii pe care le-ati facut? Ce v-a tinut aici?

- In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste socialiste. Functiona, probabil, un sistem de garantie. Am pierdut, astfel, doua burse, una oferita de Suedia, in programul international de energie, si o bursa in Germania. In octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care pentru mine a fost extraordinar, vreau sa va spun ca pentru cercetarea chineza am un deosebit respect. Dupa aceea, in 90, am fost invitata in Grecia si asa a inceput, intr-un fel, iesirea mea in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-a tentat niciodata. Poate e si varsta; dar nu stiam cum sa “tropai” sa ajung mai repede acasa. Si nici sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un an de zile in Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil nemtesc (Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aceasta aventura. Si eu, si el, suntem mai putin aventurieri in viata si mai mult in stiinta, aici, da, suntem chiar foarte aventurieri. Si pe urma, stiti cum spunea Coanda: “E bine ca omul sa traiasca acolo de unde a baut prima apa!” (e vorba de memoria apei, un alt subiect care m-a pasionat si despre care am putea purta o discutie separata). Dimpotriva, la expozitiile si saloanele de inventica la care am fost, am simtit chiar o nuanta de nationalism care nu imi e caracteristica, in sensul ca simteam nevoia sa demonstrez ce facem noi aici si ca nu-mi e rusine ca sunt romanca. Nivelul potentialului creator in Romania este destul de ridicat, si eu sunt foarte multumita de studentii pe care ii am. Se ridica o generatie in care am foarte mare incredere. Sunt sigura ca nivelul cercetarii romanesti va fi sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni sunt in numar suficient de mare, ca eu sa fiu optimista.
Articol scris de Corina Pavel (Formula AS) 

Un singur tipar in tot Universul: spiritul divin