vineri, 22 mai 2009

Influenta spiritelor asupra evenimentelor


Spiritele exercita o influenta asupra evenimentelor vietii de vreme ce ele ne sfatuiesc. Aceasta influenta se exercita si altfel decat prin gandurile care le sugereaza, adica ele au o actiune directa asupra savarsirii lucrurilor dar niciodata nu actioneaza in afara legilor naturale.

Noi ne inchipuim pe nedrept ca actiunea spiritelor trebuie sa se manifeste prin fenomene extraordinare; am dori ca ele sa ne vina in ajutor prin miracole si ni le reprezentam intotdeauna inarmate cu o bagheta magica. Dar nu este deloc asa - de aceea interventia lor ne pare oculta si ceea ce realizeaza cu concursul lor ne pare foarte natural.

Astfel, de exemplu, vor provoca reunirea a doua persoane ce par ca se intalnesc din intamplare, vor inspira cuiva gandul sa mearga in cutare loc, vor atrage atentia asupra cutarui lucru, daca aceasta trebuie sa aduca rezultatul pe care vor sa-l obtina in asa fel incat omul, crezand ca-si urmeaza doar propria inspiratie, isi pastreaza intotdeauna liberul sau arbitru.

Spiritele au o actiune asupra materiei, dar numai pentru indeplinirea legilor naturii si nicidecum pentru a se abate de la ele facand sa se iveasca tocmai la timp un eveniment neasteptat si contrar acestor legi.

De exemplu, un om trebuie sa piara: el urca pe o scara, scara se rupe si omul moare. Spiritele sunt cele care au facut sa se rupa scara pentru a se implini soarta acelui om? Nu, scara s-a rupt deoarece era mancata de carii sau nu era suficient de rezistenta pentru a suporta greutatea omului - daca soarta acelui om era de a pieri in acest mod, ele ii vor inspira gandul de a urca pe scara ce va trebui sa se rupa sub greutatea sa si moartea sa va avea loc prin efect natural, fara sa fie nevoie de a face un miracol.

Alt exemplu: un om trebuie sa piara prin trasnet; el se refugiaza sub un copac, trasnetul se produce si omul moare. Spiritele nu au provocat trasnetul. Trasnetul a cazut pe acel copac in acel moment deoarece legile naturii au facut sa fie astfel. El nu a fost dirijat spre acel copac pentru ca omul se afla dedesubt, insa omului i-a fost inspirat gandul de a se refugia sub copacul ce urma sa fie trasnit; caci arborele nu ar fi fost mai putin trasnit daca omul se afla sau nu dedesubt.

Alt exemplu: un om rau intentionat lanseaza asupra cuiva un proiectil care-l atinge usor, dar nu-l nimereste din plin. Spiritul nu poate deturna proiectilul; caci el fiind odata lansat isi urmeaza traiectoria pe care trebuie sa o parcurga. Spiritul binevoitor ii va inspira gandul de a-si schimba pozitia sau il va putea orbi pe dusman facandu-l sa tinteasca gresit.

Spiritele care dirijeaza evenimentele vietii pot fi contracarate de spirite care ar dori contrariul dar doar daca Dumnezeu doreste astfel; daca exista o intarziere sau un obstacol, aceasta este prin vointa sa.

Spiritele usuratice si batjocoritoare pot suscita acele mici incurcaturi care pun piedici proiectelor noastre si ne deruteaza previziunile. Astfel spus ele sunt autoarele a ceea ce se cheama in mod obisnuit micile mizerii ale vietii omenesti. Ele gasesc placerea in necazurile ce reprezinta pentru noi incercari, pentru a ne incerca rabdarea; dar se plictisesc cand vad ca nu reusesc. Totusi, nu e drept si nici exact sa le invinuim de toate greselile noastre, de care suntem raspunzatori noi insine prin purtarea noastra copilareasca; caci daca vesela se sparge, faptul se datoreaza mai degraba stangaciei noastre decat spiritelor.

Spiritele care provoaca necazuri pot actiona ca urmare a unei animozitati personale dar pot ataca si pe primul venit, fara un motiv determinat. Cateodata ele sunt dusmanii pe care i-am facut in timpul acestei vieti sau intr-o alta, si care ne urmeaza; alta data, nu exista motive.

Cateodata reaua vointa a fiintelor care ne-au facut rau pe pamant nu se stinge odata cu viata lor corporala. Adesea, ele isi recunosc nedreptatea si raul pe care l-au facut; dar tot adesea, ele ne urmeaza cu animozitatea lor, daca Dumnezeu le permite, pentru a continua sa ne puna la incercare.

Noi ne putem ruga pentru ele, si rasplatindu-le raul cu binele, sfarsesc prin a-si intelege nedreptatile lor; de altmiteri, daca le tratam cu indiferenta uneltirile, ele inceteaza vazand ca nu castiga nimic.

Experienta dovedeste ca anumite spirite isi continua razbunarea dintr-o existenta in alta, ispasindu-se astfel mai devreme sau mai tarziu nedreptatile ce s-au putut face fata de cineva.

Spiritele nu au in intregime puterea de a abate relele de la anumite persoane si de a atrage asupra lor prosperitatea. pentru ca exista suferinte date prin hotararile Providentei; dar spiritele pot sa domoleasca durerile noastre dandu-ne rabdarea si resemnarea.

Adesea depinde de noi sa abatem aceste rele, sau cel putin sa le atenuam. Dumnezeu ne-a dat inteligenta pentru a ne sevi de ea, si mai ales prin aceasta spiritele ne vin in ajutor sugerandu-ne ganduri favorabile - dar ele nu ajuta decat pe cei care stiu sa se ajute ei insusi, acesta este sensul cuvintelor "cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide".

Ceea ce ni se pare a fi rau nu este intotdeauna rau. Adesea, un bine ce trebuie sa se produca va fi mai mare decat raul si este lucrul pe care noi nu-l intelegem, deoarece ne gandim numai la momentul prezent sau la persoana noastra.

Spiritele ne pot face cateodata sa obtinem favorurile sortii daca le solicitam in acest scop, dar acest lucru se face ca proba; adesea ele refuza, asa cum refuzam un copil care face o cerere nesocotita.

Cele ce acorda aceste favoruri pot fi spirite bune sau rele, depinde de intentie. Mai des sunt spiritele care vor sa ne antreneze la rau, gasind in aceasta un mijloc facil pentru placerile date de soarta.

Cand obstacolele par sa se opuna in mod inexplicabil planurilor noastre este datorita influentei unui spirit dar, cel mai adesea, noua insine care nu ne pricepem. Pozitia si caracterul influenteaza mult. Daca ne incapatanam pe un drum care nu este al nostru, spiritele nu au niciun amestec, noi suntem propriul nostru geniu rau.

Cand avem putina fericire, trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu, fara a carui permisiune nu se face nimic, apoi spiritelor bune care au fost mijlocitorii sai. Daca neglijam sa-i multumim ajungem acolo unde ajung ingratii.

Totusi exista oameni care nu se roaga, nici nu multumesc si carora le-a reusit dar la acesti oameni ar trebui sa vedem sfarsitul. Vor plati foarte scump aceasta fericire trecatoare pe care nu o merita, caci mult vor fi primit, mult vor avea de restituit.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

joi, 21 mai 2009

Scopul incarnarii


Dumnezeu le impune spiritelor incarnarea pentru a le face sa atinga perfectiunea; pentru unele este o ispasire, pentru altele o misiune. Dar, pentru a atinge perfectiunea, ele trebuie sa sufere toate vicisitudinile existentei corporale: aceasta este ispasirea. Incarnarea mai are si un alt scop: acela de a face spiritele sa contribuie fiecare cu partea sa la opera de creatie. Pentru a se desavarsi, in fiecare lume, ele isi iau o constitutie in armonie cu materia esentiala a fiecarei lumi pentru a executa aici, din acest punct de vedere, ordinele lui Dumnezeu; astfel incat participand la opera generala, avanseaza si ele insele.

Actiunea fapturilor corporale este necesara in mersul universului; dar Dumnezeu, in intelepciunea sa, a dorit ca si in aceasta actiune ele sa gaseasca un mijloc de a progresa si a se apropia de el. Astfel incat, in virtutea unei legi admirabile in providenta sa, totul in natura se inlantuie, toate partile sunt solidare.

Toate spiritele sunt create simple si ignorante; ele se instruiesc in decursul luptelor si framantarilor vietii corporale. Dumnezeu, care este drept, nu putea sa le faca pe unele fericite, fara suferinta si fara truda, si, in consecinta, fara merit. Spiritele care, din principiu, au urmat calea binelui ajung mai repede la tel; si apoi, suferintele vietii sunt adesea consecinta imperfectiunii spiritului. Cu cat este mai putina imperfectiune, cu atat este mai putin zbucium; cel ce nu este nici invidios, nici gelos, nici avar, nici ambitios, nu va avea zbuciumul nascut de aceste defecte.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

miercuri, 20 mai 2009

Presentimentele


Presentimentul este sfatul intim si ocult al unui spirit ca ne vrea binele. Este de asemenea intuitia lucrului ce trebuie implinit, este vocea instinctului. Spiritul, inainte de a se incarna, are cunostinta despre principalele etape ale existentei sale, adica despre probele la care se angajeaza. Cand acestea au un caracter izbitor, spiritul le pastreaza un fel de impresie in forul sau interior, si aceasta impresie, care este vocea instinctului, se trezeste atunci cand se apropie momentul, devine presentiment.

Presentimentele si vocea instinctului au intotdeauna ceva nedeslusit dat noua de incertitudine. Cand suntem in cumpana, sa invocam spiritul nostru cel bun sau sa ne rugam Domnului nostru Dumnezeu. Dumnezeu ne va trimite pe unul din mesagerii sai.

Avertismentele pe care ni le dau spiritele noastre protectoare au ca tel unic conduita morala. Ele incearca sa ne faca sa traim cat mai bine posibil dar adesea noi inchidem ochii la avertismentele date si suntem nefericiti datorita vinei noastre.

Spiritele protectoare ne ajuta cu sfaturile lor prin vocea constintei pe care o fac sa vorbeasca in noi; dar cum noi nu-i dam importanta necesara, ele o fac mai direct servindu-se de persoanele care ne inconjoara. Daca fiecare examineaza circumstantele fericite sau nefericite ale vietii sale, va vedea ca in mai multe ocazii a primit sfaturi de care nu a profitat intotdeauna si care l-ar fi scutit de multe neplaceri daca le-ar fi dat ascultare.

(prelucrare Allan Kardec - Cartea spiritelor)

marți, 19 mai 2009

Amintirea existentei corporale


Spiritul isi aminteste de existenta sa corporala, adica vietuind de cateva ori ca om, el isi aminteste apoi ce a fost si uneori rade cu ingaduinta de sine insusi. Ca si omul care, atingand varsta ratiunii, rade de nebuniile tineretii sale sau de nazdravaniile copilariei sale.

Amintirea existentei corporale ii revine spiritului putin cate putin, asemenea unui lucru ce iese din ceata, si pe masura ce iese ii fixeaza atentia. Isi aminteste de lucruri datorita consecintelor pe care acestea le au asupra starii sale ca spirit dar exista si circumstante in viata sa carora nu le acorda nicio importanta si despre care nici nu incearca sa-si aminteasca. El poate sa-si aminteasca detalii si incidente dintre cele mai amanuntite, fie despre evenimente, fie chiar despre gandurile sale, dar cand acestea sunt fara folos, nu o face.

Spiritul intrevede scopul vietii pamantene in raport cu viata viitoare. Cu siguranta il vede si intelege mai bine decat in timpul vietii corpului; intelege nevoia de purificare pentru a ajunge la infinit si stie ca in fiecare existenta lasa o parte din necuratenia sa.

Spiritul evoca memoria vietii trecute printr-un efort al imaginatiei sale dar si ca un tablou ce se afla in fata ochilor. Toate actiunile despre care are interes sa-si aminteasca sunt pentru el ca si cum ar fi prezente; celelalte sunt mai mult sau mai putin vagi in gandire sau date complet uitarii.

Cu cat este mai dematerializat, cu atat mai putin da importanta lucrurilor materiale.Cand evocam un spirit ratacitor care tocmai a parasit pamantul poate sa nu-si mai aminteasca numele persoanei iubite, nici prea multe detalii care, pentru noi, par importante. Lui ii pasa prea putin si acestea cad in uitare. Ceea ce-si aminteste foarte bine sunt faptele principale ce-l ajuta sa se imbunatateasca.

Spiritul isi aminteste toate existentele ce au precedat ultima existenta pe care tocmai o paraseste. Tot trecutul sau se deruleaza in fata lui, ca niste etape parcurse de un calator; dar el nu-si aminteste intr-o maniera absoluta toate actele sale, isi aminteste in raport de influenta pe care acestea o au asupra starii prezente. Cat despre primele existente, cele ce pot fi privite ca o copilarie a spiritului, acestea se pierd in gol si dispar in noaptea uitarii.

Spiritul considera corpul pe care tocmai il paraseste ca pe o haina nepotrivita care il jena si de care este fericit sa se debaraseze. Spiritul simte aproape intotdeauna indiferenta la vederea corpului sau aflat in descompunere, ca si pentru un lucru la care nu mai tine.

La sfarsitul unei perioade de timp, spiritul recunoaste cateodata osemintele sau alte obiecte ca apartinandu-i - depinde de punctul de vedere mai mult sau mai putin elevat sub care considera lucrurile terestre. Spiritul este intotdeauna fericit de amintirea ce dainuie despre el; lucrurile pastrate de la el sunt readuse in memorie, dar ceea ce il atrage la noi este amintirea si nicidecum lucruri materiale, obiecte.

Deseori, spiritele pastreaza amintirea suferintelor indurate in timpul ultimei lor existente corporale. Aceasta amintire le face sa simta mai mult pretul fericirii de care se pot bucura ca spirite. Spiritele, cu exceptia celor inferioare, care au fost fericite aici, nu regreta bucuriile sale atunci cand a parasit pamantul. Doar spiritele inferioare pot regreta bucuriile ce concorda cu impuritatea naturii lor si pentru care ispasesc prin suferinte. Pentru spirite elevate, fericirea eterna este de mii de ori preferabila placerilor efemere ale pamantului.

Cel care a inceput mari lucrari intr-un scop inalt si este intrerupt de moarte, nu regreta in cealalta lume, ca le-a last neterminate. Nu regreta pentru ca vede ca altii sunt destinati sa le termine. El isi da silinta sa influenteze alte spirite omenesti sa le continue. Scopul sau pe pamant era binele umanitatii; scopul in lumea spiritelor este acelasi.

Cel ce a lasat lucrari de arta sau literatura, judeca sub un alt punct de vedere si adesea desfide ceea ce admira mai mult, in raport cu elevatia lor.

Spiritele in general nu se mai intereseaza de lucrarile ce se fac pe pamant, de progresul artelor si al stiintelor. Depinde de elevatia lor sau de misiunea ce o au de indeplinit. Ceea ce noua va apare magnific reprezinta adesea foarte putin pentru unele spirite. Ele il admira asa cum savantul admira lucrarea unui scolar. Ele examineaza tot ce poate dovedi elevatia spiritelor incarnate si progresul lor.

Pentru spiritele elevate, patria este universul; pe pamant ea este acolo unde exista cele mai multe persoane cu care simpatizeaza.

Situatia spiritelor si modul lor de a vedea lucrurile variaza la nesfarsit in raport de gradul dezvoltarii lor morale si intelectuale. In general, spiritele dintr-un ordin elevat nu fac pe pamant decat popasuri foarte scurte; tot ceea ce se face aici este atat de meschin in comparatie cu grandorile infinitului. Lucrurile carora oamenii le dau cea mai mare importanta sunt atat de puerile in ochii lor, incat se simt prea putin atrase, in afara de cazul cand sunt chemate sa conlucreze in progresul omenirii.

Spiritele dintr-un ordin mediu raman pe pamant mai frecvent; desi considera lucrurile dintr-un punct de vedere mai elevat, ele sunt aici intr-un fel sedentare, si constituie multimea populatiei lumii invizibile; ele au pastrat aproape aceleasi idei, gusturi si inclinatii ce le aveau in invelisul corporal; se amesteca in intalnirile, afacerile si distractiile oamenilor, la care iau parte mai mult sau mai putin activ, dupa caracterul lor. Neputandu-si satisface pasiunile, ele se bucura de cei care se abandoneaza acestora si ii excita. In multimea lor exista si unele mai serioase care vad si asculta pentru a se instrui si perfectiona.

Ideile spiritelor se modifica mult in starea de spirit. Ele sufera foarte mari modificari pe masura ce spiritul se dematerializeaza; spiritul poate ramane cateodata mult timp cu aceleasi idei, dar putin cate putin influenta materiei se diminueaza, si el vede lucrurile mai clar, atunci cauta mijloacele de a se imbunatati.

Spiritul a trait deja viata spiritista inainte de incarnarea sa dar pare mirat la revenirea in lumea spiritelor. Mirarea nu este decat efectul primului moment si al tulburarii ce urmeaza trezirii; mai tarziu, el se recunoaste perfect pe masura ce ii revine amintirea trecutului si se sterge impresia vietii terestre.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

luni, 18 mai 2009

Ideile innascute


Spiritului incarnat ii ramane o vaga amintire a perceptiilor avute si a cunostintelor acumulate in existentele sale anterioare. Aceasta vaga amintire este ceea ce numim idei inascute. Teoria ideilor innascute nu este o iluzie. Cunostintele acumulate in fiecare existenta nu se pierd. Spiritul, degajat de materie, si le aminteste intotdeauna. In timpul incarnarii, el poate sa le uite partial si momentan, dar intuitia ce-i ramane ajuta la inaintarea sa; fara aceasta, ar trebui intotdeauna sa o ia de la capat. Cu fiecare noua existenta, spiritul ia ca punct de plecare pe cel de unde a ramas in precedenta sa existenta.

Nu trebuie sa vedem aici o mare conexiune intre cele doua existente succesive pentru ca pozitiile sunt adesea foarte diferite si in intervalul dintre ele spiritul a putut progresa. Facultatile neobisnuite ale indivizilor care, fara studiu prealabil, par a avea intuitia anumitor cunostinte cum ar fi limbile straine, calculul matematic, etc, provin din amintirile trecute - progresul anterior al sufletului, dar despre care acesta nu are cunostinta. Corpul se schimba dar spiritul nu se schimba, cu toate ca-si schimba vesmantul.

Prin schimbarea corpului se pot pierde anumite facilitati intelectuale, nemaiavand, de exemplu gustul pentru arte daca aceasta inteligenta a fost patata sau i s-a dat o rea intrebuintare. Intr-adevar, o facultate intelectuala poate fi latenta in timpul unei existente, deoarece spiritul vrea sa-si exercite o alta cu care aceasta nu are nicio legatura; atunci ea ramane in stare latenta pentru a aparea din nou mai tarziu.

Este o amintire retrospectiva careia omul ii datoreaza, chiar in stare de salbaticie, sentimentul instinctiv al existentei lui Dumnezeu si presentimentul vietii viitoare? - este o amintire despre ceea ce stia, ca spirit, inainte de a fi incarnat insa orgoliul inabusa adesea acest sentiment.

Doctrina spiritista este tot atat de veche ca si lumea si deoarece se regaseste pretutindeni, contituie o proba ca este adevarata. Spiritul incarnat, pastrand intuitia starii sale de spirit, are constiinta instinctiva a lumii invizibile, dar adesea aceasta este denaturata de prejudecati si ignoranta in amestec cu superstitia.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

duminică, 17 mai 2009

Separarea sufletului de corp


Separarea sufletului de corp nu este dureroasa - corpul adesea sufera mai mult in timpul vietii decat in momentul mortii iar sufletul nu sufera deloc. Suferintele prin care trece cateodata in momentul mortii sunt un prilej de bucurie pentru spirit, care vede sosind sfarsitul exilului sau.
In moartea naturala, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a varstei, omul paraseste viata fara a baga de seama, ca o lampa ce se stinge nemaifiind alimentata.

Cum se realizeaza separarea separarea sufletului de corp? Cand se rup legaturile ce-l tineau, el se elibereaza. Separarea nu este instantanee si prin tranzitie brusca. Nu exista o linie de demarcatie net trasata intre viata si moarte. Sufletul se elibereaza gradat si nu fuge ca o pasare captiva repusa subit in libertate. Cele doua stari se ating, se amesteca, astfel ca spiritul se degaja putin cate putin de legaturile; ele se desfac, nu se rup.

In timpul vietii, spiritul este tinut de corp prin invelisul sau semi-material sau perispirit. Moartea inseamna doar distrugerea corpului si nu si a celui de-al doilea invelis ce se separa de corp cand in acesta inceteaza viata organica. Observatia probeaza ca in momentul mortii, desprinderea perispiritului nu se face subit; ea nu se realizeaza decat gradat, cu o lentoare foarte variabila depinzand de individ; la unii este foarte rapida, si se poate spune ca intre momentul mortii si cel al eliberarii sunt cateva ore; dar la altii, mai ales la cei a caror viata a fost exclusiv materiala si senzuala, dezlegarea este mai putin rapida si dureaza cateodata zile, saptamani si chiar luni, ceea ce nu implica o mai mica vitalitate a corpului, nici posibilitatea unei reintoarceri la viata, ci o simpla afinitate intre corp si spirit, in raport cu superioritatea acordata, in viata, de catre spirit, materiei. E rational sa concepi, intr-adevar ca spiritul s-a identificat cu materia, cu atat ii vine mai greu la separare in timp ce activitatea intelectuala si morala, elevatia gandirii, opereaza un inceput de desprindere chiar in timpul vietii corpului, iar atunci cand soseste moartea, desprinderea este aproape instantanee. Acesta este rezultatul studiilor facute pe toti indivizii observati in timpul mortii. Observatiile mai probeaza ca afinitatea ce persista, la anumiti indivizi, intre suflet si corp, este cateodata foarte dureroasa deoarece spiritul poate simti oroare fata de descompunere. Cazul este exceptional si specific anumitor feluri de viata si anumitor feluri de moarte, apare si la cativa sinucigasi.

Separarea definitiva dintre suflet si corp poate avea loc inainte de incetarea completa a vietii organice - la agonie, sufletul a parasit cateodata corpul si nu mai exista decat viata organica. Omul nu mai are constiinta sinelui si totusi ii ramane un suflu de viata. Corpul este o masina pe care inima o face sa se puna in miscare; el exista doar atata timp cat inima face sangele sa circule prin vene, si pentru asta nu e nevoie de suflet.

Se pune intrebarea daca in momentul mortii, sufletul are vreo aspiratie sau extaz ce-l face sa intrevada lumea unde va merge. Deseori sufletul stie sa desfaca legaturile ce-l ataseaza de corp - in acest caz face toate eforturile pentru a le rupe in intregime. Deja degajat in parte de materie, el vede derulandu-se viitorul in fata sa si se bucura, prin anticipare, de starea de spirit.

Senzatiile pe care le incearca sufletul in momentul cand se regaseste in lumea spiritelor, sunt diferite. Depinde...daca a facut rau din dorinta de a-l face, se simte in primul moment cu totul rusinat de cele facute; pentru cel drept, senzatia este de usurare de o mare greutate, caci el nu se teme de nicio privire scrutatoare.

Spiritul regaseste imediat pe cei cunoscuti pe pamant si care au murit inaintea lui. In functie de afectiunea avuta pentru el, adesea ei vin sa-l primeasca la reintrarea in lumea spiritelor si il ajuta sa se degajeze de scutecele materiei ca astfel sa regaseasca multe din cele pierdute din vedere in timpul sederii sale pe pamant; vede pe cei ratacitori, merge sa viziteze pe cei ce sunt incarnati.

In moartea violenta si accidentala, atunci cand organele nu au fost inca slabite de varsta sau boli, separarea sufletului si incetarea vietii are loc aproape simultan... clipa ce le separa este foarte scurta.

In cazul unei decapitari, adesea omul pastreaza constiinta de sine timp de cateva minute pana cand viata organica se stinge complet. Dar tot adesea teama de moarte il poate face pe om sa-si piarda aceasta constiinta inainte de momentul supliciului. Nu este vorba aici decat de constiinta pe care cel ce suporta supliciul o poate avea despre sine insusi ca om si prin intermediul organelor, si nu ca spirit. Daca nu a pierdut aceasta constiinta inainte de slupiciu, poate deci sa o pastreze cateva clipe - o foarte scurta durata- si ea inceteaza neaparat odata cu viata organica a creierului, ceea ce nu implica faptul ca, pentru aceasta, perispiritul sa fie in intregime degajat de corp, ci din contra: in toate cazurile de moarte violenta, cand nu vine prin stingerea treptata a fortelor vitale, legaturilor ce unesc corpul cu perispiritul sunt mai persistente, si eliberarea completa este mai lenta.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

sâmbătă, 16 mai 2009

Spiritul tulburat



Sufletul, parasind corpul, nu are imediat constiinta de sine. El este catva timp in tulburare. Spiritele nu incearca in acelasi grad si pe aceeasi durata tulburarea ce urmeaza separarii sufletului de corp. Totul depinde de elevatia lor. Cel ce este deja purificat se recunoaste aproape imediat, deoarece este eliberat de materie inca din timpul vietii corpului, in timp ce omul carnal, a carui constiinta nu este pura, pastreaza foarte mult timp impresia acestei materii.

Cunoasterea spiritismului exercita o influenta foarte mare asupra duratei tulburarii, de vreme ce spiritul intelege cu anticipatie situatia sa, dar practica binelui si constiinta pura au cea mai mare influenta.

Durata tulburarii ce urmeaza mortii este foarte variabila: poate fi de cateva ore, de mai multe luni si chiar de cativa ani. Cei la care durata este mai putin lunga sunt cei ce s-ar identifica inca din timpul vietii cu starea lor viitoare, deoarece atunci isi inteleg imediat pozitia.

Aceasta tulburare prezinta circumstante deosebite dupa caracterul indivizilor si mai ales dupa felul mortii. In mortile violente - sinucidere, supliciu, accident, apoplexie, raniri, etc - spiritul este surprins, uimit si nu crede a fi mort; si o sustine cu incapatanare. Totusi isi vede corpul, stie ca acest corp este al sau si nu intelege sa fie separat de acesta; se indreapta catre persoanele pe care le iubeste, le vorbeste si nu intelege de ce acestea nu-l aud. Iluzia dureaza pana la completa desprindere a perispiritului; atunci numai spiritul se recunoaste si intelege ca nu mai face parte dintre cei vii. Fenomenul se explica cu usurinta. Surprins de moarte pe neasteptate, spiritul este derutat de schimbarea brusca petrecuta. Pentru el moartea este inca sinonima cu distrugerea, neantizarea, ori , asa cum gandeste, dupa ceea ce vede, dupa ceea ce aude, in sensul sau nu este mort. Ceea ce-i sporeste iluzia este faptul ca el se vede un corp asemanator celui precedent prin forma, a carui natura eterna nu a mai avut timp s-o studieze - il crede solid si compact precum primul corp si cand isi indreapta atentia asupra acestui lucru, se mira de ce nu se poate pipai. Fenomenul este analog cu somnambulii care nu cred ca dorm. Pentru ei, somnul este sinonim cu suspendarea facultatilor intelectuale; or, daca ei gandesc liber si vad, inseamna pentru ei ca nu dorm.

Anumite spirite prezinta aceeasi particularitate, cu toate ca moartea nu a sosit inopinant, dar este mai vaga la cei care, desi bolnavi, nu se gandesc ca vor muri. Se vede atunci spectacolul neobisnuit al unui spirit asistand la propriul cortegiu funebru ca la al unui strain, si vorbind despre asta ca despre un lucru ce nu-l priveste, pana in momentul cand intelege adevarul.

Tulburarea ce urmeaza mortii nu are nimic dureros pentru omul de bine. El este intr-o stare de calm intru totul asemanatoare celei ce insoteste o trezire linistita. Insa cel ce nu are constiinta pura, este cuprins de anxietate si angoasa care sporesc pe masura ce spiritul se recunoaste.

In cazul mortii colective, s-a observat ca nu toti cei ce pier in acelasi timp se revad intotdeauna imediat. In tulburarea ce urmeaza mortii, fiecare merge pe drumul sau, unde nu se preocupa decat de cei care-l intereseaza.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

vineri, 15 mai 2009

Transmiterea oculta a gandului


Cateodata aceeasi idee, cea a unei descoperiri, de exemplu, apare in mai multe locuri deodata. In timpul somnului spiritele comunica intre ele. Cand corpul se trezeste, spiritul isi aminteste ce a invatat si omul crede ca el este cel care a inventat. Astfel, mai multe persoane, pot descoperi acelasi lucru deodata. Cand spunem ca o idee pluteste in aer, este o figura de stil mult mai adevarata decat credem; fiecare contribuie la raspandire fara a banui. Spiritul nostru reveleaza astfel adesea el insusi altor spirite si necunoasterii noastre ceea ce parea obiectul preocuparilor noastre in timpul starii de veghe.

Spiritele pot sa comunice intre ele chiar daca trupul este complet treaz. Spiritul nu este inchis in corp ca intr-o cutie, el radiaza de jur imprejur; de aceea poate comunica si cu alte spirite chiar si in stare de veghe, cu toate ca o face mai greu.

Doua persoane perfect treze au adesea instantaneu acelasi gand. Sunt doua spirite simpatice ce-si comunica si-si vad reciproc gandul, chiar cand trupul nu doarme. Exista intre spiritele care se intalnesc o comunicare a gandurilor ce face ca doua persoane sa se vada si sa se inteleaga fara a avea nevoie de semnele exterioare ale limbajului. S-ar putea spune ca isi vorbesc in limbajul spiritelor.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

miercuri, 13 mai 2009

Alegerea probelor


Aflat in stare ratacitoare si avand de inceput o noua existenta corporala, spiritul are constiinta si previziunea lucrurilor ce i se vor intampla in timpul vietii pentru ca el alege felul probelor pe care vrea sa le indure - in aceasta consta liberul sau arbitru. Nimic nu se face fara permisiunea lui Dumnezeu, caci el este cel ce a stabilit legile ce conduc universul. Dand spiritului libertatea alegerii, Dumnezeu ii lasa intreaga responsabilitate a actelor sale si a consecintelor lor, nimic nu impiedica viitorul sau; ale lui sunt si calea binelui si cea a raului. Daca sucomba, ii mai ramane o consolare, aceea ca nu s-a sfarsit totul pentru el, si ca Dumnezeu, in bunatatea sa, il lasa liber sa ia de la capat ceea ce a facut rau. De altfel trebuie sa se faca distinctie intre ceea ce este opera vointei lui Dumnezeu si ce este opera omului. Daca ne ameninta un pericol, nu noi suntem cei care am creat acest pericol, ci Dumnezeu, dar noi avem vointa de a ne expune acestui pericol, deoare am vazut in el un mijloc de avansare, iar Dumnezeu o permite.

Chiar daca spiritului ii apartine alegerea felului probei pe care trebuie sa o suporte nu toate framantarile pe care le incercam in viata au fost prevazute si alese de noi. Nu inseamna ca am ales si prevazut tot ceea ce ni se intampla in lume pana la cele mai neinsemnate lucruri. Noi am ales doar felul probei, faptele de detaliu sunt consecinta pozitiei si adesea propriilor noastre actiuni. Daca spiritul a dorit sa se nasca printre raufacatori, de exemplu, stia caror actiuni se expunea, dar nu stia fiecare dintre actele ce le va savarsi - aceste acte sunt efectul vointei sale sau liberului sau arbitru.

Alegand o anumita cale, spiritul stie ca va avea un anumit fel de lupta de dus. El stie deci natura vicisitudinilor pe care le va intalni dar nu stie daca va aparea mai degraba un anumit eveniment decat altul. Evenimentele de detaliu se nasc din circumstante si prin forta lucrurilor. Nu exista decat mari evenimente, cele ce influenteaza destinul, care sunt prevazute. Daca o iei pe un drum plin de vehicule, stii ca trebuie sa-ti iei precautiile de rigoare, caci ai sansa sa te rastorni dar nu sti in ce parte vei cadea si se poate chiar sa nu cazi daca esti destul de prudent. Daca mergand pe drum iti cade o piatra in cap, nu trebuie sa crezi ca asa era scris, dupa cum se spune in mod obisnuit.

Spiritele doresc sa se nasca printre oameni cu o viata urata pentru ca ele au fost trimise intr-un mediu unde sa poata indura proba pe care au cerut-o. Ei bine! trebuie deci sa existe o analogie; pentru a lupta impotriva instinctului de talharie, ele trebuie sa se gaseasca printre oameni de acest fel. Daca nu s-ar gasi oameni cu o viata urata pe pamant, spiritul nu ar putea sa gaseasca aici mediul necesar anumitor probe. In lumile superioare raul nu are acces caci acolo nu exista decat spirite bune. Asa va fi curand si pe pamantul nostru.

In incercarile pe care trebuie sa le suporte pentru a atinge perfectiunea, spiritul nu trebuie sa resimta tot felul de tentatii; nu este nevoie ca el sa treaca prin toate circumstantele care ii pot excita orgoliul, invidia, avaritia, senzualitatea, etc de vreme ce exista unele care, inca de la inceput, o iau pe o cale ce le elibereaza de o parte din probe; dar cel ce se lasa antrenat pe o cale gresita incearca toate pericolele acestei cai.

Un spirit, de exemplu, poate cere bogatie si aceasta poate sa-i fie acordata - atunci, dupa caracterul sau, ar putea deveni avar sau risipitor, egoist sau generos sau se va abandona tuturor bucuriilor date de senzualitate - dar asta nu inseamna ca va trebui sa treaca prin forta lucrurilor prin filiera tuturor acestor predispozitii.

Spiritul care, la originea sa, este simplu, ignorant si fara experienta, poate sa aleaga o existenta in cunostinta de cauza, sa fie responsabil de aceasta alegere pentru ca Dumnezeu suplineste lipsa de experienta a spiritului trasandu-i calea pe care trebuie sa o urmeze. Este exact asa cum faci cu un copil inca din leagan - ii lasa putin cate putin libertatea de a alege pe masura ce liberul sau arbitru se dezvolta si atunci se intampla ca el sa se rataceasca luand-o pe o cale gresita daca nu asculta sfaturile bune - este ceea ce s-ar putea numi decaderea omului.

Spiritul se bucura de liberul arbitru dar alegerea existentei corporale nu depinde intotdeauna in exclusivitate de vointa sa...aceasta existenta ii poate fi impusa de vointa lui Dumnezeu ca ispasire. Dumnezeu stie sa astepte, el nu se grabeste cu pedeapsa, totusi El poate impune o existenta unui spirit atunci cand acesta, datorita inferioritatii sale sau relei vointe, nu este apt sa inteleaga ceea ce i-ar fi mai util, si atunci cand vede ca aceasta existenta ii poate servi spiritului la purificare si la perfectionare, gasind in acelasi timp in ea si o ispasire.
Alegerea spiritului nu se face imediat dupa moarte...unii cred intr-o eternitate a suferintelor, este o pedeapsa.

Spiritul alege probele care pot fi pentru el o ispasire, dupa natura greselilor sale, si care il fac sa avanseze mai repede. Unele isi pot deci impune o viata de mizerie si de privatiuni pentru a incerca sa o suporte cu curaj; altele ar dori sa se puna la incercare prin tentatiile norocului si ale puterii, cu atat mai periculoase prin abuzul si reaua utilizare ce li se pot da, si prin pasiunile abjecte pe care le dezvolta; altele, in sfarsit, vor sa se puna la incercare prin lupta ce o au de sustinut la contactul cu viciul.

Pentru noi pare natural in a alege incercarile mai putin dureroase dar pentru spirit, nu. Atunci cand este eliberat de materie, iluzia inceteaza si el gandeste altfel. Omul pe pamant, aflat sub influenta ideilor carnii, nu vede in aceste incercari decat partea dureroasa, de aceea i se pare natural sa aleaga pe cele care, din punctul sau de vedere, pot sa genereze bucuriile materiale. Dar in viata spirituala, el compara aceste bucurii trecatoare si grosolane cu fericirea inalterabila pe care o intrevede - ca urmare, cu ce-l afecteaza cele cateva suferinte trecatoare? Spiritul poate alege proba cea mai dura si in consecinta, existenta cea mai dureroasa in speranta ajungerii mai rapide la o stare mai buna, asa cum bolnavul alege remediul cel mai dezagreabil pentru a cauta sa se vindece cat mai repede. Cel ce vrea sa-si lege numele de descoperirea unui taram necunoscut nu alege o cale usoara; cunoaste pericolele care-l pandesc, dar cunoaste si gloria ce-l asteapta daca reuseste.

Doctrina libertatii in alegerea existentelor noastre si a probelor la care trebuie sa ne supunem inceteaza de a mai parea extraordinara, daca se considera ca spiritele eliberate de materie apreciaza lucrurile intr-un mod diferit, asa cum noi insine nu o facem. Ele zaresc scopul, ce li se pare grav fata de bucuriile fugare ale lumii; dupa fiecare existenta, ele vad pasul pe care l-au facut si inteleg ceea ce le lipseste inca in puritate pentru a-l atinge. Iata motivul pentru care ele se supun de bunavoie tuturor vicisitudinilor vietii corporale cerand ele insele ceea ce le poate face sa-si atinga scopul mai repede.

Viata omeneasca este asemenea vietii spirituale - daca in viata alegem adesea incercarile cele mai dure in vederea unui scop inalt, de ce spiritul care vede mai departe decat corpul, si pentru care viata corpului nu este decat un incident trecator, nu ar alege o existenta dureroasa si laborioasa, daca ea trebuie sa-l conduca la o fericire eterna? Cei ce spun ca, daca oamenii si-ar alege existenta, atunci ar cere sa fie printi sau milionari, sunt asemenea miopilor care nu vad decat ceea ce ating, precum copiii gurmanzi pe care daca-i intrebi ce-ar dori sa fie, raspund "patiser sau cofetar".

La fel este si calatorul care, aflat pe fundul unei vai acoperite de ceata, nu vede nici lungimea si nici capatul drumului sau; dar odata ajuns in varful muntelui, el cuprinde cu privirea drumul deja parcurs si ceea ce i-a mai ramas. Vede tinta sa, obstacolele ce le mai are de trecut, si-si poate alege mai sigur mijloacele pentru a izbandi.

Spiritul incarnat e asemeni calatorului aflat la poalele muntelui; o data debarsat de legaturile pamantesti, el domina ca si cel aflat in varful muntelui. Pentru calator, scopul este repausul dupa oboseala, pentru spirit, e fericirea suprema dupa framantari si incercari.

Toate spiritele afirma ca in starea ratacitoare ele cauta, studiaza, observa pentru a alege. Nu avem un exemplu de acest fel in viata corporala? Nu cautam adesea pe parcursul anilor cariera la care ne fixam in mod liber alegerea, deoarece credem ca este cea mai buna pentru a ne face sa reusim in viata? Daca esuam intr-una, incercam in alta. Fiecare cariera pe care o imbratisam este o faza, o perioada a vietii. Fiecare zi nu este oare utilizata pentru a chibzui ce vom face in ziua urmatoare? Or, ce sunt diferentele corporale pentru spirit, daca nu faze, perioade, zile pentru viata spiritista, care este, asa cum stim, viata sa normala, viata corporala nefiind decat trecatoare?

Dorinta spiritului pentru urmatoarea alegere poate fi influentata inca in timpul starii sale corporale; depinde de intentie, dar cand este spirit el vede adesea lucrurile cu totul diferit. Dar, inca o data, el o poate face si in aceasta viata materiala, caci spiritul este intotdeauna independent de materia pe care o anima.

Multi oameni isi doresc grandori si bogatii ceea ce, cu siguranta nu reprezinta nici ispasiri si nici incercari. Fara indoiala, materia este cea care doreste aceasta grandoare pentru a se bucura de ea, iar spiritul o doreste pentru a-i cunoaste vicisitudinile.

Pana in clipa cand ajunge la starea de puritate perfecta, spiritul are de trecut incercari in mod continuu dar nu sunt cele pe care le stim noi - noi numim incercari framantarile materiale. Or, spiritul ajuns la un anumit nivel, fara a fi perfect, nu mai are de indurat din pricina aceasta, dar el are intotdeauna indatoriri care-l ajuta sa se perfectioneze, ce nu au nimic dureros pentru el, astfel ca ajutand pe altii se perfectioneaza el insusi.

Spiritul se poate insela asupra eficacitatii probei alese. El poate sa aleaga o incercare mai presus de puterile sale si atunci, sucomba. El poate de asemenea sa aleaga una dupa care sa nu profite deloc - cand isi cauta un fel de viata trandava si inutila, dar odata intrat in lumea spiritelor, el intrezareste ca nu a castigat nimic si cere sa recupereze timpul pierdut.

Odata ajuns in starea ratacitoare, spiritele studiaza conditiile in care ar putea sa progreseze. Intrebarea ce se pune este oare cum gandeste spiritul ca ar putea sa progreseze nascandu-se, de exemplu, printre canibali. Cele care se nasc printre canibali nu sunt defel spirite avansate ci spirite avand o natura asemanatoare cu a canibalilor, sau care le sunt inferioare. Antropofagii nu sunt chiar de ultimul grad, exista lumi unde abrutizarea si ferocitatea nu au analogie pe pamant. Aceste spirite sunt inferioare chiar si celor mai inferioare spirite din lumea noastra, si venirea lor printre salbatici este pentru ele un progres, asa cum ar fi un progres pentru antropofagi sa exercite o profesie care i-ar obliga sa verse sange. Daca nu nazuiesc mai sus, este pentru ca inferioritatea lor morala nu le permite sa realizeze un progres complet. Spiritul nu poate avansa decat gradual; el nu poate acoperi dintr-un salt distanta ce separa barbaria de civilizatie si vedem in aceasta una dintre necesitatile reincarnarii, ceea ce este cu adevarat conform dreptatii lui Dumnezeu. Exista spirite care vin dintr-o lume inferioara pamantului sau dintr-un popor foarte inapoiat, cum ar fi canibalii ce ar putea sa se nasca printre popoarele civilizate. Aceste spirite sunt cele care ratacesc dorind sa urce prea sus, dar ele arata un comportament aberant caci au obiceiuri si instincte deosebite de ale noastre.

Un om apartinand unui neam civilizat ar putea, prin ispasire, sa fie incarnat in mijlocul unui neam salbatic. Un stapan ca a fost dur cu sclavii sai va putea deveni sclav la randul sau si va fi facut sa indure cele mai rele tratamente. cel ce a condus intr-o epoca, poate intr-o noua existenta, sa aculte chiar de cei ce se inclinau in fata vointei sale. Este o ispasire daca el a abuzat de puterea sa si Dumnezeu i-o poate impune. Un spirit bun poate de asemenea sa aleaga o existenta influenta printre aceste popoare, pentru a le face sa avanseze si atunci este o misiune.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

marți, 12 mai 2009

Soarta copiilor dupa moarte


Spiritul unui copil mort la varsta frageda poata sa fie mai avansat decat al unui adult pentru ca este posibil ca el sa fi trait mult mai mult si sa aiba mai multa experienta, mai ales daca a progresat. Se intampla destul de frecvent ca spiritul unui copil sa fie mai avansat decat al tatalui sau.

Spiritul copilului care moare la varsta frageda, neputand deci face rau, apartine nivelurilor superioare? Este adevarat ca el nu a facut rau deloc, dar nu a facut nici bine si Dumnezeu nu-l scuteste de incercarile la care trebuie sa se supuna. Daca este pur, nu se datoreaza faptului ca este prunc, ci pentru ca era mai avansat.

Viata cuiva este adeseori intrerupta inca din timpul copilariei pentru ca durata de viata a copilului poate fi pentru spiritul incarnat in el completarea unei existente intrerupte inainte de termenul scadent; adeseori moartea sa trebuie vazuta si ca o incercare sau o ispasire pentru parinti.

Spiritul unui copil care moare la varsta frageda, reincepe o noua existenta. Daca omul nu ar avea decat o singura existenta, si daca dupa aceasta existenta soarta sa viitoare ar fi fixata pentru eternitate, care ar fi meritul unei jumatati din specia umana care moare la varsta frageda, pentru a se bucura de fericire eterna, si cu ce drept ar fi eliberata de conditiile adesea atat de dure impuse celeilalte jumatati? O astfel de ordine a lucrurilor nu ar fi conforma dreptatii lui Dumnezeu.

Prin reincarnare, egalitatea este pentru toti, viitorul apartine tuturor fara exceptie si fara favorizarea nimanui; cei ce vin ultimii nu se pot face raspunzatori decat pentru ei insisi. Omul trebuie sa aiba rasplata actelor sale, asa cum are si reponsabilitatea lor.

De altfel, nu este rational a considera copilaria ca o stare normala a inocentei. Oare nu se intalnesc copii dotati cu cele mai rele instincte la o varsta cand educatia nu a putut sa-si exercite deloc influenta? Nu par ei sa arate de la inceput viclenie, prefacatorie, chiar instinctul furtului si al omorului, in ciuda exemplelor bune de care sunt inconjurati? Legea civila le absolva faptele rele, deoarece, zice ea, au actionat fara discernamant; are dreptate, caci intr-adevar ei actioneaza mai mult din instinct decat premeditat; dar de unde pot proveni aceste instincte atat de diferite la copii de aceeasi varsta, crescuti in aceleasi conditii si supusi acelorasi influente? De unde vine aceasta perversitate precoce, daca nu din inferioritatea spiritului, de vreme ce educatia nu inseamna nimic? cei care sunt viciosi datoreaza aceata spiritului lor ce a progresat mai putin, si atunci a suferit consecintele, nu pentru actele sale de copil, ci pentru cele ale existentelor sale anterioare, si astfel legea este aceeasi pentru toti si dreptatea lui Dumnezeu se exercita asupra intregii omeniri.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

luni, 11 mai 2009

Perceptiile, senzatiile si suferintele spiritelor


Sufletul, odata intrat in lumea spiritelor, mai are inca perceptiile pe care le avea in timpul vietii dar si altele pe care nu le avea, deoarece corpul sau era ca un val ce le intuneca. Inteligenta este un atribut al spiritului dar se manifesta mai liber atunci cand nu are piedici. Spiritele, cu cat se apropie de perfectiune, cu atat cunosc mai mult. Daca sunt spirite superioare, au cunostinte vaste dar spiritele inferioare nu stiu mai mult decat oamenii.

Spiritele nu percep timpul, durata ca si noi. Din acest motiv noi nu putem sa intelegem intotdeauna spiritele, intr-o comunicare spiritista, cand e vorba de a stabili date sau epoci. Spiritele traiesc in afara timpului asa cum il intelegem noi; durata pentru ele se anuleaza si secolele atat de lungi pentru noi, nu sunt in ochii lor decat clipe ce se pierd in eternitate, asa cum neregularitatile solului se sterg si dispar pentru cel ce se inalta in vazduh.

Spiritele au despre prezent o idee mai precisa si mai justa decat noi. Ele vad ceea ce noi nu vedem, ele judeca altfel decat noi, dar inca o data aceasta depinde de elevatia lor.

Se pune intrebarea cum au spiritele cunostinta despre trecut si daca aceasta cunoastere este fara limita. Nemaiavand valul material ce intuneca inteligenta, spiritele isi reamintesc lucruri ce sunt sterse pentru noi...dar nu totul este cunoscut de spirite, de exemplu facerea lor.

Spiritele pot cunoaste viitorul dar totul depinde de gradul lor de perfectiune. Adesea ele nu fac decat sa-l intrevada, dar nu le este permis intotdeauna sa-l reveleze. Cand il vad, li se pare prezent. Spiritul vede viitorul cu atat mai clar pe masura ce se apropie de Dumnezeu. Dupa moarte, sufletul vede si imbratiseaza dintr-o privire calatoriile trecute, dar nu poate vedea ce ii pregateste Dumnezeu. Nici spiritele ajunse la perfectiunea absoluta nu au o cunoastere completa a viitorului, singur Dumnezeu este stapanul suveran si nimeni nu-l poate egala.

Doar spiritele superioare il vad si inteleg pe Dumnezeu; spiritele inferioare il simt si il intuiesc. Cand un spirit inferior spune ca Dumnezeu ii interzice sau ii permite un lucru asta nu inseamna ca-l si vede pe Dumnezeu, doar ii simte suveranitatea si, atunci cand un lucru nu trebuie facut sau un cuvant nu trebuie spus, il resimte ca pe o intuitie, ca un avertisment invizibil ce ii interzice sa le faca. Si noi insine avem presentimente ce sunt ca niste avertismente secrete de a face sau de a nu face cutare sau cutare lucru. La fel este si pentru spirite, numai ca la un nivel superior, caci esenta spiritelor fiind mai subtila decat a noastra, ele pot sa primeasca mai bine avertismentele divine. Ordinul nu ii este transmit direct de catre Dumnezeu. Pentru a i se comunica, trebuie sa fie demn de aceasta. Dumnezeu ii transmite ordinele prin spiritele cele mai elevate in perfectiune si instructie.

Vederea la spirite nu este circumscrisa ca si la fapturile corporale, ea rezida in ele insele. Spiritele nu au nevoie de lumina pentru a vedea, ele vad prin ele insele si nu au nevoie de lumina exterioara, pentru ele nu exista tenebre, in afara celora in care se pot gasi prin ispasire. Spiritele se deplaseaza cu rapiditatea gandului, se poate spune ca el vede pretutindeni dintr-o data. Gandirea sa se poate propaga si transmite in acelasi timp in mai multe puncte, dar aceasta facultate depinde de puritatea sa; cu cat este mai putin purificat, cu atat vederea sa este mai limitata; numai spiritele superioare pot cuprinde intregul.

Facultatea de a vedea, la spirite, este o propietate inerenta a naturii lor si care rezida in toata fiinta lor, asa cum lumina rezida in toate partile unui corp luminos. Este un fel de luciditate universala ce se intinde peste tot, ce imbratiseaza dintr-o data spatiul si timpul si pentru care nu exista nici tenebre, nici obstacole materiale. La oameni, vederea operand prin mijlocul unui organ impresionat de lumina, fara lumina el se afla in obscuritate. La spirit, facultatea de a vedea fiind un atribut propriu, abstractie facand de orice agent exterior, vederea este independenta de lumina. Spiritul vede lucrurile mult mai clar decat noi pentru ca vederea sa penetreaza ceea ce noi nu putem penetra; nimic nu o intuneca.

Spiritele percepe sunetele si in plus percepe ceea ce simturile noastre marginite nu pot percepe. Toate perceptiile omului sunt atribute ale spiritului si fac parte din fiinta sa; cat timp este invesmantat intr-un corp material, perceptiile ii parvin prin canalele organelor, dar in stare de libertate ele nu mai sunt localizate.

Spiritul nu vede si nu intelege decat ceea ce vrea. Aceasta in general vorbind, dar mai ales pentru spiritele elevate, caci spiritele imperfecte inteleg si vad adesea fara voia lor ceea ce poate fi util pentru propria imbunatatire.

Spiritele nu sunt sensibile la muzica noastra. Ce este ea fata de muzica celesta, fata de aceasta armonie despre care nimic de pe pamant nu poate da o idee? Una fata de cealalta reprezinta ceea ce este cantecul salbaticului fata de suava melodie. Totusi, spiritele comune pot incerca o anumita placere in perceperea muzicii noastre, deoarece nu le este dat inca sa inteleaga una mai sublima. Muzica are pentru spirite un farmec infinit, datorita calitatilor senzitive foarte dezvoltate; muzica celesta este tot ceea ce imaginatia spirituala poate concepe mai frumos si mai suav.

Frumusetile naturii planetelor sunt atat de diferite incat trebuie mult pentru a le cunoaste. Spiritele sunt sensibile la aceste frumuseti dupa aptitudinea lor in a le aprecia si intelege; pentru spiritele elevate exista frumuseti de ansamblu fata de care se estompeaza frumusetile de detaliu.

Spiritele cunosc nevoile si suferintele fizice ale noastre deoarece le-au suportat, dar nu le incearca material, ca noi; ele sunt spirite.

Spiritele nu pot resimti oboseala asa cum o intelegem noi si in consecinta nu au nevoie de repausul nostru corporal, de vreme ce nu au organe ale caror forte trebuie sa fie refacute; dar spiritul se odihneste in sensul ca nu se gaseste intr-o activitate constanta; nu actioneaza intr-o maniera materiala; actiunea sa este intru totul intelectuala iar repausul sau intru totul moral; adica exista momente cand gandirea sa inceteaza de a mai fi atat de activa si nu se mai indreapta asupra unui obiect bine determinat; este un veritabil repaus dar care nu este comparabil cu cel al corpului. Oboseala pe care o pot incerca spiritele se datoreaza inferioritatii lor caci cu cat sunt mai elevate, cu atat mai putin repausul le este necesar.

Atunci cand un spirit sufera, suferinta este de natura morala - angoasele morale ce il tortureaza mai dureros decat suferintele fizice.

Cateodata spiritele se plang de suferinta provocata de frig sau caldura dar aceasta nu este decat amintirea a ceea ce au indurat in timpul vietii, tot atat de dureros ca si in realitate; este adesea o comparatie prin care, in lipsa de altceva, isi exprima situatia. Cand isi amintesc de corpul lor, incearca un fel de senzatie, ca atunci cand lepezi o haina si crezi ca inca o mai porti un timp dupa aceea.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

duminică, 10 mai 2009

Spirite ratacitoare


Dupa separarea sa de corp, sufletul se reincarneaza cateodata imediat, dar cel mai adesea la intervale mai mult sau mai putin lungi. In lumile superioare reincarnarea este aproape intotdeauna imediata, materia corporala fiind aici mai putin grosiera. Spiritul incarnat in ea se bucura de aproape toate facultatile sale; starea sa normala este cea a somnabulilor lucizi.

Sufletul, in intervalul dintre incarnari, devine spirit ratacitor care aspira la noua sa destinatie. Acest interval poate dura de la cateva ore la cateva mii de secole. In rest, la propriu vorbind, nu exista deloc limita extrema asociata starii ratacitoare, caci ea se poate prelungi un timp foarte lung, dar totusi ea nu este niciodata perpetua. Spiritul este in stare oricand, mai curand sau mai tarziu, sa reinceapa o existenta care serveste purificarii existentelor sale precedente. Durata este o consecinta a liberului arbitru. Spiritele stiu perfect ce au de facut, dar exista unele dintre ele pentru care durata este o pedeapsa impusa de Dumnezeu; altele cer a fi prelungita pentru invataturi ale caror roade nu pot fi culese decat in starea de spirit.

Starea ratacitoare, prin ea insasi, nu este un semn de inferioritate a spiritelor. Exista spirite ratacitoare de toate gradele. Incarnarea este o stare tranzitorie; spiritul este desprins de materie.

Toate spiritele neincarnate sunt ratacitoare dar spiritele pure, care au ajuns la perfectiune nu sunt ratacitoare - starea lor este definitiva. Sub raportul calitatilor intime, spiritele sunt de diferite ordine sau grade pe care le parcurg in mod succesiv pe masura ce se purifica. Ca stare, ele pot fi: incarnate, adica atasate unui corp; ratacitoare, adica degajate de corpul material asteptand o noua incarnare pentru a se ameliora; spirite pure, adica perfecte, nemaiavand nevoie de incarnare.

Spiritele ratacitoare se instruiesc. Ele isi studiaza trecutul si cauta mijloacele de a se inalta. Ele vad, observa ceea ce se petrece in locurile parcurse; asculta discursurile oamenilor luminati si parerile spiritelor superioare lor, si aceste lucruri le dau idei pe care nu le aveau.

Uneori spiritele pastreaza cateva pasiuni omenesti. Spiritele imbunatatite, pierzand invelisul lor, abandoneaza pasiunile rele si nu pastreaza decat pe cele bune; dar spiritele inferioare le pastreaza, altfel, ar fi de ordinul intai.

Spiritele, parasind pamantul, nu lasa intotdeauna pasiunile rele chiar daca le vad inconvenientele. De exemplu, oamenii invidiosi de pe pamant...ei nu pierd acest defect indata ce o parasesc. El ramane si dupa plecarea de aici, mai ales la cei ce au avut pasiuni bine conturate, un fel de atmosfera care ii inconjoara si le lasa toate aceste lucruri rele, caci spiritul nu este in intregime degajat; el nu intrevede adevarul decat pentru moment, adevar care sa-i arate drumul cel bun.

Spiritul se poate imbunatati mult, intotdeauna dupa vointa si dorinta sa dar in existenta corporala in care pune in aplicare ideile noi pe care le-a acumulat.

Spiritele ratacitoare pot fi fericite sau nefericite mai mult sau mai putin, dupa meritul lor. Ele sufera datorita pasiunilor daca le-au pastrat esenta, sau sunt fericite in functie de gradul de materializare. In starea ratacitoare spiritul intrevede ceea ce ii lipseste pentru a fi mai fericit si atunci incepe sa caute mijloacele pentru a deveni astfel. Dar daca nu-i este permis intotdeauna sa se reincarneze dupa plac, atunci aceasta este o pedeapsa.

Atunci cand spiritul a parasit corpul, el nu este complet degajat de materie, si apartine inca lumii in care a vietuit, sau unei lumi de acelasi grad, afara de cazul cand, in timpul vietii sale, nu s-ar fi imbunatatit, si acesta este scopul catre care trebuie sa tinda, fara aceasta nu se va perfectiona niciodata. El poate totusi sa mearga in anumite lumi superioare, dar atunci este acolo ca un strain; altfel spus el nu face decat sa le intrevada, si acest lucru ii da dorinta de a se imbunatati pentru a fi demn de fericirea de care se va bucura acolo, si de a putea locui mai tarziu in ele.

Spiritele deja purificate, vin adesea in lumile inferioare pentru a le ajuta sa progreseze; fara calauzele atat de necesare indrumarii lor, lumile ar fi parasite.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

sâmbătă, 9 mai 2009

Unirea sufletului cu trupul


Unirea sufletului cu trupul incepe odata cu conceptia, dar nu este completa decat in momentul nasterii. Din momentul conceptiei, spiritul desemnat sa locuiasca in acel corp se uneste cu el printr-o legatura fluida ce se strange din ce in ce mai mult pana in momentul cand copilul vede lumina zilei; strigatul ce scapa copilului anunta ca el face parte dintre cei vii si slujitori ai lui Dumnezeu.

Unirea dintre spirit si corp este definitiva in momentul conceptiei, in sensul ca un alt spirit nu l-ar putea inlocui pe cel ce a fost destinat acestui trup. Dar cum legaturile ce le tin laolalta sunt foarte fragile, ele sunt usor de rupt si pot fi rupte prin vointa spiritului care da inapoi in fata probei alese; dar atunci copilul nu mai traieste.

Spiritul care a ales un corp care a murit inainte de nastere, alege alt corp. Imperfectiunile materiei sunt cel mai adesea cauzele acestor morti.

Se pune intrebarea ce utilitate ar putea fi pentru un spirit incarnarea intr-un trup care moare la putine zile dupa nastere - fiinta nu are constiinta existentei sale suficient de dezvoltata; importanta mortii e aproape nula, adesea constituie o incercare pentru parinti. Spiritul stie cateodata, inca de la inceput cand corpul ales nu are sansa de viata - dar daca il alege pentru acest motiv, este pentru ca da inapoi in fata incercarii.

Atunci cand pentru spirit o incarnare este gresita, dintr-o cauza oarecare, ea nu este intotdeauna imediat inlocuita printr-o alta existenta. Spiritului ii trebuie timp pentru a alege din nou, afara de cazul cand reincarnarea instantanee nu provine dintr-o determinare anterioara.

Spiritul, odata unit cu trupul unui copil nu regreta alegerea facuta. Nu se intampla asemenea omului sa se planga de viata ce o are sau ca ar dori alta. Odata incarnat, spiritul nu poate regreta o alegere de care nu are cunostinta, dar poate gasi sarcina prea grea si daca o considera mai presus de fortele sale, recurge la sinucidere.

In intervalul dintre conceptie si nastere, spiritul se bucura mai mult sau mai putin de toate facultatile, dupa o anumita perioada pentru ca el nu este incarnat, ci atasat. Inca din momentul conceptiei, tulburarea incepe sa sesizeze spiritul avertizand astfel ca a venit momentul sa inceapa o noua existenta. Aceasta tulburare merge in crescendo pana la nastere; in acest interval, starea sa este foarte apropiata de cea pe care spiritul incarnat o are in timpul somnului corpului. Pe masura ce momentul nasterii se apropie, ideile sale se sterg, astfel ca, odata intrat in viata, el nu mai are cunostinta de amintirea trecutului sau ca om; insa aceasta amintire ii revine putin cate putin in memorie in starea sa de spirit.

In momentul nasterii, spiritul nu dobandeste imediat plenitudinea facultatilor sale, esle se dezvolta gradual odata cu organele. Pentru el este o noua existenta, trebuie sa invete sa se serveasca de instrumentele sale; ideile ii revin putin cate putin ca unui om ce se trezeste din somn si se gaseste intr-o stare diferita de cea avuta in starea de veghe.

Unirea spiritului cu corpul nefiind complet si definitiv consumata decat dupa nastere, nu se poate considera fetusul ca avand suflet. Spiritul ce trebuie sa-l anime exista intr-un fel in afara lui; fetusul nu are deci un suflet propriu-zis, de vreme ce incarnarea este doar pe cale de a se efectua; dar este legat de cel ce trebuie sa-l aiba.

Viata intrauterina este cea a unei plante ce vegeteaza. Copilul traieste viata animala. Omul are in el viata animala si viata vegetala completate la nastere cu viata spirituala.

Exista copii, asa cum indica stiinta, care, inca de la sanul mamei, sunt haraziti mortii. Se intampla deseori. Dumnezeu permite aceasta proba, fie pentru parinti, fie pentru spiritul desemnat sa-i ia locul. Exista si copii nascuti morti care nu au fost deloc destinati incarnarii unui spirit, care nu au avut niciodata un spirit destinat trupului lor - pentru ei nu trebuie sa se faca nimic. Acest copil a venit atunci doar pentru parinti. O fiinta de aceasta natura poate veni la termen cateodata dat nu traieste.

Orice copil care supravietuieste nasterii are neaparat un spirit incarnat in el, altfel n-ar mai fi o fiinta umana. Avortul este pentru spirit o existenta fara valoare de reinceput.

Avortul este intotdeauna o crima din moment ce se incalca legea lui Dumnezeu. Mama sau oricine altcineva va comite intotdeauna o crima, luand viata copilului inainte de nastere, caci impiedica sufletul sa suporte probele pentru care corpul este instrumentul.

In cazul in care viata mamei ar fi pusa in pericol prin nasterea copilului, nu este o crima de a sacrifica copilul pentru a salva mama. Este mai bine sa sacrifici fiinta care nu exista in favoarea celei ce exista.

Este rational de a acorda aceeasi atentie unui fetus ca si corpul unui copil ce ar fi trait. In toate acestea trebuie vazuta vointa si lucrarea lui Dumnezeu; sa nu tratam cu usurinta lucruri pe care ar trebui sa le respectam. De ce sa nu respectam operele creatiei ce sunt incomplete cateodata prin vointa Creatorului? Toate acestea intra in proiectele sale pe care nimeni nu are dreptul sa le judece.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

joi, 7 mai 2009

Raporturile de simpatie si antipatie ale spiritelor. "Jumatatile" eterne


Dincolo de simpatia generala bazata pe similitudine, spiritele au intre ele relatii de afectiune deosebite ca si oamenii. Dar legatura ce uneste spiritele este mult mai puternica cand corpul este absent, deoarece nu mai este supusa vicisitudinilor pasiunii. Exista si ura intre spirite dar numai printre spiritele impure si acestea sunt cele ce ne insufla dusmaniile si disensiunile.

Doua fiinte ce au fost inamice pe pamant nu vor pastra resentimentul uneia fata de cealalta si in lumea spiritelor - vor intelege ca ura lor era stupida si subiectul pueril. Spiritele imperfecte pastreaza o parte de animozitate pana cand se vor fi epurat. Daca nu era decat un interes material ceea ce le-a divizat, ele nu se vor mai gandi la el, decat pana cand se dematerializeaza. Daca nu mai exista antipatie intre ele, nemaiexistand subiect de discutie, pot sa se revada cu placere - asa cum doi scolari ajunsi la varsta ratiunii recunosc puerilitatea certurilor avute in copilarie si inceteaza sa-si mai poarte pica.

Amintirea faptelor rele pe care le-au putut savarsi doi oameni unul fata de celalalt este un obstacol pentru simpatia reciproca - ii duce la antipatie.

Ce sentimente incearca dupa moarte oamenii carora le-am facut rau pe pamant? Daca sunt buni, ei iarta in raport cu cainta noastra. Daca sunt rai, pot sa-si pastreze resentimentul si, cateodata, ne urmaresc pana in cealalta existenta. Dumnezeu le-o poate permite ca pedeapsa.
Iubirile individuale ale spiritelor nu sunt susceptibile de denaturare pentru ca nu se pot insela; ele nu mai au masca sub care se ascund ipocritii, de aceea, atunci cand spiritele sunt pure, iubirile sunt inalterabile. Dragostea ce le uneste este pentru ele izvorul unei fericiri supreme.

Dragostea ce si-au impartit-o doua fiinte pe pamant continua intotdeauna in lumea spiritelor daca este fondata pe o simpatie adevarata; dar cand cauzele fizice ocupa o parte mai mare decat simpatia, dragostea inceteaza. Iubirile dintre spirite sunt mai durabile decat pe pamant, nefiind subordonate capriciilor intereselor materiale si orgoliului.

Sufletele ce trebuie sa se uneasca nu sunt predestinate acestei uniri inca de la originea lor. Nu avem, fiecare dintre noi, jumatatea noastra cu care, intr-o zi, vom fi in mod inevitabil reuniti. Nu exista o unire speciala si inevitabila intre doua suflete. Unire exista intre toate spiritele, dar de diferite grade in raport cu rangul pe care-l ocupa, adica dupa perfectiunea atinsa; cu cat sunt mai perfecte, cu atat sunt mai unite. Din discordie se nasc toate relele omenesti; din concordie rezulta fericirea desavarsita. Daca un spirit ar fi jumatatea altuia, separat de aceasta, ar fi incomplet. Toate spiritele sunt unite intre ele, vorbim de cele ajunse la perfectiune. In sferele inferioare, atunci cand un spirit se ridica, nu mai exista aceeasi simpatie pentru cele pe care le-a parasit.

Simpatia ce atrage un spirit catre altul este rezultatul unei perfecte concordante intre inclinatiile si instinctelor; daca unul trebuia sa-l completeze pe celalalt, isi pierdea propria individualitate. Identitatea necesara pentru simpatia perfecta consta in egalitatea nivelurilor de elevatie.

Spiritele care nu sunt simpatice astazi, vor fi in viitor. Astfel, spiritul care astazi este intr-o anumita sfera inferioara, perfectionandu-se, va ajunge intr-o sfera unde rezida un altul. Intalnirea lor va avea loc mai promp daca spiritul mai elevat, suportand greu, suportand greu probele la care este supus, a ramas in aceeasi stare. Doua spirite simpatice pot inceta de a mai fi astfel daca unul este lenes.

Teoria jumatatilor eterne este o figura de stil ce descrie unirea a doua spirite simpatice; este o expresie uzitata chiar in limbajul obisnuit si care nu trebuie deloc luata ad litteram. Spiritele care au generat-o nu apartin cu siguranta ordinului cel mai elevat; sfera ideilor lor este in mod necesar limitata si ele si-au putut lua gandurile prin intermediul termenilor de care se vor servi in timpul vietii lor corporale. Trebuie deci respinsa aceasta idee dupa care spiritele create unul pentru altul trebuie in mod inevitabil sa se reuneasca intr-o zi pentru eternitate, dupa ce au fost separate un interval de timp mai lung sau mai scurt.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

miercuri, 6 mai 2009

Despre suflet


Sufletul este un spirit incarnat. El inainte de a se uni cu trupul era spirit. De aici se poate trage concluzia ca sufletele si spiritele sunt identice - sufletele sunt spirite. Inainte de a se uni cu trupul, sufletul este una din entitatile inteligente care populeaza lumea invizibila si care imbraca temporar un invelis carnal pentru a se purifica si lumina. In afara de suflet si corp, in om, mai exista si liantul ce uneste sufletul cu trupul. Natura acestui liant este semi-materiala, adica intermediara intre spirit si corp. Liantul este necesar pentru ca ele sa poata comunica unul cu celalalt. Prin acest liant, spiritul insufleteste materia, si reciproc.

Omul este format din trei parti esentiale: corpul sau faptura asemanatoare cu cea a animalelor si insufletita de acelasi principiu vital; sufletul, spiritul incarnat caruia trupul ii serveste drept locuinta si principiul intermediar sau prespiritual, substanta semi-materiala care serveste drept prim invelis al spiritului si uneste sufletul cu trupul. Intocmai ca intr-un fruct, avem samanta, pulpa si coaja.


Corpul poate sa existe fara suflet si totusi de indata ce corpul inceteaza sa traiasca, sufletul il paraseste. Inainte de nastere, nu exista o unire definitiva intre suflet si corp; dupa ce aceasta unire a fost stabilita, moartea corpului rupe legaturile ce-l uneau cu sufletul, si sufletul il paraseste. Viata organica poate anima un corp fara suflet, dar sufletul nu poate locui intr-un corp lipsit de viata organica. Corpul nostru daca nu ar fi avut suflet ar fi fost o masa de carne fara inteligenta, sau orice altceva, cu exceptia omului adevarat. Un spirit nu se poate incarna in acelasi timp in doua corpuri diferite. Spiritul este indivizibil si nu poate anima simultan doua fapturi diferite. Cuvantul "suflet" este utilizat pentru a exprima lucruri foarte diferite. Unii numesc astfel principiul vietii, si in aceasta acceptiune este exact a spune la figurat ca sufletul este o scanteie sufleteasca emanata din marele TOT. Ultimele cuvinte desemneaza sursa universala a principiului vital din care fiecare existenta absoarbe o parte si care reintra in tot dupa moarte. Ideea nu exclude deloc pe cea a unei entitati morale distincte, independente de materie care isi pastreaza individualitatea. Este acea entitate numita suflet, si, in aceasta acceptie se poate spune ca sufletul este un spirit incarnat. In privinta teoriei sufletului subdivizat in tot atatea parti cati muschi exista, dirijand astfel fiecare dintre functiunile corpului, depinde inca de sensul atasat cuvantului "suflet": daca se intelege fluidul vital, este adevarat; daca se considera spiritul incarnat, nu e corect. Spiritul este indivizibil - el transmite miscarea organelor prin fluidul intermediar, fara ca pentru aceasta sa se divizeze.

Sufletul nu este deloc inchis in corp precum pasarea intr-o colivie. El radiaza si se manifesta in afara, asemenea luminii ce traverseaza un glob de sticla sau ca sunetul imprejurul unui centru sonor; asa incat se poate spune ca este exterior, dar nu face parte din invelisul corpului. Sufletul are doua invelisuri: unul subtil si usor, primul, cel pe care il numim perispirit; altul, grosier, material si greu - corpul. Sufletul este centrul acestor invelisuri, ca si samanta intr-un sambure. Cu privire la alta teorie conform careia la copii, sufletul se completeaza in fiecare perioada a vietii - spiritul nu este decat unul singur. El este intreg la copil ca si la adult. Ceea ce dezvolta sau completeaza sunt organele sau instrumentele manifestarilor sufletului. A nu se confunda cauza cu efectul.

Spiritele nu definesc sufletul in acelasi mod deoarece nu toate spiritele sunt lamurite in privinta acestor lucruri. Exista spirite inca limitate, care nu inteleg lucrurile abstracte - asa cum sunt copiii. Exista de asemenea spirite pseudo-savante, care fac parada de cuvinte pentru a se impune. Chiar si spiritele luminate se pot exprima in termeni diferiti, ce au in fond aceeasi valoare, mai ales cand e vorba de lucruri pentru care limbajul nostru este neputincios in a le reda cu claritate - sunt necesare simboluri, comparatii pentru a ni se reda realitatea. Sufletul lumii este principiul universal al vietii si inteligentei de unde se nasc individualitatile. Dar cei care se servesc de aceste cuvinte nu se inteleg adesea nici macar nici macar pe ei insisi. Cuvantul "suflet" este atat de elastic incat fiecare il interpreteaza pe planul viselor sale. Filozofii antici si moderni care au studiat vreme indelungata filozofia si psihologia fara a fi ajuns la adevar, erau antemergatorii doctrinei spiritiste eterne- ei au pregatit drumul. Erau oameni, si au putut sa se insele, deoarece au considerat propriile idei drept adevaruri; dar chiar si erorile fac sa reiasa adevarul aratand argumentele pro si contra - de altminteri printre aceste erori se gasesc marile adevaruri pe care un studiu comparativ ne face sa le intelegem. Sufletul nu are un sediu determinat si circumscris de corp dar el este localizat mai ales la cap la marile genii si la toti cei care gandesc mult si la inima la oamenii mai sensibili ale caror actiuni se indreapta spre intreaga omenire. Unii plaseaza sufletul intr-un centru vital. Cei ce-l plaseaza in ceea ce considera a fi centrul vitalitatii il confunda cu fluidul sau principiul vital.

Totusi, se poate spune ca sediul sufletului este mai ales in organele ce servesc manifestarilor intelectuale si morale.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

marți, 5 mai 2009

Sufletul dupa moarte





Sufletul dupa moarte redevine spirit, adica intra in lumea spiritelor pe care o parasise pentru putin timp. El isi pastreaza individualitatea dupa moarte. Nu si-o pierde niciodata. In momentul cand nu mai are un corp material, sufletul isi poate constata individualitatea pentru ca el mai are inca fluidul ce-i este propriu, extras din atmosfera planetei sale si care reprezinta opera ultimei sale incarnari: perispiritul sau. Sufletul nu duce cu sine nimic de aici, de pe pamant- nimic altceva decat amintirea si dorinta de a merge intr-o lume mai buna. Aceasta amintire este plina de dulceata sau de amaraciune dupa felul in care s-a folosit de viata; cu cat este mai pur, cu atat intelege mai bine inutilitatea celor lasate pe pamant.

Sufletul, dupa moarte, reintra in totul universal pentru ca ansamblul spiritelor formeaza un intreg. Nu este tot o lume? Cand esti intr-o adunare, faci parte integranta din acea adunare si totusi ai in permanenta propria individualitate. Cei ce gandesc ca la moarte sufletul reintra in totul universal cad in greseala daca inteleg prin asta, ca asemanator unei picaturi de apa ce cade in ocean, isi pierde individualitatea.. Au dreptate daca inteleg prin "tot universal" ansamblul entitatilor incorporale in care fiecare suflet sau spirit este un element distinct.

Daca sufletele ar fi amestecate intr-o masa, nu ar fi avut decat calitatile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenta, nici calitati proprii - in timp ce, in toate comunicarile spiritiste, ele lasa sa se intrevada o constiinta si o vointa distincte; diversitatea infinita ce ne-o prezinta sub toate raporturile este chiar consecinta individualitatilor. Daca dupa moarte nu ar fi existat decat ceea ce se numeste marele TOT absorbind toate individualitatile, acest TOT ar fi uniform, si ca urmare toate comunicarile ce s-ar primi din lumea invizibila ar fi identice. De vreme ce se intalnesc entitati bune, altele rele, savante si ignorante, fericite si nefericite, care au toate tipurile de caractere: vesele, triste, nefericite, profunde, etc este evident ca acestea sunt existente distincte. Individualitatea devine si mai evidenta atunci cand aceste existente isi probeaza identitatea prin semne incontestabile, detalii personale, referitoare la viala lor terestra ce se poate constata; ea nu poate fi pusa la indoiala cand spiritele se manifesta la vedere prin aparitii. Individualitatea sufletului nu era indicata, in teorie, ca un articol de credinta; intr-un fel, spiritismul are si o certificare materiala.

Viata spiritului este eterna, cea a corpului este tranzitorie si pasagera. Cand corpul moare, sufletul reintra in viata eterna.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

luni, 4 mai 2009

Despre reincarnare


Sufletul care nu a putut atinge perfectiunea in timpul vietii corporale, poate sa-si termine purificarea suportand proba unei noi existente. Sufletul, purificandu-se, sufera fara indoiala o transformare, dar pentru aceasta ii este necesara proba vietii corporale.

Sufletul are mai multe existente corporale. Cei care spun contrariu vor sa ne mentina in ignoranta in care se gasesc ei insisi- este dorinta lor. Sufletul, dupa ce a parasit un corp, isi ia altul; altfel spus, el se reincarneaza intr-un nou corp.

Scopul reincarnarii este ispasirea, ameliorarea progresiva a umanitatii, fara de care n-ar exista dreptate. Numarul existentelor corporale ale unui spirit nu este limitat. Cu fiecare existenta noua, spiritul face un pas pe drumul progresului. Cand s-a debarasat de toate impuritatile sale, nu mai are nevoie de probele vietii corporale. Numarul reincarnarilor nu este acelasi pentru toate spiritele. Cel ce avanseaza repede este crutat de incercari. Totodata, aceste incarnari succesive sunt intotdeauna foarte numeroase, caci progresul este aproape infinit. Dupa ultima reincarnare, spiritul devine spirit preafericit - este spiritul pur.

Justetea reincarnarii


Dogma reincarnarii este fondata pe dreptatea lui Dumnezeu si pe revelatie, caci spiritele ne repeta fara incetare. Un tata bun lasa intotdeauna copiilor sai o poarta deschisa caintei. Toate spiritele tind spre perfectiune si Dumnezeu le da mijloacele prin probele vietii corporale. Dar in dreptatea sa, el le harazeste sa desavarseasca in noi existente ceea ce n-au putut face sau termina intr-o prima incercare.

Nici dreptatea si nici bunatatea lui Dumnezeu nu impresioneaza pentru intotdeauna pe cei ce au putut intalni obstacole in ameliorarea lor, chiar in mediul in care se regasesc, in afara de vointa lor. Daca soarta omului era irevocabil fixata dupa moartea sa, Dumnezeu nu ar fi cantarit deloc actiunile tuturor in aceeasi balanta, si nu le-ar fi tratat deloc cu impartialitate.

Doctrina reincarnarii, care consta in a admite omului mai multe existente succesive, este singura ce raspunde ideii ca dreptatea lui Dumnezeu se face si in privinta oamenilor aflati intr-o conditie morala inferioara. Aceasta doctrina este singura care poate sa ne explice viitorul si sa indreptateasca sperantele noastre, de vreme ce ea ne arata mijlocul de a ne rascumpara greselile prin noi incercari. Ratiunea ne-o sugereaza si spiritele ne-o infatiseaza.

Omul care are constiinta inferioritatii sale capata prin doctrina reincarnarii o speranta consolatoare. Daca el crede in dreptatea lui Dumnezeu, nu poate spera sa fie pentru eternitate egalul acelor ce au facut mai mult bine decat el. Gandul ca aceasta inferioritate nu-l dezmosteneste pentru totdeauna de binele suprem, si ca il va putea cuceri prin noi eforturi, il sustine si il reanima curajul. Cine este cel care, la sfarsitul carierei sale, nu regreta ca a capatat prea tarziu o experienta de care nu mai poate profita? Aceasta experienta tardiva nu este deloc pierduta - o va folosi intr-o noua viata.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

duminică, 3 mai 2009

Somnul si visele


Spiritul incarnat nu locuieste bucuros sub invelisul sau corporal. El aspira fara incetare la eliberare, si cu cat invelisul este mai grosier, cu atat doreste sa se debaraseze mai repede de el.

Libertatea spiritului in timpul somnului o putem judeca prin vise. Atunci cand corpul se odihneste, spiritul are mai multe facultati decat in starea de veghe; are amintirea trecutului si cateodata previziunea viitorului; obtine mai multa putere si poate intra in comunicare cu alte spirite, fie in acesta lume fie in alta. Adesea, spunem: am avut un vis bizar, un vis oribil, dar care nu e verosimil. Ne inselam - adesea visul este o amintire a locurilor si lucrurilor pe care le-am vazut sau le vom vedea intr-o alta existenta sau intr-un alt moment. Corpul fiind amortit, spiritul isi da silinta sa-si rupa lantul scrutand in trecut sau in viitor.

Somnul elibereaza in parte sufletul de corp. Cand dormim, ne gasim momentan intr-o stare de intepenire ca si dupa moarte. Spiritele care s-au degajat degraba de materie la moartea lor au avut de mai multe ori un somn inteligent; acestea cand dorm, regasesc societatea altor entitati superioare lor, calatoresc, stau de vorba si se instruiesc impreuna cu ele; realizeaza chiar lucruri pe care, dupa ce mor, le gasesc intru totul implinite. Toate acestea trebuie sa ne invete o data in plus sa nu ne temem de moarte, de vreme ce, dupa spusa unui sfant, murim in fiecare zi.

Cele aratate mai sus sunt pentru spirite elevate, dar pentru marea masa a oamenilor care, la moarte, trebuie sa ramana ore intregi in acea stare de tulburare, acestia merg, fie in lumile inferioare pamantului, unde le recheama vechi afectiuni, fie cauta poate placeri si mai triviale decat cele de aici; ei dau la iveala doctrine si mai josnice, mai marsave decat cele practicate in mijlocul nostru.

Ceea ce provoaca simpatia pe pamant nu este altceva decat faptul de a se simti, in vis, apropiat prin inima de cei cu care tocmai a petrecut opt sau noua ore de fericire sau placere. Ceea ce explica de altfel aceste antipatii de neinvins, este faptul ca se stie in adancul inimii ca oamenii de acolo au o alta constiinta decat a noastra, deoarece ii cunosti fara sa-i fi vazut vreodata cu ochii. Acelasi lucru explica indiferenta, de vreme ce nu se insista in legarea de noi prietenii, atunci cand se stie ca exista altii care ne iubesc si ne indragesc. Intr-un cuvant, somnul ne influenteaza viata mai mult decat gandim.

Prin efectul somnului, spiritele incarnate sunt intotdeauna in legatura cu lumea spiritelor, ceea ce face ca spiritele superioare sa consimta, fara prea multa repulsie, sa se incarneze printre noi. Dumnezeu a dorit ca in timpul contactului lor cu viciul, ele sa poata merge sa se caleasca la izvorul binelui, pentru a nu gresi si ele insele, ele care vin sa instruiasca pe altii. Somnul este poarta pe care Dumnezeu le-a deschis-o catre prietenii lor din cer; este recrearea de dupa munca, in asteptarea marii eliberari, eliberarea finala care trebuie sa le redea mediul lor adevarat.

Visul este amintirea a ceea ce spiritul nostru a vazut in timpul somnului; de remarcat ca nu visam intotdeauna, deoarece nu ne amintim intotdeauna ceea ce am vazut sau nu tot ceea ce am vazut. Acesta nu este sufletul nostru in intreaga lui dezvoltare; adesea nu este decat tulburarea ce insoteste ce insoteste plecarea sau intoarcerea noastra, la care se adauga cea provocata de ceea ce am facut sau ne preocupa in starea de veghe; fara acestea, cum vom explica visele absurde pe care le au atat savantii cat si oamenii simpli? Spiritele rele se sevesc astfel de vise pentru a chinui sufletele slabe si fricoase.

O alta categorie de vise este tot atat de veche ca si cea pe care o cunoastem dar o ignoram. Visul lui Ioan, al lui Iacob, visul profetilor egipteni si a unor intelepti indieni: visul acesta este amintirea sufletului complet eliberat de corp, amintirea celei de-a doua vieti. Trebuie sa distingem bine cele doua feluri de vise atunci cand ne amintim; fara aceasta vom cadea in contradictii sau erori funeste credintei noastre.

Visele sunt produsul emanciparii sufletului devenit mai independent prin incetarea vietii active si a legaturii cu trupul. De aici un fel de clarviziune indefinita ce se extinde asupra locurilor cele mai indepartate sau nemaivazute vreodata si cateodata chiar asupra altor lumi. Tot de aici amintirea ce evoca memoria evenimentelor infaptuite in existenta prezenta sau in existentele anterioare; ciudatenia imaginilor despre ceea ce petrece sau s-a petrecut in lumi necunoscute, amestecate cu lucruri din lumea actuala, formeaza ansambluri bizare si confuze ce nu au nici sens, nici coerenta.

Incoerenta acestor vise se mai explica prin lacunele produse de amintirea incompleta a ceea ce ne-a aparut in vis. Ca si o povestire din care s-ar fi scos la intamplare fraza; fragmentele ce-ar ramane reunite si-ar pierde toata semnificatia rationala.

Somnul nu este decat repausul corpului, caci spiritul este intotdeauna in miscare; acolo, el isi regaseste putin libertatea si comunica, fie in lumea asta, fie in alte lumi, cu cei ce-i sunt dragi; dar cum trupul este o materie greoaie si grosiera, el pastreaza cu dificultate impresiile culese de spirit, deoarece spiritul nu le-a perceput prin organele corpului.

Despre semnificatia viselor se poate spune ca visele nu sunt deloc adevarate asa cum le intercepteaza prezicatorii, caci este absurd sa credem ca a visa cutare lucru prevesteste acel lucru. Sunt adevarate in sensul ca prezinta imagini reale pentru spirit, dar adesea nu au legatura cu ceea ce se petrece in viata corporala; astfel adesea ele sunt o amintire; cateodata pot fi un presentiment al viitorului, daca Dumnezeu o permite, sau viziunea a ceea ce se petrece in acest moment intr-un alt loc, acolo unde se deplaseaza sufletul. Nu avem numeroase exemple in care persoane apar in vis si vin sa-si avertizeze parintii sau prietenii despre ceea ce li se intampla? Ce sa fie aceste aparitii daca nu sufletul sau spiritul acestor persoane care vine sa comunice cu noi? Cand capatam certitudinea ca ceea ce am vazut a avut loc in realitate, nu este si o dovada ca imaginatia nu apare din nimic, mai ales daca acest lucru nu exista deloc in gandirea noastra in timpul starii de veghe?

Adesea se vad in vis lucruri ce par presentimente si par a nu se indeplini. Ele se indeplinesc pentru spirit, daca nu pentru corp; adica spiritul vede lucrul pe care-l doreste deoarece cauta sa-l gaseasca. In timpul somnului, sufletul este intotdeauna mai mult sau mai putin sub influenta materiei si ca, in consecinta, nu se elibereaza niciodata complet de ideile pamantene. Ar rezulta ca preocuparile starii de veghe pot da celor vazute aparenta celor dorite sau a celor crezute; este cu adevarat ceea ce se poate numi un efect al imaginatiei. Atunci cand suntem preocupati foarte mult de o idee ii atasam tot ceea ce vedem.

Se intampla sa vedem in vis persoane in viata pe care le cunoastem perfect. Spiritul lor poate veni sa-l viziteze pe al nostru, asa cum al nostru il poate vizita pe al lor, si nu stim intotdeauna la ce se gandesc. Si apoi aplicam astfel unor persoane cunoscute, si potrivit dorintelor noastre, ceea ce s-a petrecut sau se petrece in alte existente.

Somnul profund nu este necesar pentru emanciparea spiritului. Spiritul isi recapata libertatea atunci cand simturile amortesc, el profita, pentru a se emancipa, de toate momentele de ragaz lasate de corp.Din momentul cand exista o apatie a fortelor vitale, spiritul se degaja, si cu cat trupul este mai neajutorat cu atat spiritul este mai liber. Tot asa si somnul superficial, sau o simpla amortire a simturilor, prezinta adesea aceleasi imagini ca si visul.

Uneori auzim in noi insine cuvinte pronuntate distinct si care nu au nicio legatura cu ceea ce ne preocupa. Putem auzi chiar si fraze intregi, mai ales cand simturile incep sa amorteasca. Cateodata este un ecou slab al unui spirit care vrea sa comunice cu noi.

Uneori, intr-o stare ce nu este inca un somn superficial, atunci cand avem ochii inchisi, vedem imagini distincte, figuri carora le sesizam cele mai minutioase detalii. Corpul fiind amortit, spiritul cauta sa-si rupa lanturile: se deplaseaza si vede; daca somnul era profund, ar fi un vis.
Exista cateodata in timpul somnului idei ce par foarte bune si care, cu toate eforturile facute pentru a ni le aminti, se sterg din memorie. Acestea sunt rezultatul libertatii spiritului ce se emancipeaza si se bucura de mai multe facultati in acel moment. Adesea sunt si sfaturi date de alte spirite. Ideile apartin cateodata mai mult lumii spiritelor decat lumii corporale; dar cel mai adesea, daca trupul uita, spiritul isi aminteste, si ideea revine la momentul necesar ca o inspiratie de moment.

Deseori, spiritul incarnat, in clipa cand este degajat de materie si actioneaza ca spirit, presimte perioada mortii sale. Cateodata are o constiinta foarte clara despre moarte, si ceea ce, in stare de veghe, ii da intuitia ei; de aici provine faptul ca anumite persoane isi prevad moartea cu o mare exactitate.

Activitatea spiritului in timpul repausului sau al somnului poate face ca trupul sa incerce oboseala pentru ca spiritul tine de trup asemenea unei mingi care e legata de un stalp; or, asa cum miscarile mingii zdruncina stalpul, activitatea spiritului are efect asupra trupului si il poate face sa incerce oboseala.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

sâmbătă, 2 mai 2009

Liberul arbitru


Omul, de vreme ce are libertatea de a gandi, o are si pe aceea de a actiona. Fara liberul arbitru omul ar fi o simpla masina. Omul nu are liberul arbitru imediat dupa nasterea sa. Exista libertatea de actiune de indata ce exista vointa de a face. In primele momente ale vietii libertatea este aproape nula; ea se dezvolta si isi schimba obiectul odata cu facultatile . Copilul avand ganduri legate de nevoile varstei lui aplica liberul sau arbitru lucrurilor ce-i sunt necesare.

Predispozitiile instinctive aduse de om prin nastere apartin spiritului inainte de incarnarea sa. Dupa cum el este mai mult sau mai putin avansat, aceste predispozitii il pot indemna la acte condamnabile si spiritul va fi secondat in aceste acte de spiritele ce simpatizeaza cu aceste dispozitii, dar nu exista deloc o antrenare irezistibila daca exista vointa de a rezista. A voi inseamna a putea.

Spiritul este in mod cert influentat de materia care-l poate incatusa in manifestarile sale; de aceea, in lumile in care corpurile sunt mai putin materiale decat pe pamant, facultatile se etaleaza cu mai multa libertate, dar instrumentul nu aduce facultatea. Trebuie sa se faca distinctia intre facultatile morale si facultatile intelectuale; daca un om are instinctul de a ucide, cu siguranta acest instinct apartine propriului spirit, si nu organele fac aceasta. Cel care isi anihileaza gandirea pentru a se ocupa numai de materie devine asemenea brutei, sau poate mai rau. Caci el nu se mai gandeste sa se apere de rau, si prin aceasta este supus greselii, de vreme ce actioneaza astfel prin proprie vointa.

Cel a carui inteligenta este tulburata de o cauza oarecare nu mai este stapan pe gandirea sa, si incepand de atunci nu mai are libertate. Aceasta eroare este adesea o pedeapsa pentru spirit care, intr-o alta existenta, a putut fi egoist si orgolios si a dat o rea utilizare facultatilor sale. El poate renaste in corpul unui idiot, asa cum un despot se poate reincarna in trupul unui sclav sau un bogatas rau in cel al unui cersetor; dar spiritul sufera datorita acestei constrangeri de care este perfect constient, este de fapt actiunea materiei.

Eroarea facultatilor intelectuale datorata starii de betie nu scuza actele reprobabile pentru ca betivanul s-a lipsit in mod voluntar de propria ratiune pentru a-si satisface pasiunile brutale; astfel, in loc de o greseala el comite doua.

La omul aflat in stare de salbaticie, facultatea dominanta este instinctul - ceea ce nu-l impiedica sa actioneze cu toata libertatea pentru anumite lucruri. Dar ca si copilul, el utilizeaza aceasta libertate pentru nevoile sale si ea se dezvolta odata cu inteligenta; in consecinta, noi care suntem mai luminati decat salbaticul suntem mai responsabili de ceea ce facem.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)