luni, 7 noiembrie 2011

Channeling - conectare astrala






Channeling-ul este procesul de deschidere a canalului energetic si de lumina propriu, pentru a te conecta la „legatura” ta cu astralul, proces care poate fi comparat cu deschiderea unei porti de vibratie spre supraconstiinta cosmica. Deschiderea acestui canal de legatura cu lumea spirituala se poate face de catre oricine are dorinta de a-si ridica nivelul de spiritualitate si este considerat de catre cei din astral suficient de demn si de pregatit pentru a intra in comunicare spirituala cu ei.


Nu toti oamenii au aptitudini sau calitati naturale pentru aceasta, de aceea de cele mai multe ori, cand vine timpul, cei vizati, mai ales cei care in alte vieti au fost initiati, sunt contactati de ghizii si de calauza lor pentru a fi ajutati in misiunile pe care trebuie sa le infaptuiasca in timpul vietii. Nu toti oamenii au fost sau sunt initiati, si totusi multi dintre acestia, chiar oameni simpli fiind, in timpul rugaciunii lor au revelatii, aud in clarauz comunicarile ingerilor lor pazitori, vad imagini si lumina cu ochii inchisi sau sunt indrumati incetul cu incetul spre diferite misiuni care pot fi de folos altor oameni aflati in slujba luminii. Acest lucru este biblic, fiind inscris si fiind ca o proorocire la adresa acestor vremuri, in care multi vor capata anumite puteri si capacitati pentru a lupta impotriva raului.



Aparent nu este nimic complicat intr-o astfel de comunicare, caci cei din astral reactioneaza foarte repede pentru a te coordona sa inveti; iar daca ai sa gandesti ca te avanti intr-o lume total necunoscuta si vei simti nevoia de siguranta, o vei putea obtine numai printr-o protectie magica deosebita, crescandu-ti mai ales vibratia. Acesta ar fi primul pas, pe care cei constienti de importanta acestui lucru, l-ar putea face pentru a evita eventualele neplaceri. Vei spune ca daca rostesti o rugaciune iar canalul tau de legatura este asigurat de protectorii tai din astral poate fi suficient, dar nu este asa, din motivul ca odata deschisa poarta de vibratie, pot patrunde mai multe feluri de spirite prin ea ca sa ajunga la tine, printre care unele chiar malefice. Acum intelegi mai bine ca poti fi expus, fara protectie, in fata unor forte nevazute, care sunt mult mai puternice decat tine, mai ales daca doresti sa lupti impotriva raului, parcurgand etapele initierii. Aceste forte ale raului sunt entitati malefice care se joaca cu soarta oamenilor si care ii pot ataca deosebit de puternic pe cei fara aparare. De exemplu, o persoana care obisnuia sa comunice cu calauza sa prin pendulism a intrat in legatura de joasa vibratie cu o entitate malefica care, dupa ce a profitat de credulitatea ei, facand-o sa-si insuseasca sfaturi si lucruri imposibile, s-a ajuns mai apoi la posedarea trupului ei fizic, fiind intrata in transa. Ulterior a fost folosita ca medium pentru a se comunica prin ea numai lucruri groaznice catre un auditoriu inmarmurit. A trebuit sa treaca multa vreme pentru ca acea persoana sa scape de ocupantul sau malefic, fiind necesara interventia preotilor si sprijinul mai multor initiati. Cu toate acestea, ea mai poarta inca amintirea aceea teribila, si a ramas cu sechele psihice grave.



De aceea, te sfatuim si pe tine, sa nu te joci cu comunicarile astrale - chiar si cea mai mica neatentie poate atrage razbunarea unor astfel de entitati, pe care le poti chema si contacta din nestiinta. Nu trebuie sa grabesti cursul lucrurilor, chiar daca nerabdarea te impinge la eforturi mai mari pentru evolutia ta spirituala; este bine sa inveti temeinic si sa experimentezi totul mai intai, caci vor trece multi ani ca sa te poti considera sigur(a) pe tine ca initiat(a); totul este insa sa nu renunti. Calauza ta este prietenul cel mai de nadejde, care va fi mereu langa tine sa te incurajeze, sa te sustina si sa te invete.


Procesul de channeling nu trebuie confundat cu intentia de a contacta mortii sau cu dorinta de a le cere asistenta si ghidare, caci toti cei care au trecut in planul astral pastreaza inca caracteristicile sufletului din corpul pe care l-au avut pe pamant, trebuind sa treaca o vreme printr-un procedeu de purificare si revitalizare a spiritului, si abia apoi vor avea voie sa se inalte la nivelul lor spiritual, si asta numai daca nu au comis fapte reprobabile pe pamant, pentru care sa fie nevoite sa ispaseasca vreo pedeapsa ori sa decada cu spiritul lor pe un nivel inferior.



De aceea precizam ca channeling-ul este deschiderea unei porti cu o vibratie inalta, cu perspectiva de a intra in legatura cu un nivel spiritual superior, acolo unde se gasesc invatatorii initiatilor, ingerii protectori. Un initiat, oricat de mic ar fi el in ierarhia entitatilor de lumina, isi va face un cerc de protectie magica impotriva eventualelor agresiuni externe, pentru a putea savarsi oricare din micile sale divinatii: un ritual magic, o sedinta de tarot, una de bioeterapii sau pendulism, o sedinta de meditatie.



Pe structura dublului cerc magic de protectie antimalefica, al carui contur se intareste cu sare consacrata si chiar cu cristale, el deschide, prin invocatii si ritual magic, canalul sau de lumina cu astralul superior, cerand entitatilor care-l recunosc si il ajuta de obicei, securizarea acestuia. In acest canal de legatura se converteste energia pura in energiile astrale necesare entitatilor care vor patrunde pentru comunicare. Este posibil ca datorita unor actiuni mai vechi, de urmarire sau de razbunare, entitati malefice rau intentionate sa incerce sa „bruieze” legaturile voastre de comunicare cu spiritele luminoase si/sau chiar sa va atace. Pentru ca si astralul este interesat sa-si protejeze spiritele de la contact impotriva agresiunilor inferioare, unele entitati specializate, numite exorcisti si purificatori, vor interveni pentru securizarea perfecta a acestui canal, dar numai la chemarea voastra. La terminarea legaturii de comunicare cu entitatile angelice, canalul de lumina si energii se va inactiva, poarta de vibratie se va inchide, cercul de protectie magica se va inchide si el temporar.



Asadar sa nu intri in legatura cu spirite despre care nu cunosti nimic, chiar daca odata au fost pe pamant rude apropiate ale tale si le duci dorul, caci s-ar putea sa nu fie ei cei care vin la contact si sa fii indus in eroare si excrocat sentimental de meseriasii raului. O calauza aflata pe un nivel spiritual inalt te va incuraja intotdeauna, ajutandu-te sa gasesti solutii la problemele cu care te confrunti, dar nu iti va da putere si nici bani, nu te va forta niciodata sa faci ceva care sa-ti dauneze tie si semenilor tai, nu te va critica si nu iti va spune ca esti bun sau rau, laudandu-te chiar si pentru cele mai nesemnificative reusite ale tale. De obicei calauzele de pe nivel inalt sunt destinate si atrase de acei oameni armoniosi care au o viata echilibrata. Apoi sa mai stii ca in comunicarile cu astralul superior poti sa fii oricand asistat, mai ales daca ai de indeplinit o misiune spirituala, cum ar fi un domeniu al artelor, psihologiei, vindecarilor, dictarii astrale (pentru a scrie despre ceva anume), sau in alte functii si situatii, caci asa cum cunoastem in trecutul istoric al lumii au fost multe genii care au contribuit la dezvoltarea civilizatiei umane, prin comunicare astrala realizand ceea ce in mod obisnuit era imposibil. Si in zilele acestea sunt multi initiati adevarati care, prin misiunea lor spirituala, reusesc sa deschida calea spre noi cuceriri ale cunoasterii.



Cine reuseste sa parcurga etapele initierii si sa-si implineasca misiunea spirituala va beneficia de o crestere a nivelului sau spiritual, ceea ce ii va aduce satisfactii nebanuite si in viata pamanteasca, determinand schimbarea unei soarte nefericite intr-una mai buna.



Un comentariu:

Masaj erotic Craiova spunea...

Nu te implica daca nu cunosti suficient