vineri, 20 februarie 2009

Letargie, catalepsie, morti aparente

Letargicii si catalepticii vad si aud in general ceea ce se petrece in jurul lor, dar nu o pot arata; nu o fac prin ochii si urechile corpului, ci prin spirit. Spiritul se orienteaza, dar nu poate comunica pentru ca i se opune starea corpului. Aceasta stare deosebita a organelor ne da dovada ca la om mai exista si altceva decat corpul, de vreme ce corpul nu mai functioneaza si spiritul functioneaza.

In letargie, corpul nu este mort, de vreme ce mai exista functiuni active; vitalitatea exista in stare latenta in el, ca la crisalide, si nu este deloc distrusa; or, spiritul este unit cu corpul atata timp cat acesta vietuieste; odata legaturile rupte prin moartea reala si dezagregarea organelor, separarea este completa si spiritul nu mai revine in corp. Daca un om cu aparentele mortii revine la viata, inseamna ca moartea nu era completa.

Se pot reinnoda, prin ingrijiri acordate in timp util, legaturile gata sa se rupa si se poate reda vietii o fiinta care, lipsita de ajutoare, ar muri definitiv. Avem dovada in fiecare zi. Magnetismul este adesea un mijloc puternic, deoarece da corpului fluidul vital ce-i lipseste si care este necesar pentru intretinerea activitatii organelor.

Letargia si catalepsia au acelasi principiu: pierderea momentana a sensibilitatii si miscarii datorita unei cauze fiziologice inca neexplicata. Ele difera prin aceea ca, in letargie, suspendarea fortelor vitale este generala si da corpului toate aparentele mortii; in catalepsie, ea este localizata si poate afecta o parte mai mult sau mai putin intinsa a corpului, incat sa lase inteligenta sa se manifeste liber, ceea ce nu permite sa fie confundata cu moartea. Letargia este intotdeauna naturala; catalepsia este cateodata spontana, dar poate fi provocata si disipata artificial prin actiune magnetica.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

joi, 19 februarie 2009

Uitarea trecutului

Motivul pentru care spiritul incarnat pierde amintirea trecutului sau este pentru ca omul nu poate si nu trebuie sa stie totul; in intelepciunea sa Dumnezeu a dorit astfel. Fara valul ce-i ascunde anumite lucruri omul ar fi orbit; ca si cel ce trece brusc de la intuneric la lumina. Prin uitarea trecutului, el este mai mult el insusi.

Cum poate omul sa fie responsabil de actele sale si sa-si rascumpere greselile de care nu-si aminteste? Cum poate profita de experienta acumulata in existentele cazute in uitare? S-ar concepe ca framantarile vietii ar fi o lectie pentru el daca-si amintea de ceea ce a putut sa-l atraga, dar din moment ce nu si le aminteste, fiecare existenta este pentru el ca si cum ar fi prima, si asrfel intotdeauna o ia de la inceput. Cum se impaca acestea cu dreptatea lui Dumnezeu?

Cu fiecare existenta noua omul are mai multa inteligenta si poate mai bine sa distinga binele si raul. Unde ar fi meritul, daca-si amintea tot trecutul? Cand spiritul reintra in viata sa primordiala (viata spiritista), intreaga viata trecuta se deruleaza in fata lui, vede greselile comise si cauzele suferintei sale si ceea ce l-ar fi putut impiedica sa le comita; intelege ca starea ce-i este data este justa si cauta atunci existenta ce ar putea sa o indrepte pe cea pe care tocmai s-a scurs. Cauta incercari asemanatoare celor prin care a trecut sau prilejuri pe care le crede potrivite pentru progresul sau, si cere, spiritelor superioare lui sa-l ajute in aceasta noua misiune pe care o intreprinde, caci el stie ca spiritul ce-i va fi dat drept calauza in aceasta noua existenta va cauta sa-l faca sa-si indrepte greselile dandu-i un fel de intuitie despre cele comise.

Acelasi fel de intuitie este in gandul, dorinta criminala ce ne incearca adesea si careia ii rezistam instinctiv, atribuind de obicei rezistenta noastra principiilor primite de la parinti, in timp ce vocea constiintei este cea care va vorbeste si aceasta voce este amintirea trecutului, voce ce ne avertizeaza sa nu recadem in greselile deja savarsite. Spiritul intrat in aceasta noua existenta, daca suporta si rezista cu curaj acestor incercari, creste si se ridica in ierarhia spiritelor, atunci cand revine printre ele.

Daca in timpul vietii corporale nu avem o amintire precisa despre ceea ce am fost si despre ceea ce am facut bine sau rau in existentele noastre anterioare, avem totusi intuitia lor. Tendintele noastre instinctive sunt o reminiscenta a trecutului nostru, carora constiinta noastra, care este dorinta de a nu mai comite aceleasi greseli, ne averizeaza sa rezistam.

Exista lumi ai caror locuitori au o amintire foarte clara si precisa cu privire la existentele lor trecute. Ei pot si stiu sa aprecieze fericirea pe care Dumnezeu le-a permis sa o guste. Dar exista si alte lumi unde locuitorii aflati acolo, in conditii mai bune decat ale noastre, au unele necazuri, nenorociri chiar; aceia nu apreciaza fericirea lor datorita faptului ca nu au amintirea unei stari mai nefericite. Daca nu o apreciaza ca oameni, o apreciaza ca spirite.

Amintirea individualitatilor noastre anterioare ar avea inconveniente foarte grave; ar putea in anumite cazuri, sa ne umileasca in mod ciudat; intre altele, sa ne exalte orgoliul, si prin acest lucru sa impiedice liberul nostru arbitru. Dumnezeu ne-a dat pentru a ne imbunatati, tot ceea ce ne este necesar si poate sa ne ajunga: vocea constiintei si tendintele noastre instinctive; a indepartat tot ceea ce ne putea face rau.

Daca aveam amintirea actelor noastre personale anterioare, am fi facut-o in mod egal si pe cea a actelor celorlalti, si aceasta consecinta ar fi putut avea cele mai neplacute efecte asupra relatiilor sociale; neavand intotdeauna motiv sa ne mandrim cu trecutul nostru, adesea este mai bine ca un val sa fie aruncat asupra lui. Acest lucru concorda perfect cu doctrina spiritelor despre lucrurile superioare lumii noastre. In aceste lumi, unde nu domneste decat binele, amintirea trecutului nu are nimic neplacut; iata de ce ele isi amintesc de existenta precedenta ca si cum noi ne-am aminti de ceea ce am facut in ajun. Cat despre sederea posibila in lumile inferioare, nu este mai mult decat un vis rau.

Cateodata, putem avea unele revelatii despre existentele noastre anterioare. Unii stiu totusi ce au fost si ce faceau; daca le-ar fi permis s-o spuna pe fata, ar face revelatii originale despre trecut. Anumite persoane cred ca au o vaga amintire a unui trecut necunoscut, ce li se prezinta ca o imagine fugitiva a unui vis pe care incearca in van sa-l inteleaga. Acest fapt este cateodata real dar adesea nu este decat o iluzie impotriva careia trebuie sa fim pusi in garda, caci poate fi efectul unei imaginatii surescitate.

In existentele corporale de o natura mai elevata decat a noastra, amintirea existentelor anterioare este mai precisa. Pe masura ce corpul este mai putin material ne amintim mai bine. Amintirea trecutului este mai clara pentru cei care locuiesc in lumile de ordin superior.

Tendintele instinctive ale omului fiind o reminiscenta a trecutului sai, rezulta ca, prin studiul acestor tendinte, se pot cunoaste pana la un anumit punct, faptele savarsite de el - trebuie tinut cont de ameliorarea ce s-a putut efectua in spirit si de hotararile ce le-a luat in starea ratacitoare; existenta actuala poate fi mult mai buna decat precedenta.

Omul poate savarsi intr-o existenta greseli necomise in existenta precedenta. Aceasta depinde de progresul sau; daca nu stie sa reziste incercarilor, poate fi antrenat in noi greseli; dar in general, aceste greseli acuza mai degraba o stare stationara decat o stare retrograda, caci spiritul poate sa avanseze sau sa se opreasca, dar nu da inapoi.

Vicisitudinile vietii corporale fiind in acelasi timp o ispasire pentru greselile trecute si probe pentru viitor, rezulta ca, in functie de natura acestor vicisitudini s-ar putea deduce adesea modul existentei anterioare, de vreme ce fiecare este pedepsit pentru ceea ce a gresit. In acelasi timp, nu trebuie sa se faca din aceasta o regula absoluta; tendintele instinctive sunt un indice mai sigur, caci incercarile suferite de spirit sunt atat pentru viitor cat si pentru trecut. Ajuns la termenul stabilit de Providenta pentru viata normala, spiritul isi alege el insusi probele carora vrea sa li se supuna pentru a grabi progresul sau, adica felul de existenta pe care o crede mai favorabila lui, sa-i furnizeze mijloacele, si aceste probe sunt intotdeauna in raport direct cu greselile pentru care trebuie sa ispaseasca. Daca triumfa, se ridica; daca sucomba, reincepe.

Spiritul se bucura intotdeauna de liberul sau arbitru; in virtutea acestei libertati pe care o are in starea de spirit el alege incercarile vietii corporale, hotaraste ce va face si ce nu va face in starea de incarnare si alege intre bine si rau. A tagadui omului liberul arbitru, ar insemna sa-l reducem la starea de masina. Reintrat in viata corporala, spiritul pierde pe moment amintirea existentelor anterioare, ca si cum un val le-ar ascunde; totusi el are cateodata despre ele o vaga constiinta si ele ii pot fi chiar revelate in anumite circumstante; dar atunci numai prin vointa spiritelor superioare ce o fac in mod spontan, intr-un scop util, si niciodata pentru a satisface o curiozitate desarta. Existentele viitoare nu pot fi revelate, deoarece ele depind de felul in care se savarseste existenta prezenta si de alegerea ulterioara a spiritului.

Uitarea greselilor comise nu este un obstacol in imbunatatirea spiritului, caci daca el nu are o amintire precisa, cunoasterea ce o avea in starea ratacitoare si dorinta de a le indrepta il ghideaza prin intuintie si ii dau ratiunea de a rezista raului; aceasta ratiune este vocea constiintei, in care este secondat de catre spiritele ce-l asista daca asculta inspiratiile potrivite ce-i sunt sugerate.

Daca omul nu cunoaste actele savarsite in existentele sale anterioare, el poate intotdeauna sa afle de ce fapte s-a facut vinovat si care era caracterul sau dominant. Ne este suficient sa ne studiem pe noi insine, si putem judeca ceea ce am fost, dar nu prin ceea ce suntem, ci prin tendintele noastre.

Vicisitudinile vietii corporale ne purifica si ne inalta, daca le suportam cu resemnare si fara murmur. Natura vicisitudinilor si incercarilor pe care le suportam poate de asemenea sa ne lamureasca cu privire la ceea ce am fost si ce am facut, asa cum aici judecam faptele unui vinovat prin pedeapsa impusa de lege. Astfel, cutare va fi pedepsit in orgoliul sau prin umilinta unei existente inferioare, bogatul rau si avar, prin mizerie, cel care a fost dur cu altii, prin duritatile ce le va suporta, tiranul, prin sclavie, copilul rau, prin ingratitudinea copiilor sai, lenesul, prin munca fortata, etc.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

miercuri, 18 februarie 2009

Despre copilarie

Spiritul care anima corpul unui copil poate fi mai dezvoltat decat al unui adult, daca a progresat mai mult; ceea ce-l impiedica sa se manifeste sunt numai organele imperfecte. Este vorba intr-adevar despre instrumentul cu ajutorul caruia el poate sa se manifeste.

In perioada copilariei, cand organele inteligentei nu sunt prea dezvoltate, spiritul nu poseda intreaga intuitie a unui adult; el are intr-adevar, inteligenta foarte limitata, asteptand ca varsta sa-i maturizeze ratiunea. Tulburarea ce insoteste incarnarea nu inceteaza subit in momentul nasterii; ea nu se risipeste decat treptat, odata cu dezvoltarea organelor.

O observatie vine in sprijinul acestui raspuns: aceea ca visurile unui copil nu au aceleasi caracteristici cu cele ale unui adult; obiectul lor este aproape intotdeauna pueril, ceea ce este un indiciu al naturii preocuparilor spiritului.

La moartea copilului spiritul isi reia imediat vigoarea initiala, de vreme ce s-a debarasat de invelisul sau carnal. Totusi el nu-si reia luciditatea sa initiala decat in momentul cand separarea este completa, adica atunci cand nu mai exista nicio legatura intre spirit si corp. Spiritul incarnat nu sufera, in timpul copilariei, datorita constrangerii impuse de imperfectiunea organelor sale. Aceasta stare este o necesitate, exista in natura si e conforma vederilor Providentei: este un timp de odihna pentru spirit.

Utilitatea trecerii spiritului prin starea copilariei - aceea ca incarnandu-se in vederea perfectionarii este mai accesibil, in acest rastimp, impresiilor receptate care au menirea sa-l ajute in progresul sau; la dezvoltarea lui trebuie sa contribuie toti cei care sunt insarcinati cu educatia sa. Primele strigate ale copilului sunt plansete pentru a starni interesul mamei si a atrage ingrijirile ce-i sunt necesare.

Schimbarea caracterului ce apare la o anumita varsta, in mod special la sfarsitul adolescentei, se datoreaza spiritului care isi reia natura si arata ceea ce era. Noi nu cunoastem secretul ascuns de copii in inocenta lor, nu stim ce sunt, nici ce au fost; si totusi ii iubim, ii indragim ca si cum ar fi o parte din noi insine, astfel incat dragostea unei mame pentru copiii sai este socotita drept cea mai mare dragoste pe care o poate nutri o fiinta pentru alta fiinta.

De unde vine aceasta duioasa afectiune, aceasta tandra bunavointa pe care chiar si strainii o incearca pentru un copil? Copiii sunt fiinte pe care Dumnezeu le trimite in noi existente si pentru ca ei sa nu-i poata reprosa o severitate prea mare, le daruieste intreaga nevinovatie a inocentei; chiar la un copil de o rautate naturala, relele sale sunt aparate de lipsa de constiinta a faptelor savarsite. Aceasta inocenta nu este o superioritate reala asupra a ceea ce erau inainte; nu, este imaginea a ceea ce ar trebui sa fie, si daca nu sunt, ele singure recad in suferinta.

Dar nu numai pentru ei le-a dat Dumnezeu acest aspect, ci mai ales pentru parintii a caror dragoste este necesara slabiciunii lor, si aceasta dragoste va fi mult diminuata la vederea unui caracter artagos si ursuz, in timp ce, crezandu-si copiii buni si draguti, parintii le ofera intreaga lor dragoste si ii inconjoara cu atentiile cele mai gingase. Dar cand copiii nu mai au nevoie de aceasta protectie ce le-a fost acordata vreme de 15-20 de ani, caracterul lor real si individual reapare in intreaga sa nuditate: ramane bun daca era fundamentul bun; dar este irizat intotdeauna de nuantele ascunse in prima copilarie.

Spiritul copilului care se naste printre noi poate veni dintr-o lume de unde a luat obiceiuri cu totul diferite; cum am dori sa fie in mijlocul nostru aceasta noua fiinta care vine cu porniri total diferite de cele avute de noi, cu inclinatii, cu gusturi opuse intru totul celor ale noastre? Cum am dori sa se integreze in randurile noastre in alt fel decat a dorit-o Dumnezeu, adica prin sita copilariei? Acolo vin sa se amestece toate parerile, toate caracterele, toate varietatile de entitati produse de aceasta multime de lumi in care cresc fiinte. Noi insine, murind, ne vom gasi intr-un fel de copilarie, in mijlocul noilor frati; si in noua existenta non-pamanteanca, vom ignora obiceiurile, moravurile, raporturile acestei lumi noi pentru noi, vom folosi cu teama o limba cu care nu vom fi obisnuiti sa o vorbim, limba mai vie decat este astazi gandirea noastra.

Copilaria mai are si o alta utilitate. Spiritele nu intra in viata corporala decat pentru a se perfectiona, pentru a se imbunatati; slabiciunea varstei tinere le face flexibile, accesibile sfaturilor experientei si celor ce trebuie sa-i faca sa progreseze; atunci li se poate reforma caracterul si li se pot reprima pornirile rele - aceasta este datoria conferita de Dumnezeu parintilor lor, misiunea sacra de care vor fi raspunzatori. In acest fel copilaria este nu numai utila, necesara, indispensabila, ci si consecinta naturala a legilor stabilite de Dumnezeu si care conduc universul.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Idiotenia, nebunia

Opinia dupa care cretinii si idiotii ar avea un suflet de o natura inferioara este nefondata. Ei au un suflet omenesc, adesea mai inteligent decat gandim noi, si care sufera datorita insuficientei mijloacelor ce le are la dispozitie pentru a comunica, asa cum cel mut sufera ca nu poate sa vorbeasca.

Spiritele pedepsite sunt cele care locuiesc in trupurile idiotilor. Aceste spirite sufera datorita constrangerii incercate si neputintei in care se afla, adica de a se manifesta prin intermediul unor organe nedezvoltate sau stricate.

Organele au o mare influenta asupra manifestarii facultatilor dar ele nu creeaza facultatile. Un bun muzician cu un instrument necorespunzator nu va face o muzica buna, dar acest lucru nu-l va impiedica sa fie un bun muzician.

Trebuie sa distingem starea normala de cea patologica. In starea normala, ceea ce este moral depaseste obstacolul pus de materie, dar sunt cazuri cand materia ofera o astfel de rezistenta incat manifestarile sunt impiedicate sau denaturate, ca in cazul idioteniei sau nebuniei; acestea sunt cazuri patologice. In aceste stari, sufletul, nebucurandu-se de intreaga sa libertate, legea omeneasca il elibereaza de responsabilitatea actelor sale. Se pune intrebarea atunci care ar fi meritul existentei pentru fapturile ce nu pot progresa, nuputand face nici binele, nici raul, asa cum sunt idiotii si cretinii? - este o ispasire impusa datorita abuzului facut fata de anumite facultati; este un timp de stationare.

Corpul unui idiot poate sa inchida un spirit ce ar fi animat un om de geniu intr-o existenta anterioara. Geniul devine cateodata un adevarat flagel cand se abuzeaza de el. Superioritatea morala nu este intotdeauna in acord cu superioritatea intelectuala, si cele mai mari genii au mult de ispasit; de aici, adesea o existenta inferioara pentru ele fata de cea pe care au efectuat-o deja, si o cauza a suferintelor; piedicile pe care spiritul le incearca in manifestarile sale sunt pentru el asemenea lanturilor care impiedica miscarile unui om viguros. Se spune ca idiotul si cretinul sunt handicapati la creier, asa cum schiopul este la picioare so orbul la ochi.
In starea de spirit, idiotul are adesea constiinta starii sale mentale. El intelege ca lanturile ce impiedica zborul sau sunt o incercare si o ispasire.

Spiritul, in stare de libertate, primeste direct impresiile sale si isi exercita direct actiunea asupra materiei; dar incarnat, se gaseste in conditii total diferite si in necesitatea de a nu o face decat cu ajutorul organelor speciale. Daca o parte sau intregul acestor organe sunt denaturate, actiunea sau impresiile sale, in ceea ce priveste aceste organe, sunt intrerupte. Daca-si pierde ochii, devine orb, daca-i auzul, devine surd, etc. Daca organele ce dirijeaza efectele inteligentei si ale vointei sunt partial sau in intregime atacate sau modificate, spiritul, nemaiavand in serviciul sau decat organe incomplete sau denaturate, trebuie sa rezulte de aici o perturbare despre care spiritul, prin el insusi si in forul sau interior, are perfect constiinta, dar nu este stapan sa-i opreasca cursul.

Corpul este dezorganizat, nu spiritul dar nu trebuie pierdut din vedere ca, tot asa cum spiritul actioneaza asupra materiei, si aceasta reactioneaza asupra lui intr-o oarecare masura. Spiritul se poate gasi momentan impresionat de alterarea organelor prin care se manifesta si-si primeste impresiile. Se poate ajunge cu timpul ca, atunci cand nebunia a durat mult timp, repetarea acelorasi acte sa savarseasca prin a avea asupra spiritului o influenta de care nu se elibereaza decat dupa completa separare de intreaga impresie a materiei.

Uneori nebunia duce la sinucidere. Spiritul sufera de constrangerea incercata si de neputinta de a se manifesta liber, si de aceea cauta in moarte un mijloc de a-si rupe lanturile. Spiritul se poate resimti catva timp dupa moarte pana cand se va fi degajat de materie, tot asa cum omul care se trezeste se resimte catva timp datorita tulburarii in care l-a aruncat somnul.

Dupa moarte, alterarea creierului actioneaza asupra spiritului ca o amintire, o greutate asupra spiritului. Cum el n-a avut priceperea a tot ceea ce s-a intamplat in timpul nebuniei sale, ii trebuie un anumit timp pentru a se pune la curent; de aceea cu cat mai mult a durat nebunia in timpul vietii, cu atat mai mult dureaza chinul, constrangerea dupa moarte. Spiritul degajat de corp continua sa resimta un timp oarecare impresia lanturilor sale.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Influenta organismului

Spiritul, odata unit cu trupul, nu se identifica cu materia. Materia nu este decat invelisul spiritului, asa cum costumul este invelisul corpului. Spiritul, unindu-se cu trupul, pastreaza atributele naturii spirituale.

Exercitarea facultatilor spiritului depinde de oeganele care ii serveste drept instrument; el este slabit de caracterul grosier al materiei. Anvelopa materiala ar fi un obstacol pentru libera manifestare a facultatilor spiritului, asa cum o sticla opaca se opune propagarii libere a luminii. Se mai poate compara actiunea materiei grosiere a corpului asupra spiritului cu cea a unei ape noroioase care impiedica miscarile corpului ce se afla cufundat in ea.

Organele sunt instrumentele manifestarii facultatilor sufletului; aceasta manifestare este subordonata dezvoltarii si gradului de perfectionare a acestor organe asa cum calitatea muncii este subordonata calitatii uneltelor.

In legatura cu influenta organelor - nu se poate deduce un raport intre dezvoltarea organelor cerebrale si dezvoltarea facultatilor morale si intelectuale. Nu trebuie confundat efectul cu cauza. Spiritul are intotdeauna facultati proprii, or, nu organele sunt cele ce dau facultatile, ci facultatile sunt cele care accelereaza dezvoltarea organelor.

Nu este intru totul exact ca diversitatea aptitudinilor omului tin doar de starea spiritului. Calitatile spiritului, care poate fi mai mult sau mai putin avansat - acolo trebuie vazut principiul. Trebuie tinut seama de influenta materiei ce impiedica mai mult sau mai putin exercitarea facultatilor sale.

Spiritul, incarnandu-se, poarta anumite predispozitii, si daca se admite pentru fiecare organ corespondent in creier, dezvoltarea acestor organe ar fi un efect si nu o cauza. Daca facultatile si-ar avea principiul in organe, omul ar fi o masina fara liber arbitru si fara responsabilitatea actelor sale. Ar trebui sa admitem ca cele mai mari genii, savanti, poeti, artisti, nu sunt genii decat pentru ca hazardul i-a inzestrat cu organe speciale de unde ar rezulta, ca fara aceste organe, acestia nu ar mai fi genii, si ca ultimul imbecil ar putea fi Newton, un Rafael sau un Vergiliu daca ar fi fost dotat cu anumite organe - supozitie si mai absurda cand se aplica si calitatilor morale.

Astfel conform acestei logici, sfantul Vincent de Paul, dotat de natura cu cutare sau cutare organ, ar fi putut fi un scelerat si nu ar lipsi celui mai mare scelerat decat un organ pentru a fi un sfant Vincent de Paul. Admitand din contra ca organele speciale, atatea cate exista, sunt consecutive, ca se dezvolta prin exercitarea facultatii, ca si muschii prin miscare, nu vom avea nimic irational. Sa luam o comparatie vulgara in sprijinul adevarului: in anumite trasaturi fizionomice, recunoastem omul dedat bauturii; sunt aceste semne cele care-l fac betivan sau betia este cea care da nastere acestor trasaturi? Se poate spune ca organele primesc amprenta facultatilor.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Facultati morale si intelectuale

Calitatile morale ale omului, bune, rele, sunt calitatile spiritului incarnat in el - cu cat spiritul este mai pur, cu atat omul este condus spre bine. Se pare ca omul de bine este incarnarea unui spirit bun si omul vicios, a unui spirit rau. Am spune mai degraba spirit imperfect decat rau; astfel s-ar parea crede in spiritele rele pentru totdeauna, cele pe care le denumim demoni.
Caracterul indivizilor in care se incarneaza spiritele nebunatice si usuratice este al unor oameni zapaciti, nebunatici, si cateodata fiinte raufacatoare. Spiritele nu au pasiuni ce nu apartin omenirii.

Acelasi spirit da omului atat calitatile morale cat si cele legate de inteligenta - este acelasi spirit si este in functie de gradul la care a ajuns. Omul nu are doua spirite in el.

Putem intalni oameni foarte inteligenti, ceea ce denota la ei un spirit superior, dar cateodata foarte viciosi. Asta pentru ca spiritul incarnat nu este suficient de pur, si omul cedeaza influentei altor spirite rele. Spiritul progreseaza pe nesimtite printr-un mars ascendent, dar progresul nu se realizeaza simultan in toate sensurile; intr-o anumita perioada el se poate sa avanseze in stiinta, in alta in moralitate.

Spiritul trebuie sa aiba toate aptitudinile; pentru a progresa ii trebuie o vointa unica. Daca omul ar fi un amalgam de spirite, aceasta vointa nu ar exista si nu ar exista deloc pentru el o individualitate, fiindca la moartea sa toate aceste spirite ar fi ca un zbor de pasari scapate din colivie. Omul se plange adesea ca nu intelege anumite lucruri, si este curios sa vedem cum amplifica dificultatile, in timp ce are la indemana o explicatie atat de simpla si naturala. Aceea de a lua efectul drept cauza, de a face cu omul ceea ce paganii faceau cu Dumnezeu. Credeau in tot atatia dumnezei ai fenomenelor din univers, dar printre ei oameni cu judecata nu vedeau in aceste fenomene decat efecte avand drept cauza un Dumnezeu unic.

Lumea fizica si lumea morala ne ofera in legatura cu acest subiect numeroase puncte de comparatie. S-a crezut in existenta multipla a materiei, atata timp cat ne-am oprit la aparenta fenomenelor; astazi se intelege ca aceste fenomene atat de variate pot foarte bine sa nu fie decat modificari ale unei materii elementare unice. Diversele facultati sunt manifestari ale unei aceleiasi cauze care este sufletul, sau spiritul incarnat, si nu a mai multor suflete, asa cum diferitele sunete ale orgii sunt produsul aceluiasi fel de aer, si nu mai multor feluri de aer. Ar rezulta din acest rationament ca atunci cand un om pierde sau castiga anumite aptitudini, anumite inclinatii, aceasta s-ar datora in aceeasi masura spiritelor care vin sau pleaca, ceea ce ar face din el o fiinta multipla fara individualitate, si, prin urmare, fara responsabilitate. Mai mult, el este contrazis de exemplele atat de numeroase ale manifestarilor prin care spiritele probeaza personalitatea si identitatea lor.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

marți, 17 februarie 2009

Preludiul reintoarcerii

Spiritelor li se arata, asa cum un orb simte focul de care se apropie, perioada in care vor fi reincarnate. Ele stiu ca trebuie sa recapete un corp tot asa cum noi stim ca va trebui sa murim intr-o zi, dar fara sa stim cand va sosi ziua aceea.

Reincarnarea este o necesitate a vietii spiritiste asa cum moartea este o necesitate a vietii corporale. Exista si unele spirite care nu sunt preocupate , nu se gandesc deloc la reincarnare, care nici macar nu o inteleg; depinde de natura lor mai mult sau mai putin avansata. Pentru unele incertitudinea cu privire la propriul viitor este o adevarata pedeapsa. Spiritul poate apropia sau intarzia momentul incarnarii sale. Il poate apropia apeland la dorintele sale; il poate de asemeni indeparta daca da inapoi in fata incercarilor, caci printre spirite exista de asemenea lasi si indiferenti, dar nu o face nepedepsit - de aceea el sufera ca si cel care da inapoi in fata leacului salutar ce-l poate vindeca.

Daca un spirit s-ar gasi destul de fericit intr-o conditie medie printre spiritele ratacitoare, si daca nu ar avea ambitia de a mai urca, tot nu ar putea sa prelungeasca starea aceasta la nesfarsit - progresul este o necesitate pentru spirite; toate trebuie sa urce, acesta-i destinul lor.

Spiritul este intotdeauna desemnat cu anticipatie. Alegandu-si proba pe care vrea sa o suporte, spiritul cere sa se reincarneze, or, Dumnezeu, care stie si vede totul, a stiut si vazut cu anticipatie modul in care un anumit suflet se va uni cu un anumit corp. Spiritul poate sa-si aleaga corpul, deoarece imperfectiunile acestui corp sunt pentru el incercari care il ajuta sa progreseze daca depaseste obstacolele intalnite; insa alegerea nu depinde intotdeauna de el, el o poate cere.

Spiritul ar putea, in ultimul moment, sa refuze intrarea in corpul ales pentru el, dar, facand acest lucru, ar suferi mai mult decat cel ce nu ar fi incercat nicio proba. Se pune intrebarea daca s-ar putea ajunge in situatia ca un copil ce urmeaza sa se nasca sa nu gaseasca un spirit care sa vrea sa se incarneze in el dar Dumnezeu a prevazut si aceasta. Copilul, atunci trebuie sa se nasca viu, este intotdeauna predestinat sa aiba un suflet, nimic nu a fost creat fara a fi gandit.

Uneori unirea spiritului cu un anumit corp este impusa de Dumnezeu. Poate fi impusa chiar de diferitele incercari, mai ales cand spiritul nu este inca apt sa faca o alegere in cunostinta de cauza. Ca ispasire, spiritul poate fi constrans sa se uneasca cu corpul cutarui copil care, prin nasterea sa si pozitia pe care o va avea in societate, va putea deveni pentru el un subiect de pedeapsa.

Daca se ajunge in situatia ca mai multe spirite sa se prezinte pentru un acelasi corp ce trebuie sa se nasca dar numai Dumnezeu hotaraste care este cel mai capabil sa implineasca misiunea careia ii este destinat copilul- dar, spiritul este desemnat inaintea momentului cand trebuie sa se uneasca cu corpul. Momentul incarnarii este insotit de o tulburare mult mai mare si mai lunga decat tulburarea ce are loc la parasirea corpului. La moarte, spiritul iese din sclavie; la nastere, intra in ea.

Momentul in care un spirit trebuie sa se incarneze este un moment important. Este ca un calator ce se imbarca pentru o traversare periculoasa, nestiind daca nu-si va afla moartea printre talazurile ce le infrunta. Calatorul care se imbarca stie caror pericole se expune, dar nu stie daca va fi naufragiu; la fel stau lucrurile si cu spiritul - cunoaste probele carora li se supune, dar nu stie daca va sucomba. Asa cum moartea corpului este un fel de renastere a spiritului, reincarnarea este pentru el un fel de moarte, sau mai degraba un exil sau o claustrare. Paraseste lumea spiritelor pentru lumea corporala, asa cum omul paraseste lumea corporala pentru lumea spiritelor. Spiritul stie ca se va incarna, asa cum omul stie ca va muri; dar ca si acesta, nu are cunostinta de faptul intruparii decat in ultimul moment, cand a venit sorocul; in acel moment solemn, tulburarea coboara asupra lui, ca si la omul aflat in agonie, si aceasta tulburare persista pana cand noua existenta se alcatuieste clar. Apropierea reincarnarii e un fel de agonie pentru spirit.

Cauza anxietatii spiritului inainte de incarnare are legatura cu incertitudinea in care se gaseste cu privire la trecerea probelor., de vreme ce probele existentei sale il vor intarzia sau avansa, dupa cum le-a suportat mai bine sau mai rau.

In momentul reincarnarii, spiritul este cateodata insotit de alte spirite ale prietenilor sai care vin sa asiste la plecarea sa din lumea spiritista, asa cum vin sa-l primeasca la reintoarcere - totul depinde de sfera locuita de spirit. Daca se afla in sferele unde domneste dragostea, spiritele care-l iubesc il insotesc pana in ultimul moment, il incurajeaza si adesea chiar il urmeaza in viata.

Spiritele prietene ce ne urmeaza in viata sunt adesea cele pe care le vedem in vis, ce ne marturisesc dragoste si ni se prezinta sub trasaturi necunoscute. Ele vin sa ne viziteze, asa cum noi mergem sa vedem un prizonier aflat dupa gratii.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

luni, 16 februarie 2009

Comemorarea mortilor. Funeraliile

Spiritele sunt foarte sensibile, mult mai mult decat credem, la amintirea celor pe care i-au iubit pe pamant. Aceasta amintire se adauga fericirii lor daca sunt fericite; daca sunt nefericite, este pentru ele o alinare.

Ziua comemorarii mortilor are ceva solemn pentru spirite. In ziua aceea, la locurile respective spiritele prezente sunt mai numeroase, deoarece numarul persoanelor care le invoca este mai mare, dar fiecare dintre ele vine aici pentru prieteni, si nu pentru multimea indiferentilor. Ele vin in acea forma in care au fost cunoscute in timpul vietii.

Spiritele uitate si la care nimeni nu vine sa le viziteze mormintele nu vin aici si nu incearca regretul de a nu vedea nici macar un prieten evocandu-le memoria. Ce le ofera pamantul? Tot ce tine de el se face prin inima. Daca dragoste nu exista, nu exista nimic care sa lege spiritul; intregul univers este al lui.

Vizita la mormant este un mod de manifestare a faptului ca ne gandim la spiritul absent: este un simbol. Rugaciunea este cea care sfinteste actul amintirii, putin importa locul, daca este spusa din inima.La unele persoane li se ridica statui sau monumente. Multe spirite vin atunci cand pot, dar sunt mai putin sensibile la onoarea ce li se face decat la amintire.

Unele persoane isi exprima dorinta de a fi inmormantate intr-un anumit loc. Afectiunea spiritului pentru anumite locuri dovedeste o inferioritate morala. Ce conteaza un colt de pamant fata de altul pentru spiritul elevat? Nu stie ca sufletul sau va fi reunit cu ale celor pe care ii iubeste, chiar cand oasele lor sunt separate? Totusi, reunirea ramasitelor pamantesti ale tuturor membrilor unei familii nu trebuie considerata ca un lucru fara valoare; este o deprindere pioasa si o marturie de simpatie pentru cei pe care i-am iubit. Daca aceasta reunire este putin importanta pentru spirit, inseamna ca este utila oamenilor: amintirile sunt laolalta.

Cand spiritul a ajuns deja la un anumit grad de perfectiune, el nu mai are vanitate terestra si intelege inutilitatea tuturor acestor lucruri. Totusi, adesea exista spirite care, in primul moment de la moartea lor materiala, simt o mare placere fata de onorurile ce li se aduc, sau o suparare la abandonarea invelisului lor, caci ele inca mai pastreaza unele prejudecati avute aici-jos.

Foarte des, spiritul, asista la cortegiul sau funerar, dar cateodata nu intelege ce se petrece, fiind inca in stare de tulburare. Daca este flatat de multimea asistentei la cortegiul sau funerar? mai mult sau mai putin, in raport cu sentimentele avute.

Spiritul celui care tocmai a murit asista aproape intotdeauna la intrunirile mostenitorilor sai. Dumnezeu o doreste pentru propria lui invatatura si pedepsirea vinovatilor. Acolo toate sentimentele sunt la vedere, iar deceptia incercata vazand lacomia celor care isi impart mostenirea sa il lumineaza asupra sentimentelor acestora; caci va veni si randul lor.

Respectul instinctiv pe care omul il dovedeste pentru morti este un efect al intuitiei ce o are despre existenta viitoare. Este o consecinta fireasca a acestei intuitii, fara ea si respectul ar fi fara obiect.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Lumi tranzitorii

Exista lumi destinate in mod special entitatilor ratacitoare, lumi in care acestea pot locui temporar; un fel de tabere de odihna dupa o lunga si obositoare ratacire. Acestea au pozitii intermediare printre celelalte lumi, cu anumite deosebiri in functie de natura spiritelor ce pot ajunge aici si care se bucura de mai multa sau mai putina bunastare.

Spiritele care populeaza aceste lumi pot sa le paraseasca dupa vointa. Ele aflate in aceste lumi se pot desprinde pentru a merge acolo unde trebuie sa ajunga, ca niste pasari calatoare care se abat asupra unei insule, asteptand sa-si refaca fortele pentru a ajunge la destinatie.

Spiritele progreseaza si in timpul stationarilor in lumile tranzitorii. Cele ce se reunesc astfel, o fac in scopul de a se instrui, de a putea obtine mai usor permisiunea de a ajunge in locurile mai bune si de a parveni intr-o pozitie pe care o obtin doar cei alesi.

Lumile tranzitorii nu sunt vesnice; starea lor nu este decat temporara. Ele nu sunt locuite in acelasi timp si de entitati corporale. Suprafata lor este sterila. Cei care le populeaza nu au nevoie de nimic. Aceasta sterilitate nu este permanenta; sunt sterile in timpul tranzitiei. Aceste lumi tranzitorii nu sunt neaparat lipsite de frumuseti, asa cum le intelegem noi. Natura se traduce in frumuseti ale nemarginirii ce nu sunt mai putin admirabile decat acelea pe care le numim frumuseti naturale.

Pamantul a fost o lume tranzitorie in timpul formarii sale. Nimic nu este inutil in natura, fiecare lucru are scopul sau, destinatia sa. Nimic nu este gol, totul este populat, viata este peste tot. Astfel, in timpul lungii succesiuni de secole scurse pana la aparitia perioadei de tranzitie atestate de straturile geologice, inainte chiar de formarea primelor fiinte organice, pe aceasta masa informa, in acest arid haos unde elementele erau cufundate, viata nu era absenta. Entitati care nu aveau nici nevoile, nici senzatiile noastre fizice aflau aici un refugiu. Insa Dumnezeu a dorit ca lumea aceasta, chiar in stare imperfecta, sa serveasca la ceva.

Cine ar putea sa spuna ca, dintre miliardele de lumi care circula in imensitatea universului, doar una singura, una dintre cele mai mici, pierduta in multime, a avut privilegiul exclusiv de a fi populata? Care ar fi fost deci utilitatea celorlalte? Dumnezeu nu le-ar fi facut decat pentru placerea ochilor nostri? Supozitie absurda, incompatibila cu intelepciunea divina ce stralumineaza in toate operele, si inadmisibila cand se reflecta la ceea ce noi putem intrezari. Nimeni nu va contesta ca exista, conform acestei idei, lumi inca improprii vietii materiale, si totusi populate de entitati vii adaptate acestui mediu.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

vineri, 13 februarie 2009

Similitudini fizice si morale

Parintii transmit adesea copiilor lor o asemanare fizica dar nu si una morala de vreme ce au suflete sau spirite diferite. Corpul purcede din corp, dar spiritul nu purcede din spirit. Intre descendentii neamurilor nu exista decat consanguinitate. Asemanarile morale ce exista cateodata intre parinti si copiii lor se datoreaza faptului ca sunt spirite care se atrag prin similitudinea predispozitiilor lor.

Spiritul parintilor are o mare influenta asupra spiritului copilului dupa ce acesta se naste. Spiritele trebuie sa conlucreze pentru a progresa. Spiritul parintilor are misiunea de a-l dezvolta pe cel al copiilor lor prin educatie; aceasta reprezinta pentru el o sarcina: daca nu o face, este vinovat.

Cateodata parintii buni si cinstiti dau nastere unor copii de natura perversa; bunele calitati ale parintilor nu atrag intotdeauna, prin simpatie, un spirit bun pentru a anima copilul lor. Acest lucru se intampla deoarece un spirit rau poate cere parinti buni, in speranta ca sfaturile lor il vor indrepta pe o cale mai buna si adesea Dumnezeu il incredinteaza acestora.

Parintii nu pot, prin gandurile si rugaciunile lor, sa atraga in trupul copilului lor un spirit bun mai degraba decat un spirit inferior...dar pot sa amelioreze spiritul copilului pe care l-au facut sa se nasca si care le-a fost incredintat; este datoria lor, copiii rai sunt o incercare pentru parinti.

Similitudinea caracterului ce exista adesea intre doi frati, mai ales gemeni, provine din faptul ca spiritele simpatice se apropie prin similitudinea sentimentelor lor si sunt fericite de a fi impreuna. Dar nu este o regula ca gemenii au doar spirite care se simpatizeaza; spiritele rele pot dori sa lupte impreuna pe scena vietii. Putem vedea cateodata aversitate intre gemeni. In copiii ale caror corpuri sunt lipite si care au anumite organe comune, exista doua spirite, altfel spus, doua suflete. Dar asemanarea lor izbitoare ne va face adeseori sa nu vedem decat unul.

Se remarca la fiecare popor un caracter distinctiv. Spiritele, au de asemenea familii formate prin similitudinea inclinatiilor, mai mult sau mai putin purificate dupa elevatia lor. Ei bine, un popor este o mare familie unde se aduna spiritele care se simpatizeaza. Tendinta pe care o au membrii acestor familii de a se reuni este sursa asemanarii existente in caracterul distinctiv al fiecarui popor. Spiritele bune si umane nu vor umbla dupa un popor dur si grosolan. Spiritele simpatizeaza cu masele, asa cum simpatizeaza cu indivizii; acolo ele sunt in mijlocul lor.

Omul poate pastra, in noile sale existente, trasaturi ale caracterului moral din existentele sale anterioare, dar ameliorandu-l, il schimba. Pozitia sa sociala poate de asemenea sa nu mai fie aceeasi; daca din stapan devine sclav, gusturile sale vor fi cu totul diferite si va fi greu sa-l recunoastem. Spiritul fiind acelasi in diversele incarnari, manifestarile sale pot avea de la un caz la altul anumite analogii, modificate totusi de obiceiurile din noua sa pozitie, pana cand o perfectionare notabila sa fi schimbat complet caracterul sau, caci din orgolios si meschin poate deveni modest si uman, daca s-a cait.

Oare omul, in diferitele sale incarnari, pastreaza trasaturi ale caracterului fizic din existentele anterioare? Corpul este distrus si cel nou nu are nicio legatura cu cel vechi. Totusi, spiritul se reflecta in corp; desigur, corpul nu e decat materie, dar cu toate acestea el este modelat dupa capacitatile spiritului ce ii imprima un anumit caracter, mai ales asupra figurii, si astfel cu adevarat ochii au fost denumiti oglinda sufletului. Persoana urata in mod excesiv are totusi ceva atunci cand este invelisul unui suflet bun, intelept, uman; in timp ce exista figuri foarte frumoase care te fac sa nu simti nimic, sau fata de care incerci repulsie. Ai putea crede ca nu exista decat corpuri bine facute ce constituie invelisul celor mai complete spirite, in timp ce intalnesti in fiecare zi oameni de bine cu infatisari diforme. Fara a avea o asemanare pronuntata, similitudinea gusturilor si inclinatiilor poate asadar sa dea ceea ce se numeste un aer de familie.

In concluzie, corpul imbracat de suflet intr-o noua incarnare neavand nicio legatura necesara cu cel parasit, de vreme ce provine din cu totul alta sursa, ar fi absurd sa concepem o succesiune de existente cu o asemanare care nu este decat fortuita. Totusi calitatile spiritului modifica adesea organele ce servesc manifestarilor sale si imprima asupra figurii si chiar asupra modului de comportament, o nota distinctiva.

Astfel incat, sub invelisul cel mai umil, se poate intalni expresia grandorii si a demnitatii, in timp ce sub vesmantul unui mare senior se vede cateodata expresia josniciei si a ticalosiei. Anumite persoane provenite din medii sociale modeste imprumuta fara efort obiceiurile si manierele lumii inalte. Ele par ca se afla aici in elementul lor, in timp ce altele, in ciuda nasterii si a educatiei, intotdeauna se simt aici stinghere. Cum se explica acest fapt decat ca un reflex a ceea ce a fost spiritul?

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Paternitate, filiatie

Parintii transmit copiilor doar viata trupeasca, nimic din sufletul lor. Sufletul este indivizibil. Un tata stupid poate avea copii talentati si viceversa.

Intrucat noi am avut mai multe existente, paternitatea vine din epoca anterioara existentei noastre actuale. Succesiunea existentelor corporale stabileste intre spirite legaturi ce urca spre existentele noastre anterioare; de aici apar adesea motive de simpatie intre noi si anumite spirite care ne par straine.

Doctrina reincarnarii intinde legaturile de familie, nu le distruge. Paternitatea fiind fondata pe afectiuni anterioare, legaturile ce unesc membrii unei aceleiasi familii sunt mai stabile. Sporesc astfel indatoririle fraterne, de vreme ce, in vecinul nostru sau in servitorul nostru, se poate gasi un spirit legat de noi prin legaturi de sange.

Doctrina reincarnarii diminueaza in acelasi timp importanta pe care unii o dau filiatei lor, de vreme ce se poate sa fi avut drept tata un spirit apartinand unei alte semintii, sau vietuind in oricare alta conditie. aceasta importanta este bazata pe orgoliu. Ceea ce majoritatea onoreaza la stramosii lor sunt titlurile, rangul, norocul. Astfel ca ar rosi daca ar fi avut un drept bunic un cizmar onest, si s-ar lauda ca descind dintr-un gentilom dezmatat. Dar indiferent de ceea ce ar spune si ar face, nu vor impiedica lucrurile sa fie ceea ce sunt, caci Dumnezeu nu a randuit legile naturii dupa vanitate.

Nu exista filiatie intre spiritele descendentilor unei aceleiasi familii dar cultul stramosilor nu este un lucru ridicol. Trebuie sa fim fericiti daca apartinem unei familii in care s-au incarnat spirite elevate. Desi spiritele nu se trag unele din altele, nu au mai putina afectiune pentru cei care tin la ele prin legaturi de familie, caci aceste spirite sunt adesea atrase de cutare familie prin motive de simpatie sau prin legaturi anterioare; dar spiritele stramosilor nostri nu sunt deloc onorate de cultul intretinut de noi din orgoliu; meritul lor nu se rasfrange asupra noastra atata timp cat nu ne straduim sa urmam exemplul bun pe care ni l-au dat, si doar atunci amintirea noastra poate nu numai sa fie agreabila, ci chiar utila.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Sexele spiritelor

Spiritele nu au sex, in sensul in care intelegem noi, caci sexele depind de alcatuire. Intre spirite exista dragoste si simpatie, dar bazate pe similitudinea sentimentelor. Spiritul care a animat corpul unui barbat poate, intr-o noua existenta, sa anime pe cel al unei femei, si reciproc. Sunt aceleasi spirite care anima barbatii si femeile.

Spiritul nu are nicio preferinta de a se reincarna in corpul unui barbat sau al unei femei; pentru el importa mai putin dar de aici apar probele la care trebuie sa se supuna. Spiritele se incarneaza barbati sau femei, deoarece ele nu au sexe dar cum ele trebuie sa progreseze, fiecare sex, ca si fiecare pozitie sociala le ofera incercari si indatoriri speciale si ocazia de a capata experienta. Cel care va fi intotdeauna barbat nu va sti decat ceea ce stiu barbatii.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Transmigratia progresiva

Pornind de la principiul formarii sale, Spiritul nu se bucura de plinitudinea facultatilor sale. Spiritul este asemenea omului, isi are copilaria sa. La origine, spiritele nu au decat o existenta instinctiva si o palida constiinta de sine si de actele lor; abia dupa aceea inteligenta lor se dezvolta complet.

La prima sa incarnare, sufletul are o stare asemanatoare copilariei vietii corporale; inteligenta sa abia palpaie - el face proba vietii. Sufletele salbaticilor sunt oare suflete in starea de copilarie? Copilarie relativa, dar sunt suflete deja dezvoltate, ele au pasiuni. Pasiunile sunt un semn al dezvoltarii dar nu al perfectiunii; sunt un semn al activitatii si al constiintei eului in timp ce in sufletul primitiv, inteligenta si viata sunt in stare de gremen.

Viata spiritului, in ansamblul sau, parcurge aceleasi faze pe care le vedem in viata corporala. El trece in mod gradat de la starea de embrion la cea de copilarie, pentru a ajunge printr-o succesiune de perioade la starea de adult, care este cea a perfectiunii, cu urmatoarele diferente: ca nu exista declin si descreptitudine ca si in viata corporala; ca viata sa, care a avut un inceput, nu va avea sfarsit; ca ii trebuie un timp nemarginit, din punctul nostru de vedere, pentru a trece de la copilaria spiritista la o dezvoltare completa; si ca progresul sau se realizeaza, nu pe o singura planeta, ci trecand prin lumi diverse.

Viata spiritului se compune astfel dintr-o serie de existente corporale incat fiecare este pentru el o ocazie de progres, asa cum fiecare existenta corporala se compune dintr-o serie de zile si in fiecare zi omul obtine un spor de experienta si instructie. Dar, asa dupa cum, in viata omului, exista zile ce nu aduc niciun rod, in cea a spiritului sunt existente corporale ramase fara rezultat, pentru ca el nu a stiut sa profite de ele.

Nu este posibil ca inca din aceasta viata, printr-o conduita exemplara, sa se sara peste toate gradele si sa se devina spirit pur fara a trece prin alte stadii intermediare. Nu este posibil datorita faptului ca ceea ce crede omul ca ar fi perfect este departe de perfectiune; exista calitati ce-i sunt necunoscute si pe care nu le poate intelege. Astfel poate fi perfect potrivit naturii sale terestre, dar aceasta nu este perfectiunea absoluta.

Tot asa un copil oricat de precoce ar fi, trebuie sa treaca prin tinerete inainte de a ajunge la maturitate; tot asa bolnavul trece prin convalescenta inainte de a-si recapata sanatatea in totalitate. Si apoi, spiritul trebuie sa avanseze in stiinta si moralitate; daca nu a progresat decat intr-un sens, el trebuie sa progreseze si in celalalt pentru a atinge inaltimea scarii spiritiste. Dar, cu cat omul avanseaza mai mult in viata sa prezenta, cu atat probele urmatoare vor fi mai putin lungi si grele. Omul isi poate asigura inca din aceasta viata o existenta viitoare mai putin plina de amaraciune. Se pot distruge lungimea si dificultatile drumului. Singurul nepasatorul se gaseste intotdeauna in acelasi punct. Un om, in noile sale existente poate cobori ca pozitie sociala mai jos decat a fost, dar ca spirit, nu. Sufletul unui om caritabil nu poate, intr-o noua incarnare, sa anime corpul unui scelerat pentru ca el nu poate degenera. Sufletul unui om pervers poate deveni cel al unui om caritabil, dar numai daca s-a cait, si atunci starea aceasta devine o recompensa.

Drumul spiritelor este progresiv si niciodata retrograd; ele se ridica in mod gradat in ierarhie si nu coboara deloc din rangul la care au ajuns. In diferitele lor existente corporale ele pot cobori ca oameni, dar nicidecum ca spirite. Astfel sufletul unui puternic al zilei poate mai tarziu sa anime cel mai umil lucrator si invers; caci rangul printre oameni este adesea in raport invers cu elevatia sentimentelor morale. Irod era rege si Iisus dulgher.

Posibilitatea de a se ameliora intr-o alta existenta, determina anumite persoane sa persevereze pe un drum gresit prin gandul ca vor putea intotdeauna sa se corijeze mai tarziu. Cel ce gandeste astfel nu crede in nimic; ideea unei pedepse eterne nu-l retine mai mult, caci ratiunea lui o respinge, si aceasta idee conduce la neincredere in toate.

Daca nu s-ar folosi doar mijloace rationale pentru a conduce oamenii, nu ar fi fost atatia sceptici. Un spirit imperfect poate, intr-adevar, sa gandeasca in felul acesta in timpul vietii sale corporale dar odata degajat de materie, el gandeste altfel, caci observa curand ca a facut un calcul fals, si aceasta ii da, intr-o noua existenta, un sentiment contrar. Astfel se realizeaza progresul si iata de ce pe pamant unii oameni sunt mai avansati decat altii; unii au deja o experienta pe care altii nu o au inca, dar o vor obtine putin cate putin. Depinde de ei sa-si accelereze progresul sau sa-l amane la nesfarsit.

Omul care are o pozitie rea doreste sa o schimbe, facand tot ce este posibil. Cel ce este convins ca framantarile din aceasta viata sunt consecinta imperfectiunilor sale va cauta sa-si asigure o existenta mai putin impovaratoare; si acest gand il va intoarce mai degraba de pe calea raului decat gandul focului etern in care nu crede.

Spiritele, neputandu-se ameliora decat suportand framantarile vietii corporale, ar rezulta ca viata materiala ar fi un fel de sita deasa sau purificatoare pe unde trebuie sa treaca fapturile lumii spiritiste pentru a ajunge la perfectiune. Ele se amelioreaza in aceste incercari evitand raul si practicand binele. Dar numai dupa mai multe incarnari sau purificari succesive, ele ating intr-un timp mai lung sau mai scurt, si conform eforturilor depuse, scopul catre care tind.

Spiritul este totul; corpul pe care il posedam este un vesmant ce se strica: asta-i tot. O comparatie materiala pentru diferitele grade de purificare a sufletului o gasim in mustul vitei de vie. Acesta contine licoarea numita alcool, dar amestecata cu o multime de materii straine ce ii altereaza esenta; mustul nu ajunge la puritatea absoluta decat dupa mai multe distilari, la fiecare dintre acestea depunandu-se cateva impuritati. alambicul este corpul in care sufletul trebuie sa intre pentru a se epura; materiile straine sunt asemenea prespiritului care se epureaza el insusi pe masura ce spiritul se apropie de perfectiune.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Incarnarea in diferite lumi

Nu toate diferitele noastre existente corporale se realizeaza pe pamant. Unele reincarnari se realizeaza in diferite lumi. Cea de aici nu este nici prima si nici ultima, ci este una dintre cele mai materiale si mai indepartate de perfectiune.

Sufletul poate reinvia de mai multe ori pe aceeasi planeta, daca nu este suficient de avansat pentru a trece intr-o lume superioara. Deci, nu la fiecare existenta corporala trece dintr-o lume intr-alta. Putem reaparea de mai multe ori pe pamant. De asemenea, putem reveni pe pamant dupa ce am vietuit in alte lumi.

Nu exista necesitatea de a retrai pe pamant dar daca nu avansam, putem merge intr-o alta lume in care nu este mai bine si in care poate fi mai rau. Nu exista niciun avantaj deosebit in a reveni sa locuim pe pamant, in afara de a ne afla in misiune; atunci se avanseaza, aici ca si in alta parte. Nu am fi mai fericiti sa ramanem spirite pentru ca am fi stationari, or, ceea ce se doreste este apropierea de Dumnezeu.

Dupa ce spiritele au fost incarnate in alte lumi, ele pot sa apara unde nu au fost vreodata. Si noi am fost in altele. Toate lumile sunt solidare: ce nu se indeplineste intr-una se indeplineste in alta. Exista in multe si diverse feluri oameni care se afla pe pamant pentru prima data.

Pentru a ne atinge scopul final (perfectiunea si fericirea suprema) nu este nevoie ca spiritul sa treaca prin filiera tuturor lumilor din univers pentru ca sunt multe lumi de acelasi grad si spiritul nu ar invata nimic nou. Atunci vine intrebarea: cum se explica pluralitatea existentelor spiritului pe aceeasi planeta?...spiritul poate sa se gaseasca acolo de fiecare data in pozitii foarte diferite, care reprezinta pentru el tot atatea ocazii de a acumula experienta.

Spiritele pot sa retraiasca corporal intr-o lume inferioara celei in care au vietuit deja cand au de indeplinit o misiune de favorizare a progresului, si atunci accepta cu bucurie framantarile acestei existente, deoarece le ofera un mijloc de a avansa. Spiritele pot ramane stationare, dar nu retrogradeaza, si atunci pedeapsa lor e de a nu avansa si de a reincepe existentele rau folosite in mediul ce convine naturii lor. Spiritele nevoite sa reinceapa aceeasi existenta sunt cele care gresesc in misiunea sau in incercarile lor.

Entitatile care populeaza fiecare lume nu au ajuns la acelasi grad de perfectiune...este ca pe pamant: unele sunt mai avansate, altele mai putin avansate. Trecand din aceasta lume in alta, spiritul isi pastreaza inteligenta ce o avea in lumea noastra. Inteligenta nu se pierde dar se poate sa nu aiba aceleasi mijloace de manifestare; depinde de superioritatea sa si de starea corpului pe care-l va lua.

Entitatile care populeaza diferite lumi au corpuri, caci trebuie ca spiritul sa fie reinvesmantat in materie pentru a actiona asupra materiei. acest invelis este mai mult sau mai putin material dupa gradul de puritate atins de spirite - aceasta da si diferenta intre lumile pe care trebuie sa le strabatem caci exista mai multe lacasuri ale Tatalui nostru si de aici mai multe grade. Unii o stiu si au constiinta faptului pe acest pamant, altii nu o au deloc.

Pe masura ce spiritul se purifica, corpul ce-l invesmanteaza se apropie de asemenea de natura spiritelor. Materia este mai putin densa, el nu se mai taraste cu greutate la suprafata solului, necesitatile fizice sunt mai putin grosoloane, entitatile vii nu mai au nevoie de a se devora intre ele pentru a se hrani. Spiritul este mai liber si are pentru lucrurile indepartate perceptii ce ne sunt necunoscute; el vede prin ochii corpului ceea ce noi nu vedem decat prin gandire.

Purificarea spiritelor aduce fapturilor in care sunt incarnate perfectionarea morala. Pasiunile animalice slabesc si egoismul face loc sentimentului fratern. Astfel incat, in lumile superioare celei pamantene, razboaiele sunt necunoscute: ura si discordia sunt acolo fara obiect, caci nimeni nu se gandeste sa faca rau aproapelui sau. Intuitia ce o au despre viitor, securitatea data de o constiinta lipsita de remuscari, face ca moartea sa nu le mai provoace nicio teama, o vad venind fara frica, o vad ca o simpla transformare.

Durata vietii in diferitele lumi, pare a fi proportionala cu gradul de superioritate fizica si morala a acestor lumi si este perfect rational. Cu cat corpul este mai material, cu atat el este subiectul vicisitudinilor care il dezorganizeaza. Cu cat spiritul este mai pur, cu atat are mai putine pasiuni ce-l macina. Este aici inca o binefacere a Providentei ce vrea astfel sa reduca suferintele.

Trecand dintr-o lume in alta, spiritul trece prin copilarie - copilaria e pretutindeni o tranzitie necesara, dar nu este peste tot atat de stupida ca la noi. Spiritul nu poate intotdeauna sa aleaga o noua lume unde trebuie sa locuiasca dar o poate cere si o poate obtine daca merita caci lumile nu sunt accesibile spiritelor decat dupa gradul lor de elevatie. Daca spiritul nu cere nimic, gradul sau de elevatie hotaraste unde se va reincarna.

Starea fizica si morala a entitatilor vii nu este perpetuu aceeasi pe fiecare planeta. Lumile sunt de asemenea supuse legii progresului. Toate au inceput prin a fi intr-o conditie inferioara. Si pamantul insusi va suporta o transformare asemanatoare - el va deveni un paradis terestru atunci cand oamenii vor fi devenit buni. Astfel semintiile care populeaza astazi pamantul vor disparea intr-o zi si vor fi inlocuite de fapturi din ce in ce mai perfecte. aceste semintii transformate vor urma celor actuale, tot asa cum acestea au succedat altora si mai primitive.
Exista si lumi unde spiritul, cautand sa locuiasca intr-un corp material, nu are ca invelis decat perispiritul. Acest invelis devine atat de eterat incat pentru noi e ca si cand n-ar exista - este starea spiritelor pure.

Nu exista o demarcatie neta intre starea ultimelor incarnari si cea a spiritului pur. Diferenta, stergandu-se putin cate putin, devine insesizabila precum intunericul ce se sterge in fata primelor lumini ale zilei. Substanta perispiritului nu este aceeasi pe toate planetele, este mai mult sau mai putin eterata. Trecand de la o lume la alta, spiritul se acopera cu materia proprie fiecarei lumi, dar aceasta dureaza mai putin decat o scanteie.

Spiritele pure locuiesc in anumite lumi, dar acolo ele nu sunt izolate asemenea oamenilor de pe pamant, ele pot sa fie pretutindeni. Conform spiritelor, dintre toate planetele ce compun sistemul nostru planetar, Pamantul este una dintre cele ai caror locuitori sunt cel mai putin avansati din punct de vedere fizic si moral. Marte i-ar fi inferior iar Jupiter cu mult superior in toate privintelor. Soarele nu ar fi o lume locuita de entitati corporale, ci un loc de intalnire pentru spiritele superioare, care, de acolo, radiaza prin gandire catre alte lumi pe care le dirijeaza prin mijlocirea spiritelor mai putin elevate carora li se transmite prin intermediul fluidului universal. Constitutia fizica a soarelui ar fi cea a unei vetre de electricitate. Toti sorii ar putea sa fie intr-o pozitie identica.

Volumul si departarea de soare nu au o legatura necesara cu gradul de avansare al lumilor, de vreme ce ar parea ca Venus este mai avansat decat Pamantul, si Saturn inferior lui Jupiter. Mai multe spirite care au animat persoane cunoscute pe pamant au afirmat ca au fost reincarnate pe Jupiter, una din lumile cele mai apropiate de perfectiune, si s-au mirat vazand pe aceasta planeta atat de avansata oameni a caror opinie nu-i aseza la acest nivel aici, pe pamant. Nimic nu trebuie sa surprinda daca se considera ca anumite spirite locuind aceasta planeta au putut fi trimise pe pamant pentru a indeplini o misiune care, in ochii nostri, nu le situa in prima pozitie. In al doilea rand, intre existenta lor terestra si cea de pe Jupiter au putut avea si altele intermediare, in care s-au ameliorat. In al treilea rand, in aceasta lume, ca si in a noastra, exista diferite grade de dezvoltare, si intre aceste grade poate exista aceeasi distanta ce separa la noi salbaticul de omul civilizat. Astfel, despre cel ce locuieste pe Jupiter nu s-ar putea spune ca este la nivelul celor mai avansate fapturi, asa cum cineva nu este la nivelul unui academician doar pentru ca locuieste la Paris.

Conditiile de longevitate nu sunt peste tot aceleasi ca si pe pamant si varsta nu se poate compara. O persoana decedata de cativa ani, fiind evocata, spunea ca s-a reincarnat de sase luni intr-o lume al carei nume ne este complet necunoscut. Interogata asupra varstei avute in acea lume, raspunse: "Nu pot aprecia, deoarece noi nu numaram ca voi; apoi modul de existenta nu mai este acelasi; dezvoltarea este aici mult mai rapida; totusi, desi nu am implinit decat sase luni de ale voastre, pot spune ca, in privinta inteligentei, am treizeci de ani din varsta ce o aveam pe pamant". Multe raspunsuri asemanatoare au fost date si de alte spirite, si aici nu e nimic neverosimil. Nu vedem pe pamant o multime de animale obtinand in cateva luni dezvoltarea lor normala? De ce nu ar fi la fel cu omul in alte sfere? De remarcat in plus ca dezvoltarea obtinuta de om pe pamant la varsta de treizeci de ani nu poate fi decat un fel de copilarie, comparativ cu cea care trebuie atinsa. Inseamna a avea vederea foarte scurta considerandu-ne superiori fata de toate celelalte tipuri ale creatiei, si a umili Divinitatea crezand ca in afara de noi nimic nu i-ar mai fi cu putinta.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

miercuri, 11 februarie 2009

Scopul incarnarii

Dumnezeu le impune spiritelor incarnarea pentru a le face sa atinga perfectiunea; pentru unele este o ispasire, pentru altele o misiune. Dar, pentru a atinge perfectiunea, ele trebuie sa sufere toate vicisitudinile existentei corporale: aceasta este ispasirea. Incarnarea mai are si un alt scop: acela de a face spiritele sa contribuie fiecare cu partea sa la opera de creatie. Pentru a se desavarsi, in fiecare lume, ele isi iau o constitutie in armonie cu materia esentiala a fiecarei lumi pentru a executa aici, din acest punct de vedere, ordinele lui Dumnezeu; astfel incat participand la opera generala, avanseaza si ele insele.

Actiunea fapturilor corporale este necesara in mersul universului; dar Dumnezeu, in intelepciunea sa, a dorit ca si in aceasta actiune ele sa gaseasca un mijloc de a progresa si a se apropia de el. Astfel incat, in virtutea unei legi admirabile in providenta sa, totul in natura se inlantuie, toate partile sunt solidare.

Toate spiritele sunt create simple si ignorante; ele se instruiesc in decursul luptelor si framantarilor vietii corporale. Dumnezeu, care este drept, nu putea sa le faca pe unele fericite, fara suferinta si fara truda, si, in consecinta, fara merit. Spiritele care, din principiu, au urmat calea binelui ajung mai repede la tel; si apoi, suferintele vietii sunt adesea consecinta imperfectiunii spiritului. Cu cat este mai putina imperfectiune, cu atat este mai putin zbucium; cel ce nu este nici invidios, nici gelos, nici avar, nici ambitios, nu va avea zbuciumul nascut de aceste defecte.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Progresul spiritelor

Sunt spiritele bune sau rele prin propria natura sau nu sunt decat aceleasi spirite care se imbunatatesc? Sunt aceleasi spirite care se imbunatatesc; pe masura ce se imbunatatesc, trec dintr-un ordin inferior in altul superior.

Dumnezeu a creat toate spiritele simple si ignorante, adica fara stiinta. A dat fiecaruia o misiune in scopul de a le lumina, de a le face sa inainteze progresiv spre perfectiune prin cunoasterea adevarului, si de a le apropia de el insusi. fericirea eterna si deplina exista pentru ele in aceasta perfectiune. Spiritele cuceresc aceste cunostinte trecand prin probele impuse de Dumnezeu. Unele accepta cu supunere probele si ating mai rapid scopul ce le-a fost destinat; altele nu se supun decat cartind si raman asa, prin propria greseala, indepartate de perfectiunea si fericirea promise.

Spiritele par a fi la origine ignorante si fara experienta asemenea copiilor, dar acumuleaza putin cate putin cunostintele ce le lipsesc prin parcurgerea diferitelor etape ale vietii. Copilul neascultator ramane ignorant si imperfect, profitul depinde mai mult sau mai putin de supunurea sa, dar viata omului are o limita pe cand cea a spiritelor se intinde la infinit.
Nu exista spirite care vor ramane de-a pururi ignorante. Toate vor deveni perfecte; ele se schimba dar intr-un timp indelungat; caci...un tata drept si milos nu-si poate respinge la nesfarsit copiii. Depinde de spirite accelerarea progresului lor catre perfectiune. Ele vor ajunge acolo mai repede sau mai incet in functie de dorinta si de supunerea lor fata de vointa lui Dumnezeu.

Nu este posibil ca spiritele sa degenereze. Pe masura ce avanseaza, ele inteleg ce anume le indeparteaza de perfectiune. Cand un spirit a sfarsit o proba, capata si cunoastere si el nu uita asta. Poate sa ramana stationar, dar nu da inapoi.

Daca spiritele ar fi fost create perfecte, ele s-ar fi bucurat fara merit de binefacerile acestei perfectiuni. Unde ar fi meritul fara lupta? De altfel inegalitatea ce exista intre ele este necesara personalitatii lor; si apoi misiunea pe care o indeplinesc in diferite stadii este prevazuta de Providenta pentru armonia universului.

Spiritele nu trec prin filiera raului pentru a ajunge la bine, ci prin cea a ignorantei. se pune intrebarea de ce anumite spirite au urmat calea binelui. iar altele pe cea a raului. Ele au avut liberul arbitru. Dumnezeu nu a creat deloc spirite rele, le-a creat simple si ignorante, avand mai degraba aptitudinea pentru bine decat pentru rau; cele ce sunt rele au devenit astfel prin vointa lor.

Liberul arbitru se dezvolta pe masura ce spiritul capaca constiinta de sine. Nu ar mai fi fost libertate daca alegerea era determinata de o cauza independenta de vointa spiritului. Cauza nu este in el, este in afara lui, in influentele carora le cedeaza in virtutea liberei sale vointe. Este marele adevar al caderii omului si al pacatului originar: unii au cedat tentatiilor, altii au rezistat.

Influentele ce se exercita asupra lui provin de la spirite imperfecte care cauta sa-l ia in stapanire, sa-l domine si care se bucura de dobandirea lui. Este ceea ce s-a dorit sa se descrie prin figura lui satan. Intelepciunea lui Dumnezeu consta in libertatea ce o lasa fiecaruia de a alege, caci fiecare capata rasplata actelor sale.

Intre spiritele care, din principiu, urmeaza drumul binelui absolut si altele ce urmeaza drumul raului absolut, exista fara indoiala dradatii intre cele doua extreme. Spiritele care au urmat calea raului ar putea sa ajunga la acelasi nivel de superioritate ca si celelalte dar eternitatile vor fi mai lungi pentru ele. Prin cuvantul "eternitatile" trebuie sa se inteleaga ideea ce o au spiritele inferioare despre vesnicia suferintei lor, caci nu le este dat sa le vada sfarsitul, precum si faptul ca ideea se reinnoieste prin probele care fac spiritele sa sucombe.

Spiritele ajunse la nivelul suprem, dupa ce au trecut prin rau, nu sunt mai putin meritoase in ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu contempla ratacitii cu aceiasi ochi si ii iubeste pe toti cu aceeasi inima. Sunt rele pentru ca s-au pierdut: la inceput nu erau decat niste spirite simple.  Spiritele sunt create in mod identic, dar nestiind de unde vin, trebuie ca liberul arbitru sa-si urmeze cursul. Ele progreseaza mai mult sau mai putin rapid in inteligenta ca si in moralitate.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Ordinul al treilea. Spiritele imperfecte

Caractere generale - Predominarea materiei asupra spiritului. Inclinarea catre rau. Ignoranta, orgoliul si toate relele pasiuni care le urmeaza. Au intuitia lui Dumnezeu, dar nu-l inteleg. Nu toate sunt prin esenta rele; la unele exista mai multa usurinta, inconsecventa si dorinta de glume rautacioase decat o rautate adevarata. Unele nu fac nici bine, nici rau, dar simplul fapt ca nu fac bine deloc, denota inferioritatea lor. Altora din contra, le place raul, si sunt satisfacute cand gasesc ocazia de a-l face. Pot sa adauge inteligentei rautatea sau dorinta de glume rautacioase; dar oricare le-ar fi dezvoltarea intelectuala, ideile lor sunt putin elevate iar sentimentele mai mult sau mai putin abjecte.

Cunostintele lor despre lumea spiritista sunt limitate, si putinul pe care-l stiu se confunda cu ideile si prejudecatile din viata corporala. Nu ne pot da decat notiuni false si incomplete; dar observatorul atent gaseste adesea in comunicarile lor, chiar imperfecte, confirmarea marilor adevaruri afirmate de spiritele superioare.

Li se cunoaste caracterul prin limbaj. Orice spirit care, in comunicarile sale, tradeaza o gandire rea, poate fi considerat de ordinul al treilea; prin urmare, intreaga gandire negativa ce ne este sugerata vine de la un spirit din acest ordin.

Ele vad fericirea celor buni si aceasta vedere este un zbucium neincetat, caci sufera toate angoasele produse de invidie si gelozie. Ele pastreaza amintirea si perceptia suferintelor din viata corporala si aceasta impresie este adesea mai dureroasa decat in realitate. Ele sufera deci cu adevarat atat relele pe care le-au indurat cat si pe cele facute altora; si cum sufera mult timp, ele cred ca vor suferi pentru totdeauna; pentru a le pedepsi, Dumnezeu vrea ca ele sa creada astfel.

Pot fi impartite in cinci clase principale:
- Clasa a zecea. Spiritele impure - sunt predispuse la rau si raul formeaza obiectul preocuparilor sale. Ca spirite, ele dau sfaturi perfide, insufla discordia si neincrederea, si iau toate mastile posibile pentru a insela mai bine. Se ataseaza de caracterele mai slabe pentru a le face sa cedeze sugestiilor lor si a le impinge la pierzanie, satisfacute de a le putea intarzia progresul, facandu-le sa se piarda in probele la care sunt supuse. Le poti recunoaste in manifestari prin limbajul lor: trivialitatea si grosolania in expresii, la spirite ca si la oameni, este intotdeauna un indice al inferioritatii morale, daca nu intelectuale. Comunicarile lor vadesc josnicia inclinatiilor, si daca vor sa para altfel vorbind cu bun simt, ele nu-si pot sustine mult timp rolul, sfarsind intotdeauna prin a-si trada originea. Unele popoare le considera divinitati facatoare de rau, altele le desemneaza sub numele de demoni, genii rele, spirite ale raului.

Entitatile vii pe care le anima, atunci cand se incarneaza, sunt inclinate catre toate viciile zamislite de pasiunile josnice se degradante: senzualitatea, cruzimea, perfidia, ipocrizia, lacomia, avaritia sordida. Ele savarsesc raul din placerea de a-l face, cel mai adesea fara motive si, din ura fata de bine, si isi aleg aproape intotdeauna victimele printre oamenii cinstiti. Acestia devin un flagel pentru omenire, oricarei clase sociale i-ar apartine, si lustrul civilizatiei nu-i apara de oprobiu si rusine.

- clasa a noua. Spiritele usuratice - sunt ignorante, rautacioase, inconsecvente si batjocoritoare. Se amesteca in toate, raspund la toate, fara a se sinchisi de adevar. Le place sa cauzeze mici necazuri si neplaceri, sa produca dezordini, sa induca in eroare cu malitiozitate prin mistificari si tot felul de pozne. Acestei clase ii apartin spiritele desemnate in mod obisnuit sub numele de gnomi, spiridusi si dracusori. Ele sunt dependente de spiritele superioare, care le utilizeaza adesea asa cum facem noi cu servitorii.
In comunicarile cu oamenii, limbajul lor este cateodata spiritual si glumet, dar aproape intotdeauna fara profunzime; transpun defectele si ridicolul exprimate in trasaturi corozive si satirice. Daca-si imprumuta nume false, o fac cel mai adesea din dorinta de glume rautacioase decat din rautate adevarata.

- clasa a opta. Spiritele pseudo-savante - cunostintele lor sunt destul de intinse, dar cred ca stiu mai mult decat stiu in realitate. Realizand in progres oarecare in anumite privinte, limbajul lor are un caracter serios ce poate insela in privinta capacitatilor si cunostintelor lor, dar cel mai adesea nu reprezinta decat o reflectare a prejudecatilor si ideilor din viata terestra; este un amestec de adevaruri cu erori dintre cele mai absurde, din mijlocul carora razbat ingamfarea, orgoliul, gelozia si incapatanarea de care nu au putut sa se dezbare.

- clasa a saptea. Spiritele neutre - nu sunt nici atat de bune pentru a face binele, nici atat de rele pentru a face raul; ele penduleaza cand catre unul cand catre celalalt si nu se ridica mai sus de conditia obisnuita a umanitatii atat ca morala cat si ca inteligenta. Tin la lucrurile acestei lumi, regretand bucuriile grosiere.

- clasa a sasea. Spiritele frapante si perturbatoare - Aceste spirite nu formeaza, la drept vorbind, o clasa distincta, avand in vedere calitatile personale; pot apartine oricarei clase din ordinul al treilea. Isi manifesta adesea prezenta prin efecte fizice ce impresioneaza, cum ar fi loviturile, miscarea si deplasarea anormala a corpurilor solide, agitatia aerului, etc. Apar, mai mult decat alte spirite, atasate de materie; par a fi principalii agenti ai vicisitudinilor elementelor naturii, fie cand actioneaza asupra aerului, apei, focului, corpurilor dure, fie cand lucreaza in maruntaiele pamantului. Se recunoaste ca aceste fenomene nu sunt deloc datorate unei cauze fizice intamplatoare, cand de fapt au un caracter premeditat si inteligent. Toate spiritele pot provoca aceste fenomene, dar spiritele elevate le lasa in general in sarcina spiritelor subalterne, mai apte pentru lucrurile materiale decat pentru cele inteligente. Cand considera ca manifestarile de acest fel sunt utile, ele se servesc de aceste spirite auxiliare.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

marți, 10 februarie 2009

Ordinul al doilea. Spiritele bune.

Caractere generale. - Predominare a spiritului asupra materiei ; dorinta de bine. Calitatile si puterea lor de a face bine sunt in concordanta cu gradul de perfectiune la care au ajuns: multe au stiinta, altele intelepciunea si bunatatea; cele mai avansate reunesc stiinta cu calitatile morale. Nefiind inca dematerializate complet, pastreaza mai mult sau mai putin, dupa rang, trasaturile existentei corporale, fie in forma limbajului, fie in obiceiurile lor unde se regasesc unele dintre pasiunile avute; altfel ar fi spirite perfecte.

Ele il inteleg pe Dumnezeu si infinitul, si se bucura deja de fericirea celor buni. Sunt fericite de binele pe care-l fac si de raul pe care-l impiedica. Dragostea ce le uneste este pentru ele izvorul unei fericiri inefabile nealterata nici de invidie, nici de remuscari, nici de pasiuni rele ce dau zbuciumul spiritelor imperfecte; insa toate mai au inca probe de trecut pana cand sa atinga perfectiunea absoluta.

Ca spirite, suscita gandurile bune, stavileste dorinta de rau a oamenilor, protejeaza in viata pe cei ce sunt demni si neutralizeaza influenta spiritelor imperfecte fata de cei ce nu se complac in supunere.

Cei in care se reincarneaza sunt buni si binevoitori cu semenii lor; nu se pierd in orgoliu, egoism sau ambitie; nu incearca nici ura, nici ranchiuna, nici invidie, nici gelozie, si fac binele de dragul binelui.

Acestui ordin ii apartin spiritele desemnate in credintele populare sub numele de genii bune, genii protectoare, spirite ale binelui. In epocile de superstitii si ignoranta sunt cunoscute ca divinitati facatoare de bine.

Pot fi impartite in patru grupe principale:

- Clasa a cincea. Spirite binevoitoare - calitatea dominanta este bunatatea; le place sa se puna in serviciul oamenilor si sa-i protejeze, dar stiinta lor este limitata: progresul lor este mai realizat in sens moral decat in sens intelectual.
- Clasa a patra. Spiritele savante - Ceea ce le distinge in mod special este intinderea cunostintelor lor. Se preocupa mai putin de problemele morale decat de cele stiintifice, pentru care au aptitudine mai mare; dar nu considera stiinta decat din punct de vedere al utilitatii si nu o amesteca cu niciuna din pasiunile ce reprezinta insusirea spiritelor imperfecte.
- clasa a treia. Spiritele intelepte - calitatile morale de cel mai inalt grad formeaza caracterul lor distinctiv. Fara a avea cunostinte nelimitate, sunt dotate cu o capacitate intelectuala ce le da o judecata sanatoasa despre oameni si despre lucruri.
- clasa a doua. Spiritele superioare - Reunesc stiinta, intelepciunea si bunatatea. Limbajul lor nu denota decat bunavointa; este demn, elevat, adesea sublim. Superioritatea le face mai apte decat celelalte de a ne da notiunile cele mai juste despre lucrurile lumii incorporabile, in limitele in care ii este permis omului sa le cunoasca. Ele comunica bucuros cu aceia care cauta adevarul bunei-credinte, si al caror suflet este indeajuns de eliberat de legaturile pamantesti pentru a-l intelege; dar se indeparteaza de cei animati de simpla curiozitate sau daca influenta materiei ii intoarce de la practicarea binelui. Cand in mod exceptional, se incarneaza pe pamant, o fac pentru a indeplini o misiune de progres, si atunci ne ofera tipul de perfectiune la care umanitatea poate aspira aici, jos.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Ordinul intai. Spiritele pure

Caractere generale - influenta nula a materiei. Superioritatea morala si intelectuala absoluta in raport cu spiritele din alte ordine.

Clasa intai. Clasa unica. - Au parcurs toate nivelurile scarii si s-au debarasat de toate impuritatile materiei. Atingand plenitudinea perfectiunii de care este susceptibila fiinta, nu mai au de trecut probe sau ispasiri. Nemaifiind subiecte ale reincarnarii in corpuri perisabile, isi petrec viata eterna la sanul lui Dumnezeu.

Se imbata de o bucurie inalterabila, caci nu mai sunt subiecte pentru nevoile sau vicisitudinile vietii materiale; dar aceasta fericire nu este cea a unei monotone trandaveli petrecuta intr-o contemplatie perfecta. Ele sunt mesagerii si slujitorii lui Dumnezeu caruia ii executa ordinele pentru mentinerea armoniei universale. Comanda tuturor spiritelor ce le sunt inferioare, le ajuta sa se perfectioneze si le fixeaza misiunea. A asista oamenii in nenorocirea lor, a-i indemna la bine sau la ispasirea pacatelor ce-i indeparteaza de fericirea suprema este pentru ele o ocupatie placuta.

Sunt desemnate cateodata sub nume de ingeri, arhangheli sau serafimi. Oamenii pot intra in comunicare cu ele, dar ar fi un increzut cel ce ar pretinde ca le poate avea la ordinele sale.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Diferitele ordine ale spiritelor

Spiritele nu sunt egale intre ele, exista o ierarhie. Exista diferite ordine dupa gradul de perfectiune la care au ajuns spiritele. Nu exista un numar determinat de ordine. Numarul este nelimitat, deoarece nu exista intre ordine o linie de demarcatie trasata ca o bariera, astfel ca se pot multiplica sau restrange diviziunile dupa voie; totusi, daca se considera caracterele generale, se poate reduce numarul ordinelor principale la trei.

Se pot situa in primul rand cele care au ajuns la perfectiune: spiritele pure. Cele din al doilea ordin sunt situate la mijlocul scarii: preocuparea lor este dorinta de bine. Au si puterea de a face bine, dupa gradul de perfectiune, - unele au stiinta, altele au intelepciunea si bunatatea, dar toate mai au incercari de trecut. Cele de grad inferior sunt inca la baza scarii. Spiritele imperfecte sunt caracterizate prin ignoranta, dorinta de rau si toate pornirile rele ce le intarzie evolutia. Spiritele de ordinul trei nu sunt toate rele prin esenta. Unele nu fac nici bine, nici rau; altora, din contra, le place raul si sunt satisfacute cand gasesc ocazia de a-l face. Si apoi mai exista spirite usuratice sau nebunatice, mai mult aiurite decat rautacioase, carora le plac ma degraba glumele rautacioase decat rautatea, si care gasesc placerea in a pacali si a cauza mici necazuri de care sa rada apoi.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea Spiritelor)

Scara spiritista

Clasificarea spiritelor este bazata pe gradul lor de evolutie, pe calitatile dobandite si pe imperfectiunile de care trebuie sa scape. Aceasta clasificare nu are nimic absolut; fiecare categorie nu prezinta un caracter net decat in ansamblul sau; dar de la un grad la celalalt tranzitia este insesizabila. Se poate forma deci un numar mare sau mai mic de clase, dupa unghiul de vedere din care se considera problema.

Spiritele admit in general trei categorii principale sau trei mari diviziuni. Pe ultimul loc sunt cele aflate la baza scarii - spiritele imperfecte, caracterizate prin predominarea materiei asupra spiritului si inclinarea catre rau. Cele din a doua categorie sunt caracterizate prin predominarea spiritului asupra materiei si prin dorinta de bine - sunt spirite bune. Pe locul intai, in sfarsit, sunt spiritele pure, cele care au atins supremul grad de perfectiune.

Vom observa, totodata, ca spiritele nu apartin totdeauna in exclusivitate uneia si aceleiasi clase; progresul lor nu se realizeaza decat in mod gradat, si pot reuni caracterele mai multor categorii, ceea ce este usor de apreciat dupa limbaj si acte.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Forma si ubicuitatea spiritelor

Pentru noi, spiritele nu au o forma determinata, limitata, constanta dar pentru celelalte spirite, un spirit are forma: o vapaie, o licarire sau o scanteie eterna. Cularea acestei vapai, scantei, variaza de la intunecata la stralucitoare ca rubinul, dupa cum spiritul este mai mult sau mai putin pur.

Spiritele au nevoie de un timp oarecare pentru a se deplasa in spatiu dar ele se misca la fel de rapid ca gandurile. Cand gandul este intr-un anumit loc si sufletul este acolo, deoarece sufletul este cel ce gandeste. Gandirea este un atribut.

Spiritul care se misca dintr-un loc in altul are constiinta distantei parcurse si a spatiilor traversate dar poate fi si transportat subit in locul unde vrea sa mearga. Spiritul poate foarte bine, daca-si doreste, sa-si faca un calcul al distantei pe care pe care o parcurge sau distanta se poate sterge complet; depinde de vointa sa si de asemeni de natura sa mai mult sau mai putin epurata. Materia nu constituie un obstacol pentru spirite. Ele penetreaza totul: aerul, pamantul, apele, chiar focul-toate le sunt accesibile in mod egal.

Spiritele au darul ubicuitatii; altfel spus, acelasi spirit poate sa se afle in mai multe locuri deodata? Nu se poate sa existe o divizare a aceluiasi spirit dar fiecare este un centru ce radiaza in diferite directii si de aceea pare a fi in mai multe locuri o data. De exemplu, Soarele nu este decat unul si totusi radiaza de jur imprejur si-si trimite razele pana departe; totusi el nu se divide. Nu toate spiritele radiaza cu aceeasi putere- depinde de gradul lor de puritate.
Spiritul este inconjurat de o substanta vaporoasa-destul de vaporoasa incat sa se poata ridica in atmosfera si sa se duca acolo unde doreste. Acest invelis se numeste perispirit.

Spiritul isi ia invelisul sau semimaterial din fluidul universal al fiecarei lumi, caci invelisul nu este acelasi in toate lumile - trecand de la o lume la alta, spiritul isi schimba invelisul. Atunci cand spiritele care locuiesc in lumi superioare vin printre noi trebuie sa se imbrace in materia noastra. Invelisul semimaterial al spiritului ia forme determinate si poate fi perceptibil. Invelisul ia o forma dupa vointa spiritului, astfel ca el ne apare cateodata fie in vise, fie in stare de veghe , si poate lua forma vizibila si chiar palpabila.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)

Originea, natura si lumea spiritelor

Se poate spune ca Spiritele sunt entitati inteligente ale creatiei. Ele sunt entitati inteligente ale creatiei. Ele populeaza universul aflat dincolo de lumea materiala. Sunt opera lui Dumnezeu, asemeni unui om ce construieste o masina; aceasta masina este opera omului, dar nu el insusi. Atunci cand omul face un lucru frumos, util, il numeste copilul sau, creatia sa. Ei bine! acelasi lucru este si cu Dumnezeu: noi suntem copiii sai, de vreme ce suntem opera sa. Au avut spiritele un inceput sau exista, asemenea lui Dumnezeu, dintotdeauna? Daca spiritele nu ar fi avut un inceput, ele ar fi fost egale cu Dumnezeu, in timp ce ele sunt creatia sa si intru totul supuse vointei divine. Dumnezeu este dintotdeauna, incontestabil; dar nu stim nimic despre cum si cand ne-a creat. Putem spune ca suntem fara inceput daca intelegem prin aceasta ca Dumnezeu, fiind etern, a trebuit sa creeze fara odihna; dar cum si cand a fost facut fiecare dintre noi, nimeni nu stie; aici e misterul. Spiritele sunt individualizarea principiului inteligent, asa cum corpurile reprezinta individualizarea principiului material; insa vremea si modul formarii lor sunt necunoscute. Creatia spiritelor este permanenta, caci Dumnezeu nu a incetat niciodata sa creeze. Dumnezeu le creeaza ca si pe celelalte creaturi, prin vointa sa; dar, inca o data, originea lor este un mister.


"Imaterial" nu este cuvantul potrivit pentru descrierea spiritului ci mai exact "incorporal" caci spiritul fiind o creatie trebuie sa fie ceva; este o materie foarte subtila, dar fara echivalenta pentru noi, si atat de eterata ca nu poate impresiona simturile noastre. Au spiritele un sfarsit? Se intelege ca principiul de unde emana este etern, dar ne intrebam daca individualitatea lor are un sfarsit si, intr-un timp dat, mai lung sau mai scurt, elementul din care sunt formate nu se risipeste si nu revine la tot asa cum se intampla cu corpurile materiale. Este greu sa intelegem ca un lucru care are inceput poate sa nu se sfarseasca. Exista desigur lucruri pe care noi nu le intelegem, deoarece inteligenta noastra este limitata, dar asta nu este un motiv pentru a le respinge. Copilul nu intelege tot ceea ce intelege tatal sau, nici ignorantul ceea ce spune savantul. Existenta spiritelor nu are sfarsit.

 
Lumea spiritelor constituie o lume aparte, in afara celei pe care o vedem...este lumea Spiritelor sau a inteligentelor incorporale. Dintre lumea spirituala si cea corporala, dominanta in randuiala lucrurilor este lumea spiritista- este preexistenta si supravietuitoare tuturor. Cele doua lumi sunt independente si totusi legatura lor este neintrerupta, caci ele actioneaza neincetat una asupra celeilalte.

Spiritele nu ocupa o zona determinata si circumscrisa in spatiu - ele sunt peste tot; spatiile infinite sunt populate de ele la infinit. Ele sunt fara indoiala alaturi de noi, ne observa si actioneaza asupra noastra fara a ne da de stire, deoarece spiritele sunt una dintre fortele naturii si instrumentele de care Dumnezeu se serveste pentru indeplinirea voilor sale providentiale; dar nu toate spiritele se gasesc peste tot, exista zone interzise celor mai putin avansate.

(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)