joi, 18 februarie 2010

Protectia spirituala

Traim intr-o lume densa, in care jocul polaritatilor se apropie de sfarsit, astfel incat o noua paradigma sa insufleteasca civilizatia umana si planeta Pamant. Dupa mii de ani de distorsiuni, iluzii si violente, suferinta si lipsuri, campul astral al Pamantului a fost poluat masiv cu forme gand si energii distorsionate si intunecate, care au atras la randul lor energii asemanatoare din acest sector de galaxie si chiar din alte galaxii.

Toate aceste impuritati sunt curatate acum intr-un ritm rapid, prin manifestarea lor fizica, precursor al vindecarii. Cu toate acestea, se intampla un fenomen interesant, pe care il putem percepe mai bine facand o analogie : atunci cand un covor este plin de praf si doresti sa il cureti, il scoti afara la batator si ... il bati. Efectul este ca imprejurul covorului va aparea o perdea densa de praf. Inainte, chiar plin de praf, covorul parea "linistit"... Dupa "bataie", tot ce este in jur se umple de praf si te miri de unde a putut sa iasa atata. Apoi, vine vantul si praful se duce, iar covorul ramane curat.
Aceasta se intampla si acum pe planeta. Cu alte cuvinte, purificarea este intr-o etapa de o aparenta amplificare a intunericului (in fapt, o manifestare a intunericului ascuns "sub pres"). Oamenii nepregatiti, cei care foarte probabil nu vor continua aici, emit forme gand de disperare, suferinta, drama si nebunie. Daca mai adaugam la acestea si "zgomotul" electromagnetic puternic dat de modul nostru de viata, de mass media, de aparate si masini, incluzand aici si armele electromagnetice, interferenta grupurilor ET intunecate (disperate ca isi pierd masa de manevra), putem deduce ca suntem bombardati masiv la nivel subtil de energii nu tocmai benefice pentru calea spirituala pe care am ales-o.

Pentru Lucratorii de Lumina exista si un factor ce poate amplifica dezechilibrul interior. Multi dintre noi suntem empati si sensibili la ceea ce se intampla in jur. Chiar daca suntem invatati sa ne detasam de drama, putem prelua inconstient "bagaje" pe care nu le dorim si care pot avea efecte dintre cele mai neplacute.

Cultura dramei

Analizand ceea ce se se intampla in Romania in ultimii ani, putem observa un factor de poluare deosebit de agravant : mass media. Mai ales programele de stiri au ajuns sa cultive pana la exacerbare drama, fara pic de compasiune fata de cei afectati, fara sa realizeze ca unii dintre cei "vinovati" (mereu se cauta vinovati) sunt chiar cei care cultiva asemenea stiri. Precum muschii unui culturist se dezvolta in functie de exercitiul fizic pe care il face, in acelasi mod se creeaza un camp de potential al dramei si suferintei pentru toti cei care sunt spectatori fideli ai emisiilor dramatice mass media. Iar drama in loc sa fie diminuata, este inmultita de miile de seminte fotonice modulate in drama, care se prind ca implanturi subtile in aura romanilor. Si astfel, Romania se bate cu sarguinta pentru un loc fruntas in clasamentul mondial al dramei. 
Atunci cand ne uitam la un ecran (TV) si urmarim emisiunea, creierul tinde sa intre in mod natural in stare alfa, un fel de vis incipient. Urmarim cu atentie ecranul si pierdem simtul realitatii, ceea ce se intampla in jur. Astfel, mesajul emisiunii ajunge cu usurinta in subconstient (creierul este o interfata intre simturile fizice si programele mentale) fara a mai trece prin ceea ce numim "ratiune" sau setul de sisteme de credinta pe care le folosim in viata. Astfel, daca informatia acumulata in subconstient (fara a trece prin filtrul constient) este activata de un stimul extern (de exemplu o marca de bautura carbogazoasa aflata pe un raft de supermarket) , exista un potential mare sa ne apuce o dorinta de loc neglijabila de a cumpara acea bautura. Asta deoarece, reclama la acea bautura a intrat pe nevazute in subconstient iar activarea mesajului ei nu a dus si la activarea programului mental rational, care ar spune ca bauturile carbogazoase baute regulat nu exceleaza in a imbunatati starea noastra de sanatate. Se poate bineinteles sa fim foarte prezenti in moment, sa ne monitorizam permanent si sa ne dam seama de influenta subtila din subconstient. Dar cati oameni sunt prezenti in moment, observandu-se ? Sentimentul este mai degraba ca marea majoritate se comporta ca roboti programati ce reactioneaza la stimulii exteriori. 
Nu mai zic ca majoritatea reclamelor se bazeaza pe minciuna si manipulare, frecvente care moduleaza emisiile fotonice ale ecranelor ce ne bombardeaza aurele zilnic. In Bucuresti, ca sa fie siguri ca nu le scapa nimic (pentru cei cu masini au montat deja ecrane animate in intersectii) , au pus si la metrou ecrane la tot pasul. Este practic foarte greu sa intri la metrou si sa nu vezi cateva ecrane in campul vizual, simultan. Ca sa va dati seama ce efect au, o data cind nu au mers am simtit o asa mare liniste si pace in statia de metrou ca parca era ceva in neregula. Acelasi efect nociv il au si pentru cei mai putin sensibili. O constienta scazuta nu te scuteste de efectul frecventelor minciunii. 
Asadar, propun celor ce rezoneaza cu ideile de fata sa intrerupa vizionarea programelor de stiri (cel putin prima parte, care este rezervata dramelor) si, pe cat posibil, a reclamelor. Veti simti o mare usurare sufleteasca. 
Pentru a nu mari continutul acestei insemnari, nu am sa mai vorbesc de emisiunile de desene animate pentru copii. Multe mame si multi tati au inteles deja.

Protectia Spirituala

Pentru a putea sa ne continuam in mod optim drumul spiritual de inaltare, este necesar sa ne protejam de "bombardamentul" subtil descris pe scurt mai sus. Acest bombardament de negativitate este mult mai complex decat am descris, dar, am dorit sa dau cateva exemple clare si fara echivoc. De multe ori insa, poluarea energetica a aurelor noastre poate capata forme camuflate. 
Ghizii si Inavatorii spirituali doresc sa ne atraga atentia asupra necesitatii Protectiei Spirituale si a intretinerii aurei si corpurilor subtile, ca un factor deosebit de important al evolutiei noastre. Protectia Spirituala nu este o procedura de week end ci ceva care trebuie practicat zilnic si chiar de mai multe ori pe zi ! Va veni o vreme cand nu vom mai avea nevoie de protectie dar, pana atunci mai este.

Exista multe forme si proceduri de protectie spirituala. De la talismane pana la invocatii si vizualizari, simboluri (Reiki), spatii infoenergetice, etc. Eu am sa vorbesc despre cateva tehnici mai simple (dar in acelasi timp eficiente) dar, exista multe mai multe proceduri decat cele pe care le mentionez aici. Fiecare poate studia si alege ceea ce i se pare mai potrivit pentru el.

a) Lumina Aurie a Prezentei Divine - Oul Sacru

Lumina aurie este manifestarea Prezentei noastre Divine. Atunci cand invocam Lumina Aurie si o vizualizam venind prin chakra coroanei, scaldandu-ne si impregnandu-ne spatiul, fiinta si constiinta, manifestam Unimea cu Dumnezeu din Interior si suntem protejati de energiile distorsionate si intunecate. 
O procedura simpla de protectie o reprezinta invocarea Luminii Aurii si vizualizarea fiintei noastre in interiorul unui Ou Divin auriu. Stratul de Lumina Aurie trebuie intretinut zilnic prin repetarea procedurii de invocare si vizualizare.

b) Lumina Turcoaz a Arhanghelului Mihail

Arhanghelul Mihail este un ajutor de baza atunci cand vine vorba de protectia Lucratorilor de Lumina. Invocarea Sa precum si a luminii sale turcoaz este o procedura care se completeaza foarte bine cu Lumina Aurie. Astfel, dupa ce am invocat si vizualizat Lumina Aurie, invocam Lumina Turcoaz ca un invelis aflat in exteriorul Oului Sacru de Lumina Aurie. 
Putem folosi un model simplu, care sa ne ajute in vizualizare : Un Ou Auriu, in care ne aflam, scufundat si scaldat intr-o apa de culoare turcoaz.

c) Lumina Rosie

Atunci cand ne aflam in mijlocul unei multimi, de cele mai multe ori energiile sunt intunecate. In aceste cazuri, este important sa ne tragem aura langa corp (pentru a o densifica si a o face pe cat posibil impenetrabila) . Procedura se bazeaza pe impamantare (scurgerea energiilor in pamant): vizualizam Lumina Aurie cum vine de la Dumnezeu prin crestetul capului, curgand in jos foarte aproape de corp si transformandu-se in Lumina Rosie pe masura ce se scurge in pamant. 
Un model care ajuta aceasta vizualizare: ne imaginam ca purtam o mantie foarte lunga (pana adanc, in pamant) de culoare Rosie. Lumina aurie coboara ca un dus energetic prin crestetul capului, scurgandu-se pe mantia rosie (devenind rosie) pana adanc in pamant. Se mai poate imagina coloana noastra vertebrala continuand adanc in pamant sau ca avem radacini care coboara prin talpile noastre in pamant.

d) Lumina Alba

Lumina alba este echivalenta cu purificarea si inchiderea spatiului propriu pentru orice fel de energii, atat benefice cat si mai putin benefice (negative). De aceea trebuie folosita foarte atent. Mai specific, se foloseste atunci cand in spatiul nostru (sau al pacientului nostru) s-a atasat o entitate care nu are ca scop cel mai inalt bine al nostru (al pacientului) . Lumina alba directionata catre un spatiu penetrat de entitati negative exercita o presiune mare pentru acestea sa il paraseasca. Diferenta fata de Lumina Aurie este ca Lumina Aurie pastreaza spatiul deschis pentru energiile benefice (pure in Lumina lui Dumnezeu) purificand in mod gentil, in vreme ce Lumina Alba curata foarte ferm dar si inchide spatiul pentru orice fel de energii.

e) Pamantul, Aerul, Apa si Focul

Dupa ce am interactionat cu oamenii in timpul zilei, foarte probabil am acumulat impuritati in aura. Elementele sacre, precum apa, focul, aerul, pamantul ne ajuta sa ne purificam.

Pamant: ne purificam avand grija zilnic de o gradina sau de plantele din apartament 
Aer: aerul ne poate purifica atunci cand suntem in curentul lui. Vantul care bate pe langa noi, o fereastra deschisa, ajuta la purificarea aurei. 
Apa: similar cu aerul, apa care curge pe langa noi ne purifica campurile energetice. Un dus caldut este foarte bun. De asemenea, baile caldute cu saruri extrag impuritatile din aura. 
Foc: meditatia cu vizualizarea unei candele aprinse este o forma de purificare cu ajutorul focului.

Bineinteles, pentru toate formele de purificare de mai sus, este important sa cerem elementelor sa ne purifice si sa simtim purificarea. 
Exista asa cum am spus foarte multe alte elemente, ritualuri si scheme de protectie pe care fiecare suflet interesat le poate studia si practica. Succesul acestora se poate masura simplu: daca ne simtim bine, energici si veseli dupa interactiunile pe care le-am avut, atunci putem spune ca protectia a functionat. Exista desigur si fluctuatii emotionale interne care ne pot face mai tristi in anumite perioade. Exista si unele efecte ale procesului Ascensiunii care ne pot face sa ne simtim foarte obositi. Dincolo de acestea insa, daca suntem in general fericiti si energici inseamna ca am aplicat bine procedurile. Indiferent de asta, este esential sa fim perseverenti. La un moment dat, protectia va deveni automata si nu va mai fi nevoie sa ne concentram atata pe ea. Pana atunci insa mai este o bucata de drum (nu foarte mult).

Protectia fizica

Protectia fizica se imbina perfect cu protectia spirituala in aceste vremuri tulburi. Trebuie inteles ca ingerii nostri pazitori fac tot ceea ce pot sa ne protejeze dar traim acum intr-o lume haotica cu multe interferente si dezechilibre emotionale ale celor din jur. Este important sa ii ajutam pe ingeri si sa ne protejam in primul rand noi. 
Datorita contextului cosmic, vechiul sistem cade. Oamenii incatusati in vechile tipare vor avea manifestari emotionale din ce in ce mai instabile si violente. Infractionalitatea va creste precum si actele disperate si excesive, atat la nivel de individ cat si la nivel de comunitati si tari.

Vremurile sunt periculoase ( in sens 3D, 4D) dar noi am stiut in ce intram. Pana va fi Lumina, intunericul se va exacerba in manifestare. Este important sa fim calmi, sa evitam zonele intunecoase si periculoase (exceptand cazul in care, pentru un anumit motiv, suntem calauziti Divin sa mergem acolo), sa cautam alti oameni ca noi, viitorul nucleu al Comunitatilor de Lumina. Atunci cand suntem pusi in situatia de a interactiona cu oameni intunecosi, disperati si violenti, este bine sa curgem ca apa pe langa ei, cu calm si echilibru. Nu avem pe nimeni de "salvat" si nu trebuie sa fim "eroi" ai unei anumite identificari cu tipare stravechi. Vom fi calauziti atunci cand chiar este necesar sa ajutam pe cineva. Cei care vor putea primi cu adevarat ajutorul nostru se vor manifesta intr-un mod foarte clar: vor fi atrasi de Lumina, calmul si echilibrul ce radiaza din noi. Nu ne vor arunca in fata drama lor pentru a ne influenta sa ne fie mila si sa ii salvam de ei insisi, de propriile iluzii.

Concluzie:

Dupa haosul si tulburarile unei tranzitiii rapide, in care trebuie sa fim atenti, sa cerem ajutor si sa ne protejam, o Lumina a Iubirii Divine se va manifesta pe aceasta planeta, pentru toti cei ce vor ramane sa continue aici. Vom zambi si ne vom bucura unul de celalalt si de Paradisul pe care il vom crea. 
Ne vom aduce aminte cu dragoste si compasiune de vremurile tulburi si vom aprecia si mai mult ceea ce suntem si radiem in jur : o planeta a dragostei, iubirii si vietii eterne, in Unime Cu Dumnezeu. Toti suntem Unul si Unul este in Toti. 
Si asa este.

6 comentarii:

Mica spunea...

Sa ai parte de un curcubeu dupa fiecare furtuna,un viitor incununat de succese si
de o mare de noroc,pentru tot ce ne oferi.

MARIA spunea...

imi place blogul tau. Daca imi dai voie te trec pe linkuri partenere .succes
Te astept pe blogul meu

AMIRA spunea...

Multumesc pentru vizita si apreciere. Ma bucur ca ne-am descoperit. Blogul tau contine o multime de informatii interesante.

AMIRA spunea...

@Mica
Multumesc mult

Necenzuratul spunea...

salut! faci link exchange cu http://necenzuratul.wordpress.com ?

AMIRA spunea...

Am vizitat blogul tau... este interesant. Deci, un link exchange este ok.